3,613 matches
-
se zăreau niște corturi mari, negre. În jurul lor o turmă de cămile nemișcate, minuscule la acea depărtare, scriau pe pământul cenușiu semnele întunecate ale unui alfabet straniu, al cărui înțeles ascuns trebuia descifrat. Deasupra deșertului tăcerea era nemărginită ca și văzduhul. Janine, sprijinită cu tot trupul de parapet, nu rostea nici un cuvânt, neputându-și smulge privirea de la golul ce se căsca în față. Alături de ea, Marcel nu-și găsea astâmpăr. Îi era frig, voia să coboare. "Ce era de văzut aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
zâmbește, îi strivesc zâmbetul! Ce minunat sună patul puștii izbind în chipul bunătății, o, mi-a fost dat să văd ziua când cele ce trebuiau împlinite s-au făptuit și pretutindeni în deșert, la multe ceasuri depărtare, jur-împrejur, șacalii adulmecă văzduhul încremenit, apoi se pornesc să alerge, cu pași mici și plini de sârguință, către ospățul de stârv care-i așteaptă. Am învins! Îmi înalț brațele către cerul mai blând, o umbră violetă începe să se deslușească în zare, o, nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
soarele zbicea pe dată băltoacele, curăța văzând cu ochii podișul care, treptat, se usca și începea să vibreze asemenea aerului. Când porniră din nou la drum, pământul răsuna sub pașii lor. Din când în când, în față, o pasăre spinteca văzduhul, cu un țipăt de bucurie. Daru sorbea, răsuflând adânc, lumina proaspătă. Un fel de exaltare creștea în el în fața întinderilor nesfârșite, acum aproape cu desăvârșire galbene sub bolta albastră a cerului. Mai merseră încă o oră, coborând înspre sud. Ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
venit. Ieșiră din grădină, străbătură mai multe străzi noroioase și ajunseră în piața publică plină de gropi, care părea și mai mare din pricina caselor scunde aflate jur-împrejur. Deși ploaia nu se întețise, apa curgea acum șiroaie pe tencuiala zidurilor. Prin văzduhul spongios, vuietul fluviului și al copacilor ajungea, înăbușit, până la ei. Înaintau cot la cot, d'Arrast, călcând greoi, bucătarul, cu pasul hotărât și elastic. Acesta ridica din când în când capul și surâdea către tovarășul său. O apucară înspre biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
asprimea, demonicul, convertite în fragilitate. Merită contemplat îndelung chipul pe care ziua și-l alege în această clipă ! Imaginea rulează intermitent, în ore bizare. Totul pare stătut, pulverizat, lâncedă nemișcare. Timpul își înclină brusc unghiurile, un fulger perforează, pe neașteptate, văzduhul de vată, ora recapătă contur, își restrânge marginile ascuțite, se ridică, vie. Arcul se aude, scrâșnind undeva, departe. Ziua își dezvăluie, din nou, pentru o fracțiune, înfățișările, forțele obscure, care așteaptă miraculoasa atingere, gândul care recheamă și ordonează. ...Aproape ora
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu scârbă, murmură: ― Ce viață mai e și asta... Încotro te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu picură atâta pustietate, că, simțindu-și sufletul împovărat, caporalul încremeni cu fața spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără să bage de seamă că pe cărarea cimitirului se apropia un ofițer. Își veni în fire de-abia când auzi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceea o mână îi strânse brațul. ― A, Cervenko! murmură Bologa, întorcîndu-se. Tu aici?... Mă mir... Desigur că n-ai venit de bunăvoie... Știi că eu am făcut parte din Curtea Marțială? Căpitanul Cervenko nu mai apucă să răspundă, căci în văzduh țâșni brusc glasul pretorului, mult mai ascuțit și mai tăios ca adineaori: ― Toată lumea trei pași înapoi!... Loc!... Loc!... Oamenii, spăimântați parcă de zgomotul care îndrăznea să străpungă trecerea, se îmbulziră și se retraseră câțiva pași. În locul gol din jurul gropii rămase
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
respirații, se ridica spre tavanul înstelat, se coborî printre sutele de oameni... Ochii lui văzură la început, în altar, pe protopopul Groza zîmbindu-i cu blândețe și încurajîndu-l; pe urmă însă rămase numai crucea aurită, sus, parc-ar fi plutit în văzduh... Apoi, tocmai în clipa când se închina, la încheierea rugăciunii, se deschise deodată cerul și, într-o depărtare nesfârșită și totuși atât de aproape ca și cum ar fi fost chiar în sufletul lui, apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
