KorAP: Find »[drukola/base=subiectivitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...112 113 114 ...129 >

3,225 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

mod rizomatic, în noi paradigme. De asemenea, corpul nu este redus la noțiunea, pe de o parte mecanică, pe de alta biologică, a organizării părților/organelor în întreg/organism sau la ideea psihologică de suportare sau de depozitare a unei subiectivități unitare sau a unei identități în cadrul căreia primează conștiința. Interacțiunea corpului cu lumea, este, în continuarea punctului de vedere deleuzo-guattarian, „mașinică”, înglobând în interrelaționarea sa complexă trupescul și mintalul, ontologicul și socialul, administrativul și politicul. Astfel, termenul mașinic înseamnă, prin

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
etalon pentru combinarea dorinței și a tehnologiei în termenii corporalizării: sunt deopotrivă corpuri organizate (organismeă și dezorganizate (fluxuriă. Fiind agregate sau constructe ale dorinței subiective, nu pot fi excluse din procesele productive (nu ne referim aici la termenul marxistă ale subiectivității. Mașinile dorinței operează în subiectivitatea omului în profunzime, până la nivelul memoriei, al afectelor și al sensibilității, transformând-o pe aceasta în producție; la rândul ei, subiectivitatea productivă are o funcționare mașinică, fiind deconstruită ca raport între deteritorializare (a fluxurilor simțurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a tehnologiei în termenii corporalizării: sunt deopotrivă corpuri organizate (organismeă și dezorganizate (fluxuriă. Fiind agregate sau constructe ale dorinței subiective, nu pot fi excluse din procesele productive (nu ne referim aici la termenul marxistă ale subiectivității. Mașinile dorinței operează în subiectivitatea omului în profunzime, până la nivelul memoriei, al afectelor și al sensibilității, transformând-o pe aceasta în producție; la rândul ei, subiectivitatea productivă are o funcționare mașinică, fiind deconstruită ca raport între deteritorializare (a fluxurilor simțurilor individualeă și reteritorializare (a fluxurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
pot fi excluse din procesele productive (nu ne referim aici la termenul marxistă ale subiectivității. Mașinile dorinței operează în subiectivitatea omului în profunzime, până la nivelul memoriei, al afectelor și al sensibilității, transformând-o pe aceasta în producție; la rândul ei, subiectivitatea productivă are o funcționare mașinică, fiind deconstruită ca raport între deteritorializare (a fluxurilor simțurilor individualeă și reteritorializare (a fluxurilor simțurilor conectate la altă mașinăă. Mașinile dezirante sunt definite ambivalent prin producție și prin antiproducție: subiectivitatea în sine se află sub

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în producție; la rândul ei, subiectivitatea productivă are o funcționare mașinică, fiind deconstruită ca raport între deteritorializare (a fluxurilor simțurilor individualeă și reteritorializare (a fluxurilor simțurilor conectate la altă mașinăă. Mașinile dezirante sunt definite ambivalent prin producție și prin antiproducție: subiectivitatea în sine se află sub semnul obișnuinței, însă, ieșită din sine în cadrul fluxului mașinic, se transformă, se cuplează, se generează mereu în altă formă într-o perspectivă în care interiorul corpului este penetrat de exteriorul acestuia, precum exteriorul său este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
o rețea a fluxurilor viscerale, sociale, comunicaționale etc. sau de fuziune într-un sistem om-mașină al întreruperilor și al reluărilor continue. Raportarea emoțională a umanului la tehnologiile computerului (prin dorință, seducție și plăcereă trebuie înțeleasă și în accepția constitutivă de subiectivitate întrupată situată sau conturată la interfață (vezi Lupton, 1995 pentru un exemplu al relației emoțional-corporale a utilizatorilor cu computereleă. Raportul uman-mașinic, din perspectiva „dorinței” cyborgice, este caracterizat prin ambivalență: pe de o parte se produce antropomorfizarea artefactului tehnologic (computerul este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ca fiind amenințată de sintagma „prezență electronică”. De asemenea, virtualul este socotit necorporal și nematerial, prin aceste caracteristici negându-se caracterul fizic și trăirea vie specifice trupului, dar și substanțialitatea concretă a lumii și preferându-se simularea corpului și dezrădăcinarea subiectivității în cadrul realității virtuale. Teoreticiana pune în opoziție subiectul realității fizice (material și concret situat în lume, senzorial și corporală și subiectul virtualității (dispersat, destrupat, descentrată, însă această viziune maniheistă nu face decât să perpetueze un discurs conservator și apărător al

