5,963 matches
-
făcut de către Seneca În Despre providență, În care pune În gura zeității supreme fatidicele cuvinte: „Aveți moartea În mână!”, pare o poveste prăfuită, iar seninătatea atotbiruitoare a stoicilor nu mai e decât o legendă derizorie dintr-un timp apus. Bibliografia sinuciderii nu-i poate omite pe marii apologeți, după ce i-a reținut pe prigonitori. Lăsând de-o parte cazurile extreme, precum marchizul de Sade, care, În Filozofia În budoar 34 se lansează Într-o teorie unde libertinajul și burlescul Își dau
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care-l Întrebuințează primul, În revista pe care o conduce, Le Pour et Contre, În vara lui 1734, pentru ca apoi, folosit de către Voltaire, să facă o carieră fulminantă 35.) E greu, totuși, de admis că filozofii luminiști sunt campionii teoriei sinuciderii. Ei fac, În schimb, ceva mult mai important: o scot din zona penalității și a abuzului judiciar (cadavrul sinucigașului era batjocorit În niște ritualuri păgâne, iar moștenirea acestuia confiscată de către stat). Pentru a face mai credibilă demonstrația, un d’Holbach
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fac decât să experimenteze, Într-un ritm mai lent, experiența auto-distrucției. Prin intrarea a doi titani iluminiști În această querelle des suicidés - Montesquieu cu Scrisorile persane și Rousseau cu Julie sau Noua Eloiză -, balanța se Înclină În favoarea celor care scot sinuciderea din categoria gesturilor reprobabile. Cuvintele lui Saint-Preux, amantul dezamăgit, au devenit un fel de deviză a sinucigașului: „De ce este Îngăduit să te Însănătoșești de gută, dar nu și de viață?”. Indiferent de epocă, moartea voluntară e o formă paroxistică a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
moartea voluntară e o formă paroxistică a trăirii sentimentului tragic al vieții, după cum ar putea spune Unamuno. Sinucigașul e predispus la mărturisire, iar actul fatal a Însemnat epuizarea ultimei posibilități de a găsi canalele comunicării. Articolul din Enciclopedia iluministă explică sinuciderea În termeni pe care avea să-i reia mai târziu Durkheim, extinzând investigația sociologică până la ultimele consecințe. În Anglia, susțin enciclopediștii, se sinucid mai ales cei din clasele de sus, din plictiseală și din capriciu. În Franța, sinucigașii sunt membri
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scriitorul la astfel de considerații? Sunt, măcar parțial, valabile În cazul său regulile stabilite de sociologie? Fără Îndoială, dar mai importante decât asemănările sunt deosebirile și mai relevante decât gesturile ferme sunt nuanțările. În afara unor cazuri clinice, pentru scriitor autoanaliza sinuciderii face parte din procesul creator. El detaliază etapele unei acțiuni care, În datele ei intime, nu diferă de cele ale actului creației. Subiectivitatea inițială a percepției este Înlocuită treptat de procesul obiectiv al scrierii. Odată pătrunsă pe această pistă, tematica
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
face parte din procesul creator. El detaliază etapele unei acțiuni care, În datele ei intime, nu diferă de cele ale actului creației. Subiectivitatea inițială a percepției este Înlocuită treptat de procesul obiectiv al scrierii. Odată pătrunsă pe această pistă, tematica sinuciderii dobândește același regim ca oricare dintre subiectele unei ficțiuni. Ea iese din zona biograficului strict, pentru a-și croi o nouă identitate În vasul alchimic al creației. Locurile comune ale sinuciderii (nefericirea, boala, tristețea, deziluzia, disperarea, nebunia) infiltrează Încetul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
obiectiv al scrierii. Odată pătrunsă pe această pistă, tematica sinuciderii dobândește același regim ca oricare dintre subiectele unei ficțiuni. Ea iese din zona biograficului strict, pentru a-și croi o nouă identitate În vasul alchimic al creației. Locurile comune ale sinuciderii (nefericirea, boala, tristețea, deziluzia, disperarea, nebunia) infiltrează Încetul cu Încetul spațiul eului auctorial, alterându-l și Încărcându-l cu o expresivitate pe care n-o avusese În ipostaza lui de document. Ceea ce se Întâmplă În jurnalul intim nu e doar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
