3,958 matches
-
revizie toate odăile, apoi se închise în salon, încuind ușa cu cheia. Acolo merse de-a bușilea, să G. Călinescu privească pe sub mobile, suspectă orice fotoliu și canapeaua, apăsîndu-le cu mâna să vadă dacă fâșâie, întoarse tablourile pe dos, ciocăni scândurile, deschise chiar ușițele de la sobă și, negăsind nimic, începu să meșterească broaștele sertarelor scrinului cu o sârmă îndoită, pe care și-o pregătise din vreme. Însă limbile broaștelor erau lungi și bine strânse în arcuri, și toată meștereala lui Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a da importanță propoziției), dar mi-e milă de papa. Dacă papa ar fi bolnav, să nu se mai poată mișca din pat, știi de ce sunt în stare? Să-i ia toate lucrurile din casă și să-l lase pe scândura goală. Tu singur, cu ochii tăi, ai văzut cum s-au așezat la masă, fără să le pese de noi. Le era rușine deocamdată, fiindcă nu știau cum au să iasă lucrurile, dar ne dădeau afară și pe mine și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
arătă pe Felix) ce e omul. Pe mine, când eram student, m-a dus un prieten medicinist la morga unui spital. Ce să vezi dumneata? Într-un fel de magherniță cu geamuri mari erau vreo câteva mese de brad cu scândura subțire, puțin îndoită și cu o gaură la partea din mijloc, iar dedesubt o găleată. Un om cosea repede cu o undrea pieptul G. Călinescu și pântecele unui mort. Mațele erau violete ca niște găitane bine împăturite, iar coastele erau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înțeleasă ca un drum inițiatic, la capătul căruia Omul, devenit Ființă-întru-Lume, are Libertatea să aleagă ceea ce vrea să fie dincolo de efemera existență banală. într-o mare de incertitudini, Iona încearcă să-și salveze sufletul prin aparența unei stabilități, metaforizate de scândura din mijlocul oceanului: - conotând Libertatea spirituală. Treapta în-ființării este următoarea etapă a inițierii gnoseologice, definită în Tabloul III de simboluri-metaforă, precum imaginea morii de vânt, asociată destinului implacabil, care măcină ființa, neantizând-o. Iona se ferește să ajungă între dinții
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
socoteli mai bune. Cine știe? Cu această recomandare Închei și acest capitol care, poate, vă va aduce aminte de ceea ce ați Învățat În copilărie: respectă, dacă vrei să fii respectat. Și amintiți-vă că nu luați cu voi decât patru scânduri și doi metri de pământ, dar luați conștiința, asta precis, și ea nu vă va lăsa să trăiți În dimensiunile Luminii ci În cele ale Întunericului. Dar până atunci am putea trăi cu toții fericiți și Îndestulați, dacă În loc de vicii și
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
lăsat „baronii” sau „barosanii”, sunt doar niște biete rariști care nu știu cât vor mai rezista hulpavilor și furilor, cărora nu le mai ajunge, oricât ar fura și oricât ar avea. Vă spun eu că n-o să le rămână nici cele patru scânduri de care vor avea nevoie cândva. Nu-i plâng, dar nici nu-i fericesc, pentru că vor muri curând de grija averii. Cred că-ți fi auzit cândva de Harpagon sau de Hagi Tudose sau de alți avari vestiți. Aflați că
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
cu adevărat copil, fără nici un fel de tendință de maturizare. Inocența cu care priveam atunci lumea nu se leagă în nici un fel de imaginea necruțătoare a acestui vis, făcut în zilele imediat următoare morții bunicului: în plin întuneric, pe o scândură lată, înaintează împiedicat, întrucât scândura nu e bine șlefuită, trei capete de bărbați proaspăt tăiate. Unul dintre ele este cel al bunicului. Celelalte două capete nu le cunosc. Ele înaintează poticnit pe această scândură care plutește în golul unui întuneric
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
fel de tendință de maturizare. Inocența cu care priveam atunci lumea nu se leagă în nici un fel de imaginea necruțătoare a acestui vis, făcut în zilele imediat următoare morții bunicului: în plin întuneric, pe o scândură lată, înaintează împiedicat, întrucât scândura nu e bine șlefuită, trei capete de bărbați proaspăt tăiate. Unul dintre ele este cel al bunicului. Celelalte două capete nu le cunosc. Ele înaintează poticnit pe această scândură care plutește în golul unui întuneric în care nu se vede
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
