8,384 matches
-
lui Eugen Relgis, cât și o curioasă variantă în proză la Corbul lui E. A. Poe sau o legendă a lui Jules Lemaitre, Prințesa Lilit, întăresc caracterul eclectic al revistei. În afara rubricilor „Recenzii” și „Ecouri”, sunt inserate și câteva scurte cronici teatrale semnate de Liviu Rebreanu. M.Ș.
FAT-FRUMOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286967_a_288296]
-
Zaciu, Nicolae Balotă, Ovidiu Cotruș, Ovidiu Drimba), „Morala și stilul” (Virgil Nemoianu), „Cronica ideilor”, „Cartea străină” (Traian Ștef), „Cronica elementară” (Ștefan Bănulescu), „Lectura poeziei” (Ștefan Aug. Doinaș), „Poșta redacției” (Ștefan Aug. Doinaș, Al. Cistelecan), „Textul din text” (Marian Papahagi), „Cronica teatrală”, „Cronica artistică” și „Cronica sociologică” (Traian Herseni), „Din lirica universală”, „Texte și documente”, „Dialogul «Familiei»”. Versurile sunt semnate de Ștefan Aug. Doinaș, Radu Stanca, I. Negoițescu, Cezar Ivănescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Florența Albu, Miron Radu Paraschivescu, Marin Sorescu, Dimitrie
FAMILIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286947_a_288276]
-
acea dată încă fervent al avangardei), un mariaj din nou nefericit, ce se desface, survin ca tot atâtea momente ce apasă existența scriitoarei, a cărei sănătate e precară. Se recăsătorește în 1940 cu Geo Maican, actor și autor de scenarii teatrale. Va părăsi viața literară spre finele decadei, când neurastenia sa recidiva. Membră a Societății Scriitorilor Români (1937), ca și a Societății Autorilor Dramatici Români (1938), F. se afirmă în deceniul al patrulea al veacului trecut printre condeiele interesante, promițătoare, ale
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
de lectură, piesele (ce apar mai toate în „Familia”) nu trec, la timpul lor, neobservate, și mai târziu se impun atenției unor istorici ai dramaturgiei prin nota certă de modernitate (ținută reflexivă, miza pe intertextualitate și metaforă). Un prim act teatral (datat 1934, retipărit de sine stătător în anul următor) a cunoscut și o montare pe scena Naționalului din Cluj; „dezamorsând”, cu ironie în subtext, conflictul pe care îl anunță Întâmplarea, F. se amuză persiflând convenții, stereotipii, modele, într-un scenariu
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
vieților), acutizând obsesiile (Stradă, Disc). Alienarea și scindarea ființei, îndepărtarea de sine și de ceilalți conduc la fragmentare discursivă (Întuneric). Terifiant, simbolul păsării de pradă e un avertisment ibsenian în Vulturul albastru, proza considerată emblematică pentru volum, aproape o „nuvelă teatrală”. Reactivând o traumă pe care eroina vrea s-o „uite” în trecut, cu reîntoarcerea unor prieteni de demult la „vila fără nume” aparținând soților Samarin, un vechi conflict tinde a se reface și se tranșează într-o descărcare violentă peste
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
Anchetele filmului”, „Filmele săptămânii”, „Filmele de succes”, „Noutățile”, „De peste ocean”, „Știri diverse din Europa”. Revista face loc părerilor despre film ale unor scriitori ca Liviu Rebreanu, Mihail Dragomirescu, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, Al. Davila, Const. Râuleț, unor anchete pe subiecte teatrale (Emil Bobescu, Romald Bulfinski) sau unor articole semnate de Camil Petrescu, N. Davidescu, Ion Marin Sadoveanu, D. Karnabatt. F. se ocupă de producțiile cinematografiei românești (Manasse, Păcală și Tândală) și informează publicul cu privire la noutățile din domeniu. M.Pp.
FILMUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287002_a_288331]
-
împrejurări sociale, noilor mentalități, și, în susținerea poziției sale, traduce Domnișoara Iulia de August Strindberg. Teatrul, crede el, trebuie să iasă din starea de criză în care l-a aflat războiul, să se înnoiască, să realizeze „unitatea artistică a înscenării teatrale”. În anii ’50 F. se dedică, obligat de împrejurările vitrege, muncii de traducător. Transpunerile beneficiază de o cunoaștere remarcabilă a limbilor de origine, de cultura lui, în egală măsură remarcabilă, și de harul nedezmințit al unui prozator care s-a
FILOTTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287004_a_288333]
-
din 1893 împreună cu monologul în proză Martirul libertății. Nu sunt mai inspirate nici piesele istorice Dragomir Rucăreanul, vulturul munților (1885) și Mihai Bravul (1885). Asupra unora dintre ele, în treacăt, Mihai Eminescu emisese o judecată aspră în articolul Repertoriul nostru teatral (1870). Discursive, turmentate parcă, ele foiesc de inadvertențe, de anacronisme. Nu mai puțin artificială e limba. Chiar sumară, execuția lui Eminescu era cu totul îndreptățită. SCRIERI: Blestemul unui țăran murind sau Timpul vechi și timpul nou, București, [1868]; Danubiul și
MIHAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288127_a_289456]
-
mai colaborat la foile de limbă armeană „Masis” și „Nor Arșaluis”, iar cu Măgărdici Bodurian dă la iveală hebdomadarul „Paros” (1924), ieșit de sub teascuri pe parcursul unui an. În afară de „Universul” și „Universul literar”, articole, reportaje, schițe, însemnări de călătorie, mici cronici teatrale și literare, traduceri, succinte comentarii de politică externă și internă îi apar lui M., care mai semnează Mes., M., V. M., în „Veselia”, „Cosinzeana”, „Actualitatea”, „Critica”, „Acțiunea română”. În „Ararat” tălmăcește aproape număr de număr, în versuri și, rar, în
MESTUGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288099_a_289428]
-
originalitate izbitoare. „Nimic nu fixează mai repede decât originalitatea, chiar când nu se sprijină pe un suport sufletesc mai mare și pe un talent mai robust; accentul personal impresionează chiar de rămâne un simplu accent.” Un Al. Macedonski frondeur, imprevizibil, teatral, un fantast, un egotist nutrit cu iluzii plutind pe suprafața realităților amintea de plăsmuirile navigatorilor greci întorși din lungi călătorii; mințind „în povestirile lor despre oameni și locuri”, inventivitatea acelor navigatori a făcut să apară Odiseea. În relațiile sociale obișnuite
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
1947, a tezei de doctorat, Modalitatea conformistă a dramei, funcționează ca profesor de limba și literatura engleză și ca șef de catedră la Universitatea din București, iar din 1963 este șeful Catedrei de teatrologie și filmologie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. Îndeplinește, în același timp, importante funcții în domeniul culturii - președinte al Consiliului Cinematografiei (1963-1965), vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1965-1968), prim-vicepreședinte al Institutului Român pentru Relațiile cu Străinătatea (1968-1972), președinte al
GHEORGHIU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287236_a_288565]
-
2001, 2003) și Premiul Asociației Scriitorilor din București (2001). Cu toate că a publicat patru cărți de proză (Orașul fără somn, 1978, Omul de nisip, 1982, Oglinda lui Narcis, 1986, Wiener Walzer, 1999), numele lui G. este asociat îndeosebi cu domeniul exegezei teatrale, ca reprezentând - alături de Ion Cocora, Ion Vartic, Doina Modola ș.a. - Clujul în ce privește analiza vieții scenice românești. Cine va fi tentat să caute în prozele sale oarecare însemne ale dramaticității o va face zadarnic: în ciuda apetitului pentru scenic, pentru alternanța monologal-dialogal
GHIŢULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287275_a_288604]
-
