10,767 matches
-
ieșea însă după o întârziere de aproximativ trei săptămâni, ceea ce ar putea să semnaleze iminenta încetare a apariției. De altfel, în prospectul difuzat probabil la începutul anului 1790 se menționa că gazeta era editată pentru scurta perioadă în care trupele rusești, aflate în război cu turcii, cantonau la Iași, în iarna 1789-1790. Numerotarea paginilor la primele două numere s-a făcut de la 1 la 4. Cu cel de-al treilea se trecea însă la o numerotare continuă a paginilor, de la 9
COURRIER DE MOLDAVIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286455_a_287784]
-
având și alte profesiuni (conductor tehnic, negustor). Continuă studiile la București, unde frecventează cursuri la Litere și Drept. Pentru un timp, va fi profesor și director la școala din localitatea natală, profesor la gimnaziul din Ianina, interpret la Consulatul general rusesc din Salonic (1904), mufetiș (inspector școlar) al vilaetelor Kosovo și Salonic. Cu sprijinul partidului Junilor turci, la care aderă din 1907, este numit senator (1908), iar din 1912, ministru al Lucrărilor Publice. Va face parte din delegația statului turc la
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
a altor timpuri. Înclinat spre portretistică, manifestând aptitudini de memorialist, B. lasă să pătrundă în contribuțiile lui episoade de aventură, mister, intrigi amoroase, baluri, dueluri. Unele studii tind să ia o turnură romanescă. De altfel, cărturarul a și compus, în rusește, între 1953 și 1956, un roman, Ultimul om de prisos, rămas netipărit. Medalioanele de scriitori (C. Stamati-Ciurea, Al. Donici, I. Sârbu, Dimitrie Moruzi, C. Stere, Leon Donici) alcătuiesc, laolaltă, un compediu de literatură basarabeană, minat însă de un șovăielnic simț
BEZVICONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285716_a_287045]
-
Iorgu Gorgos, M. Moldovean. Mai puțin cultivată în paginile revistei este proza. În mai multe numere din 1880, este preluată din „Convorbiri literare” corespondența dintre Vasile Alecsandri și Ion Ghica, iar George Dumbravă publică în foileton (1918) nuvela Din Basarabia rusească. Foarte atractive sunt notele de călătorie, semnate de Ion Mara, ieromonahul Iulian, Badea Cireșanu, P. Bolcaș, Lucia V. Babescu. Cu totul sporadică este dramaturgia, prezentă prin piesa Casa fără Dumnezeu. Trei tablouri dramatice din viața concubinilor de Caius Turicu. Deși
BISERICA SI SCOALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285748_a_287077]
-
atingătoare de istoria românilor (1895), Letopisețul lui Azarie (publicat în „Analele Academiei Române”, 1908-1909) -, precum și texte literare sau folclorice medievale - O traducere moldovenească a „Vieții lui Bertoldo” din veacul al XVIII-lea („Convorbiri literare”, 1891), Vlad Țepeș și narațiunile germane și rusești asupra lui (1896) -, dar și scrieri legate de relațiile cu alte culturi sau de istorie a vechilor instituții românești. B. rezolvă problema dificilă a transpunerii în românește a textelor vechi, realizând o tălmăcire fidelă, de coloratură arhaică a Letopisețului de când
BOGDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285785_a_287114]
-
mare parte, valabilitatea, la fel ca și temeinicul studiu filologic și literar privitor la narațiunile despre Vlad Țepeș. SCRIERI: Vechile cronici moldovenești până la Ureche, București, 1891; Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, București, 1895; Vlad Țepeș și narațiunile germane și rusești asupra lui, București, 1896; Luptele românilor cu turcii până la Mihai Viteazul. Cultura veche română, București, 1898; Istoriografia română și problemele ei actuale, București, 1905; Cronica lui Constantin Manasses, pref. Ioan Bianu, București, 1922; Scrieri alese, îngr. și introd. G. Mihăilă
BOGDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285785_a_287114]
-
al V-lea, si Frederick Barbarossa. Era strănepotul lui Filip al II-lea al Spaniei și prin urmare descendent direct al Isabelei de Castilia și al lui Ferdinand de Aragon. Ludovic al XIV-lea mai era descendentul fondatorului primei dinaștii rusești Rurik Viking-ul, și al lui Giovanni de Medici, ultimul mare membru al celebrei caste Condottieri <footnote http://www.dictio.ro: Condotter, condotieri, s.m. (Înv.) Căpetenie de mercenari, care se angaja în serviciul unui oraș, al unui principe sau al
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
în special cele istorice. În 1722, participă, alături de Petru cel Mare, la campania antiotomană din Caucaz. Ca principe serenisim și senator, sfătuitor intim al țarului, C. a contribuit la numeroase decizii istorice ale statului și la orientarea europeană a culturii rusești. Cu talentul și gusturile lui în materie de arhitectură, a colaborat la planurile țarului de construire a orașului Sankt Petersburg. A avut parte în timpul vieții de bucuria de a i se recunoaște meritele de erudit. După distincția venită de la Academia
