KorAP: Find »[drukola/base=scuza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...112 113 114 ...211 >

5,253 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

Shit. I-am promis lui Connor că stau cu el la stand, nu ? Mă uit la ceas și-mi dau seama că am Întârziat deja zece minute. Of, la naiba. Nu-i de mirare că e atât de ofticat. Mă scuz iute față de Phillip și Katie, apoi mă grăbesc cât pot de tare spre stand, care se află În colțul grădinii. Îl găsesc pe Connor făcând față cât poate de bărbătește unei cozi imense. E Îmbrăcat În Henric al VIII-lea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
fi apucat pe Jack Harper să ni se alăture la picnic. Dar a venit domnul Malcolm St John și ar dori să vorbească puțin cu dumneavoastră. Sigur că da, spune Jack și zâmbește politicos spre mama. Vă rog să mă scuzați câteva clipe. Își așază cu grijă paharul pe farfurie și se ridică În picioare, În timp ce toți membrii familiei mele schimbă Între ei priviri bulversate. — Mai dați-i o șansă ! strigă tata vesel În urma lui Cyril. — Poftim ? zice acesta, făcând câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
și tipul sunt Încolăciți În cea mai ciudată poziție pe care am văzut-o vreodată, În viața mea... ea stă cu picioarele În aer, picioarele lui sunt răsucite În jurul ei și amândoi sunt roșii ca racul și gâfâie din greu. — Scuzați-mă ! mă bâlbâi. Doamne, vă rog să mă scuzați. — Emma, stai ! o aud pe Lissy că strigă și fug ca speriată de bombe În camera mea, trântesc ușa și mă arunc pe pat. Îmi bate inima să-mi spargă pieptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
pe care am văzut-o vreodată, În viața mea... ea stă cu picioarele În aer, picioarele lui sunt răsucite În jurul ei și amândoi sunt roșii ca racul și gâfâie din greu. — Scuzați-mă ! mă bâlbâi. Doamne, vă rog să mă scuzați. — Emma, stai ! o aud pe Lissy că strigă și fug ca speriată de bombe În camera mea, trântesc ușa și mă arunc pe pat. Îmi bate inima să-mi spargă pieptul. Mi-e pur și simplu rău de la stomac. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Lissy hotărâtă. „Să trăiești bine e cea mai bună răzbunare“. George Herbert. Jemima o fixează alb preț de câteva clipe. — Oricum, spune Într-un final, Întorcându-se spre mine. Aș fi foarte Încântată să te ajut. Te rog să-mi scuzi lipsa de modestie, dar arta răzbunării e unul din lucrurile pe care le stăpânesc cel mai bine... Evit privirea lui Lissy. — La ce anume te-ai gândit ? — Să-i zgârii mașina, să-i faci ferfeniță costumele, să-i coși pești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
trece un fior de alarmă. Jemima, despre ce vorbești ? — Despre răzbunarea ta pe Jack Harper, prostuțo ! Dacă te-am văzut că stai ca o fraieră și o neajutorată, am luat situația În mâinile mele. O clipă, rămân Încremenită. — Ăă, Jack... scuză-mă o clipă, te rog. Îi trag un zâmbet cât pot de vesel. Trebuie neapărat.. să vorbesc. Cu picioare tremurătoare, mă grăbesc spre colțul curții, destul de departe ca să nu mă audă. — Jemima, mi-ai promis că nu faci nimic ! șuier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

fără să-l întrebe cineva cu ce treburi bântuia clădirea în care se luaseră niște măsuri speciale de securitate și iată-l pe tatăl meu deschizând ușa cu geam mat spre sala de unde eu tocmai ieșisem. Vă rog să mă scuzați, fiul meu a dat examen în sala aceasta, vreau să știu doar dacă n-aveți vreun candidat căruia i s-a făcut rău, rosti aproape fără interpunctuație. Nu, domnule, își revine examinatorul bătrân, care avusese prima pornire să se ferească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
umplut cu un lichid incolor. - Nu-i de poftă, să știi! Stalinskaia înseamnă să te respecți, înțelegi? Dac-ai venit la Soso, de asta ai venit. - Ce-i aia Soso? - Eu sunt Soso și localul meu se cheamă după mine. - Scuză-mă, da’ chiar n-aveam de unde să știu, dacă n-ai nici o firmă... - Am, da’ mi-au spart nenorociții becurile. Ia zi, știi ce-i aia Soso?... Așa i se spunea în Georgia, la mă-sa acasă, lui Djugașvili, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
de vin, pe urmă s-a refugiat în baie. A ieșit de acolo peste vreun sfert de oră, mergând prin sufragerie ca un automat, fără să vadă pe nimeni, s-a oprit abia în hol și a țipat peste umăr, Scuzați deranjul, eu mă retrag, nu știu de ce a trebuit să țipe, că doar de la ieșirea ei nu mai scosese nimeni o vorbă. Până să mă ridic de la locul meu, să ajung la ea ocolind scaunele grele, masa cu fața atârnând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

