3,463 matches
-
gazetele evreiești din cele patru unghiuri ale lumii, cu insolența caracteristică și tradițională a neamului lor pribeag, au aruncat asupră-ne toată murdăria penelor lor nerușinate. Daca lucrul s-ar fi mărginit aici, daca numai sectarii lui Mamona ar fi scuipat asupră-ne, n-am fi avut nimic de zis, am fi lăsat să, treacă lucrul nerelevat. Orice s-ar zice, între noi și evrei este o deosebire de rasă, care nu ne permite nouă s-avem față cu dânșii în
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
se supără, iese din casă și caută alt domiciliu spre a-și adăposti virginitatea-i politică. Liber era dumnealui desigur! Drum bun! Și nu-l regretăm. Însă puțini oameni sânt aceia cari, după ce au băut și mâncat într-o casă, scuipă pe prag după ce au părăsit-o. Dar cine cunoaște pe d. Boerescu nu se va mira de nimic. Roșii până ieri nu erau oare pentru dumnealui tâlhari, asasini, tovarăși ai lui Nobiling și Hoedel? Și astăzi dânșii nu reprezintă, fără
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
z. E drept că d. Graetz nu numește creștinismul un dușman moștenit (Erbfeind) - cel puțin n-am găsit expresia răsfoind volumul - dar [î]l numește răsdușman (Erzfeind), care a primit mântuirea de la jidovism, pentru a-l întemnița și a-l scuipa mai pe urmă (p. 389). Erbfeind sau Erzfeind, dușman moștenit sau răzdușman - nu știu zău care espresie e mai blândă, mai cuviincioasă, mai demnă de un om care strigă mereu contra netoleranței creștine! Și acel loc nu e defel izolat
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
altfel ar fi reacționat și ne-am fi bătut, ci psihic, deși cu astfel de tipi nu se știe niciodată în mod sigur dacă chiar fără să-i răspunzi la provocări, nu te apucă el de gât și nu te scuipă în ochi. Elev și chiar student mă bătusem nu o dată cu ei. Ultima oară se întîmplase la școala de ofițeri cu un ins care chiar de la venire nu încetase să mă provoace: îmi fura ciorapii, îmi căuta în portofel chiar sub
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sfânt, ci un biet bătrân muribund, întru totul în ghearele morții neîndurătoare... Desfrânații, prin cinismul lor, continuă marele poet în timp ce ne așezam în fotolii, sânt mult mai bine pregătiți, pe ei nu i-a exaltat această viață pe care au scuipat de-atîtea ori în toiul petrecerilor lor deșănțate, încît apariția celei cu coasa și cu rânjet perpetuu le provoacă cel mult un nou hohot de râs descreierat și un ultim scuipat aruncat Aceleia drept în figură..." Chipul marelui poet nu exprima
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ei nu i-a exaltat această viață pe care au scuipat de-atîtea ori în toiul petrecerilor lor deșănțate, încît apariția celei cu coasa și cu rânjet perpetuu le provoacă cel mult un nou hohot de râs descreierat și un ultim scuipat aruncat Aceleia drept în figură..." Chipul marelui poet nu exprima însă nici regret, nici amărăciune și mi se păru că niciodată nu-l văzusem atât de senin și de spiritualizat. Rămaserăm câtva timp tăcuți. Așadar eu eram ultimul care aflam
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu un humor de care n-avea nici un chef. Da, că să ajute și el ca alți bărbați, de unde, și când se așează la masă și e servit se strâmbă că nu-i place mâncarea și nici măcar nu se ferește, scuipă alături. Lasă, nu te mai șterge, o să sufere Clara câteva zile că n-o mai poți vedea până îți trece și pe urmă n-ai decât să pleci cu ea în Israel... Ai fi în stare să treci la jidanism
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ar da drumul? Viermi ai pământului, și tu, patrie, nu vei avea oasele mele, fiindcă eu am asta la mine (și ne arătă o fiolă, pe care o agită în aer), o înghit, mă dizolv în cosmos și de-acolo scuip pe voi..." Cu plumb în picioare, istoviți, îl părăsirăm și ne prăbușirăm în paturile noastre reci și murdare. "Petrini, îl auzii, hei, Petrini!... Am un mesaj pe care vreau să ți-l încredințez, pentru iubita mea", îmi spuse când revenii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și nici o condamnare, ajungeai scriitor, fiindcă ai un patetism bine controlat și mergi direct la esență, nu te încurci în descripții inutile și biografii fastidioase. Te băgau la școala de scriitori să înveți ortografia și acum erai mare, Vintilă, ne scuipai nouă în cap!" Vintilă râse, gâdilat de acest elogiu, și întinse paharul spre Bacaloglu: "Costaichie, zise el, crezi că nu mai mi-a spus cineva? La pușcărie, pe un viscol mare, stăm în celulă cu niște oameni mari, unul fusese
