4,965 matches
-
enumerarea acelor foloase, spre a fi și mai convingător, invocă felurite pilde, observații sau aprecieri extrase din mulțimea și varietatea textelor aparținând unor oameni de spirit (scriitori, filozofi, istorici, juriști, militari, medici, etc.) din antichitate până la zi, pentru a încheia retoric: "Într-o țară în care frigurile, troahna (guturai sau răgușeală) și trânzii (hemoroizii)17 sînt boli endemice; într-o țară în care revmatismul și durerile la ciolan și închieturi nu cruță nici sex, nici vârstă, nici stare; într-o țară
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
multe asemănări între franceză și persană. În italiană sau în engleză, sunt multe accente. Persana e o limbă lineară, ca și franceza. Intonațiile din franceză seamănă mai mult cu cele din dari. La sfîrșitul frazelor, accentele cad. Sunt două limbi retorice, spre deosebire de engleză, pe care o consider mai degrabă o limbă funcțională, și de germană, care e mai gramaticală. Alchimia dintre cuvinte, așezarea lor în frază, ritmul, tonalitatea. Aceeași idee poate fi exprimată în mai multe moduri. Lucrez și relucrez fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în frază, ritmul, tonalitatea. Aceeași idee poate fi exprimată în mai multe moduri. Lucrez și relucrez fiecare frază, fiecare cuvînt pentru a găsi ritmul potrivit. Am dorit să creez o punte între Orient și Occident. Chiar și în limbaj. Implic retorica persană în limba franceză. ("La Revue de Teheran", feb. 2009) Libertatea în cuvînt poate fi și o capcană. Pentru că trebuie să cunoști foarte bine toate subtilitățile culturale și istorice ale limbilor și societăților care le practică. Deci, e adevărat că
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o țară ca a noastră, în care discursurile conducătorilor, atunci cînd nu sunt grotești sau isterice, sunt de cele mai multe ori hilare și agramate, iar ce ne ține în fața televizorului sau a vreunui ziar nu e nicidecum interesul noțional sau farmecul retoric al respectivelor aserțiuni, ci fascinația ușor morbidă exer citată de prostie și netrebnicie... Ei bine, în spațiul hexagonal, lucrurile stau altfel și nu fiindcă, vezi Doamne, politica de acolo ar fi presărată cu îngerași, ci pentru că, în general, ca să ajungi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
căi regale în literatură nu se reduc, pînă la urmă, la acea magie pură, la acea alchimie impalpabilă între un om, un text, un moment. Dincolo de bloguri și strategii demne de un Sun-Tzu al literelor, dincolo de justificări și inutile întrebări retorice, totul se închide în relația intimă, individuală, exclusivă, dintre un cititor și o carte. Care e întotdeauna unică. Pentru că a ales-o el. La ce bun romanul? Romanul se află într-o permanentă criză. Mai ales de vreo două secole
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
surorii sale -, fie o fidelitate față de sine care să sfarme "conștiința nefericită" pentru a țîșni spre altceva. Ce importanță are dacă găsim sau nu un termen pentru a defini acest altceva, ce importanță are pînă la urmă răspunsul la întrebarea retorică a lui Lupasco : ce voia, oare, acest Om ? A înțelege e secundar, dacă nu chiar cinic, atunci cînd accesul la mister se plătește prin martiriu. Prezența însăși a lui Fondane, ființarea sa în lume a lăsat urme adînci, atît conștiente
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
postmodernă decăzută, de un traumatism post-război sau de conștiința unei ciclicități civilizaționale spengleriene. Fără a le exclude însă, există probabil în această afinitate naturală cu dezastrul o înclinație esențială a naturii românești. Nu e vorba doar de o permanentă poză retorică la Cioran, așa cum adesea i s-a reproșat ; dacă există artificiu în construcțiile sale aforistice, e mai degrabă rezultatul unei exigențe interioare, aceea a unui tip de luciditate aparte, care cere contradicției verbale să suplinească discontinuitățile și rupturile impuse de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ACADEMICA 101 Seria Filosofie Camelia Grădinaru este doctor în Filosofie din anul 2008, cu teza intitulată Discursul filosofic postmodern. Jean Baudrillard. Cadru didactic asociat la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași (20052007), membru al Seminarului de Logică discursivă, Teoria argumentării și Retorică din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a aceleiași universități, precum și redactor de carte. A semnat studii introductive, articole și recenzii în reviste de specialitate și dicționare. A tradus Yves Cattin, Marile noțiuni filosofice. Metafizică și religie (2006) și Jean
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
335 6.4. Seducție, scriitură și performanță discursivă /337 6.5. Seducție și deconstrucție / 340 Capitolul 7. Strategii ale scriiturii baudrillardiene / 347 7.1. Caracteristici și limite ale scriiturii baudrillardiene. Baudrillard și seducția scriiturii / 347 7.2. Strategii discursive și retorice caracteristice / 356 7.3. Oublier Baudrillard? / 360 Concluzii. Filosofia postmodernă o filosofie autofagă? / 363 Bibliografie / 373 Abstract / 385 Résumé / 389 Cuvânt înainte Discursul postmodern: o ipostază emblematică Postmodernismul este, în filosofie ca și în toate domeniile unde poate fi recunoscut
