4,690 matches
-
trepte deodată, silindu-mă să nu privesc înapoi... Curând, linoleumul începu să se zdrențuiască, podeaua se umplu de o apă mocirloasă, pe pereți începură să se arate insecte transparente, numai picioare. Treptele scării erau acum alunecoase de alge și răgălii, scufundate-n mocirlă. Am coborât alte secole, până când, la mii de paliere mai jos, pe neașteptate, se deschise-o cavernă de dimensiuni gigantești, cu un glob rotitor, aidoma soarelui, în centru. Flori cărnoase ca niște vulve, duhnind a hoit, atrăgeau insectele
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe peretele din sufragerie în casa Aidei, aceeași compoziție ca la Bruegel cel Bătrân, numai că orbii lui Theo poartă veșminte moderne, poartă ochelari de soare, și mișcarea de cădere spre care îi antrenează cel dintâi prăvălit în prăpastie îi scufundă într-o groapă plină de ziare, cărți, în fundal, Theo a dăruit acest tablou părinților mei, ne întrerupe Aida contemplarea neștiutului tablou al lui Theo, nu m-aș putea despărți de el pentru nimic în lume, mai am un altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
însemnări?! Nimic altceva decât viață, doar aceste momente în care scriu fac parte din altceva, din ne-viață, Ce vrei să spui cu asta? Prin ne-viață înțeleg aceste clipe goale de conținut, acest vid de trăiri în care mă scufund ori de câte ori scriu, ne-viața e ceea ce nu se poate povesti! Moartea mi-o pot accepta într-un univers stăpânit de timp, de devenire, părându-mi-se firească, dar nu voi fi niciodată de acord cu absența-vieții-în-viață! Și pentru asta cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
așteptându-mă din plecările mele neașteptate și cu atât mai mult cu cât o iubesc n-am voie să-i cer asta, Câtă măreție sufletească! Ce replici de melodramă din anii ’70! Cortina! Taci! 17 iunie, ultimele zile în orașul scufundat în dogoarea soarelui ca într-o baie cu aburi, i-am trimis deja scrisoare părintelui Ioan anunțându-l că la începutul lui iulie voi fi la mănăstire, Duminică, o invit pe Ana în oraș la o pizza, îi dau întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
în ceața creierului meu dintr-o dată, Și el îmi vede șovăirea și se dă lângă mine să-mi ridice capul pe pieptul lui, dar sudoarea din hainele de lucru ale părintelui provoacă efectul nedorit în mintea mea și iarăși mă scufund în noaptea grea a leșinului, stropi reci de apă și înțepătorul miros de oțet mă readuc la viață prin botezul de foc pe obrajii mei, preoteasa îl îndepărtează grijulie pe părinte de lângă mine și se-așază pe pat, lăsându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de deasupra pe care curgea în cascade apa e uscată ca-n palmă, de la moartea părintelui Ioan nu mai curge, spun călugării, fac turul mănăstirii ca cineva întors după o îndelungată absență și, pe măsură ce mă identific cu vechile amintiri mă scufund într-o dezolare fără margini, n-a trecut un an de când am plecat de aici, ci au trecut secole, doar în biserica cea nouă mă regăsesc înspăimântat printre picturile mele, se revarsă peste mine cu o forță teribilă tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Sandy Moir-Farquharson Își așeză o mână peste brațul lui Chalmers. — E În regulă. Nu trebuie să spui nimic. Tu doar stai jos și lasă-mă pe mine să vorbesc, bine? Chalmers Îl privi pe avocat, Încuviință din cap și se scufundă Încet Înapoi În scaun. Insch nu se mișcase. — Deci, domnule inspector, zise Moir-Farquharson, după cum spuneam: aș dori să discut cu clientul meu În particular. După asta, vă vom ajuta cu demersurile dumneavoastră. — Nu așa funcționează, zise Insch Încruntându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
scris cu mâna. Logan ciocăni. Se opriră și așteptară. Și așteptară. Și așteptară. Și... — Doamne, Dumnezeule! Logan abandonase ușa, luând-o printre buruieni și Încercând să tragă cu ochiul prin toate ferestrele care Îi ieșeau În cale. Înăuntru, casa era scufundată În Întuneric. Putea totuși să vadă conturul mobilelor În penumbră: pete fără formă ascunse de geamurile murdare. Reuși Într-un final să ajungă din nou În fața casei. O cărare perfectă se formase pe unde călcase el pe iarbă. Închizând ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Și când aceasta fu Împăturită atât de strâns că ajunse doar un mic cocoloș care nu mai putea fi Împăturit, o despături cu atenție și o luă de la capăt. — Ceai? Bernard? Mai vrei niște ceai? Împăturește. Împăturește. Împăturește. Logan se scufundă În scaun