KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...112 113 114 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

mă ascundeam și poate că reușea să mă vadă. Privirea i se pierdea în gol, dar era ca și cum ar fi știut că eram acolo, i se vedea pe față că se gândea la mine. Nu merse mai departe. Se întoarse, vârî cheia în broască și închise ușa în spatele ei. În seara următoare cinam împreună cu Manlio într-unul dintre localurile din centru cu mese puse afară, mese care se mișcă pe pavaj și trebuie să te apleci să pui o bucățică de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
capul, să se aplece. I-am frecat fața de stomacul meu. Acolo unde gândul la ea mă durea. Ai grijă de mine, ai grijă de mine... M-am aplecat și am atins-o cu gura pe tot chipul. I-am vârât limba în nări, în sarea ochilor. Mai târziu, așezată pe divan, își trăgea în jos un capăt de tricou să-și acopere sexul. Așa am găsit-o când am ieșit din baie. Mă spălasem stând pe marginea vanei lângă perdeaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
acopere sexul. Așa am găsit-o când am ieșit din baie. Mă spălasem stând pe marginea vanei lângă perdeaua mucegăită care cădea de sus. M-am apropiat, i-am prins o șuviță de păr, i-am scuturat capul, în timp ce-i vâram în mână banii. Am zăbovit pe mâna aceea lipsită de putere, i-am strâns-o într-a mea să o constrâng. Ea a acceptat așa cum se acceptă durerea. Trebuia să plec, nu puteam să mă regăsesc pe mine însumi în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ridicându-te, vei simți cum un firișor din sămânța mea ți se prelinge pe picior și atunci nu mai știu, dar aș vrea să știu. Aș vrea să știu dacă ți-e scârbă sau... Nu, spală-te în grabă, curviștină, vâră-te sub perdeaua ta mucegăită și șterge-ți cu buretele mizeria și fantasmele nebunului ăstuia. Pe masă erau câteva moșmoane, am luat una. Era dulce, am mai luat una. — Ți-e foame? zise. Vocea îi era slabă, venea din tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
o supieră în mâini. O puse pe masă. Pe spaghete se afla un buchețel de busuioc în formă de floare. Mă servi, apoi se așeză în față mea cu mâinile sprijinite pe masă. — Dar tu nu mănânci? — Mai târziu. Am vârât furculița în farfurie, mi-era foame, nu-mi aduceam aminte de când nu-mi mai fusese atât de foame. — Îți place? — Da. Spaghetele erau cu adevărat bune, Angela. Cele mai bune spaghete din viața mea. Mâncam sub privirea atentă a Italiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am atins o regiune mai dureroasă. Nu are nimic, e suficient un dezinfectant. — Ești doctor? — Chirurg. Picioarele ei se aflau la câțiva centimetri de mine. Le-am deschis cu greu. I-am sărutat coapsele extrem de albe, aproape albastre. Mi-am vârât capul între ele, erau reci chiar dacă transpirau. Italia se aplecă gâfâind deasupra mea. Îmi simțeam ceafa umezindu-se de la gura ei... M-am ridicat brusc, lovindu-mă de fața ei. M-am așezat din nou pe divan. Mi-am împreunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am strâns-o, am ferecat-o în îmbrățișarea mea. Respira agățată de mine. Am rămas așa nu știu câtă vreme, nemișcați și strânși unul într-altul. — Mi-a fost frică. — De ce? Că n-o să mai vii... Tremura lângă gâtul meu. Mi-am vârât nasul în cărarea întunecată a părului ei albinos, trebuia neapărat să inspir mirosul capului ei. Singurul lucru de care aveam nevoie. Și, în sfârșit, mă simțeam bine. Gura ei alunecase până spre pieptul meu. Am tras-o în sus de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cu spatele ușor depărtat de scaun. Apoi căldura o relaxează, în timp ce mașina aleargă pe banda pustie a autostrăzii. Îi ating vârful nasului. — Ți-e mai bine? Zâmbește și dă din cap. — Ciao, zic. — Ciao, răspunde. — Cum te simți? și îi vâr mâna între picioare. E un orășel din tuf, cu sensuri unice și săgeți care te trimit mereu la același sens giratoriu. Las mașina într-o parcare. Am rezervat o cameră pe numele ei, am vorbit despre asta. Nu pot risca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
