33,332 matches
-
Nu mai era momentul de derivă de la Toronto, cînd l-am întors din suicid cu o cartolină: "Bădișor depărtișor, ce-mi trimiți atîta dor", ci cu mult mai grav. Era inevitabil să plec atunci? "Fiara soarelui", așa se numește ultimul tablou de Rusalin Pop. Floarea cuminte, "sărăsoarea" s-a transformat într-un ochi rău. Flămînd nu de soare, ci de sînge. Un bărbat încearcă să strîngă recolta de aur, dar aurul se lichefiază, clocotește, îl înghite. Sîngele uman se cunună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
soare, ci de sînge. Un bărbat încearcă să strîngă recolta de aur, dar aurul se lichefiază, clocotește, îl înghite. Sîngele uman se cunună cu șuvoiul de lavă. "Cu dragoste pentru Ana, femeia mea de vară", așa stă scris pe spatele tabloului cu adevărat ultimul. Și-a prefăcut penelul în armă. Cristoase, cît și-a dorit să moară omul ăsta dacă și-a spart ochiul ca pe-un vas. Șichy i-a mascat cu flori ochiul zdrobit. A trecut, cum numai ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cu capul rezemat pe marginea pernei, și citea mecanic, la nesfârșit, versurile fără noimă, ca pe-o incantație ce avea să-i aducă somnul. Și mirosul îi penetra tot mai adânc întreaga ființă, dintr-odată și-a amintit până și tabloul de la capul patului, unde era străbunicul tânăr, înalt, bățos, în costum negru, alături de o mireasă tânără și subțire, triunghiulară datorită fustei așezată pe jupoane, cea de-a treia soție a lui, ce nu putea fi decât străbunica. Oglinzile. Femeile S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și ravisat de întâlnirea cu sine. Albumul de familie Sosește albumul vechi de familie ce e depus solemn peste imaginea sa reflectată în cristalul biroului. Îl deschide mecanic și-l răsfoiește absent. Recunoaște deodată fotografia străbunicului, aceeași cu cea din tabloul de la căpătâiul patului; în costum negru de ginerică, cu străbunica tânără, subțire și triunghiulară cu rochia ei pe jupoane, în dreapta lui. Îi zâmbește din poză triumfal din dinții lați și retușați, supărător de albi; o mână îi atârnă nenatural pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Tarzan. Cu alte cuvine, Maimuța Makonde răspundea elocvent la orice întrebare impersonală și evaziv, echivoc, aluziv sau deloc la orice se referea stricto sensu la ea personal. Atunci expresia ei mută părea să conțină răspunsul, în aceeași măsură ca celebrul tablou al lui Gauguin "D'où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous?" să conțină răspunsul. Un altul a întrebat-o dacă e adevărat că poate înțelege limbajul oricărui animal. "Doar dacă animalul este destul de evoluat" a fost răspunsul prompt al maimuțoiului, vizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gâtul ei unduit de lebădă, lent și imperceptibil, la fel cum se îndoaie lumina. Țestoasa receptează trecătorii ca pe niște statui, ce o ocolesc din toate direcțiile. Masa lor omogenă o disturbă emoțional, fără însă a-i afecta mișcarea. Mamele. Tabloul Mama trece la fel de nepăsătoare, precum cuplurile de îndrăgostiți, alături de prietenele ei de școală, excesiv de exuberante și zgomotoase. Eu rămân o clipă să contemplu careul bizar, desfășurat pe o porțiune apreciabilă de plajă. Ieri nu era sau, cel puțin, nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
îl observă, asta e cert. De o vreme, am început să înțeleg că este o mare diferență între ceea ce vezi și ceea ce observi. Am sesizat asta la ora de istorie a artei. Copiii descriau pe rând ce vedeau într-un tablou și fiecare vedea puțin altceva și eu vedeam diferit de ei toți. Era un tablou cu multe detalii și excesiv de cromatic. În fapt, un tablou-manifest, nesofisticat, cu o ușoară tentă fantastică a unui vis de copil. Ce vede ochiul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mare diferență între ceea ce vezi și ceea ce observi. Am sesizat asta la ora de istorie a artei. Copiii descriau pe rând ce vedeau într-un tablou și fiecare vedea puțin altceva și eu vedeam diferit de ei toți. Era un tablou cu multe detalii și excesiv de cromatic. În fapt, un tablou-manifest, nesofisticat, cu o ușoară tentă fantastică a unui vis de copil. Ce vede ochiul nu vede întotdeauna mintea sau, invers, poți vedea cu mintea, cu urechea sau cu palmele, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu ochiul și le refuzăm sau ignorăm cu mintea? Întrebarea e de ce le ignorăm sau refuzăm să le vedem? Dacă am ști motivul, de bună seamă că le-am și vedea. Nu