și-și lăsă capul pe spate până ajunse să privească În tavan. Plăci cenușii de plafon, genul cu pete. Din acelea care semănau cu suprafața lunii. Doamne, ce se plictisea. Și era aproape șase! Trebuia să se Întâlnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de greață. Figura moartă a lui Geordie Stephenson privea În gol de pe perete. Două cazuri. Ambele fără finalitate. Un plic mare, antișoc, de la Criminalistică, se afla În tava lui de corespondență, adresat „DETECTIVULUI SERGENT LAZĂR MCRAE“, — Adunătură de ticăloși. Se scufundă Într-un scaun și rupse plicul. Conținea un raport legist, din care fuseseră scoase toate cuvintele ușor de Înțeles și Înlocuite cu o jumătate de tonă de elemente indescifrabile de jargon. Celălalt lucru era o dantură prinsă În rășină. Logan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cuptor. Micuțul apartament al lui Michelle Henderson era mult mai curat decât fusese la ultima lor vizită. Totul era șters de praf, covorul aspirat, iar numerele din Cosmopolitan de pe măsuța de cafea fuseseră aranjate Într-un teanc ordonat. Ea se scufundă Într-unul dintre fotoliile maronii pline de cocoloașe, ridicându-și genunchii până la bărbie, ca un copil mic, astfel că halatul i se deschise, iar când Logan se așeză pe canapea avu grijă să nu facă uz de priveliștea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ajunge acum, am auzit un glas tocmai când viziunea mi se schimba și apa vălurită acoperea deja imaginea ceasului care aluneca încet în adânc, îndepărtându-se. Era o sirenă care ieșise la suprafață. De ce nu? Poate-l găsesc dacă mă scufund imediat, i-am răspuns, însă ochii ei au sclipit intens, cu o siguranță incontestabilă. Ceasul tău nu mai este acolo unde l-ai văzut. S-a integrat în apă... Dar poate e pe covorul lagunei. Sirena a început să râdă
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
amuzat ea. Eu n-am spus nimic. Ceasul tău a dispărut în apă. Tu l-ai lăsat să alunece, acum degeaba-l mai vrei înapoi. Ar trebui să-ți iei un ceas nou. Și dacă e totuși aici? Dacă mă scufund și-l caut? Degeaba cauți ceva în apa asta. Laguna nu are capăt, nici vertical, nici orizontal, nici diagonal... de fapt, noțiunile astea-s inexistente aici. Laguna e infinită. Ceasul tău a ajuns probabil la arborele universal și circulă acum
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
mâinilor, buzele întredeschise, ochii care dispăreau în spatele pleoapelor, sângele care forma o baltă pe marmura lucioasă. — Hai să plecăm, spuse Chereas. Vine cineva, hai să plecăm! Ieșiră în fugă. Pe pardoseală era atâta sânge, încât mâinile Împăratului în agonie erau scufundate în el. Și în timp ce zăcea cu fața în jos, ochii i se fixară o clipă asupra unei ultime imagini: veneau mulți oameni alergând, iar în fața lui văzu încălțările greoaie ale puternicelor, incoruptibilelor gărzi germanice. „Ați ajuns târziu“, gândi el. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Eudosios, Herodotos din Thurium. Acolo, înăuntru, un filosof foarte faimos, Arisocles Plato al vostru, a descoperit istoria insulei Atlantis, care într-un cataclism ce a ținut o noapte și o zi, cu opt mii de ani înainte de noi, s-a scufundat în Marea Mare de Apus. Unii spun că-i o legendă. Dar și Diodoros din Agyrion al vostru spune că în deșert, poate în Mauritania, exista un lac imens, numit Tritonios, care a dispărut când s-a scufundat Atlantis. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
s-a scufundat în Marea Mare de Apus. Unii spun că-i o legendă. Dar și Diodoros din Agyrion al vostru spune că în deșert, poate în Mauritania, exista un lac imens, numit Tritonios, care a dispărut când s-a scufundat Atlantis. Toate au fost adunate între zidurile acestea, cu nețărmurită dragoste, pentru că era memoria vie a tuturor oamenilor dinainte de noi, încheie el. Dar nu-i invită pe străini să intre. Germanicus fu emoționat, cum aveau să fie mulți alții după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse: Când am fost luat sclav, m-am întors să-l privesc. Aveam zece ani. Tot ce știu mi-a spus tata. Cine era tatăl tău? Bătrânul răspunse că tatăl său oficia riturile secrete ale zeiței; când corăbiile sacre fuseseră scufundate, fusese ucis pentru că încercase să salveze instrumentele pentru cântecele rituale, nebi, seistrum-ul de aur. Era impresionant să audă un bărbat vârstnic vorbind despre tatăl său, mort de mulți ani, cu duioșia unui copil. Gajus își aminti prova putredă, pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
