4,882 matches
-
aflu detalii despre Chris, despre trecutul lui și-mi doream să fi făcut parte din același grup ca să pot afla mai multe despre el. Dar niciodată, înainte de momentul ăsta, n-avusesem curajul să-l întreb ceva cu atâta tupeu. Spre uimirea mea, o umbră dureroasă a trecut peste chipul lui Chris. Era ca o pală de vânt răvășind un lan de porumb. Așa de tare mă obișnuisem să cred că omul ăsta deținea mereu controlul și că le știa pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și a arborat o figură atât de umilă, încât era limpede că era un truc. Probabil că repetase totul cu Luke în avion. —Acum ești mulțumită? am zis eu rânjind, plină de amărăciune. — Nu, s-a văitat ea și, spre uimirea mea, a izbucnit în lacrimi. De ce plânge? Ăsta e dreptul meu! Josephine a spus cu multă blândețe: — Poți să spui grupului de ce ești așa de supărată? N-am vrut să fac asta, s-a smiorcăit ea. Nu vreau să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ajunsese pe marginea scaunului. Pistruii aproape că-i săreau de pe față. Misty își pierduse controlul: țipase. Dintr-odată, a realizat ce spusese, s-a oprit brusc, s-a înșurubat în scaun și a lăsat capul în piept. Eram paralizată de uimire. Același lucru îl vedeam și pe chipurile celorlalți. Cu excepția lui Josephine. Se așteptase la episodul ăsta. —Misty, a zis ea cu blândețe, mă întrebam când o să ne spui. Cât a mai durat ședința, nimeni nu mi-a mai acordat nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
îmi pare rău, și-a cerut scuze Nola după ce toată lumea se așezase. Știu că unii dintre voi mi-au mai auzit povestea, dar femeia care trebuia să vină astă-seară a avut o cădere marți și a murit. Am paralizat de uimire și m-am uitat repede împrejur în căutarea unei consolări. Neil m-a privit îngrijorat. —Ești bine? m-a întrebat el. Am fost surprinsă să descopăr că nu mai părea furios. Și nu numai atât: nici eu nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
reușisem. N-am fost capabilă, mi-am dat seama, simțind că la sentimentul de teamă se adăuga și unul de spaimă. Când începeam să iau droguri, nu mă mai săturam. Certuri și mai mari au izbucnit în jur fiindcă, spre uimirea lui Vincent, Stalin știa răspunsurile la toate întrebările de la Urmărire fără importanță. —Cum se poate? se lamenta Vincent fără încetare. Cum se poate? —Habar n-am, a spus Stalin ridicând din umeri. Am citit ziarele. — Dar..., a zis Vincent deznădăjduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a izbucnit în plâns în același timp. —Curvă ce ești, a țipat. N-ai nici un pic de rușine? Și el, bărbat însurat! Și cu ăia trei copii cum rămâne? Presupun că nici nu te-ai gândit la ei. Probabil că uimirea mi se citea limpede pe chip, fiindcă mama a început să țipe. Nici măcar n-ai știut, așa-i? Păi, cât de idioată poți să fii? Ești o proastă egoistă care niciodată nu face nimic bun! Fața mamei devenise de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-te, a spus Nola chiar în secunda în care îmi dădeam seama că tocmai mă iertasem. N-a fost vina ta că te-a respins. Și dacă tot ești la capitolul ăsta, iartă-l și pe el. Spre marea mea uimire, am simțit că toată furia legată de Chris și toată durerea pe care mi-o pricinuise se evaporaseră. Totul se schimbase. Acum îl vedeam pe Chris ca pe un biet idiot, care nu era în stare să facă față situației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Vivian, care era în L.A. - era așezat pe o parte. Am ochit un loc gol lângă Phil și i-am aruncat pe privire lui Lulu cea îngâmfată, care stătea pe scaun cu o expresie inocentă, pictată în ochii lărgiți de uimire. Pe ea aveam s-o ucid mai târziu. Acum aveam treabă. — Toată lumea, faceți cunoștință cu cel mai nou editor al nostru, Claire Truman, a spus Graham. Claire, ai sosit la timp ca să le povestești tuturor despre cele douăsprezece cărți de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
pe viitor să se limiteze la alimentele naturale. Da, în ciuda oboselii ce-l copleșea, lui Wilt îi făcuse plăcere să vadă cum ochii injectați ai inspectorului trec de la o expresie de veselie și de satisfacție lacomă și autosuficientă la o uimire fățișă și în cele din urmă la o greață nedeghizată. Iar când, într-un final, Wilt se fălise cu faptul că, din lipsă de dovezi, n-or să fie niciodată în stare să-l aducă în fața tribunalului, Flint îi răspunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
