15,763 matches
-
întreg coprinsul fenomenelor sensibile și ale întregei vieți a naturei, cu toate înțelesurile transpuse în regiunea nesensibilității. El însă nu stă aici, ci continuă de-a simboliza prin ton nesensibilul, lumea noțiunilor, el încearcă prin en[ergia] tonului de-a transpune oarecum cugetarea însăși în intuițiune. Asta-i forma cea mai grea, dar și cea mai naltă la care să poate sui accentul simbolic, și întrebuințarea sa cere cea mai însemnată măsură de simț simbolic și de putere creatorie. Espresiunile cari
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unitate spirituală. Amândouă momentele acestea ni dau avizarea unei unități (monade) mai naltă a lor. O unitate care face să se nască înainte-ne un întreg organic în formă. Prin aceasta noi căpătăm o impresiune artistică, și prin ton suntem transpuși într-o mișcare amăsurată coprinsului vorbirei. Această mișcare o împlinește ondolațiunea ritmică. Asta ni se prezintă deocamdată în două forme: Ritmul prozei și acela al poeziei. Accentul logic predă minții noastre construcțiunea în conexiunile ei interne; ritmul prozei ni descopere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pe nesimțite în metrul iambic. Caracterul dialogic al iambului de cinci picioare nu trebuie însă să-l ademenească pe declamator ca să dizolve cu totul caracterul ritmic. Efectul său etic, pe care noi [îl așezăm] cu deosebire într-aceea că ne transpune în genere în regiunea ideală, acest caracter trebuie ca declamațiunea să i-l păstreze. O nimicire totală a ritmului ne-ar transpune iarăși în forma prozei, fără însă de-a ne da cu asta esteriorul cel mai ușure al prozei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu totul caracterul ritmic. Efectul său etic, pe care noi [îl așezăm] cu deosebire într-aceea că ne transpune în genere în regiunea ideală, acest caracter trebuie ca declamațiunea să i-l păstreze. O nimicire totală a ritmului ne-ar transpune iarăși în forma prozei, fără însă de-a ne da cu asta esteriorul cel mai ușure al prozei în compozițiunea propozițiunilor, în constelațiunea vorbelor și în întrebuințarea eptitetelor. Ritmul iambic răsuflat în vorbire și redus la simplă proză ne-ar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fie întunecat de accidenta formei sale proprii. TEMPOUL DECLAMAȚIUNEI Măsura pe care o capătă prin declamațiune ondolațiunea ritmică atârnă esențial de la natura fondului pe care-l aduce înaintea sufletului. Daca acuma mișcarea timporală pe care-o auzim în declamațiune ne transpune în dispozițiunea aceea pe care-o 406r pretinde caracterul operei, atunci ea a împlinit misiunea ei cea mai mare. Prin asta mișcarea în timp devine totodată și o icoană a mișcărei în spirit și ne scapă cu desăvârșire de simțirea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
totul cercul realității comune și a vieței de toate zilele, deja de-aceea pretindem fără s-o știm un tempo mai ținut, care să se abată de la tempoul limbei de conversațiune. Nu încape îndoială că ritmul versului, pentra că ne transpune într-o dispozițiune 407r mai naltă, produce și el, deși fără s-o știm, un tempo mai încet, drept ton fundamental, decât ritmul prozei. Numai actorul să nu caute cu intențiune o recitare lungită, pentru că atuncea e prea aproape pericolul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însuși nuanța tonului mai ușor și-a unui exametru tratat mai liber, atuncea am cam percurs în general caracterele cele mai esențiale a declamațiunii epice. La declamațiunea epopeei idilice lucrul de căpetenie e artea ca, prin modul recitațiunii, să fim transpuși în sfera mai îngustă a vieții familiare și ca prin urmare versul să se apropie mai mult de conversațiune. Dacă însă coprinsul p-ici, pe colea se ridică asupra tonului vesel și ușor al vieței familiare prin măreția descrierei sale
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a se preface într-o clipă în altă personalitate sau puterea de-a și persista în această schimbare de sine însuși, atuncea declamațiunea dramatică nu-și va împlini niciodată noțiunea sa; declamatorul încă, din contra, de pe terenul dramei ne-ar transpune pe acela al liricei. Firește că actorul [are] de-a se esercita cu deosebită și silință și în toate părțile cu declamațiunea dramatică, mai întîi a caracterelor singulare, și după accea abia va trece la declamarea unor opere întregi. Căci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
poartă pe individ. Să observăm mai întîi ideea costumului în raportul său cu reprezentațiunea dramatică. Ce semnificare are în genere costumul? Costumul are să ni prezinte figurile în arătarea lor esterioară și conform cu generala stare a lumei în care autorul a transpus opera sa, și apoi costumul să arate pe figurele singulare în pozițiunea spețială ce o ocupau ele ca membre a acestei generale stări de lucruri. Fiind însă că costumul nu servă pentru îmbrăcarea unor figuri a lumei reale, ci numai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