între timp, să nu vie ordinul de schimbare! Dar nu, nu se poate! Trebuie să apară... Trebuie... Seara, la zece, dădu poruncile cuvenite și porni spre observatorul cel mai înaintat... Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frământat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
La vreo treizeci de metri, în stânga, începe sectorul căpitanului Cervenko... "Ce-o fi făcând oare Cervenko?... Bietul Cervenko..." În față câmpului zăcea neted, pierdut în noapte și biciuit de vântul ce mai scutura în răstimpuri stropi mari de apă din văzduh. Apostol Bologa știa că, exact la cinci sute optzeci și trei de metri, se află prima linie de tranșee rusești și i se părea că deosebește zigzagurile care înseamnă gardul morții, închipuirea lui mergea mai departe și, bâjbâind prin întuneric
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
speriat, simți receptorul telefonului și strigă: ― Rachetele!... Rachetele!... Pe cerul mohorât se ivi, sfârâind mânios, un glob de lumină ca un ochi iscoditor. În punctul unde fusese reflectorul, Bologa văzu prin binoclu mulțime de viermișori negri zvîrcolindu-se neputincioși. Iscoada din văzduh însă se stinse repede, și tot atunci tunurile amuțiră singure, fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vremea când a trecut războiul peste sat și când un obuz a explodat chiar în grădinița din față, smulgând din rădăcini perechea pomului în care și acuma se ceartă un card de vrăbii gălăgioase... Cerul se răzbunase puțin și umplea văzduhul cu un albastru mai blând ca totdeauna. Soarele surâdea în asfințit, galben, slab, ca fața unui moșneag vesel, iar lumuna aceasta săruta pământul ca o rouă binefăcătoare, răspândind bucurie și deșteptând nădejdi pretutindeni... Apostol stătu un răstimp cu ochii spre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ieșire, auzind pe Petre urîndu-i, ca de obicei: "Doamne-ajută, don' locotenent..." Se gândi să-i dea mâna, în semn de rămas bun, dar își continuă mersul fără să se oprească și fără să răspundă... Noaptea se umezise. Ploaia amenința în văzduh cu răsuflări de vânt. Bologa se bucura și privea cerul înnourat ca pe un tovarăș care vrea să-i înlesnească scăparea. Dacă ar începe să plouă, firește, ar fi și mai bine... Trecând pe lângă adăpostul căpitanului Cervenko și mai având
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu gândurile slobode. Vremea trecea peste dânsul ca o apă lină, răcoritoare... Într-un târziu îi fulgeră prin minte că poate rușii îl vor disprețui că a dezertat, el, ofițer... Și chiar în clipa aceea un bubuit prelung, răgușit, spintecă văzduhul. Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele, furioase și din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnic fierbea în întunericul brăzdat de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul gâfâia și asuda suind printre munții cu piscurile cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea razelor fierbinți. Viața nouă, tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfățișarea pământului. Numai trenul, încărcat de oameni și materiale de război, lung, scârțâind și pufăind, părea un monstru din altă lume, pornit să înfrunte tinerețea firii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
curat cobora liniște, precum din casele împrăștiate, din copacii înmuguriți, din câmpurile spintecate de pluguri, din dealurile gălbui, din pădurile negre bătând în verde se înălța în unde nevăzute viața cea mare, atotputernică, neîndurată și totuși nesfârșit de ademenitoare. În văzduh plutea dragostea de viață cu tremurări de aripi argintate, cântând imnuri de slavă, care picurau în inimi fericire adevărată și mii de speranțe. Sufletul lui Apostol sorbea vraja primăverii, nesăturat. Ochii lui priveau, dar nu vedeau, precum urechile lui nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de ea!... Se porni pe niște bocete așa de sfâșietoare, că Apostol numai cu chiu, cu vai reuși s-o ostoiască. Totuși, de atunci Apostol Bologa se simți străin