bunicului: în plin întuneric, pe o scândură lată, înaintează împiedicat, întrucât scândura nu e bine șlefuită, trei capete de bărbați proaspăt tăiate. Unul dintre ele este cel al bunicului. Celelalte două capete nu le cunosc. Ele înaintează poticnit pe această scândură care plutește în golul unui întuneric în care nu se vede nimic altceva... Curios vis pentru un copil, cu atât mai mult cu cât n-am mai avut niciodată asemenea vise. Este un „hapax“, cum numesc filologii unicatele. Când maică
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Se gătea, se dichisea și-o lua din loc : la meciuri, la cinema, teleleu pân oraș. Și ea rămânea cu furnizorii, cu descărcatul mărfii, cu balamucu pe cap, cu toate. Era femeie-n putere, nu ca astea d-acu : slabe, scânduri de slabe, fără cur, fără nimic, de n-are bărbatul pe ce pune mâna... Era femeie-n putere, zdravănă și țâțoasă, duduia podelele sub ea când mergea, cu părul creț adunat într-un coc mic la ceafă, cu fața cărnoasă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-i în picioare. M-am înfiorat, imaginându-mi vaietele, urletele, acel mal al infernului plin de oameni deznădăjduiți, unii aruncându-se în apă, alții luptându-se pentru o nenorocită de barcă găurită, alții încercând să plutească agățați de câte o scândură, o ladă, șrapnelele și gloanțele inamice vânându-i și aici, cadavre umflate plutind... Ce distrugere, ce risipă ! Apoi acele nume ce circulă ale unor diverși ofițeri eroi care au încercat să reziste într-o panică generală, într-o mulțime ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ne înconjoară, din trei părți. În partea cealaltă e un acoperiș de țiglă învechită, un coteț mai înalt. În față e magazia de lemne a Moapsei și, lipite de ea, closetele gemene : closetul Negulescu și closetul Delcă, făcute din aceeași scândură geluită, la fel cu OO scris pe ușa de lemn maro. Foraibărele închid bine ușa. Pe jos un preșuleț de cârpe, de perete agățate pătrățele de ziar, atârnate într-o sfoară. Fiecare își ține cheia. Stăm amândoi pe bancă și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
publicul. Poți fi istoric de sertar, prozator de sertar, chiar și poet de sertar, dar un dramaturg, mai ales tînăr și de factura pe care mi-o recunoșteam, nu poate exista și nu se poate dezvolta decît în confruntare cu scîndura scenei. Atunci, cu cîteva luni în urmă, prin februarie-martie, o regizoare a vrut să monteze piesa mea la Naționalul din Iași, dar eu nu fusesem de acord, pentru că dădusem drept de premieră altui teatru, condus de un regizor care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în voie de frigul care a cuprins-o. Apoi pornește la vale. După un timp, din cauza pantofilor cu toc, e nevoită să apeleze iar la brațul lui Mihai. Ajung într-o poiană plină cu brîndușe. Dincolo de un gard vechi, din scîndură, care împrejmuiește o vilă, mulțimea florilor mov pare să incendieze ținutul. Pentru o clipă, gîndul lui Mihai este invadat de amintirea altor brîndușe, din altă toamnă, cînd i-a dus Teonei, la spital, un buchet. Dar simte acum brațul Lilianei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ia de la orfelinatul din Ardeal unde-l lăsase Ana. Brațul protector al lui o conduce pe Doris spre mașină. Tot drumul pînă la Sînzieni, tac amîndoi, ascultînd emisiunea muzicală de la radio. Casa cu doi nuci la o poartă mare, din scîndură vopsită verde, așa mi-a spus un om cînd am intrat în sat, murmură Doris oprind mașina. Te rog! o invită Mihai. Guști ceva și mai bei o cafea. Cît el pregătește mîncarea, Doris se întinde pe pat. Cînd s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
stau pregătite să se abată asupra ei. Meriți să te strîng de gît! clatină Mihai din cap cu durere. Face un gest de lehamite și pleacă, prinzînd săniuța de sfoară, indiferent la faptul că e răsturnată și o trage cu scîndura prin zăpadă iar fiica lui țipă din răsputeri că vrea la Tantam, să se joace cu cățeii. * În zilele care au urmat, Mihai și-a mai recitit cartea și a dat-o la dactilografiat. Ultimul capitol îl va scrie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