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de soldați din garda imperială, se răsculaseră și fuseseră toți spânzurați... Pesemne că altfel se numea secta famenului... Chestia cu salariul rămase nelămurită fiindcă interveni și țiganul: "Hare dreptate domnul Calistrat, cine se leagă de leafa altuia merită să-l scuipi în gură... Nu e așa, dom' șef? Tu de ce ai venit la noi? Tot pentru o leafă... că acum nu mai sânt boieri să stea cu burta în sus și haitii să-i pună lui pe masă să mănânce... Noroc
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care aparținuseră unor ființe umane. Râcâi materia rășinoasă, fără s-o cresteze. ― Ai mai văzut o chestie ca asta? ― Eu, nu, făcu Hicks. Nu sunt chimist. Așteptau părerea lui Dietrich. Ea o prezentă: ― Parcă ar fi o secreție. Monștrii ăia scuipă treaba asta, Ripley? ― Nu... nu știu de unde vine, dar am mai văzut... la o scară mai mică. Gorman țuguie buzele. Spiritul său analitic trecuse peste șocul inițial. ― Se pare că au dat iama prin colonie după materiale de construcție, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aprinseră pentru a dezvălui o siluetă solitară care traversa cu pași mari perdelele zdrențuite de ceață, venind spre ei. ― Bishop! făcu Vasquez dând din mână. A ținut mult. ― Lucrurile nu s-au petrecut prea bine, am impresia. ― Cam așa ceva. (Ea scuipă.) O să-ți povestim. ― Mai târziu. După hipersomn. Când om fi departe de lumea asta. Vasquez dădu din cap. Ea era singura care nu se uita la navetă. Ochii ei întunecați străpungeau împrejurimile fără încetare. Lângă ea. Ripley o ținea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
luă aparatul de sudură, îl aprinse și începu să taie o gaură în conductă. Metalul topit picura pe el, iar pasajul strâmt se umplu de scântei care aruncau o lumină albicioasă. Aruncătorul de flăcări al lui Vasquez mugi iar și scuipă foc. ― O să rămânem pe uscat. Creaturile se apropiau întruna, cu toate că înaintarea lor era încetinită de îngustimea locului. Hicks tăiase trei părți ale unei ieșiri dreptunghiulare și, înjurând, se rezemă de peretele opus și dădu cu putere cu piciorul în metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
direcție și o distanță. Ripley reluă înaintarea. Clipea mereu din pricina sudorii care îi curgea pe frunte, iar vârtejurile de abur îi reduceau considerabil câmpul vizual. Niște semnale luminoase luminau un pasaj lateral. O mișcare. Se răsuci și aruncătorul de flăcări scuipă napalm spre un demon imaginar. Nimic. Monștrii observaseră oare limba de foc a armei? N-avea vreme de astfel de griji. Porni iar, căznindu-se să nu tremure. Încerca să nu se gândească decât la informațiile furnizate de către localizator. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Frecăuțeanu erau tovarășii mei, alături de Huțuțui, Găgăluță, Hălălău, Buțuțoiu și Scuipan. Se adunaseră atât de mulți, că pierdeai șirul. Ieșeau din toate părțile, se revărsau de pe foaia de hârtie cu dezinvoltura muncitorilor zămisliți dintr-o eroare a naturii și-apoi scuipați din mlaștinile istoriei tocmai în „epoca de aur“, unde aveau să trăiască ani buni, fericiți. Îi priveam cu groază și simpatie, aproape că-mi venea să-i adun și să-i căsătoresc între ei: doamna Pârțac cu domnul Căcană, tovarășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pupasem pur și simplu pe gură, ca pe maică-mea! Tipului însă nu-i plăcuse, se știa vedetă (mereu se lăuda că unchi-său e ambasador) sau poate avea ceva împotriva spirtului pe care-l foloseam pe post de after-shave; scuipase și mă îmbrâncise repede, după care continuase să se bucure de unul singur. Alerga și fâlfâia din brațe, țipând la adversari cu vocea lui pițigăiată: „Sigani prosti! La mine cur pupi!“. Lucrurile s-au complicat brusc în momentul când, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi trecut cu propriul meu buldozer, imaginar, dar incasabil, prin pasta de carne, motorină și prefabricate, strivind femeile rujate violent și îndesându-le cocurile înălțate tovărășește, fugărind bărbații neghiobi, obosiți, râgâind de spaimă și beție, terminându-le plozii pișăcioși care scuipau pe holuri și-aruncau câte-un motan nefericit de la ultimul etaj. Ce mai prăpăd aș fi făcut prin mulțimea asudată, agitându-se ca un elefant cu zece trompe... Dacă nu se înțelege foarte clar, bucureștenii lui Ceaușescu nu-mi plăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