m-am ridicat să spun ce văd în tablou. Nu știu de ce aveam senzația că nu am dreptul să deconspir sau să trădez acea parte din tablou ce mi se adresa numai mie, pentru că mi-a plăcut mult acel tablou. Am discutat cu mama și ea a fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vedem? Dacă am ști motivul, de bună seamă că le-am și vedea. Nu m-am ridicat să spun ce văd în tablou. Nu știu de ce aveam senzația că nu am dreptul să deconspir sau să trădez acea parte din tablou ce mi se adresa numai mie, pentru că mi-a plăcut mult acel tablou. Am discutat cu mama și ea a fost de acord că am procedat corect. Am făcut bine că am tăcut, în acest fel am rămas într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Nu m-am ridicat să spun ce văd în tablou. Nu știu de ce aveam senzația că nu am dreptul să deconspir sau să trădez acea parte din tablou ce mi se adresa numai mie, pentru că mi-a plăcut mult acel tablou. Am discutat cu mama și ea a fost de acord că am procedat corect. Am făcut bine că am tăcut, în acest fel am rămas într-o intimitate cu tabloul, dovedit, astfel, a fi artă adevărată. Totuși, nu-mi aminteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se adresa numai mie, pentru că mi-a plăcut mult acel tablou. Am discutat cu mama și ea a fost de acord că am procedat corect. Am făcut bine că am tăcut, în acest fel am rămas într-o intimitate cu tabloul, dovedit, astfel, a fi artă adevărată. Totuși, nu-mi aminteam cum se numește nici tabloul, nici autorul lui. Aducea cu începuturile figurative ale lui Kandinski, dar cu siguranță nu era el. Îl ai în cap, nu-i așa? mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și ea a fost de acord că am procedat corect. Am făcut bine că am tăcut, în acest fel am rămas într-o intimitate cu tabloul, dovedit, astfel, a fi artă adevărată. Totuși, nu-mi aminteam cum se numește nici tabloul, nici autorul lui. Aducea cu începuturile figurative ale lui Kandinski, dar cu siguranță nu era el. Îl ai în cap, nu-i așa? mă întreabă mama. Desigur... Atunci, nu contează, tocmai de aceea ai să-l ții minte. Dacă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
numele și actul recunoașterii ți-l va fixa pentru totdeauna, chiar dacă memoria ta nu e foarte puternică. Avantajul memoriei selective este că e foarte lucidă și clară. Nu știu ce-a vrut mama să spună, dar e drept că imaginea tabloului nu cred c-am s-o uit vreodată. Mama e divorțată și vine în fiecare an aici, însoțită de grupul ei de prietene zgomotoase. Au glasurile stridente, rezonante, câteodată nazale și enervante. Izbucnesc toate trei în hohote catartice de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
umorul, tensiunea extremă, lirismul, domesticul și obișnuitul, tragicul eșecului, visul și (ne)realizarea, semnificativul, aberația formulării, ciocnirea sintactică, verbul, adesea rar, grotescul, supragrotescul, până la urmă, totul este grotesc, birocratic, kafkian, folosit parcă fără discernământ, exportat nemilos, pentru a construi un tablou. Tabloul ființei și al sufletului omenesc. Atât de complicat și imprevizibil, în care "Geografia urletului gunoierilor era variabilă" sau "Iisus a fost răstignit pe cruce cu piroane-cuvinte, iar pe creștet, cununa de cuvinte-spini a fost colocviul miilor de cuvinte-țintă, cuiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tensiunea extremă, lirismul, domesticul și obișnuitul, tragicul eșecului, visul și (ne)realizarea, semnificativul, aberația formulării, ciocnirea sintactică, verbul, adesea rar, grotescul, supragrotescul, până la urmă, totul este grotesc, birocratic, kafkian, folosit parcă fără discernământ, exportat nemilos, pentru a construi un tablou. Tabloul ființei și al sufletului omenesc. Atât de complicat și imprevizibil, în care "Geografia urletului gunoierilor era variabilă" sau "Iisus a fost răstignit pe cruce cu piroane-cuvinte, iar pe creștet, cununa de cuvinte-spini a fost colocviul miilor de cuvinte-țintă, cuiele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să se abțină, familiile străvechi din pozele de pe pereți se-necau, sughițau, mârâiau cu gura deschisă larg într-un colț sau interior, fosta rățușcă de lut ars, acum nu, fostele pisici de sticlă nebune după curățenie, acum nu, pădurea din tabloul cu pădurea, florile din natură moartă cu flori de pe peretele vestic, acum tot perete vestic dar fără natură moartă, estul fără ferestre râdea, acum cu ferestre rămase în râsul de atunci, personaje din paginile cărților râd acum din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
