3,455 matches
-
suficientă, ca în cazul metaforei plasticizante, ci, pentru a revela misterul x, este necesară luarea în considerare a dizanalogiei lor. Astfel, spre deosebire de metaforele plasticizante, care asociază termeni sau fapte analogice, metaforele revelatorii "amalgamizează sau conjugă două fapte analogice-dizanalogice spre a revela în acest fel un x, sau latura ascunsă a unui mister"235. Analogia, în asociere cu dizanalogia, realizează astfel revelarea misterului. Sergiu Al-George observă în metafora revelatorie o "dialectică paradoxală" ce se instituie între termeni 236. Ea este creată prin
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Absolutul"305. Or, Blaga nu era de acord cu acest lucru din chiar premisele filosofiei sale, fapt ce se vede din modul în care a gândit metafora și simbolul. El nu acceptă nici un fel de cunoaștere care pretinde că poate revela pozitiv misterul existenței. Postulatul dizanalogiei dintre misterul existențial și om face imposibil accesul la adevărul ultim, la Absolut. În preajma acestuia nu se poate gândi decât prin antinomii transfigurate 306. De aceea, locul metafizicii indiene nu poate fi în zona minus-cunoașterii
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
irațional la care intelectul n-ar putea să ajungă pe cale logică. Spre deosebire de acestea, dogma este o formulă fără concept sintetic, "compusă prin alăturarea momentelor antinomice pe fondul inaccesibil al unei unități postulate; momentele concrete antinomice intră în formulă, dar sinteza revelează ceva criptic față de fenomenele în chestiune. Cum momentele concrete în chestiune se ciocnesc, sinteza lor postulată, irealizabilă pe un plan logic sau concret, se efectuează prin scindarea unor termeni solidari"380. Sintetizând aceste comparații, putem spune că dialectica topește antinomiile
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
se așează credința religioasă. Pentru rațiune, ea este o formulă contradictorie și un imperativ categoric. Numai într-o stare de har a sufletului, doar pentru mintea purificată prin asceză și rugăciune, ea devine " Adevărul care se demonstrează pe el însuși", revelat ca un adevăr intuitiv 403. Dar aceasta nu se poate face decât prin Duhul Sfânt. În el "se află plenitudinea înțelegerii"404. Citind acest text al lui Pavel Florenski, nu se poate să nu remarci asemănările cu Lucian Blaga. Ideile
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
el însuși, deoarece continuă să participe la mediul cosmic înconjurător. O piatră sacră rămâne o piatră; în aparență (mai exact, din punctul de vedere profan), nimic nu o distinge de toate celelalte pietre. Pentru cei cărora o piatră li se revelează ca fiind sacră, realitatea ei imediată se preschimbă, dimpotrivă, în realitate supranaturală"560. În altă parte, acest paradox este definitiv fixat ca un aspect propriu oricărei hierofanii: "această coincidență paradoxală a sacrului și a profanului, a ființei și a neființei
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
se opune unei realități total disimilare, cum este profanul lui Durkheim. Măyă este o realitate de esență antinomică, fiind ceva care există și nu există, având, deci, o natură inefabilă asemănătoare realității supreme. Ea permite un proces cognitiv antinomic, pentru că revelează și totodată ascunde pe Brahman. Ea realizează o identitate a contrariilor. Așadar, în dialectica aceasta a sacrului, mișcarea nu mai este între doi termeni contradictorii, total diferiți, ci între termeni în aceeași măsură similari și disimilari. Semnele acestei dialectici indiene
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
celălalt", să împartă cu opusul său o calitate comună (adică să fie "ambiguu" sau "amfibolic") și care duce la "ruptura logicii bivalente unde A nu poate include non-A"569. Funcția principală a simbolului este de a unifica: "Un simbol revelează întotdeauna, oricare ar fi contextul, unitatea fundamentală a mai multor zone ale realului 570. El este punct de întâlnire între planuri radical diferite, între o realitate esențială și una fenomenală, între etern și schimbător. Mircea Eliade exprimă această natură paradoxală
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
dovedind că nu este o cărămidă primă, "ci o frontieră spre o complexitate poate inconceptibilă"845. De asemenea, în macrofizică se pune în evidență relația complexă dintre spațiu și timp, concepute până atunci ca esențe transcendente și independente 846. Se revela astfel, că "cosmosul este, nu o mașină perfectă, ci un proces pe cale de dezintegrare și de organizare în același timp"847. Ce se înțelege prin complexitate? Iată un răspuns al lui Morin: "La o primă abordare, complexitatea este o țesătură
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
