3,798 matches
-
mister. Coexistența lor este osmotică, înțelepciunea încoronându-le pe toate. Când poetul latin Juvenal afirma el s-a gândit la omul înțelept care cere transcendentului, armonia Spirit trup. Similar și gânditorul Ralf W. Emerson consideră sănătatea, condiție a înțelepciunii și veselia, ca ipostază a sa. Dar dacă sănătatea înseamnă mai ales cultură și civilizație, standard optim de viață, în aceste condiții înțelepciunea medicală este deplin operațională, adică ea duce la un autentic succes al asistenței sanitare curative și preventive. PREISTORIA MEDICINEI
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de la teatrul latin și considerat de acum înainte prea prozaic. "Nimeni nu văzuse până acum să se râdă la o comedie fără personaje ridicole, ca valeții bufoni, paraziții, fanfaronii, doctorii etc. Aceasta avea efect prin starea de spirit plină de veselie a oamenilor de o condiție superioară celor văzuți în comediile lui Plaut și Terențiu, care nu erau decât negustori", declară el în Examenul la Mélite, în 1660. Despărțind comedia de farsă începând din 1630, Corneille pregătește calea pentru comedia rafinată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un flagel redutabil. Cu mult înaintea lui Artaud, el critică locul teatral instituțional pe care l-ar vrea dărâmat. Nu poate suporta țarcul în care sunt închise reprezentațiile teatrale. El își exprimă dorința pentru celebrarea unor sărbători civice, date, în veselie, în aer liber, după modelul jocurilor antice, așa cum le practicau grecii, sau după modelul defilărilor, parăzilor militare. El propune instaurarea unor jocuri moderne, unor concursuri sportive. În adunări mari de acest tip, în care toți ar fi egali, opoziția actori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri și intriga absurdă care să le desfigureze. În interiorul nebuniei lor, văd oameni plini de veselie care încearcă să se amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această beție decât înțepeneala, îngreunarea și îmbățoșenia. Obișnuiți din cauza tehnicii improvizației cu jocul partenerului lor, actorii de la Commedia dell'arte nu privesc către public
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre căderea și critica Bărbierului din Sevilla (Lettre modérée sur la chute et la critique du Barbier de Séville): "muzica noastră dramatică seamănă încă prea mult cu muzica noastră din cântece pentru ca să ne așteptăm la un adevărat interes sau la veselie curată în privința ei. Va trebui să începem să ne folosim serios de ea în teatru când ne vom da seama că nu trebuie cântat acolo decât pentru a vorbi; când muzicienii noștri se vor apropia de modul firesc, și mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
didactice, întrucât existența sa literară este foarte instabilă datorită unei evoluții în dublu sens: căderea comicului în tragic și convertirea tragicului în comic. Absurdul, fatalitatea existenței, nonsensul, rutinarea exasperantă pot converti comicul în tragic, pot face cu ușurință translația de la veselie la disperare și durere amară. Conceptul modern de ,,farsă tragică" pus în circulație de Eugen Ionescu, dar identificabil în opera unei părți importante a scriitorilor afiliați avangardei postbelice, sensibili la spectacolul angoasant al lumii aflată într-o stare de criză
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prezentului sau valorile de patrimoniu precum poezia lui Eminescu erau domenii în care parodistul nu putea pătrunde fără grave consecințe, orice atingere fiind "un sacrilegiu sau pur și simplu un delict penal"2. În paralel au fost eliminate revistele umoristice (Veselia, Humorul, Papagalul, Pițigoiul, suprimate în 1947 sau 1948), comedia bulevardieră și revuistica, lansându-se, în schimb, reviste unice, riguros supravegheate, precum Urzica, apărută în 1949. Acestea sunt motivele pentru care în subcapitolele următoare vom insista asupra celor două moduri ale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este pentru nimeni un păcat. Păpusa era o păpușă caraghioasă Și julită la nas. (Elegie pentru păpușa de tărâțe)192 Prezența obsesivă a thanatosului și nota elegiacă predominantă inversează grotesc tiparele de reprezentare ale universului copilăriei, teritoriu îndeobște înseninat de veselie și vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
condiției umane. Cel dintâi aspect este specific persoanelor înzestrate cu așa-zisul "simț al umorului", sens susținut de etimologia termenului (lat. humor, "umoare, secreție glandulară care, după Hipocrat, hotăra dispoziția sufletească a omului"). Autorul cu talent umoristic îmbină tandrețea cu veselia, gravitatea cu surâsul, convertește spiritul în predică jovială, se erijează în moralist bonom care nu sancționează, ca satiricul și nici nu neagă și polemizează duplicitar, ca ironistul, ci acceptă defectele și viciile drept slăbiciuni inofensive alături de veritabile însușiri, privește așadar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