presupune un adevărat război duhovnicesc cu noi înșine, cu diavolul și cu atracția manifestată de materie asupra trupului material. Sfinții Părinți ne relatează despre formele diferite de manifestare a omului căzut de la ascultarea de Creator, la robirea față de creatură. Au transpus ei înșiși mai întâi în viață sfaturile lor și ne vorbesc despre acest război ca unii care au trecut prin el câștigându-l. S-au îmbogățit în virtute, s-au iluminat și au atins desăvârșirea, și așa ne învață și
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
footnote Sf. Maxim Mărturisitorul, op.cit., suta a doua, cap. 81, p. 83 footnote>”. Observăm că, în Filocalie, Părinții ne descoperă multe taine ale acestui război nevăzut și îndelungat. Nouă nu ne rămâne decât să medităm la ele și să le transpunem în practică, pentru că numai atunci când începem drumul despătimirii ne vom da seama de gravitatea tuturor păcatelor ce le-am făcut înaintea lui Dumnezeu. Însă, omul modern și secularizat de astăzi preferă să i se spună că nu există păcat, ca
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
justificarea (pasul 2) aparține aproape integral zonei emoțional-afective. Altfel spus, ca un părinte serios, care cere cu maximă gravitate copilului să ia note mari, "pentru că altfel o faci pe mama să plângă". În fine, pasul 3 nu face decât să transpună apelul emoțional din zona concret-individualului (,,americanul care suferă") în zona valorilor general acceptate (,,lumea civilizată care suferă"). Spectacolul ideologiei uzează un mecanism simplu: transformarea dramei Americii în drama lumii întregi. Nu există politici antiteroriste universal aplicabile în democrații. Fiecare conflict
Terorismul internațional: reacții ale actorilor regionali și globali by Gabriel Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
asemenea, pot participa și ofițeri specialiști sau alt personal din cadrul structurilor cu care se cooperează și fac parte din SNPCT, împuterniciți să ia decizii; c. nivelul operativ-tactic prin organismul sau specializat în domeniu, Inspectoratul pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului, care transpune în practică decizia strategică, prin forme și metode de acțiune adecvate situațiilor strategice și tactice. Subsistemul operațional este format din compartimentele care îl ajută pe comandant în luarea deciziei și care materializează actul de comandă în documente pentru conducerea acțiunilor
Terorismul internațional: reacții ale actorilor regionali și globali by Gabriel Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
astfel de institute, ci ar trebui totodată înlăturate și autoritățile bisericești superioare, cari nu pot sau nu vreau a vindeca astfel de rele; dar fiindcă, așa ceva nu se poate presupune despre nici o confesiune din patrie, această dispozițiune riguroasă a proiectului, transpusă în lege, ar prezenta relațiile noastre interne într-o coloare, care nicidecum nu răspunde adevărului. Pe terenul legislațiunii mai nouă e un fenomen caracteristic acea dispozițiune a proiectului de lege, după care gimnaziile și școalele reale confesionale și preste tot
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
greco - orientale române; pentru că pot fi cazuri singulare și se pot dezvolta din când în când astfel de relațiuni, cari din punct de vedere al intereselor mai înalte de stat îndreptățesc pe guvern la astfel de măsuri; dar - a le transpune din cadrele dreptului internațional într-o lege de instrucțiune publică și a face tot atunci escepțiune în favorul ordinelor monacale ale unei religiuni, care de secoli s-a împărtășit în abundanță de toate favorurile; aceasta este semnalul intennei: că bisericii
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
sau alte prostii d-astea. Vreau doar să vă povestesc despre întîmplările demente pe care le-am trăit în preajma Crăciunului, înainte s-ajung la capătul puterilor și să fiu nevoit să vin aici să mă potolesc 151. Dacă încercăm să transpunem această narațiune la persoana întîi într-una la persoana a treia, adică să desființăm uniunea de persoană dintre personajul principal și narator și să introducem un narator situat în afara lumii ficționale a personajelor (non-identitatea spațiului naratorului și al celui al
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de pe scena acțiunii și către un narator situat în afara realității ficționale. Pentru un asemenea narator, totuși, sistemul de valori juvenil, simplificat al lui Holden ar fi la fel de nepotrivit ca și stilul său, suprasaturat de jargon adolescentin. Dacă stilul ar fi transpus într-unul aparținînd unui adult, s-ar crea un hiatus între narator și materialul narat. Absența unui astfel de hiatus este o trăsătură foarte semnificativă a textului original. Dacă, pe de altă parte, obiectivul transpunerii este o narațiune la persoana
