3,927 matches
-
franceza, sarda, catalana, retoromana, spaniola și portugheza). Cunoscută este și clasificarea realizată de Carlo Tagliavini, care îmbină criteriul geografic cu cel al trăsăturilor morfologice și realizează următoarele grupări: 1) romanica balcanică (româna), 2) romanica italică (dalmata, italiana, sarda, retoromana), 3) romanica galică (franceza, franco-provensala, pro-vensala, catalana) și 4) romanica iberică (spaniola, portugheza). Aceaste clasificări vizează, prin urmare, unitatea genealogică preromanică, adică cea anterioară formării limbilor romanice ca limbi independente și anterioară întreruperii contactelor cu Italia. Acest criteriu genealogic, deși esențial, nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este și clasificarea realizată de Carlo Tagliavini, care îmbină criteriul geografic cu cel al trăsăturilor morfologice și realizează următoarele grupări: 1) romanica balcanică (româna), 2) romanica italică (dalmata, italiana, sarda, retoromana), 3) romanica galică (franceza, franco-provensala, pro-vensala, catalana) și 4) romanica iberică (spaniola, portugheza). Aceaste clasificări vizează, prin urmare, unitatea genealogică preromanică, adică cea anterioară formării limbilor romanice ca limbi independente și anterioară întreruperii contactelor cu Italia. Acest criteriu genealogic, deși esențial, nu reprezintă însă singurul mod de a clasifica limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
realizează următoarele grupări: 1) romanica balcanică (româna), 2) romanica italică (dalmata, italiana, sarda, retoromana), 3) romanica galică (franceza, franco-provensala, pro-vensala, catalana) și 4) romanica iberică (spaniola, portugheza). Aceaste clasificări vizează, prin urmare, unitatea genealogică preromanică, adică cea anterioară formării limbilor romanice ca limbi independente și anterioară întreruperii contactelor cu Italia. Acest criteriu genealogic, deși esențial, nu reprezintă însă singurul mod de a clasifica limbile romanice și de a stabili poziția unei limbi în raport cu celelalte și, deși fertil, fiindcă presupune aflarea unor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iberică (spaniola, portugheza). Aceaste clasificări vizează, prin urmare, unitatea genealogică preromanică, adică cea anterioară formării limbilor romanice ca limbi independente și anterioară întreruperii contactelor cu Italia. Acest criteriu genealogic, deși esențial, nu reprezintă însă singurul mod de a clasifica limbile romanice și de a stabili poziția unei limbi în raport cu celelalte și, deși fertil, fiindcă presupune aflarea unor similitudini și diferențieri între idiomurile avute în vedere și contribuie la nuanțarea metodelor de cercetare comparativă, nu a condus la rezultate notabile, în ciuda folosirii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
uneori și la realizarea unor distincții pe baze tipolo-gice91. Punctul de plecare în această întreprindere este constatarea romaniștilor că în vreme ce latina era o limbă sintetică, fiindcă însuma prin desinențe și sufixe valorile gramaticale ale cuvintelor în chiar structura lor, limbile romanice sînt analitice, căci redau aceste valori de obicei prin cuvinte ajutătoare, precum prepozițiile, verbele auxiliare sau unele adverbe. Nu există însă limbi în totalitate sintetice și nici limbi în totalitate analitice, ci oricare limbă este în același timp și sintetică
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
precum prepozițiile, verbele auxiliare sau unele adverbe. Nu există însă limbi în totalitate sintetice și nici limbi în totalitate analitice, ci oricare limbă este în același timp și sintetică și analitică, încît mai corect este să se afirme că limbile romanice sînt mai analitice decît latina, deoarece nu sînt analitice în mod absolut. Pe de altă parte, dacă în cazul substantivului analiti-citatea a devenit definitorie prin instituirea prepozițiilor în realizarea opozițiilor cazuale, la verb, unde pierderea terminațiilor cu valoare desinențială ar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
exprimarea analitică s-a realizat numai la categoria cazului, în vreme ce la gen și la număr au rămas în continuare mărci desinențiale și nu se constată o tendință de înlăturare a lor. Există, prin urmare, o orientare deosebită în evoluția limbilor romanice în raport cu latina, care arată că anumite categorii gramaticale tind spre o redare analitică, iar altele își păstrează caracterul sintetic, fenomen care se clarifică dacă se are în vedere tipologia, înțelegînd prin aceasta tehnica prin care vorbitorii își refac limba pe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
coerența lor structurală, încît unele recurg la flexiune, iar altele la exprimarea perifrastică și, ca atare, limbile în care este dominant procedeul flexiunii sînt sintetice, iar cele în care este dominant procedeul perifrastic sînt analitice, și, pe această bază, limbile romanice sînt analitice în raport cu latina. În grupa limbilor romanice situația nu este însă uniformă, deoarece franceza este mai analitică decît celelalte limbi romanice. Cu toate acestea, și aici, în cazul verbului, dacă au apărut forme perifrastice (analitice), ele au evoluat uneori
