KorAP: Find »[drukola/base=treaz & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...112 113 114 ...141 >

3,521 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

foarte lentă și frumoasă. Apoi mă trezesc și nu tremur, nu transpir, nu-l strig pe tata, în schimb regăsesc, aproape dezamăgit, chiar cu părere de rău, realitatea dormitorului meu întunecat și noaptea neparticipativă de afară. Mă întorc și stau treaz câteva minute, apoi mă prăbușesc din nou, de data asta într-un somn limpede, fără vise. Două zile mai târziu, la micul dejun de vineri-dimineața, tata mi-a întins ziarul The Times și am aflat că Iuri Gagarin murise, împreună cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ani. Când s-a apucat din nou, a făcut-o cu și mai multă pasiune, și mai intempestiv. A închiriat un atelier, împărțit cu alți artiști, în Leeds (unde locuia acum) și își petrecea acolo fiecare clipă în care era trează. Au urmat mici expoziții, în biblioteci și centre de învățământ pentru adulți, și a primit și câteva comenzi, nici una foarte solicitantă sau imaginativă. Dar, cel puțin pe plan local, începuse să-și câștige o oarece reputație. Unul dintre vechii ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
tiptil la ușă. Avea pe ea o cămașă de noapte groasă, cu dungi, încheiată până la gât și ajungându-i aproape până la genunchi. Cine e? întrebă ea, cu glasul ușor tremurat, după ce mânerul se mai răsuci de câteva ori. — Phoebe? Ești trează? Era glasul lui Roddy, șoptind tare. Phoebe oftă exasperată. — Sigur că sunt trează, spuse ea descuind ușa și ținând-o întredeschisă. Dacă nu eram, acum sunt cu cu siguranță. — Pot să intru? — Cred că da. Deschise ușa și Roddy, îmbrăcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
încheiată până la gât și ajungându-i aproape până la genunchi. Cine e? întrebă ea, cu glasul ușor tremurat, după ce mânerul se mai răsuci de câteva ori. — Phoebe? Ești trează? Era glasul lui Roddy, șoptind tare. Phoebe oftă exasperată. — Sigur că sunt trează, spuse ea descuind ușa și ținând-o întredeschisă. Dacă nu eram, acum sunt cu cu siguranță. — Pot să intru? — Cred că da. Deschise ușa și Roddy, îmbrăcat într-un kimonou de satin, se strecură înăuntru și se așeză pe pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Îmi amintesc că în noaptea aceea mi-a fost foame. În timp ce se întorcea din Lake District, la numai cincisprezece kilometri de fermă, George a oprit mașina la marginea drumului și a stat puțin în fața porții, privind dincolo de mlaștini. Era destul de treaz, nu era nici măcar mahmur (în ultimul timp nu mai era mahmur), dar simțea o apăsare ciudată, parcă avea o presimițire rea. Ca de obicei, revederea cu soția lui îl înspăimânta; și mai grav era că îi aveau ca oaspeți pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
acolo, a spus ea, sau intri? Cât de mult s-ar fi schimbat viața mea dacă aș fi pășit în cameră în loc să mă pierd din nou în întuneric, la fel de repede și tăcut cum se retrage un vis dintr-o minte trează? Sâmbătă dimineața am părăsit casa înainte de a se trezi ceilalți și m-am întors la Londra. N-am mai văzut-o mulți ani după aceea pe Joan. Părinții ei s-au retras la pensie într-un sat de pe coasta sudică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
măști vesele. Era nervoasă și uneori vărsa mâncarea când o servea. Graham știa că dacă s-ar fi relaxat mai mult, ar fi ajutat-o să se simtă mai la largul ei, dar era dificil pentru că încerca să se mențină treaz. Exact când urma să fie servit felul principal - spată de vită -, Mark se întoarse spre el și spuse: — Sper să nu ne consideri nepoliticoși, domnule Parckard, dar avem de discutat câteva afaceri personale. Cred că ar sosit momentul să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
fizic, în primul rând pentru că mă întorsesem pe jos de la spital, ajungând acasă puțin după ora patru. Dar n-am putut să dorm, știind că într-n salon întunecat aflat la o distanță de cinci kilometri, Fiona stătea și ea trează, cu privirea fixată în tavan. Cum de durase atât s-o ducă acolo? După ce o găsisem îngenunchiată în fața șifonierului, trecuseră mai bine de cinci ore până ce fusese pusă în siguranță în acel pat - ore în care starea ei se agravase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