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
are viziune directă în interiorul lui Stephen, în gîndurile și în starea sa extrem de agitată. Prima parte a pasajului, care se încheie cu propoziția "El se căia", prezintă o perspectivă interioară și conține o reprezentare a lumii interioare. Aceasta poate fi transpusă fără dificultate într-o formă la persoana întîi, precum De veghe în lanul de secară, de pildă, care de asemenea folosește o perspectivă interioară. Ultima propoziție a citatului nu acceptă o astfel de transpunere, totuși, date fiind predominanța perspectivei exterioare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Pemberton dincolo de finalul poveștii marcate de moartea subită a lui Morgan. Amintirile de mai tîrziu ale lui Pemberton privind acest episod, alese de naratorul auctorial într-un mod aparent arbitrar, sînt aproape irelevante pentru sensul narațiunii. Dacă acest fragment este transpus în forma unei narațiuni la persoana întîi, atunci semnificația este obținută prin afirmația că naratorul la persoana întîi își amintește acum în timpul procesului narativ impresia pe care i-a făcut-o înfățișarea lui Morgan în acel moment. Acesta nu mai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
stînga intrării se deschidea, spre sufragerie, o ușă înaltă, cu canaturi. Lîngă peretele celălalt într-o firidă semicirculară [...] focul pîlpîia în sobă284. În ciuda situației narative auctoriale, poate fi observată aici o anumită tendință către perspectivizare: se pare că naratorul se transpune în cadrul descris. Astfel cititorul poate, la rîndul său, să se orienteze în salonul familiei Buddenbrook. Cu ajutorul acestui fragment Hamburger încearcă să arate modul în care are loc orientarea. Ea crede că adevăratul Eu-Origo al cititorului este invocat, iar acesta poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
rămîne nedeterminat, nu există nici un dubiu în legătură cu subiectul la care se referă: acesta este personajul-narator, deoarece, cu excepția dialogului, doar acest personaj poate apărea la persoana întîi singular la începutul unei narațiuni. Importanța acestei declarații devine evidentă în momentul în care transpunem începutul unei astfel de narațiuni la persoana a treia: "El a traversat anticamera fără să se oprească". Prin comparație cu "eul" textului original, care se poate referi doar la narator, "el" din textul transcris rămîne deschis complet în privința referinței sale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
reflectorizat. Deoarece este o expresie idiomatică, salutul "Ce mai faci?" nu este supus schimbărilor presupuse în mod normal de conversiunea vorbirii directe în stilul indirect liber, inclusiv schimbarea timpului și transpunerea pronumelui personal. Dacă o expresie idiomatică precum aceasta este transpusă oricum, înțelesul ei se schimbă. În acest caz, o aluzie erotică poate fi detectată în transformarea lui "Ce mai faci?" în "Ce a făcut?", ceea ce probabil că nu ar trebui să fie atribuit conștiinței părintelui Conmee, ci mai degrabă naratorului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Concluziile acestuia par să confirme în multe puncte teza susținută de mine. 112 R. Pascal, "Tense and Novel", Modern Language Review 57 (1962), 6. 113 Și în romanul epistolar referința la persoana întîi a celui care scrie scrisorile este uneori transpusă într-o referință la persoana a treia în titlurile de capitol sau de scrisoare. Un exemplu din Samuel Richardson: Scrisoarea XI. Către mama sa. Nu găsește scrisoarea; așa că povestește despre comportamentul lipsit de prejudecăți al stăpînului său față de ea în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Caracterul social al ideii nu îi este anexat, ci inerent unei traiectorii: ideea este socializată prin însăși transmisia ei. Ideile nu există independent de "societăți", care le suportă și le transportă. Sînt, dacă preferați, mișcări, nu corpusculi. Transmițătorii cuvintelor se transpun în conducătorii ai oamenilor, nu din devotament, ci în mod logic. "Republica terorii, ne spune Cochin, e o republică a literelor metamorfozate." Să adăugăm: și această republică de scriitori nu ar fi putut socializa o idee dacă ea însăși nu
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
la noua sa stîngă activistă și la cartea mea Revoluție în Revoluție?, aș spune despre cultură că era creștină, despre ideologie că era "latino-marxistă", iar propunerea, caudillistă sau foquistă. Cultură creștină înseamnă un postulat al salvării, o schemă de mîntuire transpusă în istoria profană (Omul Nou); o concepție expiatoare asupra suferinței (aspirație la martiriul exemplar, transsubstanțializare a sîngelui în sămînța salvării). O sensibilitate particulară pentru vestire, pentru toți profeții Marii Promisiuni. Un mesianism exaltat de mizerie și de toate deziluziile vieții
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]