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
turcesc”, semnată de Teofilact, rector al Academiei din Moscova. A doua odă, foarte amplă, aparține celui de al doilea rector al Academiei moscovite, profesor de filosofie, Gedeon Wiszniowski, și se dedică Preastrălucitului și preaînaltului Dimitrie Cantemir, principe al Sfântului Imperiu Rusesc, domn ereditar al Țării Moldovei. Ambele texte elogiau mintea excepțional dotată a principelui moldovean, cunoștințele lui întinse. Era asemănat cu marii oameni ai lumii, numit „principe al geniilor și geniu al principilor”, un fel de nec plus ultra, adică neîntrecut
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
de educație și, în general, în domenii fundamentale ale vieții spirituale, C. a intrat în polemici deschise cu unii cărturari ruși conservatori. Urmare a unei astfel de controverse este lucrarea Loca obscura in catechisi... [Locuri obscure în catehism...], tradusă în rusește de secretarul său și pusă în circulație în formă manuscrisă. Se aduceau aici corective de ordin teologic, în principal, dar și pe probleme de pedagogie, la cartea Prima învățătură a copiilor (1720), semnată de episcopul rus Th. Prokopovici. Ultima carte
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
din această limbă pe care mama o numea glumind - „limba ta strămaternă”. Într-o zi am dat de o fotografie pe care n-ar fi trebuit să o văd... Îmi petreceam vacanța la bunica, în orașul acela de la marginea stepei rusești, în care nimerise după război. Era într-un amurg de vară cald și leneș, care îneca odăile într-o lumină liliachie. Lumina aceea puțin cam ireală se așternea pe fotografiile pe care le cercetam în fața unei ferestre deschise. Erau cele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
rătăcite... Am văzut-o în mijlocul unor oameni necunoscuți și al unor peisaje căzute în uitare. O femeie tânără, a cărei haină nu se potrivea nicidecum cu eleganța personajelor ce se profilau în alte fotografii. Purta o pufoaică gri-murdar, o șapcă rusească de bărbat cu clapele lăsate în jos. Stătea strângând la piept un copilaș înfofolit într-o pătură de lână. „Cum a putut oare să se furișeze, m-am întrebat cu stupoare, printre bărbații aceia în frac și femeile în toaletă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vârstă de patru ani. Alergând prin fața mamei sale, fetița se oprise brusc și exclamase: „O poșetă!” Și, după mai bine de jumătate de secol, vocea ei limpede a răsunat, ca un ecou stins, într-un oraș pierdut în inima nemărginirii rusești, sub soarele stepei. În poșeta aceea din piele de porc și cu plăcuțe de email albastru pe închizătoare își păstra bunica mea colecția de pietre de odinioară. Poșeta aceea veche marca una dintre primele amintiri ale bunicii, iar pentru noi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe care m-aș bucura să o primesc înapoi... Și tot pe tonul acela neutru, tot în franțuzește, deși în timpul mesei (din pricina prietenilor sau a vecinilor care veneau adesea pe neașteptate) vorbeam în cea mai mare parte a timpului în rusește, ne-a relatat defilarea Marii Armate și povestea pietricelei cafenii numite „Verdun”. Abia dacă înțelegeam tâlcul spuselor ei - tonul a fost cel care ne-a subjugat. Bunica ne vorbea ca unor oameni mari. Noi vedeam doar un ofițer frumos cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
valurilor. Nu, nu era pentru prima oară că remarcam dedublarea aceea în viața noastră. Să trăiești lângă bunica însemna deja să te simți altundeva. Ea traversa curtea fără să se așeze vreodată pe banca băbuțelor, instituție fără de care o curte rusească este de neînchipuit. Asta nu o împiedica să le salute foarte prietenește, să întrebe de sănătatea celei pe care nu o văzuse de câteva zile și să le facă un mic serviciu spunându-le, de pildă, cum putea fi îndulcit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și la război, subiect inevitabil: bărbatul lăptăresei fusese ucis pe front. Seceriș, hrișcă, Stalingrad... Iar seara, bunica avea să ne vorbească despre Parisul inundat sau să ne citească câteva pagini din Hector Malot! Simțeam un trecut îndepărtat, obscur - un trecut rusesc, de data aceasta - reînviind din străfundurile vieții ei de altădată. Avdotia se ridica, o săruta pe bunica și își relua drumul care o ducea printre holde nesfârșite, sub soarele stepei, într-o căruță înecată în oceanul de ierburi înalte și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vieții de altădată, întunecate și foarte primitive în felul ei de a primi moartea, nașterea, dragostea, durerea. Un fel de atmosferă apăsătoare, dar plină de o stranie vitalitate, oricum, singura care se putea potrivi cu locuitorii acelei izbe uriașe. Suflul rusesc... Înăuntru, eram mirați de numărul și de asimetria ușilor care se deschideau spre încăperi cufundate într-o umbră afumată. Simțeam, aproape fizic, densitatea carnală a vieților care se amestecau acolo. Gavrilici trăia în pivnița pe care o împărțeau cu el