în Parva. Stătea ceasuri întregi în cerdac, în soare, sorbind albastrul văzduhului, în care își plimba neîncetat gândurile. Deseori ochii lui încercau să se odihnească contemplând crucea înflorită cu raze din turnul bisericii. Dar sufletul lui era îndată apucat în cleștele unor remușcări stranii și, dornic numai de liniște, fugea spăimântat mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și fricoși. Se plimba grăbit prin sistemele falnice de înțelepciune, bătea la toate porțile, din ce în ce mai înfricoșat, dar îndată ce se oprea și ridica ochii spre strada biciuită de ploaie și mânjită de noroi, spre câmpurile și dealurile înverzite și spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucați, simțea deodată cum în sufletul lui se prăbușeau toate clădirile monumentale, cu zgomot babilonic de cuvinte stoarse de adevăratul înțeles, nelăsând în urma lor nici măcar ruine, ci numai un gol sterp, cenușiu și nesfârșit de necăcios. Și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scânteietoare, cu zgomotul ploii, cu verdeața câmpurilor, cu albastrul care părea un ochi al infinitului, cu infinitul însuși, într-o armonie fierbinte. Simțea în sufletul său pe Dumnezeu, precum sufletul său se simțea în Dumnezeu... 11 Ploaia încetă în amurg, văzduhul înghiți nourii și noaptea toate stelele se aprinseră pe cer ca în ajunul unei sărbători mari. A doua zi orășelul se trezi înveșmîntat numai în flori albe și trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul... Apostol, ieșind în cerdac și văzând atâta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
glasul preotului, triumfător și puternic, vesel ca o trâmbiță de argint: ― Hristos a înviat din morți... Apostol sări în picioare. Toți oamenii cântau, cu fețele albe de bucurie. Și glasurile fâlfâiau ca niște stegulețe de pace și se ridicau în văzduhul limpede și se înălțau tot mai sus, până la tronul mângâierilor cerești... 7 În duminica Paștilor avu mai mult de lucru la cancelarie, totuși la prânz făcu o pauză și luă masa împreună cu Vidor și cu Ilona. Groparul îi povesti a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îmbrățișau munții, și văile, și cerul... Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele mohorât al pădurilor se îngîna într-o armonie caldă cu albastrul alburiu al văzduhului... 9 Automobilul opri scurt în fața unei ogrăzi largi, cu poarta deschisă. Bologa sări jos, așteptă două clipe pe plutonierul care spunea ceva șoferului, și intrară împreună, în vreme ce mașina trecea mai departe. Două case mari, bătrânești, mărgineau ograda. Cea din dreapta, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze: ― Dumnezeu... Dumnezeu... Repetând același cuvânt cu nădejde fierbinte, i se coborî în suflet încrederea și-și zise, ridicând capul spre albastrul însorit al văzduhului: "De ce să mor?... Nu vreau să mor! Viața e doar... Viața!..." Și îndată simți nevoia poruncitoare să vorbească, să se dezmorțească și să arate că trăiește. Se uită înviorat la sublocotenentul amuțit și zise cu glas umed și cu ochii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
brațul lui, mulțumit c-a găsit sprijinul, și coborî treptele. Merse un răstimp. Împrejur auzea numai sfârâit de făclii și zgomot de bocanci târâți anevoie. Apoi, din stânga, izbucni brusc un hohot de plâns, prelung, ascuțit, acoperind tot convoiul și umplând văzduhul ca un cântec de mort. Apostol își zise că e Ilona, strânse mai tare brațul preotului, dar nu întoarse capul, nici nu ridică ochii. Ieșiră în șosea... Făcliile nu mai fâlfâiau așa de sfârâitor, parcă li s-ar fi risipit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
jalnică e viața uneori! Din toată povestea noastră de dragoste, mai rețin cật se poate de vag doar tristețea crepusculară a unui mai pierdut de mult în talazurile negre ale timpului, cậnd liniștea voluptuoasă a naturii își revărsa armonia peste văzduhul intoxicat de parfumuri, iar uriașa umbră a nopții se încovoia din greu peste argintul apelor, în care luna își oglindea dureros de concret chipul... Cadavrele clipelor acelea au dispărut însă de mult în cavoul anilor, iar ora aceea tainică la
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]