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unele dintre ele pot să nu fie deloc originale, sau chiar să aparțină altor curente, ca avangardei sau chiar modernismului. Astfel, va fi valorizat mai mult tipul de întrebări care se vehiculează o dată cu acest concept decât conceptul în sine, astfel încât, retoric asumat, ne interesează mai mult cum se reflectă asupra acestui fenomen care se dorește a fi unul "autoreflexiv" și, bineînțeles, cum se scrie în interiorul său și despre el. În acest sens, postmodernismul va fi studiat în cadrul producerii de discursuri, pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sensurilor lor a fost una semnificativă. În al doilea rând, scriitura baudrillardiană este în sine postmodernă; Baudrillard utilizează o gamă largă de genuri (eseu, jurnal de călătorie, studii filosofice și politice, memorii, articole, interviuri), de stiluri de scriitură (analitic, poetic, retoric, sentențios, fragmentar) și strategii discursive (ambivalența, ironia, radicalizarea ipotezelor, inversiunea etc.). Efectele textuale și hermeneutice pe care le provoacă o asemenea scriitură sunt exemplificatoare pentru discursivitatea postmodernă, Baudrillard deținând un tip special de discurs, care, în același timp, expune, dar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în special în termenii lecturării prezentului în trecut și a trecutului în prezent), astfel încât ele devin instrumente de identificare a postmodernismului însuși. O altă cale prin care trecutul este restaurat și reutilizat în postmodernism este aceea a elaborării unor figuri retorice noi; de asemenea, chiar curentul în sine poate fi recunoscut și chiar definit prin formulele stilistice pe care le-a consacrat. Jencks afirmă că printre cele mai reprezentative figuri retorice postmoderne se numără paradoxul, oximoronul, ambiguitatea, dubla codificare, "armonia dizarmonioasă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și reutilizat în postmodernism este aceea a elaborării unor figuri retorice noi; de asemenea, chiar curentul în sine poate fi recunoscut și chiar definit prin formulele stilistice pe care le-a consacrat. Jencks afirmă că printre cele mai reprezentative figuri retorice postmoderne se numără paradoxul, oximoronul, ambiguitatea, dubla codificare, "armonia dizarmonioasă", amplificarea, complexitatea și contradicția, ironia, citarea eclectică, anamnesis-ul, chiasmul, elipsa etc. În urma aplicării acestora, postmodernismul îi apare ca fiind "schizofrenic față de trecut: la fel de determinat să rețină și să păstreze aspecte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Onís teoretizează despre "tranziția de la romantism la modernism. 1882-1896", "postmodernism. 1905-1914" și "ultramodernism. 1914-1932", manifestând o apetență specială pentru periodizare. Postmodernismul este în viziunea acestui autor "o reacție conservatoare în interiorul modernismului însuși, atunci când acesta din urmă se consolidează și devine retoric, asemenea oricărei revoluții literare victorioase"38. Critici avizați ai fenomenului postmodern, precum Steven Best și Douglas Kellner 39, îl amintesc pe pictorul englez John Watkins Chapman drept unul dintre primii care au utilizat termenul și au oferit anticipări ale ideii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
despre postmodernism fiind de natură să crească gradul de ambiguitate din jurul său (situație care l-a determinat pe Compagnon să se întrebe, sugestiv, dacă nu cumva postmodernismul "reprezintă poate revelația întârziată a adevăratei modernități"147). Privind această relație din perspectivă retorică, Ronald Schleifer remarcă faptul că postmodernul, care a fost descris "în mod variat drept continuare a modernismului și drept ruptură de acesta, poate fi înțeles ca fiind metonimic legat de antecedentul său. El este traversat de același sens al materialității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
materialității negative pe care îl deține discursul modern, dar relația sa cu acea materialitate nu este chiar nu pe de-a-ntregul "aceeași". [...] În această complexitate, relația dintre modern și postmodern reprezintă translația de la elegia metafizică la "simpla" retorică"148. Aparatul retoric care este utilizat în această clarificare relațională este deosebit de sugestiv pentru înțelegerea legăturii dintre cei doi termeni. Fiind considerată o figură semantică prin contiguitate, coexistență, proximitate sau învecinare, metonimia a suscitat diverse încercări de diferențiere față de metaforă și sinecdocă. Pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atenționează astfel că filosofarea nu mai poate fi realizată în sensul cartezian, tradițional. În această direcție, mulți critici consideră că postmodernismul în calitate de mișcare filosofică poate fi caracterizat prin scepticism, neîncrederea în autoritate 168, în metanarațiuni, antifundaționalism, valorizarea experienței estetice și retorice în locul adevărului, pluralism etc. Spre deosebire de Stuart Sim169, care observă o propensiune a filosofiei postmoderne către critica și destabilizarea altor teorii