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iar altele la exprimarea perifrastică și, ca atare, limbile în care este dominant procedeul flexiunii sînt sintetice, iar cele în care este dominant procedeul perifrastic sînt analitice, și, pe această bază, limbile romanice sînt analitice în raport cu latina. În grupa limbilor romanice situația nu este însă uniformă, deoarece franceza este mai analitică decît celelalte limbi romanice. Cu toate acestea, și aici, în cazul verbului, dacă au apărut forme perifrastice (analitice), ele au evoluat uneori spre sintetic, încît construcțiile cu habeo, la viitor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
flexiunii sînt sintetice, iar cele în care este dominant procedeul perifrastic sînt analitice, și, pe această bază, limbile romanice sînt analitice în raport cu latina. În grupa limbilor romanice situația nu este însă uniformă, deoarece franceza este mai analitică decît celelalte limbi romanice. Cu toate acestea, și aici, în cazul verbului, dacă au apărut forme perifrastice (analitice), ele au evoluat uneori spre sintetic, încît construcțiile cu habeo, la viitor și la condițional, au ajuns la reducerea auxiliarului la o simplă desinență, deci je
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
auxiliarului la o simplă desinență, deci je chanterai, la viitor (în mod asemănător prezentîndu-se situațiile în italiană, spaniolă și portugheză: io contero, yo cantaré, eu cantarei). Dar, totuși, și la verb, diateza pasivă se exprimă numai perifrastic în toate limbile romanice, în vreme ce în latină se exprima sintetic la prezent (amor "sînt iubit"), iar mai mult ca perfectul din franceză și din italiană se exprimă tot analitic, în vreme ce latina îl exprima în mod sintetic. Apoi, perfectul compus, care a apărut în latina
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și din italiană se exprimă tot analitic, în vreme ce latina îl exprima în mod sintetic. Apoi, perfectul compus, care a apărut în latina populară tîrzie, este și el analitic în toate limbile succesoare. Ca atare, nu se poate caracteriza o limbă romanică prin analitism total și nici printr-o opoziție între substantiv și verb, deoarece și la substantiv sînt forme sintetice (pentru exprimarea genului și pluralului), și la verb sînt forme analitice, care nu existau în latină. Dacă declinarea latinească a dispărut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
acesta avea trei forme (altus, -a, -um, pulcher, -chra, -chrum) și numai la cazurile unde aceste forme erau distincte și univoce (la nominativ). Ca atare, în latină, genul nu era bine caracterizat din punct de vedere formal, însă, în limbile romanice, s-a impus tot mai mult desinența -a pentru genul feminin și chiar cuvinte de genul masculin sau neutru din latină, dacă aveau desinența -a, au trecut la feminin. Acest -a apare ca -e în franceză și ca -o în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
genul masculin sau neutru din latină, dacă aveau desinența -a, au trecut la feminin. Acest -a apare ca -e în franceză și ca -o în provensală, dar continuă tot pe -a de la femininul latinesc. Așadar, se constată că, în limbile romanice, numărul și genul se exprimă în forma însăși a cuvîntului, adică paradigmatic sau sintetic, în vreme ce categoria cazului se exprimă din ce în ce mai mult perifrastic sau analitic. Ca atare, la număr și la gen există o determinare internă, iar la caz o determinare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dintre forme. De aici se poate identifica existența unei opoziții între funcțiile externe și funcțiile interne (sau nerelaționale), în acord cu faptul că determinarea internă corespunde funcțiilor interne, iar determinarea externă funcțiilor externe. Această opoziție este specifi-că însă numai limbilor romanice, iar nu și limbii latine, încît aceste limbi alcătuiesc un alt tip în raport cu ea. Pe baza aceluiași principiu, se poate constata că și comparația adjectivelor se face analitic (sau perifrastic) în limbile romanice, fiindcă este o determinare externă, în vreme ce în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Această opoziție este specifi-că însă numai limbilor romanice, iar nu și limbii latine, încît aceste limbi alcătuiesc un alt tip în raport cu ea. Pe baza aceluiași principiu, se poate constata că și comparația adjectivelor se face analitic (sau perifrastic) în limbile romanice, fiindcă este o determinare externă, în vreme ce în latină comparația se exprima sintetic (altus, altior/altius, altissimus). În cazul verbului, valoarea la timpurile simple este una internă, fiindcă nu exprimă un raport între două momente. Acolo însă unde acest raport există
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
