8,522 matches
-
rom. gard, grădină etc.) ; dintre celt. dunum („oraș”), engl. town („oraș”) și germ. Zaun („gard”) ; dintre lat. urbs, urbis („oraș”) și urbo, are = „a trasa brazda de împrejmuire” și orbis = „cerc”. Ceremonia întemeierii orașului Roma, de pildă, este cunoscută din relatările istoriografilor și mitografilor antici (Titus Livius, Plutarh, Ovidiu). Plutarh notează faptul că Romulus a fost inițiat în „misterul” întemeierii unei localități de dascăli etrusci, după vechi „datini și scrieri sfinte” ale acestora. El a săpat întâi o groapă (fossa), pe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în relief a personajului narator de raportul dintre pasajele narative sau non-narative (dialogurile) din text, relație pe care el o denumește profil narativ (3.2.1). În afară de aceasta, el descrie "ritmul" textului narativ, care face parte din aceeași serie cu relatarea, comentariul, dialogul și descrierea (3.2.2) și poate modifica decisiv situația narativă dominantă. Aceste aspecte din Teoria narațiunii au avut din păcate o slabă rezonanță în cercetarea ulterioară, însă ele reprezintă importante rafinări ale categoriilor implicate. În ultimul rînd
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
școlilor celor mai diverse privind teoria romanului 7. Pentru Käte Hamburger intermedierea ("Aussagestruktur" "structura declarativă") este trăsătura care distinge narațiunea la persoana întîi de narațiunea la persoana a treia 8. În distincția făcută de Johannes Anderegg între un model de relatare ("Berichtmodell") și un model de narare ("Erzählmodell") al procesului de comunicare literară, existența unui mediator sau a unui transmițător în cadrul celui dintîi este factorul distinctiv principal 9. Intermedierea ("transmiterea narativă") este, de asemenea, punctul de plecare esențial în descrierile fundamentate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
putem recupera senzația vieții; ca să ne facă să simțim lucrurile, să facă o piatră pietroasă"25 poate fi redată cel mai ușor prin transferarea punctului de vedere de la "cel care rostește cuvintele narative" către "cel care cunoaște povestea narativă", de la relatarea unui narator la percepția trăită de un personaj ficțional. Totuși, efectul de înstrăinare al experienței unor percepții nefamiliare nu mai poate să fie atins în romanul modern prin folosirea alegoriei sau a fabulei alegorice (Șklovski citează povestea lui Tolstoi Holstomer
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Conceptul de funcție narativă aparține sferei structurii de profunzime, acelei sfere în relație cu care trebuie clarificată, printre altele, problema legată de realizarea ficțiunii, în general, de modul în care geneza unui text ficțional narativ diferă de aceea a unei relatări nonficționale; conceptul de "narator la persoana întîi", așa cum este înțeles acesta de Hamburger 51, aparține, pe de altă parte, repertoriului descriptiv al structurii de suprafață, unde procesul de transmitere narativă devine vizibil pentru fiecare cititor. Această trecere de la un nivel
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de timpuriu pe patul morții de un soț crud. Această fată fusese crescută într-o mănăstire de niște maici cu suflet bun. În ciuda pietății sale, ea a fost sedusă la vîrsta de cincisprezece ani de grădinarul lipsit de inimă 81. Relatarea Ellei despre conținutul acestei povești este în întregime la timpul trecut, întrucît acum ea e parte a narațiunii nu contează dacă este o relatare prin viu grai (Ella repovestește conținutul) sau reflectarea conținutului poveștii în mintea Ellei. Timpul trecut poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sale, ea a fost sedusă la vîrsta de cincisprezece ani de grădinarul lipsit de inimă 81. Relatarea Ellei despre conținutul acestei povești este în întregime la timpul trecut, întrucît acum ea e parte a narațiunii nu contează dacă este o relatare prin viu grai (Ella repovestește conținutul) sau reflectarea conținutului poveștii în mintea Ellei. Timpul trecut poate, prin urmare, să fie înțeles ca o indicație a modului intermedierii. Este folosit aici din același motiv ca în exemplul: "El știa că emoțiile
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu o repovestire la timpul prezent istoric), "adverbele temporale cu funcție narativă reflectă o anumită ambivalență care este împreună cu alte caracteristici o parte componentă a genului "rezumat""86. Modul în care Weinrich clasifică adverbele temporale cu funcție narativă și de relatare ar trebui reanalizat avînd în vedere cele două mijloace principale de orientare temporală pe care le-am schițat anterior. Folosirea adverbelor temporale dincolo de descrierea rețelei de conectori (nexus) de tip "și apoi" ar trebui probabil să fie privită ca o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
elemente stilistice din textul narativ. Prin urmare, am putea să vorbim despre o formă de auctorializare prin care rezumatul se apropie stilistic de textul narativ. Depistarea acestui tip de elemente auctoriale, adică a deviațiilor stilistice de la norma prozei de pură relatare a rezumatului, este un exercițiu care poate acutiza privirea și simțul stilistic pentru afirmațiile auctoriale din textul narativ însuși. 2.3. Gradul zero al intermedierii în Caietele lui Henry James Prima schemă a intrigii unei narațiuni apare de obicei în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