se vedea un tânăr bărbat chel, cu favoriții lungi pe un obraz rotund și roz. Sprâncene scurte, ochii mari, mlăștinoși. Da, își amintea de acest fiu... un elev ordonat, premiant fără eforturi și bun sportiv. Directorul liceului nu-și stăpânise uimirea: „Eminentul nostru Mircea Claudiu Vancea! A furat, închipuiți-vă, doamnă, portofelul unui coleg!... O sumă frumușică, stimată doamnă. Incredibil! Cine și-ar fi închipuit, doamnă, incredibil“. Iar eminentul Mircea Claudiu recunoscuse, fără vreo ezitare, zâmbitor, privind drept în ochii directorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-se, blonda cu zulufi. Tovarășul Popescu este plecat la un instructaj, iar vicele e în ședință de organizație. Ședință... care ședință, cum fac handicapatii ședință, doar nu suntem la... Vancea holbase ochii, își reveni imediat, speriat să nu-și deconspire uimirea. Dactilografa făcu un semn spre fereastră, fără să ridice privirea de pe claviatură. Da, lângă fereastră se afla, într-adevăr, un scaun. Se așeză pe scaun, în fața unui bărbat brunet, solid, sufocat de cravată. — Ați venit pentru Anul handicapaților... — Să vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
e absolută, adevărul e simplu și copilăros și gingaș și gol. E vorba de un moment unic, risc unic, după care rămânem, știu bine, stânjeniți, împovărați, știu bine. Pot arunca la canal, cândva, această povară sau o pot hrăni cu uimirea sufletului rănit pentru totdeauna sau o pot folosi, cândva, ca o armă josnică, dar suspiciune nu mai poate fi, suspiciune nu, nu mai poate fi. O comunicare cu adevărat liberă, naivă, zeiască, fără apărare, deplină și pură, scumpa mea cățelușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tracy Culleton pentru sprijinul lor și momentele amuzante pe care le-am petrecut împreună! Ca întotdeauna, le mulțumesc din inimă Sfântului Ioan și Sfântului Anton. Și cititorilor mei, multe mulțumiri pentru că îmi cumpărați cărțile. Încă mă mai apucă amețeala de uimire când văd pe cineva care le citește. Putem ține legătura prin intermediul site-ului www.marisamackle.com Această carte îi este dedicată incredibilei mele bunici, Sheila Collins, cu toată dragostea mea. Capitolul 1tc " Capitolul 1" De acum încolo rămân singură... sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
aveam nici cea mai vagă idee. Desigur, vă închipuiți ce șoc am avut când BMW-ul lui Adam a intrat pe aleea casei familiei sale din Foxrock. Dacă până acum m-am simțit intimidată, ei bine, acum sunt mută de uimire când impozantele porți electrice se deschid și mașina intră în curte. —Uau, e minunat la tine acasă, spun, pentru că deși sunt foarte impresionată, ar fi nepoliticos să nu spun nimic. —E doar o casă, mă contrazice el. Doar o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cap spre fereastra carlingăi. Mă duc puțin mai în față, așa încât acum stau foarte aproape de Mike. Miroase divin. Aftershave Armani. Pot să pun pariu. Norii se dau deodată la o parte și priveliștea care se ivește mă lasă mută de uimire. E captivant. Munții maiestuoși sunt atât de calmi, înveliți elegant în pături groase, groase de zăpadă. Nu ar fi minunat să poți schia pe unul din acești munți și să ai lumea la picioare? Pe de altă parte, faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
așa de vulnerabilă. Deodată îmi vine să mă fac mică, să plâng pe umărul lui și să mă descarc. Dar nu pot face asta. Mike nu ar înțelege. Nu chiar. —Ai fost vreodată înșelat? îmi scapă deodată, spre propria mea uimire, cât și a lui Mike. Se ridică și, preț de câteva clipe, mă aștept să mă dea afară pentru că am fost așa de impertinentă. Se duce la CD player, zăbovește o vreme și apoi pune niște muzică clasică. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
