2,944 matches
-
pentru acțiune perspectiva normativă este vitală, pentru științele social-umane, care încearcă să descrie și să explice comportamentul real, perspectiva descriptivă este crucială. Presupoziția tacită care stă la baza acestei indistincții este că ambele perspective se fundează pe același model de raționalitate. Din acest motiv, modelele normative sunt de regulă considerate a fi totodată și descriptive, fiind utilizate în explicarea și predicția comportamentului decizional real. În fapt, o asemenea presupoziție, după cum voi încerca să argumentez, nu este corectă. Cunoștințele acumulate în prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
totodată și descriptive, fiind utilizate în explicarea și predicția comportamentului decizional real. În fapt, o asemenea presupoziție, după cum voi încerca să argumentez, nu este corectă. Cunoștințele acumulate în prezent tind să indice faptul că există mai multe moduri distincte de raționalitate, în funcție de condițiile în care au loc procesele raționale. În mod special, cantitatea și calitatea cunoștințelor disponibile impun modalități sensibil diferite de a fi rațional. Este necesar de aceea să definim de la început ce se înțelege printr-un proces de decizie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
utilizând o analiză logică a cunoștințelor relevante, ajunge la selectarea celei mai bune decizii. După cum se va vedea însă, o asemenea definiție, care la prima vedere este inatacabilă, cuprinde imprecizii fundamentale. În acest capitol vor fi analizate patru modele ale raționalității procesului de decizie, dintre care primele două sunt tipic normative. Mai întâi este însă nevoie să ne facem o imagine asupra structurii procesului decizional: elementele sale componente și fazele prin care este adoptată o decizie. Structura procesului decizionaltc "Structura procesului
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
metoda drumului critic, pot să identific direct traseul cel mai scurt, ignorând mulțimea celorlalte trasee posibile. Construirea directă a celei mai bune soluții nu este însă posibilă decât în anumite condiții bine precizate. Acest model al deciziei certe asigură o raționalitate completă, decidentul fiind sigur că a ales soluția cea mai bună posibil. Să mai facem observația că, în acest model, orice problemă are pentru decident o singură soluție corectă, și anume soluția cea mai bună pentru condițiile date, restul soluțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și producția dată de soiul ce a fost ales slabă, alegerea acestui soi a fost corectă pentru că probabilitatea ca luna mai în zona respectivă să fie ploioasă a fost semnificativ mai ridicată decât ca ea să fie o lună secetoasă. Raționalitatea în această situație nu garantează succesul în mod absolut; ea garantează doar probabilitatea cea mai ridicată de succes. Gândirea probabilistă reprezintă deci modalitatea de a fi rațional și de a lua decizii certe într-o lume parțial nedeterministă. În deciziile
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
neapărat de a identifica soluția cea mai bună în mod efectiv. Cum putem evalua modelul analitic sau computațional, indiferent dacă el este de tip strict determinist sau probabilist? Din punct de vedere normativ, el este înalt dezirabil, descriind situația de raționalitate absolută. Un decident, dacă vrea să fie înalt rațional, trebuie să tindă să folosească una dintre cele două variante ale acestui model, în funcție de tipul de cunoștințe de care dispune și de presupozițiile pe care le face asupra universului în care
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
arfiabsurd să presupunem că el poate fi utilizat de către decidenții reali (Steinbruner, 1976). Capacitatea mentală naturală a persoanei (capacitatea de receptare a informației, de memorare și rememorare, de prelucrare) este limitată. De aici, o concluzie esențială: un model realist al raționalității umane trebuie să ia în considerare particularitățile psihologice ale subiectului. În acest sens, Patrick Suppes (1984, p. 213) conclude: „Orice concept interesant al raționalității comportamentului uman trebuie să fie racordat la estimarea psihologică a puterilor și limitelor aparatului nostru perceptiv
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
memorare și rememorare, de prelucrare) este limitată. De aici, o concluzie esențială: un model realist al raționalității umane trebuie să ia în considerare particularitățile psihologice ale subiectului. În acest sens, Patrick Suppes (1984, p. 213) conclude: „Orice concept interesant al raționalității comportamentului uman trebuie să fie racordat la estimarea psihologică a puterilor și limitelor aparatului nostru perceptiv și mental. Probleme legate de atenție și selecție nu există pentru un Dumnezeu omniscient sau chiar pentru un computer ale cărui inputuri sunt deja
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
înalt definit”. Nu este întâmplătoare, din acest motiv, dezvoltarea rapidă în ultimii ani a psihologiei cognitive. Mai mult. Procesele cognitive intuitive, caracteristice decidenților reali, nu mai sunt privite ca exerciții de cunoaștere primitive în raport cu cele ale calculatorului, întruchiparea perfectă a raționalității computaționale, ci dimpotrivă. Calculatorul are de învățat de la om. Se cristalizează tot mai clar ideea că oamenii utilizează în mod real tehnici de gândire diferite de cele prescrise de modelul computațional, capabile să ofere adesea soluții adecvate la probleme cu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
