4,384 matches
-
să înainteze spre stăpânul lor. Ajuns în fața lui Rami Pașa, schiță doar un gest vag, se strâmbă a mare durere. Auzea în spate foșnetul straielor și respirația celor din suita lui, făcând temenele și începu să adreseze celor de față salutul său într-o limbă turcă elegantă. — Mă plec cu tot respectul cuvenit celor mai mari dregători, spunea el, ținându-și capul în sus și privind undeva mult deasupra feței lui Rami Pașa, apoi trase zgomotos aer în piept, ai Înaltei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
atunci când era admis în divanul marelui vizir. Aici timpul se oprea, așa că voievodul își plimbă privirea de la un turc la altul ca și cum ar fi vrut să-i memoreze. Când întâlnea ochii demnitarului otoman, acesta își pleca ușor capul într-un salut mut, domnitorul lăsându-și lent doar pleoapele să-i acopere irisul. La început, când Brâncoveanu a pornit comedia la care asistase, lui Mavrocordat i se păruse că domnitorul se pune într-o postură ridicolă și chiar nedemnă. Auzise și el
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pot, răspunse tânărul înclinându-se și ieși cu un dorobanț. Ștefan privi încă o dată scrisoarea pecetluită și întrebă: — Beizadelei Constantin i s-a dat de veste? — Trebuie să sosească. Răspunsul fu confirmat de zgomotul unor pași pe sală și de salutul gărzilor. Frumos îmbrăcat, prințul Constantin intră în spătărie. Zâmbetul care-i înfrumuseța fața, mișcările ponderate și pline de grație, totul degaja calm și siguranță de sine. — Ei, ce-i? îl întrebă pe Ștefan. — Să vedem, răspunse acesta atrătând sigiliul nedesfăcut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ospățului pe domnia sa banul Constantin Știrbei. Banul intră în spătărie și, deși bătrân, mersul său elastic și expresia șireată a feței stârniră admirația spătarului. — În cât timp poate să ajungă domnia ta la Stambul? spuse doamna Păuna direct, după ce răspunse la salutul lingușitor al vărului prin alianță. — Știu că dacă treci Dunărea, drumul este bun de caleașcă, și cu cai de schimb, dacă noaptea mă odihnesc în caleașcă și ziua călăresc în galop tot cu cai de schimb, ajung în două zile
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
este asta? Privitorilor nu le venea să creadă: cel de al treilea fiu al Brâncoveanului își dezlegase prin nu știu ce minune mâinile și, grațios, zâmbind ca într-un dans magnific înaintă spre butuc. Acolo se opri, dădu din cap cu un salut timid și înălță brațele spre cer: — Cred, Doamne, și mărturisesc! Își făcu cruce și, îngenunchind, îmbrățișă cu amândouă brațele butucul, călăul se dădu doi pași înapoi și făcu semn spre adunare că nu este în stare să-și facă meseria
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de cultură, Edgar Morin îl numește, pe bună dreptate, "cuvânt-capcană": "Culture: fausse évidence, moț qui semble un, stable, ferme, alors que c'est le moț piège, creux, somnifère, miné, double, traître. Moț mythe, qui prétend porter en lui un grand salut: vérité, sagesse, bien-vivre, liberté, créativité..."69 Dar acest cuvânt-capcană are și statut științific, în măsura în care există ramuri științifice că antropologia culturală sau sociologia culturii, ceea ce îl determină pe autor să evidențieze multiplele sensuri în care poate fi folosit termenul. Există, în
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
mod spontan, utilizatorii au început să folosească prescurtări inteligibile doar pentru cei doi comunicatori. În plus, regulile gramaticale au început să fie încălcate voit. Spre exemplu, virgulele sunt evitate deoarece un mesaj SMS are un număr limitat de caractere. Sau: "Salut!" devine "sal", "De acord" devine "K" ("OK") etc. Să menționez și că nu întotdeauna atrofiile lingvistice sunt diferențiate (nici măcar de către unii lingviști) de acronime. O diferență majoră poate fi considerată totuși aceea că atrofiile descind din limba de conversație. Iată
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
trăsurii noastre, și îl dojenim pe comandant pentru el; dar nimic nu-l poate face să cedeze; își menține dispozițiile, le dă surugiilor instrucțiuni despre drumul pe care trebuie să-l urmeze și, dându-le semnalul de plecare, ne adresează salutul român, de la inima, gură și ochi. Fără îndoială că acestei desfășurări de forțe îi datorăm călătoria noastră perfect liniștită; nu se întâmplă nimic, în afara unei oiști rupte în timp ce coboram prea repede spre strâmtul și informul stăvilar din fașine ce închide
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