persoana respectivă să asculte ce-i spun. Să mă trateze cu un gram de respect și să nu-mi spună s-o „las baltă“, când eu nu fac decât să mă strofoc să fac puțină conversație... Jack mă privește cu uimire sinceră. — Emma, s-a Întâmplat ceva ? — Da. S-a Întâmplat ! M-ai ignorat toată seara, asta s-a Întâmplat ! — Exagerezi. — Ba nu exagerez deloc ! Ai fost pe pilot automat. Din clipa În care a Început să-ți sune telefonul... — Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În buzunar. Uite, ăsta trebuia să fie cadoul meu de noapte bună, dar, dacă tot suntem aici... Rămân mască În clipa În care scoate un shaker mic de cocteil din inox și două cupe asortate. Deșurubează capacul shakerului și, spre uimirea mea, Începe să toarne În cele două cupe un lichid rozaliu, transparent. Ăsta e cumva... Nu-mi vine să cred ! Mă holbez la el, cu ochii cât cepele. — Ei, hai. Doar nu era să te las să te Întrebi toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Înspăimântată. — Emma ? spune Jack, intrând cu două pahare de apă În mână. Ești OK ? Ți-am adus și plată și minerală, fiindcă nu eram foarte sigur... Tace și se uită mirat spre Jemima și spre Mick. Cu un licăr de uimire, ia cartea de vizită a lui Mick, care Încă se mai află În mâna mea. Apoi remarcă reportofonul și Îi cade efectiv fața. — Cred că ar cam fi momentul s-o șterg, murmură Mick, ridicând sprânceana către Jemima. Își vâră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Dar eu sunt ca și paralizată. În clipa În care a pronunțat cuvântul „scoțian“, l-am văzut pe Jack schimbându-se la față. Pare absolut interzis. Parcă l-a plesnit cineva. M-a privit În ochi și i-am citit uimirea crescândă. — Poate că tu crezi că o cunoști pe Emma, dar nu o cunoști deloc, o ține Jemima pe-a ei superâncântată, de parcă ar fi o pisică sfâșiindu-și prada. Ai subestimat-o, Jack Harper. Ai subestimat-o la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
clipa în care se apropie. Ce mai faceți? Foarte bine, zice Derek Smeath zâmbind. Dumneavoastră? — Bine, mulțumesc. Ați vrea... ați vrea o cafea? adaug politicoasă, arătând spre scaunul gol din fața mea. Nu mă prea aștept să zică da, însă, spre uimirea mea, se așază și ia un meniu. Ce poate fi mai civilizat de - atât? Beau o cafea cu managerul băncii mele, la o terasă! Poate am să găsesc chiar o cale să strecor ideea asta în Cafeaua de dimineață. „Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
poziția de final, toată lumea se relaxează și Zelda, asistenta de producție, intră cu pași mari în platou. — Bravo! spune. Ca lumea. Becky, vezi că te așteată Enid pe linia 4. Dar, dacă vrei să scap de ea... Nu, spun, spre uimirea ei. Vreau să vorbesc cu ea. Știi, am impresia că nu are deloc chef să iasă la pensie! — Cum zici tu, spune Zelda, bifând ceva notat pe clipboard. A, și te așteată Luke la recepție. — Deja? mă uit la ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
revistele astea? Ridică teancul de reviste cu coperte lucioase care se aflaseră la picioarele mele și încearcă să le prindă în clipa în care acestea încep să îi alunece din mână. — Doar n‑am venit să citesc reviste, zic cu uimire. Suntem la țară, ce Dumnezeu! Chiar așa. Oare Luke chiar nu știe absolut nimic despre viața la țară? Scoate bagajele din portbagaj, în timp ce eu mă apropii de un gard și mă uit cu mulțumire sufletească spre un câmp plin cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fixez și eu la rândul meu, cu buzele tremurânde, incapabilă să mă gândesc la un răspuns, din ce în ce mai aprinsă la față, când, deodată, slavă Cerului, o voce din spatele meu spune: — Rebecca Bloomwood. Pachet pentru o domnișoară Rebecca Bloomwood. Întorc capul cu uimire și... nu‑mi vine să cred. Un bărbat în uniformă se apropie de recepție, ținând în brațe pachetul meu uriaș Special Express, hărtănit ca vai de el, pe care îl dădusem deja dispărut. În sfârșit, toate hainele mele. Toate toaletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă uitam la eticheta cu prețul... și ăsta e numărul pe care l‑am folosit! — Cât au costat? zice Suze, ambalată. — Au fost...120, cu reducere...84,99! — Hai, tastează‑l! 8499! Apăs cu nerăbdare 8499 și, spre marea mea uimire, vocea spune „Vă mulțumim! Aveți legătura cu Corporația Bancară Endwich. Endwich - pentru că ne pasă. Pentru reglarea datoriilor, apăsați tasta 1. Pentru întârzieri la plata ipotecii, apăsați tasta 2. Pentru depășiri de cont și penalizări bancare, apăsați tasta 3. Pentru... „ — Gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]