buzele acelea, poate împotriva mea. Mă ridic, umplu o căniță de cafea și beau. Vrei puțină cafea? — Nu. Îmi mai umplu o căniță și o beau. Elsa s-a tăiat. A lăsat să cadă foarfecele pe masă și și-a vârât degetul rănit în gură. Mă apropii de ea. Nu-i nimic, zice. Dar eu îi iau mâna și o pun sub jetul de apă. Apa înroșită de sângele ei dispare în gaura neagră din centrul lavoarului. Îi usuc degetul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Italiei. Era un buric zbârcit și înfundat. Acel mic nod de carne mă atrăgea spre el. Acolo se strânsese legătura ei cu viața. Aveam senzația că pot să-l penetrez, că pot să deschid cu buzele intrarea acea moale, să vâr capul înăuntru, apoi unul câte unul umerii și în sfârșit să intru în întregime. Da, vroiam să fiu în pântecele ei, ghemuit și cenușiu ca un iepure. Cu ochii închiși în propria-mi salivă. Eram un nou-născut pe mediul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
dar n-am privit înăuntru. Alfredo merge mai departe, eu nu rămân. Am transpirat și acum tremur, simt întunericul, sunt gata să leșin. Priveam bolnavii, în timp ce treceam pe lângă ei căutând un pat gol. Da, mi-ar fi plăcut să mă vâr într-unul din așternuturile acelea albe și să rămân acolo așteptând să aibă cineva grijă de mine. Un termometru sub braț, un măr copt, o pijama care să mă scoată din lume. Vroiam să-i spun Italiei adevărul, dar am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
apăsătoare, îi strivește ochii. Mă uit în jur și, între timp știu că mă apăr de ea, de greutatea pe care o duce în dimineața asta. — Vino. Traversez strada fără s-o ating. Vine după mine cu capul plecat, mâinile vârâte în jachetuța de bumbac deșirat. O mașină încetinește, ea n-o bagă în seamă, privește doar pașii mei grăbiți. Mă îndepărtez de spital, ca un hoț cu o pradă indecentă. O iau pe strada care duce până la o cafenea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nouă și de mătase. Elsa desface pachetul și mi-l dă mie. Ține, ești mulțumit? Avem cămășuța nouă. Râde, dar eu știu că este iritată. Nu vrea daruri pentru copil, prea devreme. Cămășuța este o batistă cu două găuri, îmi vâr înăuntru degetele mari. S-a terminat apa de la masă, mă ridic să umplu carafa. Deschid robinetul, apa șterge vocile de dincolo. Familia conversează, își mișcă fețele, mâinile. Pentru mine sunt deja în spatele unui geam, obișnuitul geam aburit unde se oprește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
murise pe stradă, căzuse printre oameni, alunecase pe oblonul unui magazin închis, ținându-se cu mâna de gâtul din care viața se scurgea. Înainte de a mă îndepărta, i-am dat bani, toți banii pe care-i aveam la mine, am vârât mâna în portomoneu și am scos tot. A aceptat ca un cerșetor oarecare. A ascuns cu grijă banii sub zdrențe, ca și cum s-ar fi temut că mă voi răzgândi. M-a însoțit cu o privire neîncrezătoare până în intersecția după care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
intimitate. Mă dezbrac repede, îmi arunc hainele pe jos. Profit de privire ei întoarsă în altă parte, pentru că acum mi-e rușine. A dat la o parte cuvertura din partea ei de pat, se întinde și trage cearșafurile peste ea. Mă vâr lângă ea, în patul încă rece. Stă întinsă cu mâinile de-a lungul trupului, își încrucișează picioarele, unul îi alunecă, pentru că nu și-a scos ciorapii. — Nu trebuie s-o facem neapărat. — Știu. Ce amant gentil am devenit dintr-o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
bucățele: — Mulțumesc, n-am nevoie, Manliò. Accentul pus pe ultima vocală din numele său îl înnebunește de bucurie. Și cine știe, în avion, în mijlocul unui cer intercontinental, cu ochelarii de dormit pe nas, poate îl face să plângă. Și-a vârât celularul în buzunar. Ține trabucul stins între buzele negre. Te adoră, te-a considerat întotdeauna fiica lui ideală. — Mă duc la aeroport s-o iau pe Elsa. Ne vedem mai târziu. Nu băteam la ușă, desprindeam cheia de pe guma americană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