produsese incidentul cu cuțitul, În urmă cu cîteva zile. Și pe urmă Întâlnirea din piață cu pictorul Peter Înrăutățise și mai mult relațiile. Julius se uita la Vilma parcă cerînd ajutor, nu reușea să-și revină. Se uita cînd la scîndurile de pe jos pe care le murdărise, cînd la Vilma, cînd la Nilda care continua să-și alăpteze copilul, cu sînul uriaș complet dezgolit. Vilma tăbărî asupra Nildei, aducîndu-i o mulțime de acuzații grave și Sălbatica Îi spuse: „Așteaptă să termin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
baie, lăsînd buricul descoperit și alerga pînă la scara trambulinei, urca, se uita cu coada ochiului să vadă dacă ea Îl privește, Își lua avînt, mătușa Susana nu l-ar fi lăsat niciodată și cînd ajungea În capătul trambulinei de scîndură se Înălța În zbor, transformîndu-se mai Întîi În pescăruș, apoi În avion În picaj deasupra mării, pe urmă se Învîrte ca spițele unei roți, iar În ultima clipă se Întindea cu agilitate și pătrundea În apă fără să Împrăștie stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Lucas. Susan, frumoasă și picînd de somn, căuta un loc liber lîngă ușă, să nu cumva să se prelungească prea mult și să nu mai putem ieși afară ca să ne odihnim puțin. Juan Lucas nu arăta mai bine ca o scîndură havaiană de surfing uitată Într-un patio Într-o zi ploioasă: vitraliile vechii biserici, lumina slabă care pătrundea prin ele, Întunericul atît de potrivit pentru reculegerea dintr-un templu, toate acestea Îl Împiedicau să pună În valoare nuanța fină care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
buzele umflate; cînd scoase În sfîrșit portofelul doldora de bani, Susan semnase cecul și reușise chiar să-și amintească numărul apartamentului. Susan plecă, frumoasă și fără să-și dea seama de nimic, gîndindu-se numai că șirul acela de Încăperi de scînduri erau cabinele și că Julius nu-i povestise nimic despre zilele pe care le petrecuse nedezlipindu-se de bazin și acum, cînd se Întorcea Juan Lucas, totul va fi altfel, probabil va trebui să se schimbe În fugă, pentru a pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
frunte, ar fi bolborosit cîteva cuvinte printre care Florida și rudă, abia șoptite, iar Nilda ar fi Înțeles imediat. Dar Nilda nu mai era acum și ea o să calce la nesfîrșit cămășile stăpînului, Îmbătrînind și topindu-se de căldură În fața scândurii de călcat, cum e foarte firesc și deloc neobișnuit În casele cu atîtea Încăperi și unde de atîtea ori pe nimeni nu interesează ce se petrece În călcătorie și nu-i pasă nimănui că are peste șaizeci de ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mă mai doare, de cîteva zile nu mă mai doare așa rău, dar astăzi frica și cămășile conașului care nu se mai termină odată și Nilda care nu mai era, nu mai e și eu o să-mi dau sufletul pe scîndura de călcat fără să mai apuc s-o văd, nu s-a mai Întors de loc și blestematul ăla de vînzător de Înghețată, nu, de fapt nici nu mai poți urî cînd te doare În piept și ți-e frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Academia de muzică să și-l ia. Intră În tăcere și găsi totul cufundat În Întuneric, „ce să fac? se gîndi: trebuie să vină alt elev și Frau Proserpina a plecat, ce ciudat“. Stătea descumpănit lîngă ușă, cînd deodată o scîndură din podea scîrțîi sub picioarele lui și pianele se luminară din nou brusc, făcînd să se vadă bine acel colț al vestitului auditorium: nepoata lui Beethoven croșeta un șal. „Mi-am uitat caietul“, explică Julius și Frau Proserpina, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și o zbughi apoi Îndată, cînd văzu că nepoata lui Beethoven stinsese din nou lumina, desigur că Începuse iar să croșeteze șaluri, ar fi vrut să mai stea, dar Îl Îngrozea gîndul că ar putea să scîrțîie din nou o scîndură din podea. Mergea Încet străbătînd coridoarele de pe marginea celui de al doilea patio ce ducea spre scară. Trecînd prin fața ferestrei unde stătea bătrînelul pleșuv cu țeasta lucioasă, Julius se uită Înăuntru, fiindcă voia să mai vadă o dată cum sînt Înțelepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că Julius Îl țintuia acuzator. O picătură grea de sudoare se prelinse pe părul lung și negru al Armindei, udînd, cînd căzu lîngă un nasture, mătasea cămășii de culoarea fildeșului. Arminda descoperi picătura, dar, alături de ea, la un capăt al scîndurii de călcat, avea un vas cu apă pentru a stropi mătasea umezind-o și ușurînd călcarea perfectă; Își băgă atunci În apă, pînă la jumătate, patru degete și continuă să stropească mătasea, fiindcă nu era de ajuns... Acuma da. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]