ies pe 59 Street și să merg pe jos Încă două intersecții spre vest, până la MadisonStreet. Nimic mai simplu. M-am urcat În trenul friguros și am mers În liniște, fiind una dintre puținele persoane suficient de țăcănite să fie treze și În mișcare la o asemenea oră mizerabilă În miez de noiembrie. Toate bune până aici - nici o problemă până când am ieșit În stradă. Am urcat cele mai apropiate scări și am ieșit În frigul de afară, unde singura lumină emana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
să văd dacă nu cumva are să-mi Înmâneze vreun vraf de liste cu documente de pe biroul ei, care trebuiau trimise prin fax, găsite sau Îndosariate, dar m-a ignorat cu totul, așa că am ieșit. Ora opt și jumătate dimineața. Eram trează de trei ore, mă simțeam de parcă aș fi muncit deja de douăsprezece și puteam În sfârșit să stau jos pentru prima dată pe ziua de azi. Tocmai când deschideam Hotmail-ul În speranța unor mesaje interesante de la diverse persoane din afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
zis și unii și alții că pot veni și mâine dimineață, așa că al tău sunt! — Andy! Alex! Tata stătea În prag În spatele lui Alex și strălucea de fericire, de parcă era cea mai minunată dimineață de pe pământ. Mama părea atât de trează, Încât m-am Întrebat dacă nu cumva se droghează. Am analizat rapid situația și am concluzionat că ai mei or să-și dea seama că Alex abia intrase pe ușă, dat fiind că avea În picioare pantofi și În mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
ăsta nu făcea parte din planul meu de acțiune. — Faaaatăăă! Șezi blândă, a zis el și a inhalat din nou din țigară. Se pare că prietena ta nu vrea să plec... — Ar vrea să pleci dacă AR FI, DIN ÎNTÎMPLARE, TREAZĂ, NENOROCITULE! am urlat eu, oripilată de ideea că Lily făcuse - fără doar și poate - sex cu tipul ăsta. Te asigur că vorbesc În numele amândurora atunci când Îți zic să IEȘI DRACULUI DIN APARTAMENTUL NOSTRU! Am simțit o mână pe umăr, m

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
telefon. E cam ora opt ora noastră, nu știu prea bine cât e la tine. Uite ce e, nu e nimic urgent - totul e‑n regulă - dar ar fi nemaipomenit dacă m‑ai putea suna când primești mesajul. O să rămânem treji o vreme, așa că oricând poți să suni e bine, dar astă seară ar fi sigur mai bine decât mâine. Sperăm amândoi că te distrezi bine și vorbim mai târziu. Te iubesc! Asta era de‑a dreptul ciudat. Și Alex, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
sunaseră la Paris Înainte de a apuca eu să‑i sun și amândoi Îmi ceruseră să Îi sun indiferent de ora la care primesc mesajul. Ținând cont de faptul că părinții mei defineau termenul „târziu“ după cum reușeau sau nu să rămână treji la monologul de la Începutul show‑ului lui Letterman, mi‑am dat seama că ceva era În neregulă. Dar nici unul nu păruse cine știe ce panicat sau neliniștit. Poate o sa fac o baie lungă, cu spuma oferită de hotelul Ritz, și o să‑mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
elibereze fosta cameră a lui Jill și să se mute În partea de jos a patului meu suprapus din copilărie, care fusese scos de la păstrare și era acum aproape lipit de patul meu. — De ce te plângi? Pari Încântată să fii trează la ora asta și zău dacă Înțeleg de ce. Stătea proptită Într‑un cot, citea un ziar și sorbea dintr‑o ceașcă de cafea pe care o tot ridica și o punea Înapoi pe podea, lângă pat. — Sunt trează de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
să fii trează la ora asta și zău dacă Înțeleg de ce. Stătea proptită Într‑un cot, citea un ziar și sorbea dintr‑o ceașcă de cafea pe care o tot ridica și o punea Înapoi pe podea, lângă pat. — Sunt trează de o veșnicie, ascult cum plânge Isaac. — A plâns? Zău? — Nu pot să cred că nu l‑ai auzit. A plâns fără Încetare de pe la șase și jumătate. Drăguț copil, Andy, dar chestia asta cu gălăgia cu noaptea‑n cap trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
pot să cred că nu l‑ai auzit. A plâns fără Încetare de pe la șase și jumătate. Drăguț copil, Andy, dar chestia asta cu gălăgia cu noaptea‑n cap trebuie să Înceteze odată. — Fetelor! a țipat din nou mama. E careva treaz pe acolo? Oricine! Nu‑mi pasă dacă mai dormiți, dar spuneți‑mi cum stau lucrurile ca să știu câte clătite să fac! — Să‑i spun cum stau lucrurile? O omor, Lil. După care am strigat În direcția ușii mele, Încă Închisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
și o bluză total transparentă - păi era trecută la categoria diverse, sub‑categoria către și de la aeroport și era vestimentația cea mai potrivită pentru avion pe care mi‑o puseseră În bagajă, mi‑au dat vestea cea bună: Lily era trează și conștientă de ce se petrece În jur. Ne‑am dus direct la spital, unde Lily Însăși mi‑a adresat câteva comentarii răutăcioase cu privire la garderoba mea imediat ce am intrat În rezerva ei. Firește, au existat probleme cu legea, cu care a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