adecvate la probleme cu un grad de complexitate care depășește cu mult posibilitățile raționale de tip clasic. Această schimbare de atitudine o găsim exprimată în cele mai diferite feluri. Suppes, în lucrarea citată, remarcă faptul că exigențele modelului clasic de raționalitate pot fi satisfăcute perfect de idioți cognitiv și moral. Fernand Vandamme (1987) sugerează o distincție între comportamentul inteligent al omului, fundat pe intuiție și aproximare, și comportamentul noninteligent al calculatorului, care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sugerează o distincție între comportamentul inteligent al omului, fundat pe intuiție și aproximare, și comportamentul noninteligent al calculatorului, care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se găsește într-o cu totul altă situație decât cea presupusă de teoria raționalității clasice, lucru consemnat cu claritate de Herbert A. Simon (1957, p. 198) în celebrul său principiu al raționalității limitate: „Capacitatea minții umane de a formula și soluționa probleme complexe este foarte mică în comparație cu dimensiunile problemelor a căror soluționare ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se găsește într-o cu totul altă situație decât cea presupusă de teoria raționalității clasice, lucru consemnat cu claritate de Herbert A. Simon (1957, p. 198) în celebrul său principiu al raționalității limitate: „Capacitatea minții umane de a formula și soluționa probleme complexe este foarte mică în comparație cu dimensiunile problemelor a căror soluționare ar fi cerută de un comportament rațional obiectiv în lumea reală sau chiar de o aproximare rezonabilă a unei asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
limitate: „Capacitatea minții umane de a formula și soluționa probleme complexe este foarte mică în comparație cu dimensiunile problemelor a căror soluționare ar fi cerută de un comportament rațional obiectiv în lumea reală sau chiar de o aproximare rezonabilă a unei asemenea raționalități obiective”. O a doua limită: modelul analitic se fundează pe presupoziția integrabilității logice a cunoștințelor. Conform acestei presupoziții, cunoștințele, așa cum există ele la un moment dat, indiferent de completitudinea și de gradul lor de incertitudine, sunt integrabile într-un calcul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Dificultatea care apare în aceste condiții nu stă în calculul propriu-zis, ci în configurația cunoștințelor care urmează să fie luate în calcul. Presupoziția integrabilității logice a cunoștințelor actuale și potențiale stă la baza unui postulat fundamental al modelului clasic al raționalității: decidentul are capacitatea să identifice deciziile cele mai bune la nivelul cunoștințelor de care dispune la un moment dat. În finalul fiecărei secvențe decizionale, decidentul poate afirma: aceasta este în mod cert decizia cea mai bună pe care o puteam
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a se vedea pe larg această temă în Gheorghe Păun, 1980, 1987). • Cunoștințele despre semnificațiile efective ale diferitelor soluții, cât și probabilitățile de realizare a acestora sunt și ele mult mai fragile și incomplete decât ar cere modelul cert al raționalității. Să presupunem că trebuie să aleg între mai multe modalități de petrecere a timpului liber. În primul rând ar trebui să știu ce tipuri de efecte, consecințe are fiecare dintre acestea asupra vieții mele: relaxare psihică, încântare estetică, mișcare fizică
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
până acum, accentul cădea pe tehnicile de decizie. După luarea deciziei, incertitudinea nu mai era considerată un parametru important al dinamicii sistemului. Incertitudinea rămasă însă din procesul decizional creează probleme specifice, generând activități orientate spre soluționarea lor. Modelul clasic al raționalității, prin natura sa, făcea complet abstracție de procesele extracognitive, sociale și psihologice, care acompaniază decizia. Acestea apăreau mai mult ca un substrat neutru al deciziei. Modelul dezvoltat aici, dimpotrivă, consideră procesele psihologice și sociale generate de incertitudine ca parte componentă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
individual și colectiv care, cel mai adesea, au fost înregistrate doar ca simple curiozități, fără a li se găsi o explicație satisfăcătoare. Din acest motiv, el oferă posibilitatea integrării celor două paradigme care în sociologia actuală sunt slab conectate: paradigma raționalității și paradigma explicației sociologice prin determinanți obiectivi, Acest model al deciziei prezintă totodată și o funcție normativă. Dacă partea de „calcul” a deciziei este oferită de modelul analitic, modelul prezentat aici oferă instrumentele înfruntării raționale a incertitudinii persistente. Modelul cibernetictc