The Spectator, 10 V 1711) un tip de biografie fantezistă a umorului care pare a fi modelul celei compuse de Caragiale pentru "moft"196: Adevărul a întemeiat familia împreună cu Bunul-simț; acesta a fost tatăl Spiritului care se va căsători cu Veselia; copilul lor va fi Umorul; fiind cel mai tânăr din această ilustră familie și ieșit din părinți cu naturi așa de diferite, Umorul are un caracter inegal și schimbător. Poate avea când un aer solemn și grav, când unul degajat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și tragic, nimicul prin alcătuirea lui vremelnică și ordinară, insignifiantă și derizorie. Astfel toate devin egale în valoare și nonvaloare"199. Apropierea de tragic nu deformează râsul în grimasă, ca în cazul grotescului, ci îl edulcorează, îi atenuează izbucnirile de veselie zgomotoasă în formele reținute ale surâsului, ale zâmbetului înțelegător, tolerant. Perspectivele metafizice pe care le deschide, conștiința nimicniciei și a fatalității condiției umane imprimă răsului declanșat de umor o notă aparte de tristețe resemnată. Impura veselie a umorului, germinând din
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îi atenuează izbucnirile de veselie zgomotoasă în formele reținute ale surâsului, ale zâmbetului înțelegător, tolerant. Perspectivele metafizice pe care le deschide, conștiința nimicniciei și a fatalității condiției umane imprimă răsului declanșat de umor o notă aparte de tristețe resemnată. Impura veselie a umorului, germinând din solul intuitei nefericiri, primește o exteriorizare la fel de ambivalentă, condensabilă cel mai bine în oximoronica expresie românească a "râsu'plânsului"200, pusă în circulație și explorată magistral de Nichita Stănescu. Aceste considerații vizează în primul rând umorul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este, în acest caz, o semirelaxare, exteriorizată prin ricanare sau grimasă. Această formă de umor care și-a găsit în atributul cromatic dat de André Breton expresia cea mai cuprinzătoare a sintagmelor sinonimice de tipul "umor de spânzurătoare" (germ. Galgenhumor, "veselie cruntă și în situații penibile"), "umor de eșafod", "umor macabru", umor sângeros, atroce, feroce etc. este o modalitate estetică reprezentată literar din cele mai vechi perioade, de la Petronius, la Rabelais, Shakespeare, Swift, Marchizul de Sade, E. A. Poe, Baudelaire, A. Jarry
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ce apuca, baba cu o cratiță, fata cu o scurtătură de lemn și femeia cu un târn, și dă-l pân noroi: Na belete, na belete, na belete!!!"203 Fragmentul este elocvent în privința abilității umorului de a concilia seriosul cu veselia, de a converti penibilul în ridicol amuzant, privit cu bonomie resemnată și surâzătoare. Se întrevede în aceste rânduri atitudinea umoristului veritabil care "ar plânge, dar nu poate de râs". În același sens, ușoara urmă de ironie care răzbate din conturarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de gală. Deși are un titlu vădit ironic și amintește și prin odiseea neplăcutelor incidente de Grand Hotel "Victoria Română", scrierea lui D. D Pătrășcanu este o povestire ilustrativă pentru umorul care stârnește un zâmbet trist, indispoziția mascată de o veselie a resemnării. Personajul central, franțuzul Jean Renaud, ajuns profesoraș din provincie, este tipul fanfaronului inofensiv care provoacă sentimente contradictorii de dispreț și de compătimire, prin penibilul încercării de cosmetizare a sărăciei cu ajutorul formulărilor pretențioase. Ar fi de remarcat, în privința acestora
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în commedia dell'arte: Senex, il Dottore și Pappus. Inepțiile debitate cu seninătate ("dacă e republică, nu mai plătește nimenea bir"), confuziile (revoluția cu reacțiunea apoi zaiafetul cu reacțiunea), sentințele stupide din domeniul medicinii (celebra definiție a "fandacsiei"), mania oratorică, veselia absurdă etc. fac din acest personaj un "strămoș al lui Gregor Sansa"28. Împreună cu Efimița reiterează ipostaza cuplului de clovni, anunțând deja metamorfoza definitivă din Așteptându-l pe Godot sau din Cântăreața cheală. În același timp, Leonida poate fi considerat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mod surprinzător, eroul camilpetrescian se îndepărtează printr-o stranie dedublare de modelul caragialian, evoluând spre statutul de "om" cu preocupări, ambiții și sentimente autentice. Schematismul, artificialitatea, construcția de marionetă sunt depășite aici prin configurarea dimensiunii