altior/altius, altissimus). În cazul verbului, valoarea la timpurile simple este una internă, fiindcă nu exprimă un raport între două momente. Acolo însă unde acest raport există (între momentul actual și un alt moment) exprimarea a devenit perifrastică în limbile romanice. În general însă, în trecerea de la latină la limbile romanice, s-au produs și schimbări de conținut, încît viitorul romanic exprimă altceva decît cel latin, iar diateza pasivă are altă valoare în aceste limbi decît în latină. Constatările în legătură cu clasificarea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este una internă, fiindcă nu exprimă un raport între două momente. Acolo însă unde acest raport există (între momentul actual și un alt moment) exprimarea a devenit perifrastică în limbile romanice. În general însă, în trecerea de la latină la limbile romanice, s-au produs și schimbări de conținut, încît viitorul romanic exprimă altceva decît cel latin, iar diateza pasivă are altă valoare în aceste limbi decît în latină. Constatările în legătură cu clasificarea tipologică a limbilor se întîlnesc uneori cu cele referitoare la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
momente. Acolo însă unde acest raport există (între momentul actual și un alt moment) exprimarea a devenit perifrastică în limbile romanice. În general însă, în trecerea de la latină la limbile romanice, s-au produs și schimbări de conținut, încît viitorul romanic exprimă altceva decît cel latin, iar diateza pasivă are altă valoare în aceste limbi decît în latină. Constatările în legătură cu clasificarea tipologică a limbilor se întîlnesc uneori cu cele referitoare la factorii care explică existența unor situații speciale în limbile din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
unor situații speciale în limbile din aceeași familie sau în dialectele și graiurile unei limbi. Astfel, după apariția geografiei lingvistice, s-a emis teoria potrivit căreia ariile laterale ale unui spațiu lingvistic sînt mai conservatoare în raport cu centrul. În spațiul limbilor romanice se constată deseori manifestarea acestui factor geografic, care face ca limbile din extremitatea vestică și din extremitatea estică a acestui spațiu să aibă trăsături care le apropie, realizînd un tip aparte în raport cu centrul. De aceea, în timp ce în Hispania și în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a adus la indicativ mai mult ca perfectul conjunctiv, exprimă acest timp în mod sintetic. Se constată apoi că, spre deosebire de ariile laterale, franceza și italiana au un articol partitiv. Asemenea fenomene constatate în plan sincronic, în existența actuală a limbilor romanice, explică succesiunea de fenomene, fiindcă limbile centrale prezintă elemente mai noi în raport cu limbile din ariile laterale, unde se conservă elemente mai vechi. Între limbile centrale, franceza este mult mai inovatoare în raport cu italiana și, prin aceasta, mai îndepărtată de latină, fără
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
elemente mai noi în raport cu limbile din ariile laterale, unde se conservă elemente mai vechi. Între limbile centrale, franceza este mult mai inovatoare în raport cu italiana și, prin aceasta, mai îndepărtată de latină, fără a înceta, desigur, să fie totuși o limbă romanică. Astfel, franceza preferă deseori determinarea externă, acolo unde toate celelalte limbi romanice recurg la o determinare internă. Diminutivele, de exemplu, care s-au înmulțit în raport cu latina, nu au valoare relațională, deorece indică faptul că realitatea denumită este mică, și, de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mai vechi. Între limbile centrale, franceza este mult mai inovatoare în raport cu italiana și, prin aceasta, mai îndepărtată de latină, fără a înceta, desigur, să fie totuși o limbă romanică. Astfel, franceza preferă deseori determinarea externă, acolo unde toate celelalte limbi romanice recurg la o determinare internă. Diminutivele, de exemplu, care s-au înmulțit în raport cu latina, nu au valoare relațională, deorece indică faptul că realitatea denumită este mică, și, de aceea, se redă de obicei sintetic: rom. căsuță, sp. casita, rom. cărticică
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
realitatea denumită este mică, și, de aceea, se redă de obicei sintetic: rom. căsuță, sp. casita, rom. cărticică, it. libretto; în franceză însă redarea este analitică un petit livre. În franceza veche diminutivele erau la fel de numeroase ca în celelalte limbi romanice, însă în epoca modernă ele nu mai sînt preferate. Această predispoziție a francezei pentru determinarea externă explică și faptul că, deși a cunoscut de timpuriu și o lungă perioadă de timp influența latinei literare, nu și-a însușit formarea superlativului
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a francezei pentru determinarea externă explică și faptul că, deși a cunoscut de timpuriu și o lungă perioadă de timp influența latinei literare, nu și-a însușit formarea superlativului cu -issimus, precum italiana, spaniola și portugheza. Prin urmare, dintre limbile romanice, franceza are evoluția cea mai divergentă în raport cu sistemul latin, dar și deosebită în raport cu sistemele celorlalte limbi romanice, încît, din perspectivă tipologică, limbile care descind din latină alcătuiesc două grupuri distincte: tipul francez și tipul romanic propriu-zis, care cuprinde celelalte limbi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]