9,257 matches
-
Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul în spatele căruia era ascuns Valerius. Barbarii scoaseră un urlet sălbatic. Strigăte și hohote de râs umplură văzduhul. Pe trupurile lor aproape goale, Valerius nu observă nici o zgârietură. Făcu repede câțiva pași înapoi, ținându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul în spatele căruia era ascuns Valerius. Barbarii scoaseră un urlet sălbatic. Strigăte și hohote de râs umplură văzduhul. Pe trupurile lor aproape goale, Valerius nu observă nici o zgârietură. Făcu repede câțiva pași înapoi, ținându-și respirația, după care se întoarse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Deodată, dintre copaci se ridică un strigăt gutural - un cântec de război celtic sau zgomotul spiritelor infernale care cereau o jertfă de lumină de fiecare dată când un străin se aventura în acele ținuturi. Valerius se sprijini cu spatele de trunchiul unui stejar. Lurr era lângă el. Apăsă cu putere capul câinelui, într-o poruncă mută: să rămână nemișcat, să nu mârâie. Lurr se supuse. Al doilea urlet, apoi al treilea, mai slab, poate mai îndepărtat. Din cauza spaimei, Valerius nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gura cu dosul mâinii. Își privi mâna plină de sânge și râse din nou, întinzând brațul ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius se lăsă să alunece în zăpadă. Cuprins de spaimă, se rezemă cu spatele de trunchiul stejarului, cu mâna pe capul lui Lurr. Cu un gest rapid, războinicul apucă lancea, o smulse din trunchiul copacului și o înfipse în pământ, ținând-o strâns, în timp ce cu mâna cealaltă agita scutul rotund, făcut din bucăți de lemn paralele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius se lăsă să alunece în zăpadă. Cuprins de spaimă, se rezemă cu spatele de trunchiul stejarului, cu mâna pe capul lui Lurr. Cu un gest rapid, războinicul apucă lancea, o smulse din trunchiul copacului și o înfipse în pământ, ținând-o strâns, în timp ce cu mâna cealaltă agita scutul rotund, făcut din bucăți de lemn paralele, cu ținte metalice pe margine. Pe scutul de lemn era o cruce albă, în jurul căreia se vedeau picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Tarosh? Vocea îi era nesigură. Își drese glasul și începu să vorbească mai tare. — Eu sunt Valerius. Nu sunt înarmat. Nu am nici măcar un pumnal. Eu nu folosesc arme. Am venit aici în căutarea lui Julius Civilis. Rămase sprijinit de trunchi, cu mâna pe capul lui Lurr. — Julius Civilis, celtul. Regele batavilor. — Gul? întrebă uimit celtul. Gul Sevil? — Gul, da... Julius, cum îi spun romanii. Îl cunosc, îmi e prieten... Adăugă că îl îngrijise pe Julius Civilis când acesta fusese rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Își aminti cuvintele lui Proculus, maestrul său: numai cine știe să împartă cu bolnavul energiile sale vitale și știe să se dăruiască într-atât încât să simtă suferința celuilalt poate vindeca. Orele treceau încet în coliba sărăcăcioasă, curată, făcută din trunchiuri de copaci ale căror găuri erau astupate cu catran. Se cunoștea mâna femeii în mănunchiurile de flori uscate de lângă cămin și în cele de ierburi în care Valerius recunoscu câteva plante medicinale și vâscul. Aruncă o privire spre fata care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatorului pe umăr și-l strânse cu putere. Drumul mergea acum pe malul lacului, cenușiu sub zăpada care cădea. Toate culorile din jur erau stinse, iar pământul se confunda cu cerul. Silueta întunecată a lui Lurr apărea și dispărea după trunchiurile pinilor de pe partea dreaptă a drumului și în vegetația de pe malul lacului, în stânga. Cei doi cai erau priponiți sub un mic acoperiș, lângă o îngrăditură. Al lui Valerius, un cal iberic, își întoarse capul spre stăpânul său, râcâind pământul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în pădure. Continua să alerge printre copacii agitați de vântul puternic. Încerca să se orienteze, să înțeleagă cum îi putea ajunge din urmă pe quazi și își mijea ochii să vadă mai bine obstacolele care i se iveau în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcând zăpada să sclipească. De o parte și de alta a drumului, asemenea unor însemne ce marcau granița unui tărâm vrăjit, Vitellius văzu urme de animale sălbatice. Unele puteau fi chiar de lup. — Stai! exclamă gâfâind. Se sprijini de un trunchi; era atât de greoi, încât trunchiul se clătină și zăpada de pe crengi căzu peste el. — Pe Jupiter, nu mai alerga așa! strigă. Listarius se întoarse repede, iar când ajunse lângă el își duse degetul la buze și-i spuse: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