oferă în legătură cu schimbarea timpului verbal, Ludwig nu are în vedere posibilitatea sublinierii distribuției rolurilor între personajele unui poem în proză prin intermediul schimbării temporale, care ar echivala cu o perspectivizare rudimentară. Astfel, în balada populară Der Unglücksschuss (Nenorocirea) citată de Ludwig, relatarea care descrie acțiunile urmăritorilor (vînătorul, cîinele) este la timpul trecut, în timp ce relatarea care se referă la cei urmăriți (micul cerb, fata) este la timpul prezent. În plus, comentariile naratorului sînt, la rîndul lor, la timpul trecut. Explicația lui Ludwig că
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
distribuției rolurilor între personajele unui poem în proză prin intermediul schimbării temporale, care ar echivala cu o perspectivizare rudimentară. Astfel, în balada populară Der Unglücksschuss (Nenorocirea) citată de Ludwig, relatarea care descrie acțiunile urmăritorilor (vînătorul, cîinele) este la timpul trecut, în timp ce relatarea care se referă la cei urmăriți (micul cerb, fata) este la timpul prezent. În plus, comentariile naratorului sînt, la rîndul lor, la timpul trecut. Explicația lui Ludwig că timpul prezent apare acolo unde naratorul apelează la "prezentarea scenică"118 nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
aceste două forme de narațiune fundamentale este în general acceptată în teoria narațiunii. Următoarele perechi de termeni sînt adesea aplicate: narațiune "reală" și narațiune "scenică" (Otto Ludwig), prezentare "panoramică" și prezentare "scenică" (Lubbock), "telling" și "showing" (Friedman), narațiune "de tip relatare" și "prezentare scenică" (Stanzel)126. În timp ce conceptele propuse pentru modul narativ al unui narator pesonalizat sînt relativ clare, termenii care desemnează prezentarea scenică și fără narator îmbină două tehnici care adesea apar în conjuncție, însă care trebuie diferențiate în planul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prezentarea scenică și fără narator îmbină două tehnici care adesea apar în conjuncție, însă care trebuie diferențiate în planul teoriei. Una dintre acestea este scena dramatizată care constă în dialog pur, dialog cu indicații scenice scurte sau dialog cu o relatare a acțiunii foarte condensată. Această tehnică este bine ilustrată de povestirea lui Hemingway intitulată Asasinii. Cealaltă tehnică este reflectarea întîmplărilor ficționale prin conștiința unui personaj din roman fără comentariu narativ. Pe un astfel de personaj eu îl numesc reflector, pentru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pînă acum de situația presupusă de opoziția perspectivă interioară-perspectivă exterioară în diverse moduri. Eduard Spranger, un specialist în psihologie, a anticipat într-un mod semnificativ opoziția mea acum mai bine de o jumătate de secol prin distincția sa dintre "poziția relatării" și "poziția viziunii din interior"127. Mai tîrziu, Erwin Leibfried a numit perspectiva factorul cel mai important din diferențierea textelor narative 128. Pe de altă parte, în operele lui Pouillon, Todorov și Genette 129, ceea ce eu numesc perspectivă este subordonat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
corespondențele de bază dintre formele structurale și situația narativă. Astfel va trebui să revin asupra criticilor mai vechi precum Robert Petsch, care, în lucrarea sa de pionierat din anul 1934, Wesen und Formen der Erzählkunst, a distins următoarele forme fundamentale: relatarea, descrierea, tabloul, scena și dialogul 168. Chiar și astăzi acestea încă oferă un punct de plecare util pentru o analiză a formelor din care este alcătuit un roman și a succesiunii acestora. Naratologii de mai tîrziu au făcut adăugiri listei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
roman și a succesiunii acestora. Naratologii de mai tîrziu au făcut adăugiri listei lui Petsch sau au exlus un concept sau altul. Astfel, lista lui Helmut Bonheim de patru elemente cuprinde trei dintre formele de bază ale lui Petsch: descrierea, relatarea și dialogul. Cea de-a patra categorie a lui Bonheim, comentariul, este inclusă în conceptul lui Petsch de "relatare"169. Pentru o nouă teorie bazată pe intermediere drept caracteristică generică a narațiunii, aceste forme elementare pot fi împărțite în două
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
concept sau altul. Astfel, lista lui Helmut Bonheim de patru elemente cuprinde trei dintre formele de bază ale lui Petsch: descrierea, relatarea și dialogul. Cea de-a patra categorie a lui Bonheim, comentariul, este inclusă în conceptul lui Petsch de "relatare"169. Pentru o nouă teorie bazată pe intermediere drept caracteristică generică a narațiunii, aceste forme elementare pot fi împărțite în două categorii, și anume formele narative (relatarea, descrierea, comentariul, eseul auctorial) și formele non-narative sau dramatice (dialogul, scena dramatizată). Scena