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
încetează în momentul în care tehnologia înlocuiește corpul uman, susține artistul tehnologic. Stelarc nu urmărește schimbările psihologice produse de aceste mutații cyborgice întrucât consideră că trupul devine, în contextualizare postumană, doar o problemă de structură supusă reconfigurării monitorizate. Astfel, trăsăturile subiectivității umane sunt neglijate din perspectiva remodelării corporal-tehnologice deoarece, în analiza structurală a corpului protezat contează doar obiectul de studiu, materialul de cercetare postumană: Nu mai este semnificativ faptul de a vedea corpul ca pe un loc al psihicului sau al

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
îl vizualizează ca materialitate cibernetică sau ca destrupare numerică, ca un mediu înconjurător sau ca o proteză a Internetului, perspectiva de ansamblu a tuturor acestor unghiuri de vedere o constituie obiectivarea corpului. Trupul, încarnat și visceral, își pierde identitatea și subiectivitatea, devenind un simplu automat desprins de condiția sa biologică, adaptat noului context mașinic postevolutiv sau postbiologic. Corporalitatea umană se reduce la protezare - ca atașare, inserare sau conectare. Postumanul lui Stelarc se opune concepției metafizice a umanului drept centru al tuturor

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
se reduce la protezare - ca atașare, inserare sau conectare. Postumanul lui Stelarc se opune concepției metafizice a umanului drept centru al tuturor lucrurilor existente, fără a mai lăsa acesteia drept de apel, spulberând posibilitatea manifestării autonomiei, a intenției și a subiectivității umane. Corpul este controlat pe deplin în sistemele de stimulare electrică externă, considerat un conductor pasiv al electricității și mai ales un suport pentru stimularea controlului cibernetic. Performarea postumană a trupului (vezi Causey, 2001Ă, de la tehnici de vizualizare artistic-științifică la

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
virușii și cenzura, manipularea și dezinformarea. Aceste tehnologii infomedicale construiesc un tip de încorporare, mai degrabă decât reprezintă sau reproduc imagini ale trupului. Astfel, fotografierea și filmarea fetusului aflat în pântecul mamei au, în subsidiar, scopul de a crea o „subiectivitate fetală”, de a construi o identitate cyborgică a fetusului (e vorba, evident, de o interpretare cyberfeministă a acestor problematici, întâlnită la mai multe teoreticieneă. Schimbul de organe între corpul uman, animale și entități artificiale intră într-un circuit al existenței

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Al cincilea element”Ă. Biomedicina în colaborare cu tehnologiile computaționale creează, din „materia” programabilă a limbajului binar, o „Eva” și un „Adam” într-un „Eden” al materialității algoritmice: o visceralitate construită și expusă ca un cod de computer, din care subiectivitatea umană lipsește. Cele două cadavre au fost scanate în integritatea lor, înghețate și segmentate, scanate iarăși, clasificate și fotografiate în fiecare detaliu, redate tridimensional, iar aceste fotografii digitale, dovadă a obscurizării relației dintre obiectul și imaginea computerizate, pot fi manipulate