El transformă - ca să folosim terminologia lui Jankélévitch - nu-știu-ce-ul și mai-nimic-ul Într-o nostalgie cu ochii deschiși a ireversibilului. Nostalgia maladivă, fascinația cenușiului, dificultatea de a trăi, conștiința melancolică a imposibilității atingerii absolutului intră, În proporții variabile, În alchimia derutantă a sinuciderii. Nici albedo, nici nigredo, sinuciderea e, pentru toți scriitorii care au experimentat-o, o ieșire. O despărțitură, un drum scurt și luminos spre altceva. E greu să-l definim, pentru că nici unul dintre ei nu ni l-a descris. Sau poate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lui Jankélévitch - nu-știu-ce-ul și mai-nimic-ul Într-o nostalgie cu ochii deschiși a ireversibilului. Nostalgia maladivă, fascinația cenușiului, dificultatea de a trăi, conștiința melancolică a imposibilității atingerii absolutului intră, În proporții variabile, În alchimia derutantă a sinuciderii. Nici albedo, nici nigredo, sinuciderea e, pentru toți scriitorii care au experimentat-o, o ieșire. O despărțitură, un drum scurt și luminos spre altceva. E greu să-l definim, pentru că nici unul dintre ei nu ni l-a descris. Sau poate că e doar Încercarea disperată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
luminos spre altceva. E greu să-l definim, pentru că nici unul dintre ei nu ni l-a descris. Sau poate că e doar Încercarea disperată de a scurtcircuita, de a aduce mai aproape postumitatea. Complexul Bibliotecii din Alexandria Din perioada romantismului, sinuciderea a deprins arta orgoliului și a revoltei permanente. Experiment extremist, ea se revendică luxului satanic și misterului În care creatorul Începutului de veac nouăsprezece se Înveșmânta instinctiv. Romanticii Împingeau atât de departe orgoliul, Încât visau la un control total nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
creatorului. Epocile de mari transformări, trecerile de la un segment istoric la altul sunt presărate Întotdeauna de sinucigași. Scriitorul trăiește adesea doar prin extazul față de propria stare de grație, Însă la fel de bine poate să și dispară dintr-o simetrică fascinație. Frenezia sinuciderii, cunoscută În anumite epoci, e dublată de o frenezie a creației - așa cum s-a Întâmplat În primele două sau trei decenii ale secolului al XIX-lea. Categoria neadaptatului, din care literatura absurdului a făcut un erou central, nu e o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nume mai puțin nobil, Însă la fel de excentric: sinucigașul. Pentru acela, singura alternativă era autodistrucția, fie că era percepută ca o supraviețuire cenușie, cu dinții strânși, Între disperare și revoltă, fie că era pusă În practică și asumată integral. Scrisul și sinuciderea se Întâlnesc Într-un punct: ambele cu motivații diferite, vorbesc despre dorința Împinsă până la irațional, de a scăpa de moarte. Luându-și viața În clipa În care dorește el, sinucigașul dobândește credința că nu mai are de ce să fie terorizat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nemaisuportând tensiunea creației sau a vieții pur și simplu, a hotărât să-și curme zilele. Oricât de greu de demonstrat, astfel de calcule morbide intră În formula creației, care nu e decât o altă formă de a invita moartea la sinucidere. Note (1) Herbert Leibowitz, Fabricating Lives: Explorations in American Autobiography, A New Directions Paperbook, New York, 1989, p. XVI. (2) Platon, Apărarea lui Socrate, in Opere, I, București, Editura Științifică, 1974, p. 29. Traducere de Francisca Băltăceanu. (3) Albert Stone, Autobiographical
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
apud Edgar Morin, L’homme et la mort, Éditions du Seuil, Paris, 1970, p. 50. (10) Edgar Morin, loc. cit., pp. 50-51. (11) Jean Rousset, op. cit., p. 144. (12) Paul-Ludwig Landsberg, Eseu despre experiența morții, urmat de Problema morală a sinuciderii, Editura Humanitas, București, 1992, p. 92. Traducere de Marina Varzaca. (13) Ted Hughes and Frances McCullogh, eds., The Journals of Sylvia Plath, Ballantine Books, New York, 1982, pp. 59-60. (14) Vezi Pierre Moron, Le Suicide, P.U.F., Paris, 1987, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din care face parte sinucigașul Însuși care astfel este și actor și spectator. Această «paradă a morții», aceste tendințe se observă În mod frecvent la copil, la femeie și la adolescent.” (Pierre Moron, op. cit., p. 77). (18) Émile Durkheim, Despre sinucidere, Institutul European, Iași, 1993, p. 12. Traducere de Mihaela Calcan, prefață de Mihai Dinu Gheorghiu. (19) Ibidem, p. 10. (20) Paul-Ludwig Landsberg, op. cit., p. 93. (21) De pildă, În Encyclopaedia Universalis, Paris, 1981. (22) Pentru un studiu extensiv (ba chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
paliere. E și un jurnal al vieții intime (așa cum Îl concepea Amiel), cu toate frustrările și meschinele sale neliniști, dar și unul de analiză politică, de sălbatică dezlănțuire antisemită. Dar e, mai ales, un lucid, un Înspăimântător drum spre moarte. Sinuciderea nu e o descoperire de ultimă oră a lui Drieu, una din acele obsesii irepresibile ivite sub influența unei tragedii petrecute fulgerător. Récit secret, răscolitor document al unei existențe torturate, publicat postum (1951), vorbește despre un lung șir de intenții
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