arată interesat de William Saroyan, Eugen B. Marian de Tennessee Williams, în 1984 Aneta Dobre traduce relatarea întâlnirii Lili Palmer-Bernard Shaw, iar Angela Ion un interviu cu Dürrenmatt. În 1988 se remarcă semnătura Mașei Dinescu, care propune fragmente din Romanul teatral al lui Mihail Bulgakov, iar Alexandru Martin tălmăcește ultima piesă de teatru scrisă de G.B. Shaw, la 93 de ani, comedia Ea de ce n-ar consimți? Anul 1990 reține atenția prin traducerea lui Alexandru Baciu din Jean Cocteau - Vocea umană
GONG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287313_a_288642]
-
al revoluției, a cărei izbucnire o socotea funestă, avea să rămână, după mișcarea de la 1848, cu trista faimă de delator. Actor nici rău, nici foarte bun, puțin cabotin, H., neobosit în inițiative de tot felul, a fost un merituos animator teatral. După ce, la Iași, joacă în trupa lui Matei Millo, pleacă la București, unde, împreună cu alți actori moldoveni, înjghebează o „trupă națională extraordinară”. Reprezentațiile vor dura două luni, bucurându-se de o entuziastă primire din partea publicului. Personaj vanitos, dacă nu grandoman
HALEPLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287399_a_288728]
-
Danube”; a redactat, de asemenea, gazeta „Ștafeta”. Mai publică în „Curierul de Iași”, în „Buciumul român”, dar cea mai intensă colaborare rămâne aceea susținută la „Albina românească”. Aici este prezent, uneori numere de-a rândul, cu poezii, proză, traduceri, cronici teatrale. G. poate fi socotit un pionier al cronicii dramatice naționale. Fostul actor diletant de pe vremea Conservatorului Filarmonico-Dramatic din Iași este un critic avizat, al cărui demers e strunit de un obstinat rigorism etic. În analizele lui amănunțite el caută să
GUSTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287390_a_288719]
-
Foișoreanu). Repere bibliografice: Constantin, Despre poeți, 211-213; Ciobanu, Panoramic, 203-205; Felea, Secțiuni, 208-210, 376-381; Iorgulescu, Rondul, 143-147; Cristea, Domeniul, 336-340; Ungheanu, Arhipelag, 162-166; Culcer, Citind, 162-165, 193-195; Regman, Colocvial, 51-60; Tudor-Anton, Ipostaze, 35-37, 83-89; Iorgulescu, Scriitori, 206-209; Romulus Diaconescu, Spații teatrale, Craiova, 1979, 283-286; Băileșteanu, Refracții, 221-230; Lit. rom. cont., I, 476-477; Sângeorzan, Conversații, 244-255; Nicolae Băciuț, „Pentru Clujul anilor tinereții mele ar fi trebuit să se nască din nou Bacovia” (interviu cu Romulus Guga), ECH, 1981, 4-5; Moraru, Semnele, 190-192
GUGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287380_a_288709]
-
bibliotecar-ajutor, H. a avut câteva colaborări în periodicele vremii - „Liga română” (1896-1900, unde a fost și redactor, semnând și Nerva Codru), „Convorbiri literare”, „Voința națională”, „L’Indépendance roumaine”, „Revista noastră”, „Noua revistă română” ș.a. - cu note bibliografice, articole literare și teatrale. În 1903 și 1904 a editat „Revista bibliografică”, în a cărei Introducere prezenta situația bibliografiilor în Europa și în România, demonstrând necesitatea unei asemenea publicații. Pe lângă descriere, unele cărți mai importante beneficiau de prezentări semnate de Il. Chendi, N. Iorga
HODOS-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287439_a_288768]
-
Poemul dramatic” Dragoste și răzbunare, evocare a Moldovei secolului al XVI-lea, tipărit în 1896, va fi pus în scenă la Teatrul Național din Iași în stagiunea 1899-1900, cu Aglae Pruteanu și State Dragomir în rolurile principale. O altă încercare teatrală, revista Irozii, compusă împreună cu Spiru Prasin și semnată Mor-Dax, nu se va reprezenta. Într-o plachetă intitulată Schițe și epigrame (1897), H. strânge încercări pe care, la data apariției în volum, le considera aparținând unei etape depășite. În schimb, Răni
HEROVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287431_a_288760]
-