apoi trecu În hol și urcă spre dormitor. Julia stătea Întinsă pe o parte, cu spatele la ușă și cu fața cufundată În Întuneric, iar părul ei era negru, intens, În comparație cu albul pernei. Nu-ți puteai da seama dacă doarme sau e trează. — Julia, spuse Helen, Încet. — Ce? zise Julia după o clipă. — Îmi pare rău. Îmi pare rău. Mă urăști? — Da. — Nu mă urăști tu, pe cît mă urăsc eu. Julia se rostogoli pe spate. — O spui ca pe o consolare? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și fu Închisă cu zgomot. Julia se agită din nou În somn, neliniștită Încă o dată de vise. Pe cine oare visa? se Întrebă Helen. Nu pe Ursula Waring, la urma urmelor. Dar nici pe mine, se gîndi Helen. Acum, fiind trează, purificată, văzu totul cu claritate: cum Julia a stat În oraș pînă tîrziu, cînd ar fi putut lăsa un bilet, cînd i-ar fi fost atît de ușor să procedeze altfel, să o facă În secret, sau deloc... Nu face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și dînd din cap Înspre ceilalți. Ei Își Îmbrăcaseră paltoanele și se duseră la garaj. Kay se Întinse din nou. Se uită la ceas, apoi aruncă o privire În jur, căutînd să facă un anume lucru, dorind să se țină trează și să nu se mai gîndească la așteptare. Găsi un pachet de cărți de joc soioase, le luă și le amestecă o dată. Cărțile erau pentru oamenii de serviciu și aveau poze cu fete trăznet pe ele. În decursul anilor, cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
urmă cu zece minute, În timpul partidei de cărți cu Hughes, aproape că ațipise. Împunsătura aia de neliniște apăruse la sunetul telefonului. Acum nu putea spune că nu-i e teamă, pentru că doar un nebun ar fi așa, dar se simțea trează și plină de viață În toate fibrele ei. Trebuia s-o ia spre nord-vest ca să ajungă În Hugh Street, iar traseul era unul odios, casele mizere din inima zonei Pimlico cedînd locul, cu o regularitate deprimantă, unor petice de pămînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Își face mîna. Kay căscă. Era Întotdeauna o greșeală să stai jos Înainte ca semnalul de Încetare a pericolului să fie dat, dar brusc se simți moartă de oboseală. — Cum a fost schimbul? Întrebă ea, făcînd un efort să stea trează. Hughes dădu din umeri, cu privirea ațintită la bandajul care se Înfășura. — Nu prea rău. Stomac rupt și un ochi pierdut. — Și tu, O’Neil? — Patru oase rupte În Warwick Square. Kay se Încruntă. — Ăsta-i o melodie de music-hall

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
la pat și la silueta care dormea acolo, cu brațele Întinse și părul răvășit, cu talpa piciorului ieșind din așternut. Împinse ușa mai mult, se duse spre pat și se ghemui lîngă el. Helen se mișcă, deschizînd ochii, nefiind total trează, dar suficient de trează să ridice brațele și să primească un sărut. — Bună, zise ea cu o voce cam confuză. — Bună, murmură Kay. — CÎt e ceasul? — Groaznic de tîrziu - sau groaznic de devreme, nu știu care pe care. Ai stat aici tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
silueta care dormea acolo, cu brațele Întinse și părul răvășit, cu talpa piciorului ieșind din așternut. Împinse ușa mai mult, se duse spre pat și se ghemui lîngă el. Helen se mișcă, deschizînd ochii, nefiind total trează, dar suficient de trează să ridice brațele și să primească un sărut. — Bună, zise ea cu o voce cam confuză. — Bună, murmură Kay. — CÎt e ceasul? — Groaznic de tîrziu - sau groaznic de devreme, nu știu care pe care. Ai stat aici tot timpul? Nu te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]