parte și de alta a drumului, asemenea unor însemne ce marcau granița unui tărâm vrăjit, Vitellius văzu urme de animale sălbatice. Unele puteau fi chiar de lup. — Stai! exclamă gâfâind. Se sprijini de un trunchi; era atât de greoi, încât trunchiul se clătină și zăpada de pe crengi căzu peste el. — Pe Jupiter, nu mai alerga așa! strigă. Listarius se întoarse repede, iar când ajunse lângă el își duse degetul la buze și-i spuse: Nu trebuie să strigi în pădure. Spiritele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a-și cunoaște destinul; voia să fie sigur că va ajunge împăratul Romei. Trebuia să le mulțumească zeilor că vrăjitoarea germanilor se afla în pădurea aceea unde lumina pătrundea printre frunze, fiindcă acum, între două raze de soare, între două trunchiuri se iveau, într-o liniște desăvârșită, umbre ce dispăreau imediat, părând că-l urmăresc; se ridicau din tufișuri, dar nu era vorba de ceață. Erau fantome, însă nu fantomele unor animale. Le vedeai cu coada ochiului, se topeau dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îți voi plăti. I se păru că aude un hohot de râs, dar poate că era doar croncănitul stolului de corbi care trecură prin fața lui, atingându-l cu apripile lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina frasinului, forma o baltă, apoi își continua drumul prin zăpadă, îngust ca și cum malurile lui n-ar fi fost niciodată îndepărtate unul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
capul, acoperit de părul de culoarea paiului, care înconjura chipul inexpresiv și osos, apoi umerii puternici, cu pielea foarte albă, apoi trupul gol, uns cu ulei, ce strălucea în lumina soarelui. Purta doar un perizom roșu. Picioarele, groase ca niște trunchiuri de copaci, se sprijineau, goale, pe platforma ce părea să-l aducă pe gladiator din adâncul infernului. „Skorpius“, se gândi Valerius. I se păru că bărbatul acela uriaș semăna cu un monstru marin, din cauza solzilor de bronz care îi acopereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
laș idiot ca mine? Vrei ca toată arena să-l insulte pentru că le oferă oamenilor o luptă de tot râsul? Manteus rămase o vreme tăcut, cu brațele încrucișate, privind încruntat iarba. Valerius se sprijini de un măr și scutură puțin trunchiul, făcând să cadă câteva petale. O văzu pe Velunda în lumina soarelui, venindu-i în întâmpinare într-o zi de primăvară și ridicând brațele spre copacii înfloriți înainte de a-l îmbrățișa. Scutură din cap. — Ce spui? — Instructorii mei nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Errius aproape căzu din șa. Deodată, vreo doisprezece oameni ieșiră din pădure și îi înconjurară pe Antonius și ai săi. Erau înarmați cu pumnale și sicae și era limpede că veniseră să-l ucidă pe Antonius. Cu spatele sprijinit de trunchiul unui fag, ca să se poată apăra mai bine, legatul se lupta cu trei atacatori. Titus sărise repede de pe cal și îi respinsese pe cei care îl atacaseră. Ținând câte un pumnal în fiecare mână, îi înjunghie pe cei doi agresori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
laurii victoriei, primul dintre toți Mucianus, apoi câțiva legați din armata noastră, care spun că sunt prietenii generalului, dar, de fapt, îl invidiază pentru curajul său, ca și Mucianus. Antonius delira. Zări chipul lui Errius, care se pierdu însă printre trunchiurile și frunzele copacilor din pădurea de la Bedriacum. Errius venea să-i anunțe că dușmanul se apropia. Se auzi pe sine strigând: — Arrius Varus, oprește-te! Nu atacăm imediat. Așteaptă... Să aliniem soldații! — Retrăiește începutul bătăliei. Îmi aduc aminte cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dornic să-i vadă părăsindu-i domeniul, Sampath așteptă