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nici o informație despre condițiile viitoarelor lupte nu mai este relevantă și deci nici nu va mai apărea incertitudinea legată de ea. În alegerea pentru diferitele funcții în sistemul democratic atenian era frecvent utilizată tragerea la sorți. Grecul antic, model de raționalitate în multe privințe, părea însă să evite acceptarea faptului că o asemenea procedură este aleatorie, preferând să creadă că prin sorți se manifestă voința zeilor. În fine, prin natura lor, aceste criterii generează plusvaloare, conferind certitudine absolută actului de decizie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
utilizării criteriilor aleatorii mascate este absolut corectă. Procedurile noncognitive de decizie le elimină pe cele cognitive, împiedicând din această cauză totodată și acumularea de cunoștințe. Pe de altă parte însă, ele nu pot fi considerate manifestări iraționale în mod absolut. Raționalitatea colectivităților umane constă în selectarea tipurilor de probleme, a soluțiilor alternative și a momentului în care se recurge la criterii noncognitive de decizie. Atunci când putea, omul era rațional, fundându-și deciziile pe cunoaștere. La limita cunoașterii, confruntat cu o alegere
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
of Life, Rand Books, Santa Monica. Davis, L.E. (1971), „Job satisfaction research: The Post-industrial view”, în Industrial Relations, vol. 10, nr. 2. Dilthey, W. (1942), Introduction à l’étude des sciences humaines, PUF, Paris. Dobre, A. (1986), Cunoașterea științifică și raționalitatea acțiunii sociale, Editura Academiei RSR, București. Doby, J.T. (1969), „Logic and levels of scientific explanation”, în E.F. Borgatta (ed.), Sociological Methodology, Jossey-Bass Inc. Publishers, Londra. Dorofte, I. (1981), Analiza și predicția performanțelor umane, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Drew, E.B.
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
intelectuală și care structurează evidența empirică. Revista Sociologie Românească a inițiat această anchetă pe tema semnificației tradițiilor disciplinare ca Însemne ale identității sociologiei românești. Dezbaterile s-au concentrat pe șapte teme propuse de revistă: relația dintre sociologie ca prototip al raționalității și tradițiile sociologiei acceptate tacit, ca un datum a priori, Însușite În procesul de socializare; impactul tradițiilor sociologice românești dominante În secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX asupra stilului de analiză și interpretare sociologică din epocă
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
București), conf. univ. Dan Dungaciu (Universitatea București), prof. univ. dr. Maria Larionescu (Universitatea București), prof. univ. dr. Virgil Măgureanu (Universitatea București), prof. univ. dr. Zoltan Rostas (Universitatea București), prof. univ. dr. Constantin Schifirneț (SNSPA). Relația dintre sociologie ca prototip al raționalității și tradițiile sociologiei acceptate tacit, ca un datum a priori, Însușite În procesul de socializare Virgil Măgureanu: Sociologia nu a fost niciodată un prototip al raționalității, ramurile sociologiei - cele care sunt, În general, considerate ca discipline științifice mature - transcend, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Universitatea București), prof. univ. dr. Constantin Schifirneț (SNSPA). Relația dintre sociologie ca prototip al raționalității și tradițiile sociologiei acceptate tacit, ca un datum a priori, Însușite În procesul de socializare Virgil Măgureanu: Sociologia nu a fost niciodată un prototip al raționalității, ramurile sociologiei - cele care sunt, În general, considerate ca discipline științifice mature - transcend, prin excelență, granițele disciplinare și dezvoltă, mai ales În ultima vreme, o linie a comprehensiunii În cercetările efectuate. În plus, nu trebuie să uităm că la noi
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
faptelor examinate după metodologia de specialitate. În spatele acestei reciprocități (teorie - evidență empirică) se produce o „alchimie” interesantă a raporturilor dintre teorie și realitatea socială observată, care ridică un semn de Întrebare asupra naturii științei generale a societății ca prototip al raționalității și, simultan, ca produs al modernității. Este vorba despre o caracteristică intrinsecă a practicii metodologice, pusă În lumină de epistemologi, conform căreia ansamblul de presupoziții generale (ideologii, teorii, concepte, definiții, modele) structurează faptele studiate de sociologi, generează Întreg proiectul de
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
monografice, drapată Însă În veșminte marxiste. Schema marxist-leninistă tradițională va fi lărgită, specificată, amendată prin includerea În proiectele de cercetare a unor dimensiuni de status ale comunităților studiate, precum și a unor ipoteze mai puțin ,,ortodoxe”, cum sunt: rolul și semnificația raționalității individuale și sociale a țăranilor cooperatori și cu gospodărie individuală; procesul de urbanizare ca proces de restructurare socială a statusului și rolurilor grupurilor și categoriilor sociale, cu referințe la migrația socială și teritorială, recalificare și reprofesionalizare etc.; integrarea socioprofesională, rezidențială
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]