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
patra categorie a lui Bonheim, comentariul, este inclusă în conceptul lui Petsch de "relatare"169. Pentru o nouă teorie bazată pe intermediere drept caracteristică generică a narațiunii, aceste forme elementare pot fi împărțite în două categorii, și anume formele narative (relatarea, descrierea, comentariul, eseul auctorial) și formele non-narative sau dramatice (dialogul, scena dramatizată). Scena dramatizată constă în primul rînd într-un dialog presărat cu elemente narative care funcționează ca indicații scenice sau ca scurte relatări ale acțiunii. În funcție de predominanța elementelor narative
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
două categorii, și anume formele narative (relatarea, descrierea, comentariul, eseul auctorial) și formele non-narative sau dramatice (dialogul, scena dramatizată). Scena dramatizată constă în primul rînd într-un dialog presărat cu elemente narative care funcționează ca indicații scenice sau ca scurte relatări ale acțiunii. În funcție de predominanța elementelor narative sau non-narative din cadrul său, scena dramatizată poate fi inclusă fie în formele narative, fie în cele non-narative. Împărțirea profilului longitudinal al unei narațiuni corespunde distincției cunoscute încă din timpul lui Platon între diegesis și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în sensul lui Hamburger. Romanul nu este un gen omogen, ci un amestec de componente diegetic-narative și mimetico-dramatice. În părțile narative, totuși, poate fi observată o evoluție graduală de la elementul pronunțat diegetic-narativ la cel mimetic-dramatic. Stilul indirect liber, vorbirea indirectă, relatarea unui dialog și scena în mare măsură dramatică sînt mai strîns legate de componenta mimetic-dramatică decît sînt relatarea foarte condensată a acțiunii de către un narator și comentariul auctorial. Diferitele forme prin care conștiința poate fi reprezentată capătă o poziție specială
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
În părțile narative, totuși, poate fi observată o evoluție graduală de la elementul pronunțat diegetic-narativ la cel mimetic-dramatic. Stilul indirect liber, vorbirea indirectă, relatarea unui dialog și scena în mare măsură dramatică sînt mai strîns legate de componenta mimetic-dramatică decît sînt relatarea foarte condensată a acțiunii de către un narator și comentariul auctorial. Diferitele forme prin care conștiința poate fi reprezentată capătă o poziție specială în această serie, întrucît nu țin seama de granițele postulate aici. Relatarea auctorială a gîndurilor, reprezentarea gîndirii într-
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
legate de componenta mimetic-dramatică decît sînt relatarea foarte condensată a acțiunii de către un narator și comentariul auctorial. Diferitele forme prin care conștiința poate fi reprezentată capătă o poziție specială în această serie, întrucît nu țin seama de granițele postulate aici. Relatarea auctorială a gîndurilor, reprezentarea gîndirii într-o formă analoagă vorbirii indirecte, precum și stilul indirect liber se numără printre formele narative, însă monologul interior poate fi, la rîndul său, privit ca o formă mimetico-dramatică în anumite condiții. Diegesis, adică narațiunea în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
indirect liber, pe de o parte, și în funcția narativă a anumitor dialoguri și monologuri, pe de altă parte, este de asemenea importantă. În operele anumitor autori precum Dickens, Hardy și Lawrence, părțile unui dialog tind să se îmbine cu relatarea narativă în forma stilului indirect liber sau a rezumatului. Acest fenomen apare cu o frecvență deosebită în romanele lui Thomas Hardy Pădurenii și Întoarcerea băștinașului. De asemenea, se poate întîmpla ca într-o situație dialogată discursul unui partener să fie
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din vorbirea directă. În mod straniu, o asemenea proporție abia dacă este atinsă în anumite romane, de exemplu în Fii și îndrăgostiți. Acest lucru pare să contrazică presupoziția că vorbirea indirectă este forma de prezentare cea mai compatibilă cu forma relatării dialogului într-o narațiune 176. Stilul indirect liber este un caz special. Prezentarea vorbirii în stilul indirect liber este relativ frecventă într-o situație narativă auctorială, precum și într-una personală. Adesea aceasta oferă o trecere blîndă de la narațiunea de tip
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dialogului într-o narațiune 176. Stilul indirect liber este un caz special. Prezentarea vorbirii în stilul indirect liber este relativ frecventă într-o situație narativă auctorială, precum și într-una personală. Adesea aceasta oferă o trecere blîndă de la narațiunea de tip relatare la prezentarea scenică, reducînd astfel dinamica alternanței formelor narative dintr-un roman. Cît timp trebuie o scenă dialogată să întrerupă partea narativă a unui roman pentru a efectua o schimbare în atitudinea cititorului, pentru a-l stimula pe acesta să
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]