petrecute fulgerător. Récit secret, răscolitor document al unei existențe torturate, publicat postum (1951), vorbește despre un lung șir de intenții suicidare și jurământul, În manieră romantică, de a rămâne credincios tinereții. În fapt, Récit secret este un veritabil tratat de sinucidere, În care orice echivoc a fost Înlăturat. Pactul cu moartea, un pact aproape faustic, În schimbul căruia ucenicul nu cere Însă nimic, e de o cruzime fără precedent și, ca În puține cazuri, el e dus la Îndeplinire. Drieu detesta bătrânețea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pe care le-a iubit. De altfel, fiecare dintre ele a devenit personaj În una sau alta din cărțile lui. Personaje luminoase, iradiind un calm și o senzualitate care contrazic desele, prea desele răbufniri antifeminine ale autorului. În fapt, ideea sinuciderii e, la Drieu, consecința logică a acumulării violente de detalii atroce, de sentimente greu de suportat și de frustrări care se adună În cascadă. Nici unul dintre aceste detalii, considerat singur, nu ar conduce, În mod normal, la ideea sinuciderii. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ideea sinuciderii e, la Drieu, consecința logică a acumulării violente de detalii atroce, de sentimente greu de suportat și de frustrări care se adună În cascadă. Nici unul dintre aceste detalii, considerat singur, nu ar conduce, În mod normal, la ideea sinuciderii. Prin combinarea lor, Într-o alchimie a Răului, se ajunge Însă la tensiuni insuportabile și la construirea obsesională a salvării prin dispariție fizică. În aceeași măsură, se poate vorbi de un cod al onoarei și de un gentleman’s agreement
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
senzații Încâlcite, lipsite de sens. Ori chiar a dedublării pe care autorul și-a asumat-o cu imperturbabilă seninătate. Și totuși, există un element care ne obligă să privim fiecare cuvânt al lui Pierre Drieu la Rochelle cu multă precauție: sinuciderea lui. Ea rearanjează și redimensionează dramatic cuvintele Jurnalului și, implicit, ale existenței sale. Ca În cazurile multora dintre sinucigași, Drieu e un melancolic. Asemeni lui Jean-Jacques, singurătatea și melancolia Îi provoacă indescriptibile bucurii. Element de primă importanță În constituirea precarului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Încât să n-am răgazul să o simt? E Înșelătoare, fără nici o Îndoială, euforia care m-a făcut să mă bucur de această subită contracție a vieții mele aflată sub amenințare. Presentimentul morții e, cu siguranță, legat de ideea de sinucidere - În fond, o moarte anunțată, un final implacabil pe care paginile de jurnal Îl pregătesc cu o obsesie aproape maniacală a detaliului. Sinuciderea lui Drieu la Rochelle nu e Întâmplătoare și nici lipsită de un ceremonial plin de patetism. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
subită contracție a vieții mele aflată sub amenințare. Presentimentul morții e, cu siguranță, legat de ideea de sinucidere - În fond, o moarte anunțată, un final implacabil pe care paginile de jurnal Îl pregătesc cu o obsesie aproape maniacală a detaliului. Sinuciderea lui Drieu la Rochelle nu e Întâmplătoare și nici lipsită de un ceremonial plin de patetism. Ca mare parte a autorilor de jurnale, Drieu e extrem de atent la consemnarea tuturor gesturilor semnificative ale existenței sale. El Își gândește viața și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sine e când aceea de burghez meschin, când de om al tuturor ruinelor. E născut pentru mediocritatea burgheză, dar soarta a făcut din el un fel de dandy anacronic, un ins obligat să-și contemple neputincios distorsiunea grotescă a vieții. Sinuciderea Îi e grăbită, Între altele, de obligațiile sociale, de neplăcerea de a face față conversațiilor de salon și, În general, Îndatoririlor publice. Îl obosește la culme convenția și Îi pare rău că nu are suficient umor pentru a trece prin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sosirea cizmei. Burghezul pune capul În piept și se felicită preocupat. Germania va fi uluită de cucerirea făcută, de acest vid ce s-a căscat În fața ei. Ea a zdrobit ceva care era deja praf și pulbere. În acest context, sinuciderea lui Drieu la Rochelle nu mai ascunde nici un secret. E punerea În practică a planurilor unui individ care a Încheiat toate conturile cu lumea. Nimic din ce-l Înconjoară nu-l mai poate impresiona. Totul e parte dintr-un scenariu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
parte din educația de dreapta. O educație aspră, Învățată de la magiștrii păgâni, cei care au atras primii atenția că „moartea dă târcoale vieții”, Învârtind În mână inevitabilul laț. Lumea se Împarte, desigur, În grupuri de sinucigași și grupuri cărora eroismul sinuciderii le rămâne străin. E diferența dintre atenieni, care au știut s-o sfârșească glorios, și mizerabilii de stânga, care-au sfârșit-o prost: „fără vreun gest frumos, fără un cuvânt bun și chiar fără vreo glumă bună”. Drieu le-o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]