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mirosul cinei care se apropie - plutea în aer. Căci bunica ne spusese clar într-o zi, vorbind despre orașul ei natal: - Oh! Pe vremea aceea, Neuilly era doar un sat... O spusese în franceză, dar noi nu cunoșteam decât satele rusești. Iar satul, în Rusia, era neapărat un șir de izbe - chiar cuvântul derevnia vine de la derevo - copac, lemn. Confuzia a fost tenace, în ciuda lămuririlor pe care le aduceau după aceea istorisirile Charlottei. La numele de „Neuilly” se ivea numaidecât satul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
patina delicată a vocabulelor noastre franțuzești. Președintele Republicii nu scăpa de ceva stalinist în portretul pe care i-l schița imaginația noastră. Neuilly se popula cu colhoznici. Iar Parisul care ieșea încet din apă purta în el o emoție foarte rusească - răgazul trecător de după încă un cataclism istoric, bucuria de a fi pus capăt unui război, de a fi supraviețuit unor represiuni ucigașe. Am rătăcit pe străzile lui încă ude, acoperite de nisip și de mâl. Locuitorii îngrămădeau în fața ușilor mobile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fidelitate încercată... Ca reprezentant al întregii națiuni, reînnoiesc în fața Majestății Voastre... Pentru măreția domniei Voastre... Pentru fericirea Majestății Sale Împărăteasa... Ridic paharul în onoarea Majestății Sale Împăratul Nicolae și a Majestății Sale Alexandra Feodorovna. Orchestra gărzii republicane a intonat imnul rusesc... Iar seara, marele spectacol de gală de la Operă a fost o apoteoză. Precedată de doi purtători de torțe, perechea imperială a urcat scara. Parcă înainta printr-o cascadă vie: rotunjimile albe ale umerilor femeilor, florile deschise de pe corsaje, strălucirea parfumată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de ultimul război? De ce nu putem niciodată uita de jafurile cotropitorilor polonezi și suedezi, vechi de trei secole și jumătate? Fără să mai vorbim de tătari... Și de ce amintirea cumplitei catastrofe din 1812 nu a pătat reputația francezilor în mințile rusești? Poate tocmai din cauza eleganței verbale a acelui «Turnir fără de ură»”! Dar acel „ceva franțuzesc” s-a dovedit a fi îndeosebi prezența feminină. Alexandra era acolo, concentrând asupra persoanei sale o atenție discretă, salutată în fiecare discurs, mai puțin grandilocvent decât
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din exterior, de departe, ca și cum nu-i mai aparțineam. Transpus într-o mare capitală europeană, mă întorceam să contemplu imensitatea lanurilor de grâu și a câmpiilor înzăpezite sub clar de lună. Vedeam Rusia în franceză! Eram altundeva. În afara vieții mele rusești. Și sfâșierea aceea era atât de dureroasă și totodată atât de exaltantă, încât a trebuit să închid ochii. Mi-a fost teamă că n-am să mai pot să-mi revin, că am să rămân acolo, în seara aceea pariziană
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
A la Douma qui, souveraine, Va, demain, pour votre bonheur À tout jamais briser vos chaânes.2 Deodată, mi-au sărit în ochi niște titluri mari, care se aflau deasupra versurilor: ABDICAREA LUI NICOLAE AL II-LEA. REVOLUȚIA: ANUL ’89 RUSESC. RUSIA DESCOPER| LIBERTATEA. KERENSKI - DANTON-UL RUS. C|DEREA ÎNCHISORII PETRU ȘI PAVEL, BASTILIA RUSEASC|. SFÎRȘITUL REGIMULUI AUTOCRATIC... Cele mai multe dintre cuvintele acelea nu-mi spuneau nimic. Dar înțelegeam esențialul: Nicolae nu mai era țar, iar știrea căderii lui provoca o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în mână. Fără să deschid ochii, pe pipăite, am recunoscut „Verdun”-ul. De acum înainte, era al meu. 4 La sfârșitul vacanței o părăseam pe bunica. Atlantida era voalată atunci de cețurile toamnei și de primele viscole - de viața noastră rusească. Căci orașul în care ne întorceam nu avea nimic în comun cu liniștita Saranza. Orașul acela se întindea pe cele două maluri ale Volgăi și, cu cei un milion și jumătate de locuitori ai săi, cu uzinele lui de armament
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu a trecut neobservat, nici măcar de noi. La fiecare reîntoarcere în Rusia, Siberia îi părea din ce în ce mai fatală - inevitabilă, contopindu-se cu destinul ei. Acum nu doar mormântul lui Norbert o lega de tărâmul acela de gheață, ci și tenebroasa viață rusească, a cărei otravă amețitoare o simțea strecurându-i-se în vine. Dintr-o soție de medic respectabil, cunoscut în tot orașul, Albertine se transformase într-o văduvă foarte ciudată - o franțuzoaică parcă încapabilă de a se hotărî să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]