p. 461. 205 Ibidem, p. 517. 206 Ibidem, p. 542. 207 În acest sens, Blaga afirmă în "Ființa istorică", încercând să argumenteze că existența întru mister și pentru revelare face omul deplin: "acest om deplin se simte chemat să-și reveleze sieși, prin plăsmuiri mitice, prin abstracțiuni conceptuale, prin imagini de artă, prin viziuni sau prin teorii, misterele ce i se deschid dincolo de orizontul dat" (Lucian Blaga, " Ființa istorică", în op. cit., p. 492). 208 Lucian Blaga, " Geneza metaforei și sensul culturii
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ceea ce a însemnat nașterea filosofiei în Grecia antică. Conceptul lor de existență sau ființă este reprezentativ pentru cotitura filosofică a gândirii, pentru orientarea ei spre inteligibil și absolut. Ființa autentică, pe care filosofia vrea să o surprindă și să o reveleze, dincolo de natură, nu este supranaturalul mitic; ea este o realitate de un cu totul alt ordin: abstracția pură, identitatea cu sine, însuși principiul gândirii raționale, obiectivat sub formă de logos" (Jean-Pierre Vernant, Mit și gîndire în Grecia antică, Editura Meridiane
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ființarea acoperită, dar în această venire sub acoperire ființa se arată pieziș, în parcursul oblic al intervalului pe care îl face posibil. Altfel spus, inaparentul nu este vizibil, nu are o imagine decât în retragerea pe care și-o autoimpune, revelându-se în distanța deschisă în el însuși; paradoxal, retragerea sa din vizibilitate îl face vizibil, dă loc de apariție unei imagini. O imagine a inaparentului, a invizibilului ca diferență și distanță, ca diferență pusă în distanța care îi dă forma
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
deschide, din punctul obscur al unui început inaparent, din imaginea care nu trimite la vreun fapt al creației, ci este însuși conturul luminos al increatului. Când Ion Barbu vorbește despre "lumina imanentă" sau "obscură" pe care poezia trebuie să o reveleze în altă zonă decât în cea a raționalității sau despre sondajele "în structura nevăzută a existenței"1, el se referă la un fel de a înțelege actul poetic drept "reprezentarea formelor posibile de existență"2 (s. n.), la un infrarealism care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
întâlnirii cu altul inaugural, cu natura unui increat inaparent, cu adevărat refondator: nimicul și tăcerea, natura - alta decât cultura - sălbatică, virgină, cuvântul frânt de anarhia sensului. Răzbătător prin palimpsestul faldurilor suprapuse, prin fisura cuvântului răsfrânt, traversat în tăcere, inaparentul se revelează el însuși în imaginea increatului nevăzut, epifanie a originarului în vederea creației. B. Fundoianu sau inimaginabilul priveliștii Lumină și transparență: o viziune a sufletului Atunci când B. Fundoianu proclamă, în prefața din 1929 la volumul Priveliști, că poezia lui de început "nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dă în cuprinsul poemului și dă de văzut, lăsându-se inundat de lumină și răspândind lumina. Ceea ce strălucește nu e în ultimă instanță lumina, albele undiri, ci umbra pusă în lumină și - mai mult - însăși trecerea de la una la alta, revelând în negativ, prin ricoșeu sau prin refracție, corpul sensibil al cuvântului în care se devoalează - ca într-o cameră obscură - imaginea transparentă care dă de văzut și de înțeles 6: "Numai valuri de lumină trec în undă și dispar" (Peisagiu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fel de gând e acesta care - asociat dorului - simte altfel, vede pe sub vedere și rostește pe deasupra cuvintelor? Nu e chiar modul de a fi afectat, de a fi pur și simplu în lumea fragilă a poemului, acolo unde ceea ce se revelează se vede și se spune altfel? Căci gândul poetic - înflorit în dor mistuitor - este simțire cardiacă, puls cordial ce deschide noua vedere străfulgerată de iubire și noua rostire fără de cuvinte. Afectare ce nu exclude detașarea ci, dimpotrivă, o presupune, căci
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
invizibilitate ce-i e definitorie, dar o aduce la manifestare, începe să semnifice și să spună ceea ce altfel ar rămâne incomprehensibil și indicibil 16. Condiția sa clar-obscură e chiar reflexul transcendenței sale: se arată într-o imagine a transcenderii înseși, revelându-se ca invizibil al vizibilului. Ca în atâtea alte cazuri, trupul poetal nu e numai transparent dar și transcendent, imaginea sa "înstelată" neînlesnind doar accesul vederii și al înțelegerii, ci adâncind deopotrivă perspectiva, potențându-i semnificativitatea. Am văzut că ceea ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