nerăbdător până când patul fu așezat într-un loc și ancorat cu funie; apoi să instală plin de ușurare în el, căci descoperise că nu era prea confortabil să doarmă pe un trunchi tare. Oasele îl dureau, pielea i se umpluse de vânătăi, mușchii îi erau întinși în direcții greșite, picioarele, brațele și alte părți ale corpului îi amorțeau și apoi erau cuprinse de junghiuri dureroase când i se întâmpla să miște din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sa din vârf de copac, să poată zări dulceața zâmbetului său, seninătatea absentă a privirii sale. Cărarea ce ducea la copacul lui Sampath fusese lărgită și era măturată și stropită cu apă de trandafiri; o scară mică fusese sprijinită de trunchi pentru ca cei care voiau să fie binecuvântați (și toți erau interesați, bineînțelesă să poată urca până la locul în care atârnau picioarele lui Sampath. Cu degetele sale de la picioare lăsate pline de reverență pe capetele lor, îi cereau binecuvântarea și coborau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-o pe Pinky în schimb, măcar de data asta, ca să se asigure că nu se petrecea nimic mai mult decât o banală călătorie în bazar... Din când în când îl zărea pitindu-se, întotdeauna puțin prea târziu, în spatele tufișurilor și trunchiurilor de copaci. Numai că de data aceasta nu era deranjată, deși observase plină de satisfacție că, în mod sigur, tatăl ei se înșelase; bărbații chiar o urmăreau. Când se plimba. Se urcă în autobuz și, când el făcu la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să atingă starea generală de stupoare care cuprindea ca o vrajă livada exact la momentul acela al zilei. Sampath se întinse amețit în patul lui de sfoară. Își ținea palmele în sus astfel ca umbra lor să se reflecte pe trunchiul iluminat din fața sa și-și privea degetele mișcându-se, compunând o floare de lotus cu petale care se deschideau și se închideau, un pește înotând, o cămilă balansându-se. Era uimit de gradul de sofisticare al umbrelor pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
fusese mai absorbit. Își gâdilase călcâiele cu marginea tăioasă ca o lamă a ierburilor sălbatice, își frecase picioarele de o bucată de scoarță ca să fie cuprins de același extaz insuportabil pe care îl simte o pisică frecându-se de un trunchi de copac. Storsese cleiul lipicios din arbuști, tăiase tulpini ca să curgă sava ca laptele și să se picteze cu albul ei pe picioare. Scuturase stamine încărcate cu polen ca să-și verse povara galbenă și bogată pe degetele sale și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de diplome primite de ei îi face pe profesori mândri că au colaboratori excelenți în deslușirea tainelor istoriei. Și, pentru că aceste taine se cer deslușite, iar uneori tălmăcirea necesită mult mai mult timp decât cel acordat de cadrul strâmt al trunchiului comun, istoria se predă și prin intermediul unor discipline opționale la clasele de filologie și la cele de științe sociale. Paleta acestora este foarte largă și se pliază atât pe gusturile elevilor cât și ale celor care predau. Ca o dovadă
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
n-ar fi murit pentru un Gribb, însă faptul că un Cerkasov murise astfel l-a distrus. Atâta timp cât Cerkasov rămânea credincios ferm Legilor din K, toți Gribbii de pe pământ puteau pieri fără să-i pese câtuși de puțin. Dar dacă trunchiul copacului cade, nici crengilor nu le mai rămân prea multe șanse. A murit când a înțeles, când a înțeles că Cerkasov căzuse răpus de Grimus, uite, am spus-o, a murit în timp ce Alexei râdea și se juca. Femme fatale. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Toole. — Am văzut unul, a zis Peckenpaw. în holul de la intrare. — Bine, a spus Flann O’Toole. în vreme ce toți trei ucigașii se îndepărtau, coborând treptele de piatră, marele frasin ardea în spatele lor, iar trupul unui om, ridicol de mic în comparație cu trunchiul de care fusese legat, se carboniza și se înnegrea în flăcări. Atunci când limbile de foc au atins funia care îl ținea, a căzut brusc și a rămas întins pe pământ, în timp ce vâlvătaia devenea tot mai puternică. Ramurile se prăbușeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]