Filologie a Universității din Cluj (1954-1959), lucrând apoi în redacția revistei clujene „Utunk” (1959-1962), la săptămânalul brașovean „Új Idö” (1963-1966), la „Művelödés” (1967-1968) și ulterior la „Brassói Lapok”. Debutează cu poezie în „Utunk” (1958), fiind prezentă cu versuri, traduceri, cronici teatrale, recenzii, schițe și reportaje în „Igaz Szó”, „Utunk”, „Elöre”, „Új Élet”, „Korunk”, „Művelödés”, „Astra”, „Convorbiri literare”, „Cronica” ș.a. Conform tradițiilor brașovene, prin traducerile pe care le face L. adâncește relațiile literare româno-maghiaro-germane. Astfel, publică în presă tălmăciri în limba română
LENDVAY Éva (24.VI.1935. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287776_a_289105]
-
Budapesta sub comunism) și, din nou, de E. Lovinescu (Revoluția din Germania, Românii din Ungaria, Cum a abdicat Kaizerul, Cum s-a încheiat armistițiul etc.). Asigurată exclusiv de E. Lovinescu, rubrica „Mișcarea culturală” oferă succinte cronici literare, culturale, artistice și teatrale (despre Mărgăritarele lui Al. T. Stamatiad sau Literatura de război, Gânduri și icoane din vremea războiului de regina Maria, Note din închisoare de D. Burileanu, despre Ape adânci de Hortensia Papadat-Bengescu, spectacolele cu Jocul apelor de Alfred Moșoiu, Dezertorul de
LECTURA PENTRU TOŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287767_a_289096]
-
ca istoric și genealogist. L. face clasele primare în Caracal, absolvind apoi Liceul Central din Craiova. După ce termină Facultatea de Drept a Universității din București, începe să studieze medicina la Paris, dar se întoarce în țară și se dedică activității teatrale. A fost director de scenă al Teatrului Național din Iași, subdirector general și inspector general al teatrelor, regizor și chiar interpret în câteva din propriile piese; ca actor, a folosit pseudonimul Sybil. În 1891 L. debutează cu o poezie în
LECCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287764_a_289093]
-
evidență moravuri, dar nu posedă forța de a susține, în stil ibsenian, așa cum încerca, problemele existențiale pe care le atacă. Totuși, L. se pricepe să imagineze scene cu un număr mare de personaje ori să realizeze o gradație a efectelor teatrale. În Tertia. Casta Diva (1899), piesă căreia i s-a acordat Premiul Teatrului Național din București, abordează, în manieră moralizatoare, conflictul de caractere. Personajele feminine principale sunt exponentele a două mentalități antagonice: Lelia, principiu al răului, o împinge la pierzanie
LECCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287764_a_289093]
-
și își reafirmă tezele despre capodoperă. Eugen Ionescu comentează spectacolul Cruciada copiilor de Lucian Blaga, observând că „ideea tragică de o rară elevație poetică” a piesei - „unicul ei personagiu” - depășește resursele reprezentării scenice, pentru care potrivită ar fi fost tehnica teatrală antică. Alți colaboratori: Aurel Iancu, Al. Talex, D. Șandru. G.O.
LICARIRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287801_a_289130]
-
de Musset, în care încearcă să caracterizeze comparativ și metoda de creație a lui Mihai Eminescu. Panu este, probabil, și autorul cronicilor dramatice apărute în L. prin anii 1881 și 1882, cronici care protestau împotriva avalanșei de traduceri din repertoriul teatral francez de bulevard. Referindu-se la reprezentațiile Teatrului Național din Iași, cronicarul analizează textul dramatic în sine ca pe orice operă literară, calitatea traducerii, jocul actorilor și chiar mizanscena. Preluând rubrica, I.N. Roman, care se ascunde sub anagrama Morna, continuă
LIBERALUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287796_a_289125]
-
Barbu (Joc secund), Lucian Blaga (Eonul dogmatic), Ionel Teodoreanu (Fata din Zlataust), Ion Călugăru (Omul de după ușă), Tudor Arghezi (Cartea cu jucării), Cezar Petrescu (Întunecare), Ion Agârbiceanu (Arhanghelii), Mateiu I. Caragiale (Craii de Curtea-Veche), Mihail Sadoveanu (Zodia Cancerului). La „Cronica teatrală”, Camil Petrescu semnează articolul Producțiile Conservatorului, iar Al. Halunga scrie despre spectacolul de la Compania Bulandra cu Primul rol, comedie în trei acte de C. Martin. „Cronica sociologică” e susținută de Mircea Vulcănescu, iar cea „plastică” de Paul B. Marian. Se
LIMBA ROMANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287810_a_289139]