singur pe cap. La orele de „Lucru manual“, chiuleam (nu suportam nici traforajul, nici să cos puișori pe etamină); îmi făcea rost maică-mea de scutiri. În pauze, umblam singur, enervându-mi colegii. Ca să evit contactul fizic din timpul bătăilor, scuipam și-o luam la fugă. Doar fetelor le puneam piedică, după ce le fugăream prin curtea interioară: îmi plăcea să le văd căzând. N-a ținut o veșnicie toată povestea, poate câteva luni, poate o zi-două, poate ceva mai mult în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
extrase și înlocuite sub supravegherea extratereștrilor, care-și observau apoi victimele, pentru a le nota comportamentul și a identifica „sufletul“. Pe el vroiau să-l extragă, așa cum ai extrage bucuria dintr-o secvență a copilăriei. Bucureștiul rămăsese un Dark City, scuipat din milioane de eprubete colorate și imprecise. Orașul trăia, ca și mine, prin căpăcelele desfăcute ale memoriei, din care curgeau miliarde de amintiri, gata să fie permutate, amestecate, schimbate unele cu altele până când nu mai puteai să identifici nici urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
știa de toate datele astea periculoase? Și de ce n-a schimbat numele?“ „Simplu.“, am zis, „Penciulescu moare-n 1929. George Vasile Penciulescu, avocat. Varianta oficială: embolie pulmonară, provocată de tuberculoză. Îl duc la sanatoriul Moroieni, cu furgonul ambulanței. De pomană: scuipă tot sângele din el și se curăță-n două zile. Cibănoiu se prăpădește trei ani mai târziu. Adrian Cibănoiu, inginer mecanic, 1888-1931. Ăsta i-a sabotat avionul lui Vasilescu; unii zic că l-ar fi lucrat și pe-al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și el, la picioarele noastre. „Băgați-mi și mie o pernă!“ I-am aruncat un puiuleț cu model popular: pisici, găinușe, ouă de rață. Arta dobrogeană. „Așa.“ Mihnea a apucat sticla, i-a scos dopul cu dinții și l-a scuipat pe jos. Dacă mai aveam vreun dubiu legat de persoana din fața mea, acum chiar se spulberase: nu putea fi decât Mihnea! „Ne spui povestea sau nu?“, a insistat Maria, lipindu-se de mine. Mihnea a dat țuica peste cap, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu mi-era frică nici de întuneric, nici de găluștile cu prune ale bunicii Aneta (o vreme, le ocolisem și eu, privind cu suspiciune învelișul aspru, poros, din care curgeau aburi, în contrast cu interiorul răscopt: pruna fierbinte, leșinată, parcă molfăită și scuipată la loc, care te păta cu violet pe gură). Apreciam caimacul (conținea calciu, mă dădăcise maică-mea că e bun). Nu renunțam la izmene, mai ales iarna (când te înțeapă prostata, nu mai faci pe eroul). Iubeam fulgii de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu ăla!“, a râs șeful. După care a înhățat o sticlă de „Borsec“ de-un litru jumate, i-a înfipt cu-o șurubelniță trei găuri în capac și s-a apucat să stropească lipiturile încinse: „Ăsta-i pompierul, dom’ profesor! Scuipă apă, să nu ia foc instalația!“ În schimb, aveam o slăbiciune pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea frizerilor de-a te urechea, de a-ți pipăi ceafa sau a-ți lungi lobii urechilor, în căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce se ridicase cu-atâta grijă. Degeaba te căzneai să aduni cât mai mult, se găsea mereu ceva care să te doboare. Blocurile cădeau, forfecate de grinzi putrede și țevi sparte. Casele scrâșneau din temelii. Halele postmoderne, copiate pe verticală, scuipau praf și noroi prin mii de panouri sticloase: 280 de tone pe kilometru pătrat. Când veneau ploile, cartiere întregi pluteau, cu mașinile legănându-se la suprafață. În mijlocul îngrămădelii de bălți, case pestrițe și hale industriale, lumea căuta să mai pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care nu ne respecta, cu locuitorii lui obraznici care nu ne recunoșteau, își merita soarta. Împreună cu necunoscutul meu, l-am fi pus la pământ, i-am fi contemplat agonia, de sus, de la Văcărești sau din câmpiile Dămăroaiei, privindu-l cum scuipă ultimele particole de viață. Tocmai când selectam catastrofele, am auzit un zgomot pe hol. Se-apropiau niște pași, sunetul cădea limpede, ca un clămpănit pe ciment. Am stins imediat lanterna. Pașii continuau să zdroncăne, dar parcă mai încet. Am eliberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]