interioare. Farsele, vorbele de duh, veselia contagioasă, disimularea, optimismul inconștienței, iresponsabilitatea, lăudăroșenia puerilă, desfiderea autorității conturează imaginea unui Mitică arhicunoscut, caragialesc. Spre deosebire de acesta însă Mitică Popescu "place[...] E ca nuca, ... are coajă, dar are și miez...Ei, coaja o lapezi fără pagubă"50, după cum se exprimă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de responsabilitatea pe care soarta i-a impus-o, hărăzindu-i un astfel de nume, îndeobște asociabil cu "pușlamaua simpatică" a "micului Paris"17, și-a jucat rolul de Mitică în deplină cunoștință de cauză, însușindu-și atât aparența de veselie iresponsabilă, specifică personajului caragialian, cât și substratul grav, misterios sau absurd al acestuia. În acest sens, destinul și comportamentul său amintesc nu doar de arhicunoscutul Mitică, ci și de varianta sa tragică, Anghelache, a cărui tulburătoare și enigmatică tăcere și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
hrana cotidiană sau de ocazie a personajelor urmuziene asociabile, și pe acest considerent, unor zoomorfe grăunțe, semințe de cânepă, bame uscate, pesmeți, fasole, arșice, scorușe, nuci sunt consumate nu în localuri publice și în grupuri largi, dornice de agitație și veselie, ci într-o atmosferă apăsătoare, taciturnă, discretă și intimă. Despre Ismail, de exemplu, știm că își consumă viezurele "în timpul nopții"94, Algazy și Grummer, se răsfață cu prada de arșice tot noaptea, "în tăcerea cea mai sinistră"95, Fuchs își
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
niște nenorociți și nici unele femei nu erau mai breze! Taică-miu o înșelase pe maică-mea. Bărbatul cu care credeam c-o să mă mărit mă înșelase pe mine. Iar prietena mea cea mai bună era cea care îmi dărâma cu veselie idealul de fericire. Zâmbi cu tristețe. Acum că îți povestesc toate astea, sună tare melodramatic, știu. Dar în vremea aceea, mi-au ocupat toată existența. Vezi tu, nu puteam s-o iert. Și nici pe el. Și simțeam că viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mereu salvezi situația. — Da, dar trebuie să mă dau peste cap mai ceva ca-n filmele de acțiune ca să o salvez, remarcă Nieve ironic. Darcey râse. — Însă, știi, vor să facă și un film TV după carte, reluă Nieve cu veselie. Ideea e că îmi place să mă aflu în miezul lucrurilor și mă simt... mai împăcată cu mine. Am să pot să-i returnez tatei o parte din banii pe care a trebuit să îi cheltuiască pe Lorelei; și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mărșăluit spre est până la intrarea În lagăr. Aceasta era Închisă deasupra de o gheretă de pază spațioasă, sub care se afla o poartă cu sloganul „Munca te va elibera“, pus În mijlocul grilajului din fier forjat. Această sintagmă era subiectul unei veselii disprețuitoare În rândul celorlalți prizonieri, dar nimeni nu Îndrăznea să spună nimic de teamă să nu Încaseze o bătaie. Mă puteam gândi la o mulțime de lucruri care te eliberează, dar munca nu se număra printre ele: după cinci minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Intră prin ferestre, ies din podele. Nu știu cum să-i vorbesc, mi-e frică de ochii ei. Încă nu și-au definit culoarea. O privesc neputincioasă cum plânge dimineața, la prânz, seara și noaptea târziu. Mișc jucării zornăitoare prin fața ei, o veselie care mi-e străină. Fac kilometri între pat și fereastră, cu ea în brațe. Îi lipesc capul mic de umărul meu și repet cu disperare un cântec de leagăn dintr-un singur vers. Intru în panică de fiecare dată când
Zvera. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
înțeles că puteam să trec prin Mexic fără să văd decât aparențe. Așa cum râsul, la Baudelaire, nu e străin de tristețe, fiesta nu e străină, se pare, de singurătate. Dimpotrivă, singurătatea ar fi, după Octavio Paz, motorul acestei explozii de veselie. Altfel spus, mexicanul are nevoie de sărbători pentru a-și combate tristețea, pentru a ieși din sine însuși. Fără ele, fără zgomotul și strălucirea lor, nu s-ar putea elibera, periodic, de materiile inflamabile pe care le poartă în sine
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
venețiene, sunt folosite plute colorate, în locul gondolierului un bărbat cu o prăjină care atinge fundul apei, în locul podului de la Rialto cerul înalt și gol, iar pe maluri, în locul palatelor din Renaștere, lanuri de porumb și copaci. Firește, cântece, firește o veselie vag melancolică, firește flori, atribute indispensabile unui asemenea spectacol. Treptat, însă, mă las contaminat de echivocul comparației cu Veneția sau de amestecul de realitate și de irealitate din atmosfera de chermeză de pe ambarcațiunile cu care ne încrucișăm și nu mai
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]