țintat cu argint, să nu tragi, Mitică! Podeaua era plină de îngeri. Mișunau gemând de impactul cu podeaua, celui bătrân cu plete triste, îmbrăcat în zdrențe de cer, îi puse atele desprinse din reproducerile albumelor de pictură: din Chagall dezmembră tabloul Timpul este fără margini. Din aripile peștelui, improviză două atele ajutătoare pentru aripile bătrânului înger. Din arcușul viorii făcu o atelă de timp muzical în octava a II-a, inspirată de sirenele salvărilor care străbăteau în viteză străzile Brăilei, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
copiii din alte timpuri vin lângă tine, pe bancă, Mama trece prin secolul tău pentru a-și altoi progenitura care imită pe puiul de dac, tu o știi, căruia i se arată chipul lui Traian. Cei vechi apar într-un tablou tridimensional împietrit. Cei mai aproape de noi sunt umbre vii. Dar fără sunet. Dacă muzeul fostul Hotel Francez n-ar fi atât de aproape, nu s-ar vedea dureros trecutul. Actorii de la începutul de secol trec cu pelerinele pe umeri, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vechile forme. Drumul iernatic se desfăcea voluptuos ca o femeie obscenă întinsă sub globul Lunar. Caii l-au înțeles pe omul înmărmurit de frumusețea înghețată și au pornit încet, în timp ce un vânt hain a vălurit o pânză de zăpadă peste tabloul vrăjit. Luna se rostogolește printre apele cerului până se îneacă și rămâne ca o migdală inflamată în gâtul zării. Acum iarna hălăduia prin oraș, cerșind o bucată de amintire din coltucul trecutului. Mâna întinsă era murdară. Trupul, zdrențe de zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a Lunii. Și alergați Fecioara goală, cu părul negru fluturând prin imensul lan de grâu copt. Alături, căprioara sorbind apă din afluentul grăbit spre ugerul Dunării. Dacă poate spune Luna că a negociat cu Soarele pentru a privi mereu acest tablou unic al Brăilei, înseamnă că recursul la acest proces civil va dura câteva veșnicii de noapte și ciorchini de infinituri de zi până când Înțelepții Judecători vor hotărî balotajul de pasiuni, cu drept de alternare al vizionării tabloului atât pe timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
privi mereu acest tablou unic al Brăilei, înseamnă că recursul la acest proces civil va dura câteva veșnicii de noapte și ciorchini de infinituri de zi până când Înțelepții Judecători vor hotărî balotajul de pasiuni, cu drept de alternare al vizionării tabloului atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, neîncetat! Se va ști astfel că asceții au acceptat dizidența și exilul din lașitate, orbiți de frumusețea femeii brăilence pe care n-au putut-o avea, Dumnezeu fiind mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
întors pendula, în limba de bronz clipea un ochi. Nu apăreau când străbăteam străzile împreună cu Mama. Nici atunci când, ținută în lesă, culegeam coacăze. De fapt, căutam ochi să-i străpung cu acul de păr. De spaimă, am străpuns odată un tablou: erau ochii mei din tinerețe. Am lăsat în pace privirile care începuseră să nu mai fie agresive. Cu timpul, au dispărut de tot... Dar eu știam că, nevăzuți, ochii stăteau mai departe la pândă. Scrisoare în Si violet B ună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
roșie sau verde, legate cu elastic pentru speriat domnișoarele prin parcuri, care întotdeauna se plimbau câte cinci la braț, ca reminiscență de pe vremea când făceau zid viu în fata cetăților, firește cu trupurile lor de capre lăptoase, oferind invadatorilor un tablou ce avea să fie imortalizat mai târziu în pictura renascentistă, în care opulența formelor obraznic de frumoase îmbăta simțul estetic al privitorilor. Poate n-ar mai trebui amintită gălăgia însorită de pe trotuarele pline de trecători, urmăriți de pe băncuțe sau scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Tu, Gustav, ai scris (Boule!): Nimic nu se pierde. Totul se transformă. Picasso a imortalizat atrocitățile Războiului în geniala GUERNICA. La fel toate cataclismele sufletului sunt înregistrate de un penel nevăzut pe urma unei schițe făcute de noi înșine. Valoarea tabloului consta în efortul creației sale. Cine este Cel ce ne pictează mai adevărați decât adevărul? Întrebarea devine astfel mai frumoasă, ghici, când vom afla răspunsul? Nemernicul de Gustav îmi spunea: Întotdeauna tu vezi deja sfârșitul. O clipă am avut senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]