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
p. 202Ă. Astfel, una dintre concluziile teoreticienei este faptul că simbioza om-ordinator produce interceptarea viziunii cyborgice: Suntem deja cyborgi în sensul că experimentăm, prin integrarea percepțiilor și a mișcărilor noastre corporale în arhitecturile și topologiile computerului, un simț schimbat al subiectivității (Hayles, 1997, p. 201Ă. În ceea ce ne privește, preferăm să numim avatar această experiență existențială, perceptivă și autoperceptivă de la interfața tehnologiilor computaționale. Considerăm mai potrivită utilizarea termenului de avatar pentru ideea de reprezentare a corpului uman la interfața ordinatorului sau

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
noi siluete trupești, circuite și sisteme ambulatorii, precum proteza cyborgică produce noi extensii și recombinări corporale. Narcisismul și narcoza, psihoza și dandismul (vezi Lovink, 2004Ă sunt câteva dintre posibilele manifestări care rezultă în urma unor astfel de interfațări corporal-tehnologice. Prin intermediul interfeței, subiectivitatea umană este expandabilă și repoziționată, pluripotențializată în relație cu obiectele și cu spațiul, sau cu alte subiectivități, urmărind un traseu circulator, prin conexiunile și fluxurile în care se integrează și simultan se dezintegrează, mai degrabă decât un tipar al alinierii

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și narcoza, psihoza și dandismul (vezi Lovink, 2004Ă sunt câteva dintre posibilele manifestări care rezultă în urma unor astfel de interfațări corporal-tehnologice. Prin intermediul interfeței, subiectivitatea umană este expandabilă și repoziționată, pluripotențializată în relație cu obiectele și cu spațiul, sau cu alte subiectivități, urmărind un traseu circulator, prin conexiunile și fluxurile în care se integrează și simultan se dezintegrează, mai degrabă decât un tipar al alinierii. Totuși, acest lucru nu înseamnă că identitatea online nu este o spațialitate deopotrivă a teritorializării și a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
poziționare liniară sau ierarhică și în înțelesul de disciplinare. Creând fluxuri corporeale și substanțialități circulatorii, procesul de interfațare este o ipostaziere a interstițialității spațiului virtual: o mediere sau un cadru de negociere între om și mașină, localizând și perturbând deopotrivă subiectivitatea, destructurând-o prin fragmentare și prin multiplicare și reluând-o prin reciclare și relocalizare. În intermedialitatea formată de relaționarea strânsă dintre suprafața și adâncimea ecranului monitorului, se desfășoară forțe identitare, se traversează circuite și fuzionează sisteme biocibernetice, se împacă binarisme

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de locuri comune ale discursului postmodern sunt reluate în noile cadre tehnoculturale. Astfel, dacă modernitatea este considerată epoca descoperirii eului, postmodernitatea este caracterizată drept era care dezintegrează eul. Referindu-se la raportul identitar dintre modern și postmodern, identitatea online, ca subiectivitatea postructuralistă, este socotită descentrată și egalizatoare, desființând ierarhia și diferența. Într-adevăr, există numeroase site-uri în care participanții își pot selecta înfățișarea corporală, în funcție de libertatea opțiunilor de gender, culoarea pielii sau vârsta, ocupația sau diverse orientări sociale și politice

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
este ceea ce este, ci este ceea ce pretinde a fi sau ceea ce poate să fie, susține cercetătoarea, iar identitatea virtuală este considerată o alternativă la identitatea reală sau paralelă acesteia din urmă. Prin urmare, lumea Internetului devine constructivă psihologic, utilizatorul experimentând subiectivități multiple și având șansa alegerii și a automodelării: Identitatea, până la urmă, înseamnă în mod literal unu. Când trăim prin autoreprezentări electronice, avem nenumărate posibilități de a fi mulți. Oamenii devin maeștri ai autoreprezentării și ai autocreației. Noțiunea însăși de «eu

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
din cadrul realității fizice. În continuarea acestui tip de discurs de promovare, o altă sintagmă preferată de Turkle, și de alți teoreticieni ai cyberculturii sub influența postmodernismului, este „identitatea fluidă”. Această sintagmă este sugestivă pentru felul în care, în rețeaua Internetului, subiectivitatea umană își pierde stabilitatea și soliditatea, topindu-se și contopindu-se în multitudinea autoreprezentărilor avatarice electronice. Cyberspațiul devine astfel „spațiul de joc” (play spaceă în care se reconsideră noțiunea de identitate într-o viziune destabilizatoare și dezagregantă. În acest fel