mai departe cîteva citate ce exemplifică interacțiunea dintre naratologie și așa-zisele "studii culturale", pe care eu prefer să le numesc "analiză culturală". Narațiunea este prezentă peste tot, dar nu este întotdeauna cea mai importantă. În calitatea mea de naratolog, salut actuala revenire a naratologiei. De ce se produce o asemenea întoarcere, și de ce tocmai acum, nu este tocmai clar nu se clarifică, în orice caz, dacă nu vrem să vedem în ea mai mult decît regresia criticii spre vremurile de glorie
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
cer" și rosti: - Trăiască Legiunea și Căpitanul! În spatele biroului un ins fără cămașă verde și diagonală, cum erau unii pe care îi întîlnisem pe coridoare, lucra cu capul în hârtii. Două telefoane se aflau lângă coatele lui. Nu răspunse la salut. - Gheorghe, ai adus armele? zise el într-un târziu. - Le-am adus, camarade... - Mâine dimineață te duci la adresa asta și ridici lăzi de muniție. Și îi întinse o hârtie. Și atunci mă văzu și îl văzui și eu. Era un
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la ochi dacă nu-l salutai la sosire și la plecare. Nu mi-am dat seama că toți o făceau, era și plasat astfel (în apropierea ușii) încît nu-l puteai evita. Dar eu gândeam că n-avea nevoie de salutul nostru și nu observasem decât târziu fenomenul. Venea primul și pleca ultimul și în acele minute stătea în picioare (era înalt, impunător, puțin chel, cu mustață de modă veche), nu răspundea la bună dimineața, bună ziua, care i se adresau, nici
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
jos prin gang) și îmi făcui un nou prieten, un poet, însuși șeful "paginei a doua" Popasuri a ziarului, Miron Radu Paraschivescu. Geo Dumitrescu se afla și el acolo, dar de când începusem să lucrez nu mai schimbam în redacție decât saluturi; în afara de cazurile când mă invita să mergem la Gambrinus la o bere. Venea Untaru, care începuse să semneze Virgil Ierunca, acest băiat care nu dormea nopți în șir luând cofeină, atât de mult era pasionat după cărți (anul trecut
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
SECRETARA. \ LOCOTENENTUL DAVID BURNLEY A VENIT SĂ VĂ VADĂ, DUPĂ DISPOZIȚIILE DUMNEAVOASTRĂ. \ SĂ INTRE. 37 SILUETA ÎNALTĂ A TÂNĂRULUI, ÎMBRĂCAT ÎN UNIFORMA LUI ALBASTRU CU GALBEN, SE CONTURA ÎN CADRUL UȘII. ÎNAINTĂ, LUĂ POZIȚIE DE DREPȚI ȘI DUSE PALMA LA TÂMPLĂ. \ SALUT, FIULE, SPUSE MARIN INTENȚIONAT. SE SIMȚI PUȚIN RUȘINAT DE EFECTUL PRODUS DE CUVINTELE SALE ASUPRA CELUILALT. ÎL PRIMISE ASTFEL CU UN SCOP PRECIS. ÎN URMĂTORUL CEAS AVEA NEVOIE DE UN GEN DE LOIALITATE PE CARE NU O PUTEA GĂSI LA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Balducci, bătrânul jandarm pe care-l cunoștea de atâta vreme. Balducci ținea în mână o frânghie, la capătul căreia se afla un arab. Acesta venea în urma calului, cu mâinile legate și cu capul în pământ. Jandarmul făcu un gest de salut, Daru însă nu-i răspunse, neputându-și lua ochii de la arab. Omul, înveșmântat într-o djelaba, cândva albastră, încălțat cu sandale și cu ciorapi grosolani de lână, purta un turban strâmt și nu prea înalt. Balducci își mâna calul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de sertare și înțeleaptă stinghie dedesubt, pentru picioare. În sfârșit, scaunul : locul în fagure, zădărnicia și bravura. Apare colegul Lucian. A semnat condica de pe masa Șefului, nu privește pe nimeni, ajunge la biroul său, schițează un semn scurt în aer, salut, spre vecin, fără a-l privi. Se așază, deschide sertarele, se înalță un dosar de hârtii și planșe, apar creioane colorate, manualul ingineresc. Dezbracă haina bej, cu fine carouri brune, s-a aplecat asupra foilor, muncește. Pe toate birourile : rigle
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un ultim efort, scaune și planșete împinse cu furie la o parte, părăsite. Lucian dăduse, enervat, cu cotul în spătarul scaunului. Se și ridicase în picioare, adună hârtiile, strânge rigla, creioanele, închide sertarele. Schițează un gest mic - în aer - de salut, Lucian nu-l mai așteaptă la plecare pe vecinul și amicul său. Semnase repede condica, pleca singur, preocupat. Marți dimineață, Lucian e printre primii veniți. Nu ridică privirea când e strigat, se deplasează repede de la o planșetă la alta, verifică