capetele halatului și am acoperit-o. — Ți-e frig. M-am dus în bucătărie să beau apă. Mi-am pus gura la robinet și am băut direct de acolo, apa părea gheață topită. Când m-am întors, am găsit-o vârâtă în șemineu strângându-și capul în mâini, ca și cum ar fi încercat să și-l țină nemișcat. Alcoolul începea să-și facă efectul. — Stinge lumina, a zis, amețesc. Ce ai băut? — Acid muriatic. Râdea din nou, dar nu a vomat. Vorbea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am căutat-o olfactiv. De-ai ști de câte ori am urmărit un halou îndepărtat, am intrat pe o străduță, am urcat niște trepte! Ea a rămas în mirosuri. Și acum, știi, dacă îmi miros mâinile în camera aceasta aseptică, dacă îmi vâr nasul în mâini, știu că-i găsesc mirosul. Pentru că ea mi-a intrat în sânge. Ochii ei plutesc în venele mele, două găuri luminoase ca ochii unui caiman în noapte. Primele zile au fost mai puțin grele. Eram, desigur, rănit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
jos prin cameră cu mâinile pe șolduri. Din când în când se oprește și rămâne așa, cu capul aplecat, picioarele desfăcute, și burta aceea mare atârnând. Geme încet. O ajut în respirație, îi mângâi spatele. Din când în când Bianca vâră capul pe ușă: — Cum merge? întreabă. Atunci Elsa încearcă să zâmbească, dar nu prea reușește. A citit într-un manual că la naștere se vede caracterul unei femei. Vrea să pară curajoasă, dar poate că nu mai are prea mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fiu care ar fi avut același travaliu ca să vină pe lume. Dar a rămas în întunericul unui monitor stins. Elsa s-a întins din nou. Pe monitor punctele roșii ale contracțiilor sunt în creștere. Desface picioarele, Bianca o consultă. Îi vâră o mână înăuntru, adânc. Elsa ridică puțin capul, strigă. Colul uterin este deschis, dilatarea este de zece centimetri. Suntem aproape, zice Bianca, în timp ce își scoate mănușa de gumă și o aruncă în coșul metalic. Elsa s-a agățat cu toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
puținul acela a fost o pauză infernală. O văd pe Italia și pe mine în ea, în infinite momente, toate momentele în care am făcut dragoste. Să mă pedepsesc este singurul lucru pe care pot s-îl fac. Să-mi vâr gâtul într-o spânzurătoare deja pregătită. O privesc pe mama ta și poate că și ea renunță la ceva pentru a-ți salva viața. Îl înșfac pe demonul acela care călărește pe spatele meu, care îmi intră în sex: Fă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-a scos pantofii, își sprijină picioarele încălțate de salteaua goală. Pantofi eleganți de culoarea vinului. Își ține gâtul întins și lung vârât între umerii care par mai mici din cauza poziției aceleia incomode. — Mă pregăteam să ies. — Unde? — La gară, plec, ți-am spus. În jurul gâtului alb ca lumina are un fular înflorat, un capăt îi cade pe piept, iar celălat în spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
o altă lumină, o lumină plină. Asistenta transpira din cauza oboselii și a căldurii. Pentru că, doar acum îmi dădeam seama, zăpușeala luase în stăpânire încăperea. Suturam și căldura mi se lipea de păr, de vârful degetelor. Diagrama bătăilor cardiace era normală. Vâram acul în carne ca un croitor grijuliu care face ultimele retușuri la o rochie de mireasă. Noaptea trecuse. Peste puțin, în sfârșit aș fi putut să mă așez pe scaunul care se afla în spatele meu. De două zile nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
bandajat mâinile, eram așezat pe o targă, îmi priveam rănile fără emoție, ca și cum nu ar fi fost ale mele. Nu simțeam nici o durere, mă gândeam la ce voi face. Îmi clătisem fața, îmi pusesem capul sub robinet, făcusem pipi, îmi vârâsem cămașa în pantaloni, totul cu mâinile care mă dureau, iar acum eram acolo cu părul ud, pieptănat pe spate. Îmi bandajau mâinile, o făcea o fată cu o șuviță de păr roșcat care îi atârna pe fața aplecată. Venise medicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Tot ceea ce mi se perinda prin fața ochilor mi se părea acum semnul a ceva sau poate chiar era un semn întunecat al unui destin ilegitim, care nu avea altă manieră de a se face simțit decât aceea de a se vârî la întâmplare printre lucrurile pe care le întâlneam. Ca și cum călătoria nu ar fi fost reală, ci alegorică, visată. Picioarele fetiței păreau neînsuflețite, chipul îi era ascuns acolo unde eu nu-l puteam vedea... Poate se temea de mine, de aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]