era dezamăgită, dar ea o ținea sus și tare că „Nu face nimic, a fost doar o masă ca oricare alta“, ceea ce nu era adevărat. El i‑a trimis un buchet uriaș de flori a doua zi pentru a se scuza (sau cel puțin Mel, secretara lui), dar nu‑i același lucru, nu? Partea cea mai rea a fost că vecinii noștri, Janice și Martin, veniseră pe neașteptate ca să bea un pahar de sherry și să‑l „cunoască pe faimosul Luke

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
și pară. Tocmai i‑am spus părerea mea sinceră, de câteva ori, și vreau s‑o întreb dacă se consideră feministă, când Zelda mă bate ușor pe umăr și îmi amintesc unde sunt. Îmi mai ia cinci minute să mă scuz față de Enid și să‑i spun că trebuie să plec, apoi ei să se scuze față de mine - și ca amândouă să ne spunem „la revedere“ și „mulțumesc“ și „cu multă plăcere“ de vreo douăzeci de ori. După care, cât pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
o întreb dacă se consideră feministă, când Zelda mă bate ușor pe umăr și îmi amintesc unde sunt. Îmi mai ia cinci minute să mă scuz față de Enid și să‑i spun că trebuie să plec, apoi ei să se scuze față de mine - și ca amândouă să ne spunem „la revedere“ și „mulțumesc“ și „cu multă plăcere“ de vreo douăzeci de ori. După care, cât pot de repede, mă îndrept spre cabina mea și mă schimb în hainele de călătorie. Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
se pare mult mai interesant decât „mers la deal“. Apoi văd pâlpâind „nivel“. Mă uit în jur după un sfat, dar Tony nu e nicăieri. Tipul cu chelie se urcă pe banda de lângă a mea și mă aplec spre el. — Scuzați‑mă, zic politicoasă. Ce nivel credeți că ar trebui să aleg? — Depinde, zice tipul. Cât de în formă sunteți? — Păi, zic, zâmbind modestă. Știți... — Eu am ales nivelul 5, dacă vă ajută cu ceva, zice individul, apăsând pe butoanele propriului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de ciocolată. De unde s‑o iau? Cum să procedez? Să încep de sus? De jos? O, Doamne, toate numele astea care îmi sar în ochi, strigându‑mă. Anna Sui. Calvin Klein. Kate Spade. Kiehl’s. Mai am puțin și leșin. — Scuzați‑mă. (Gândurile îmi sunt intrerupte de o voce, mă întorc și văd o fată cu ecuson Saks zâmbindu‑mi.) Pot să vă ajut cu ceva? — Ăă... da, zic, încă uitându‑mă în ghid. De fapt, încerc să‑mi dau seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
și le urmăresc dispărând și ele înăuntru. Poate că, până la urmă, chiar e adresa corectă. Deschid ușa de sticlă, intru într‑un hol sărăcăcios mobilat cu scaune de plastic și dau din cap fără stare spre recepționerul de la tejghea. — Ăă... scuzați‑mă, vă rog, zic politicoasă. Căutam... — Etajul doișpe, zice plictisit. Lifturile sunt în spate. Mă grăbesc spre capătul holului, chem unul dintre lifturile antice și apăs pe 12. Încet și ușor scârțâind, liftul se ridică și încep să aud un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
și câinele‑ghid. Și când m‑am împiedicat în drum spre budă. Dar, nu‑i așa, asta se putea întâmpla oricui. Aștept până facem o sută‑două de metri, doar ca să fiu sigură, și mă aplec din nou spre șofer. — Scuzați‑mă, îi spun, m‑am răzgândit. Putem merge în SoHo? Șoferul se întoarce și mă privește încruntat. — Vreți în SoHo? zice. Nu mai vreți la Guggenheim? — Ăă... o să mă duc mai târziu. — Mai târziu? zice șoferul. Nu poți să fușerești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
spre nord și, câteva clipe, nu găsesc curajul să mai spun nimic. Dar văd străzile trecând pe lângă mine. 34, 35... E aproape ora trei și ne îndepărtăm tot mai mult de SoHo și de Sephora și de rimelul meu gratis... Scuzați‑mă, spun și‑mi dreg glasul, pentru a‑mi întări cuvintele. De fapt... — Ce? zice șoferul, aruncându‑mi o privire amenințătoare. — Toc... tocmai mi‑am amintit că i‑am promis mătușii mele să mă văd cu ea, în... în... — SoHo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