mai curând decât pentru articularea unei viziuni pozitive proprii, Vattimo insistă asupra unui postmodernism activ. Dacă disoluția valorilor poate fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lumi noi, care nu mai poate fi surprinsă concludent cu vechile concepte și strategii. Și în acest sens secund, al modalității de a concepe textul și de a scrie, Baudrillard este un reprezentant al paradigmei discontinuității față de modernism stilul său retoric, ironic, asociat uneori cu scriitura de tip SF sau cu elemente ale patafizicii fiind în dezacord cu normele scriiturii moderne, mai apropiate de argumentare, logică, tratat, sistem etc. 2.3.3. Perspectiva continuității. Postmodernismul moderat 2.3.3.1. Postmodernismul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
totuși ironic"176. Această caracterizare a fenomenului postmodern îl conduce spre o viziune bahtiană asupra culturii ("carnavalescă", "polifonică", "dialogică"), astfel încât criticile prea dure la adresa postmodernismului i se par ușor deplasate, susținătorii modernismului poziționându-se doar într-o indezirabilă de acum "retorică a conservării estetice" și a principiilor absolute. Postmodernismul posedă avantajul de a induce o conștiință a pluralității, virtute care poate privi și modernismul, ale cărui trăsături le poate încorpora cu succes și curentul postmodern. Abordările călinesciene au avut drept constantă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care se pliază foarte bine pe caracteristicile discursurilor postmoderne, care, după cum am observat deja, presupun relația postmodernism postmodernitate. Chiar dacă absența unei definiții satisfăcătoare pare a fi o altă trăsătură a postmodernului, acesta poate fi totuși descris sub forma unor practici retorice, critice, strategice, care alcătuiesc un set teoretic ce poate fi apreciat ca fiind specific postmodernismului (chiar dacă în sensul cartografierii și nu al cuprinderii sale totalizatoare). Retorica devine astfel relevantă în structurarea unor asemenea formațiuni discursive, de cele mai multe ori mixte, noțiuni
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
concepții contrafăcute și a impunerii unor argumente slabe, dar persuasive, în locul adevărului. Legitimitatea pe care a încercat Aristotel să o dea retoricii prin reabilitarea din punct de vedere gnoseologic a statutului său și prin sublinierea continuității dintre modul de argumentare retoric și alte modalități de argumentare rațională nu a fost suficientă pentru istoria retoricii care a urmat (de exemplu, Kant considera încă retorica o "artă a amăgirii", nerecomandată nici pentru barou, nici pentru amvon, și în nici un caz pentru discursul de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și ornamentare de suprafață ale unui discurs (devenind doar un studiu al tropilor), fie la euristică, fiind considerată drept metodă de aplicat în cazul disputelor sau polemicilor, fie la o tehnică de argumentare, exercițiu util în vederea câștigării unei dezbateri. Demersul retoric pare astfel alungat din spațiul raționalității, intrând într-o sinuoasă dezvoltare istorică. Observând seria de opoziții în relație cu care retorica a primit de cele mai multe ori o definiție negativă (adâncime/suprafață, esențial/periferic, necesar/contingent, rațiune/pasiune, fapt/opinie, lucruri
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a da seama de multiplele fațete ale faptelor și de contingența lor. Această așezare opozitivă fondează, de altfel, și "cearta" dintre retorică și filosofie, care se poate cu ușurință observa de-a lungul întregii istorii culturale occidentale, și în care retoricii i-a fost în mod constant repartizată analiza efemerului, contingentului, persuasivului obiecte de studiu "fragile" în raport cu cele ale filosofiei adevărul, obiectivitatea, cunoașterea etc. Relația dintre filosofie și retorică s-a transpus, în terminologia lui Richard Lanham, în două tipuri de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
introduce și în această chestiune o turnură în punerea problemei, incluzând retorica în însăși definirea adevărului: "Ce este adevărul? O armată mobilă de metafore, metonimii și antropomorfisme; pe scurt, o sumă de relații umane care au fost intensificate, poetic și retoric, transferate și înfrumusețate și care, după multă utilizare, par să fie fixe, canonice și obligatorii"228. În această perspectivă nu retorica este aceea care nu se mai ocupă de căutarea adevărului, ci însuși adevărul este o construcție de tip retoric
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
retoric, transferate și înfrumusețate și care, după multă utilizare, par să fie fixe, canonice și obligatorii"228. În această perspectivă nu retorica este aceea care nu se mai ocupă de căutarea adevărului, ci însuși adevărul este o construcție de tip retoric, relativ contingentă, dar încetățenită printr-o solidară utilizare a comunității. Un alt tip de explicație posibilă pentru locul ocupat de retorică în postmodernism provine din înseși caracteristicile postmodernismului, care agrează un discurs mixt, interdisciplinar, ce nu mai respectă granițele clare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]