miezul acestei iluminate așteptări. Vom vedea însă că, din punctul de vedere al intuiției eidetice a înțelegerii albe, în lumea poetală nu cu apariția unei prezențe imediate ne întâlnim, ci cu ființarea posibilă, inaparentă, a unui mundus imaginalis ce își revelează transparența 1. O astfel de lume imaginală ne este înfățișată în poemul XVIII. Au fost oameni? din ciclul Patmos de I. Voronca 2. Că această lume e înfățișată e un fel de a spune, deoarece imaginile care o alcătuiesc nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sensibil al unei prezențe. Dacă gândul acesta devine trup, aceasta pentru că el trebuie să se manifeste în formă vizibilă, într-un obiect fenomenal. Trupul gândului nu e o imagine, ci chiar imaginea vie a semnificabilului, precum vizibilul în care se revelează invizibilul 14: "M-au uitat frunzele/ adumbrindu-mă/ până când nevăzutul/ mi-a devenit văzut". Atât gândirea, cât și umbrirea sunt procese în desfășurare; deși uitarea vine din orizonturi opuse, însemnând o dublă reducție din partea inteligibilului ("m-a uitat Dumnezeu") și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cum spuneam, printr-o reducere la substratul întemeietor, la fondul inepuizabil al unui sens dintotdeauna dat. Reducție revelatoare, căci realul redus este realul filtrat, condensat, decantat; el luminează ca origine a oricărei structuri viitoare: Dincolo de caleidoscopul actualității trebuie să se reveleze elementele de bază, relația lor ascunsă, un substratum care să-l întemeieze"18. Realul există înaintea poemului, dar nu își revelează substratul decât în poem, în infratextura unde, spunea poetul, el e supus unui tratament care modifică imaginea sa obișnuită
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este realul filtrat, condensat, decantat; el luminează ca origine a oricărei structuri viitoare: Dincolo de caleidoscopul actualității trebuie să se reveleze elementele de bază, relația lor ascunsă, un substratum care să-l întemeieze"18. Realul există înaintea poemului, dar nu își revelează substratul decât în poem, în infratextura unde, spunea poetul, el e supus unui tratament care modifică imaginea sa obișnuită. Transmutația pe care o suferă, noua imagine pe care o arată operează din interiorul său îndepărtat, din adâncul care luminează prin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
necrezând de bucurie" - îl primește "cu bucurie mare"73. Cel care spune heruvimic " Eu sunt făcut numai din ochi", "Eu nu pricep nimic, eu numai văd/ Sunt numai ochi, lumină din lumină"74 vede fără darul înțelegerii, căci ceea ce se revelează este incomprehensibilul care se dă ca invizibil; deși luminând și punând totul în lumină, el rămâne pururi nevăzutul, imaginea ascunsă a inaparentului 75. "Eu numai văd" este antifraza pentru eu nu mai văd: "de când văzut-am nu mai am vedere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de fapt, altceva se întâmplă,/ ceva destinat/ unei priviri din noi înșine, înmugurită, tot timpul pe cale/ să se nască"8. Spuneam că martorul face ca ceva să se întâmple; de fapt, el dă posibilitatea inaparentului să se manifeste, să se reveleze ca altceva posibil, dar nu în prezentul lumii ecranate, căci el nu cade pradă realității, ci ca semn vizibil doar privirii lăuntrice. Și ea, de altfel, o privire deschisă de ceea ce o privește, care stă să vină, nu stă decât
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o părere". Iar ceea ce a-pare - pare să fie - se dă într-o clipă de vedere, în răstimpul triumfător, efemer, al vieții. Ceea ce se întrevede în această clipă fugară, ca prin ceață, e suflul ce animă dispariția, sufletul care se revelează până și în moarte, suflă în pânzele imaginii. E zbor sau scriere, întraripare a celor imponderabile și trecătoare sau țesătură urzită de semnele rămânerii lor în vedere? Amândouă, căci în imagine se scrie și se zboară deopotrivă 19. Sufletul își
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și destinare, donație și semnificare. Semnul religios e întotdeauna arătător, adică purtător al unui mesaj de dincolo de el, și păstrător al unui sens transcendent. El e arătare a insondabilului, a infinitului incomprehensibil și nefigurabil. Dar în ceea ce se arată se revelează imaginea către care trimite 67. De aceea, radicalitatea și exigența cuvântului religios nu se propun în primul rând ca noutate, ci ca alteritate; am spune că el este nou întrucât este altul, voce a Altuia care, adresându-se tuturor, se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
eclipsează imaginea proprie, se retrage în asemănarea cu altul: "Luminează, Doamne, cu-ntuneric/ ceasul zilei cel întunecat,/ sufletul închis în semnul sferic,/ întru văzul Tău, nelimitat!" A lumina cu întuneric pune condiția developării apofatice, a negației care de-naturează pentru a revela esența invizibilă a naturii. Revelare a perspectivei inverse, prin ricoșeu, descentrare și răsturnare a categoriilor ființării. În ceasul întunecat al zilei, ființa își afirmă dezafirmarea, desfigurarea, ființă redusă la (im)posibila stare a emacierii, a imprezentării. Ceea ce ajunge la nevedere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]