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Cyberspațiul devine astfel „spațiul de joc” (play spaceă în care se reconsideră noțiunea de identitate într-o viziune destabilizatoare și dezagregantă. În acest fel se aprobă modurile prin care spațiul computerului și în special cel al Internetului redefinesc noțiunea de subiectivitate umană. Astfel, utilizatorul poate să exploreze granițele propriilor personalități, să adopte euri multiple 17 și să formeze relații sociale online care pot prezenta un grad de intensitate chiar mai mare decât cele din spațiul real-fizic. Totuși, să nu uităm că

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
corpului real-fizic nu este mai mult decât un joc de roluri al identității avatarice. Speculație pernicioasă, întrucât identitatea real-fizică trebuie recunoscută ca primă importanță față de identitatea online. Examinând relația dintre ființa umană și mașină, teoreticiana învestește utilizarea tehnologiei digitale cu subiectivitate umană. Experiența individuală a folosirii computerului devine un mediu de construire a identității. Turkle (1995Ă observă cum oamenii învață să se simtă confortabil în legătură cu coexistența dintre ei înșiși și mașinile inteligente și să accepte o nouă perspectivă a eurilor adaptate

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
genul Pinocchio (sort of aliveă. Încrederea teoreticienei în capacitatea ordinatorului de a reevalua identitatea umană se îndreaptă în cele din urmă înspre valorificarea „vieții la interfață”. Acest lucru nu se face în sensul evadării din realitate, ci în sensul optimizării subiectivității interumane și al depășirii complexelor psihologice din realitatea fizică și în direcția exprimării complexității identităților umane în viața de zi cu zi. Identitatea virtuală nu o poate înlocui pe cea real-fizică întrucât, chiar dacă cercetătoarea sugerează faptul că oricare dintre identitățile

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
chiar dacă cercetătoarea sugerează faptul că oricare dintre identitățile online nu sunt mai puțin reale decât „adevăratul eu”, identitatea umană nu se poate lipsi de corpul situat în realitate. Ambele identități, digitală și fizică, trebuie explorate, una cu ajutorul celeilalte, întrucât prin intermediul subiectivității simulate online utilizatorul-avatar își poate redefini subiectivitatea fizică din lumea reală. Corpul fizic este prezent în toate simulările identitare ale Internetului și nu poate fi negat, chiar dacă intră în imaginarul unor forme hibride. Turkle (1995Ă analizează Internetul din perspectiva vulnerabilă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
identitățile online nu sunt mai puțin reale decât „adevăratul eu”, identitatea umană nu se poate lipsi de corpul situat în realitate. Ambele identități, digitală și fizică, trebuie explorate, una cu ajutorul celeilalte, întrucât prin intermediul subiectivității simulate online utilizatorul-avatar își poate redefini subiectivitatea fizică din lumea reală. Corpul fizic este prezent în toate simulările identitare ale Internetului și nu poate fi negat, chiar dacă intră în imaginarul unor forme hibride. Turkle (1995Ă analizează Internetul din perspectiva vulnerabilă a identității umane ca „laborator social” postmodern

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fi adesea patologică, iar valoarea cyberspațiului, considerată constând în mijlocirea unei viziuni fluide și expansive a unui „eu”, integru și a unei viziuni care să accepte paradoxurile conținute de un singur „eu” își poate pierde inocența și neutralitatea. Ruptura de subiectivitatea trupului fizic este o negare a corporealității și a identității întrupate a ființei umane în lume. O ontologie care celebrează atât destruparea virtuală a corpului uman sau posibilitatea de evadare din granițele corpului fizic, cât și ideea identităților transcendente („ontologia

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]