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trepte ale pragului din fața înaltei porți de fier și sticlă. Prietenul Lucian trecuse de la ușă, se cuibărise toată săptămâna pe scaun, fără a privi în jur, răspunzând rar, strictul necesar, se ridicase odată cu gongul, schițase, ca un somnambul, un scurt salut bălăbănit, coborâse repede, treaptă după treaptă. Cerul de sidef, verzui. Norul lunecase, se iviră un obraz și un contur de scoică. Cozile lungi și groase, coroane suprapuse, prinse cu perle albe. Ochii rotunzi și mari, fruntea netedă, umerii goi, de pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care îi ironiza, și nu-l iartă, se pare, nici pe gingașul inginer. Înfricoșat, dar și însetat de clipa ultimă, vulnerabilul și-o provoacă singur, ca și cum ar tipări cu cerneală simpatică denunțul, accesibil oricui, din care țâșnește, instantaneu, condamnarea sa, salutul de adio. Drăgălașa Ortansa va rezolva cândva, prin șușoteli colective, secretul încredințat cu-atâtea meșteșugite ocoluri și reticențe de plăpândul bufon. Frunte puternică, sprâncene stufoase, dar nu și nasul acvilin ! ...He-he, hehehe, se scutură de râs bătrâna coană mare, venind
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cafenii, mari și ieșiți din orbite, care priveau înfrigurați stâlpul spânzurătorii, fără a clipi, cu un nesațiu bolnăvicios. Gura, cu buzele cărnoase, era strânsă într-un spasm dureros, tremurător. Mâinile îi atârnau țepene, aproape uitate. Caporalul îl primi cu un salut milităresc, bătîndu-și zgomotos călcâiele bocancilor. Ofițerul se opri la câțiva pași, răspunse dând din cap ușor și, mereu cu privirea la ștreang, întrebă: ― La ce oră e hotărâtă execuția? ― La patru a fost, trăiți, domnule căpitan, răspunse caporalul atât de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foame, iar Miorița și-a făcut bagajele și-a emigrat, ca să-și caute fericirea alături de un berbec cu vilă la Nisa. Intră un mușteriu În cârciumă, Îl vede pe Sandu În salopetă și duce mâna la tâmplă, În semn de salut. Noroc bun, tovarășe! Cincinalu-n patru ani jumate! Sandu Șpriț se răsucește către el. Noroc, tovarășe, ia de bea, că plătește partidu’! Gore și Gicu se iau după umeri și cântă amândoi sculați, voi oropsiți ai vieții... La televizor, bucureștenii se
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
04.2010 Cine știe, nu câștigă nimic Ia mai spune, bre, una de-aia de-a matale, că le zici bine, mereu te ascult cu plăcere! Sandu Șpriț Îl privește pe consumatorul care stă aproape de el și Îi răspunde la salut: Domn’ne, mersi de zicere, că aflu și eu cum sunt privit drept guru de cârciumă, ca să mă exprim așa. Nu te văd prea des pe-aci, ceea ce este oarecum jignitor, dar Îmi trece repede, nu sunt supărăcios. Mie mi
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
înainte. Pe când mai aveam doar câțva pași până la picirul monumentului, aud un glas vibrat, ca al lui George Calboreanu, recitând: „ Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n codru și în gând, Norocu-mi luminează!” Surprins plăcut, în loc de salut, îi răspund: Dragule, ai început să reciți poezia „Luceafărul” cam de pe la coadă. Mai precis cu strofa a 95-a. Păi strofa a 13-a o știe tot natul. Bine, bine, dar vreau să-mi spui care strofă e scrisă pe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
întotdeauna am refuzat invitațiile fetelor mai mici decât mine, mult mai mici decât mine, de a le cunoaște familia. Cum ar fi să intri în casă, ea să-ți spună "uite, ți-l prezint pe tata", și tu să spui "salut n-am făcut armata împreună cumva?" La asta mă gândeam când răscoleam prin poze. Dorința sexuală devenise și mai puternică. Ea părea puțin nervoasă. Și se enerva că nu găsea poza aia care ar fi lămurit problema noastră. Într-un
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
bustului ăla umflat cu sâni perfecți și trufași, care se vor mări cu timpul, din care plecau umerii. De aici coborau dou mâini puternice, masiv vascularizate, cu vene atât de proeminente încît ți-era frică să te lași strâns în salutul bărbătesc pe care ți-l propunea de fiecare dată. Revin la umeri și vreau să insist. Regu avea cei mai frumoși umeri din lume. Care făceau și cel mai frumos spate, întotdeauna țanțoș. De la asta venea și ținuta. Era imposibil
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
arăți celorlalți, argumentele fiind: să nu te faci de râsul lumii, ce-o să zică lumea, te vede lumea etc. Această grijă pentru felul cum erai perceput de ceilalți exprima, de fapt, respectul față de sine și față de familia căreia îi aparțineai. Salutul, respectul reciproc erau norme de conduită prețuite și cultivate de timpuriu la copii. Dacă se abăteau de la aceste norme, cei în cauză erau admonestați: „așa vă învață părinții?” sau „nici să spuneți bună ziua nu vă învață la școală?”. Cinstea, corectitudinea
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]