corabie avea două timone enorme, dar nu și vâsle sau vele. Cea de-a doua, în schimb, deși se afla pe lacul acela mic, avea furcheți pentru șaizeci de vâslași. Ce însemna asta? Și cine construise corăbiile acolo? Cine le scufundase? O enigmă arheologică și o totală, nedreaptă tăcere a istoricilor. Într-o zi însă, de pe epave s-au recuperat câteva bucăți de plumb. După îndepărtarea mâlului, pe metalul moale s-a observat, imprimat clar și perfect lizibil, intact, sigiliul constructorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
instrumente stranii și al cântecelor corurilor. Mulțimea aceea urcase încet pe corabia de aur, pe care se ridica un templu de marmură și care se mișca în chip miraculos, fără vâsle și fără vele. Iar corabia de marmură nu se scufundase. În cele din urmă, sosise Împăratul, purtând veșminte pe care străluceau pietre prețioase și broderii, însă atât de neobișnuite, încât fusese recunoscut numai pentru că unii reușiseră să-i vadă chipul. Lângă el mergea preoteasa străină cu părul de culoarea nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
A făcut-o tata odată, și a fost tragic. Nu spuse că ideea de a-și lega numele de un război îl revoltase și-l înspăimântase; evitarea războaielor era singurul vis care îi mai rămânea, ultima insulă care nu se scufundase. — Poate că va fi de-ajuns să le arătăm britanilor puterea noastră; au uitat de noi pentru că nu ne-au văzut de multă vreme. Pe malul Oceanului Britannicus, în locul cel mai îngust din ceea ce numim astăzi Canalul Mânecii, Împăratul postă trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu avem bani nici măcar ca să importăm grâu. Toți îl aprobară. El continuă: — Vă amintiți de vara trecută, de podul peste golful Puteoli? Pentru că importantul port Puteoli se cufunda în nisip, inginerii imperiali construiseră un chei nou, cu o formă nemaivăzută: scufundând în mare corpurile unor vechi corăbii umplute cu harena și pulvis puteolana - un amestec ce se solidifica rapid în apă -, construiseră pilaștri solizi care spărgeau valurile, în timp ce orificiile permiteau refluxul nisipului. Pe pilaștrii aceia așezaseră o platformă robustă de scânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unui câine. — Așa vom face. Încuviințase atât de repede pentru că îi venise în minte că ambarcațiunea putea folosi la ceva ce nimeni nu bănuia. Într-adevăr, avea să fie dusă în portul Ostia - viitorul port Claudius -, unde urma să fie scufundată pentru a întări cheiul. În acea zonă Asiaticus poseda terenuri, și avea să câștige enorm de pe urma noului port. Saturninus continuă să atace, agitându-și codexul: — Templul egiptean, otrava aceea din inima Romei, care, când trec pe lângă el, mă face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la fund! Nici o așchie să nu mai rămână la suprafață. Porunca împăratului! Oamenii se grăbeau mai tare decât el; furioși, gâfâind din cauza oboselii și a gândurilor sinistre ce le invadau mintea, distruseră chilele corăbiilor cu lovituri de secure și le scufundară; la sfârșit, aruncară în apă uneltele lor contaminate de maleficiu și săriră ușurați pe uscat. Ascunși în tufișurile de pe dealurile din jurul lacului, mai mulți țărani și păstori, care aveau să păstreze acea amintire timp de multe generații, priveau tăcuți. În ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
țărani și păstori, care aveau să păstreze acea amintire timp de multe generații, priveau tăcuți. În ciuda distrugerilor, fu nevoie de multe ore pentru ca apa să inunde cu totul solidele corăbii proiectate de Euthymius cel plin de fantezie; începură să se scufunde încet, cu eleganță, abia spre seară, în timp ce Euthymius părăsea în lanțuri șantierul de la Misenum, sub privirile uluite ale oamenilor săi. Me-se-ket, cu traversele ei solide și vâslele lungi, se scufundă drept, cu un plescăit ușor, ca o umbră tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
proiectate de Euthymius cel plin de fantezie; începură să se scufunde încet, cu eleganță, abia spre seară, în timp ce Euthymius părăsea în lanțuri șantierul de la Misenum, sub privirile uluite ale oamenilor săi. Me-se-ket, cu traversele ei solide și vâslele lungi, se scufundă drept, cu un plescăit ușor, ca o umbră tot mai întunecată în apă. În schimb Ma-ne-djet, corabia de aur, când apa începu să inunde puntea fără vâsle și fără vele, se cutremură din toate încheieturile și, în timp ce khem-ul cu ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]