șoaptă. — Băiatul ăsta are noblețea în sânge, spune domnul Wunsch cu înfocare. Tinerii de azi au multe de învățat de la el. Spuneți‑mi, se gândește la o carieră militară? — Păi... nu mi‑a spus, zic neajutorată. Vă rog să mă scuzați. Evadez la baie, care e la fel de imensă și de somptuoasă ca restul apartamentului, cu rafturi întregi de săpunuri de lux și sticle de parfum gratis și un scaun confortabil, dacă vrei să te așezi. Mi‑aș dori să pot rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
aș avea pantofii potriviți... Mă plimb fără grabă de jur împrejur fiecărui etaj, făcându‑mi însemnări mentale despre fiecare haină, apoi cobor iar la parter și încep să‑mi adun toate variantele posibile. O jachetă Calvin Klein... și o fustă... — Scuzați‑mă... O voce mă întrerupe tocmai când iau o bluză fără mâneci și mă întorc mirată. O femeie în costum negru cu pantalon îmi zâmbește. Aveți cumva nevoie de o mână de ajutor? O, mulțumesc! zic. Dacă ați putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Trebuia să... mă aștept la asta. Am fost o proastă. — Ai avut ghinion. Ridică din umeri. Poate ușor nechibzuită. Dar nu poți să‑ți asumi tu toată vina. Din buzunarul lui se aude un bolborosit electronic, și își scoate mobilul. Scuză‑mă o secundă, te rog, zice și își întoarce privirea. Alo. În timp ce el vorbește încet la mobil, eu împăturesc un suport din hârtie pentru pahar de mai multe ori. Vreau să‑l întreb ceva, dar nu sunt sigură că vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
în timp ce John Gavin bate darabana în masă cu stiloul ceramic. Apoi ridică privirea și zice: — Nu. — Nu? Mă uit la el perplexă. Nu... pur și simplu nu? — Pur și simplu nu. Își împinge scaunul înapoi. Așa că, vă rog să mă scuzați... — Cum adică nu? spune Suze. Nu puteți să spuneți pur și simplu nu! Trebuie să cântăriți avantajele și dezavantajele. — Am cântărit avantajele și dezavantajele, zice John Gavin. Nu există avantaje. — Dar e vorba despre una dintre cele mai importante cliente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
totul, ca într‑un film proiectat cu încetinitorul. Cum am dansat cu Luke la New York; cum am băut cocktailuri; toată încântarea aia fericită, ca în transă. Și cum m‑am trezit apoi și am văzut totul prăbușindu‑se în jurul meu. Scuzați‑mă, murmur și mă ridic în picioare. Ies repede din cameră, cobor scările și ies afară, în aerul rece. Mă mă întreabă de peretele barului, ascultând râsetele și zumzăiala de dinăuntru, și încerc să mă gândesc la toate motivele întemeiate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ți găsim ceva nou pentru cină. Mă uit la ea cu ochii mijiți. Poate ceva pe verde intens. Nu port verde, zice Lalla. — Ba porți verde, zic apăsat. Îți stă nemaipomenit cu verde. — Becky, zice Erin, ițindu‑se în ușă. Scuză‑mă că te deranjez, e doamna Farlow la telefon. Îi plac jachetele pe care i le‑ai trimis, dar ai ceva mai deschis la culoare, pentru în seara asta? — OK, zic. O s‑o sun eu. Mă uit la Lalla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Mult mai mult. Îmi desfac larg brațele, cu un gest emfatic. E vorba despre ajutorul pe care îl poți da celor din jur. Despre creativitate. Despre... Sunt întreruptă de un ciocănit în ușă, și Erin se ițește în deschizătura acesteia. — Scuze că te deranjez, Becky. Am vrut doar să‑ți spun că ți‑am pus deoparte pantofii ăia sexi de la Donna Karan, pe care i‑ai vrut. Pe bej și pe negru, da? — Ăă... da, zic repede. Da, e OK. — A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

au spus Yu Qiwei, Tang Nah și Zhang Min. Îl scaldă în razele ei. El sparge tăcerea. Am auzit de la tovarășul Kang Sheng că ai dificultăți în înțelegerea anumitor idei din cuvântarea mea. Da, răspunde ea, îmi cer din nou scuze că vă deranjez. Plăcerea e de partea mea. Se ridică și îi mai toarnă niște apă fierbinte în ceașcă. Așa cum spunea Confucius, fiecare e dator să găsească bucurie în a-i învăța pe alții. Ușa mea îți e deschisă. Vino

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]