2,993 matches
-
braț de tutun verde pus la uscat. El nici măcar nu deschise cărțile pe care tocmai le primise după o lungă așteptare. Se mulțumea cu micile sale exerciții de stil și cu impresia că lipindu-și urechea de pământ auzea inima Violetei bătând calmă, conștiincioasă, fidelă, o inimă de nădejde pe care va putea conta dacă va fi cazul. Își spunea că Într-un film sau chiar Într-o carte, lucrurile ar fi fost demult rezolvate. Lumea vrea fapte, nu vorbe, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În fața unui corp În care suprafața și adâncimea coincideau În mod cu totul spectaculos: era ceea ce se vedea. Prin sfârcurile cafenii ale sânilor Îi ieșeau la lumină două fire subțiri de fum alb cu miros de cedru sau santal. Vulcanul Violeta era gata să erupă pașnic. Cam câtă lavă s-ar ascunde În adâncul ei? În orice caz mai puțină decât În Vezuviu, Își spuse el, ceea ce era bine Întrucât orașul lor n-ar fi avut la o adică soarta Pompeiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o distanță anulată parcă din greșeală. Apoi a venit toamna. A urmat o iarnă obișnuită: lungă și posomorâtă. Odată cu primăvara, au venit, ca de fiecare an, și Paștele. Primi o telegramă cu următorul text: „Te fac o Înviere la București? Violeta” S-a Întâmplat cum a vrut ea. Pe scara trenului care Îl aducea acasă a primit câteva foi de hârtie În plic pe care ea i le Întinse după Îndelungi ezitări. Avea ochii umezi. Sau i se părea doar lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a urat drum bun și l-a sfătuit să se ferească de scorpioni și de legioneloză. Apoi a intrat În casă și i-a spus doamnei Ster că va merge totuși În oraș la revelion și că va citi Însemnările Violetei. Doamna Ster avea oaspeți de seamă În noaptea asta: pe Susana Și pe Matei. Mezelurile domnului Húsvágó erau deja puse pe platouri În cămară. Macavei s-a dus la bufet și a băut rachiu până a intrat În comă alcoolică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
hotel. Renata Covalschi de la barul Voltaire trecea de la unul la altul Într-un comerț clandestin de care lui Îi era rușine. Ea una, Însă, nu Își putea reproșa gestul și gândul curat de a-i face să o uite pe Violeta. Nici măcar nu se fereau. Îl socoteau prea prost pentru lucruri atât de subtile. Activiștii din nucleul dur al partidului n-au ce căuta În lumea asta! Din lumea asta făceau parte și sentimentele lor tulburi, vâscoase. La drept vorbind, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la Arhivele partidului la oraș și de acolo la Direcția regională a cinematografiei unde se simțea cel mai bine, chiar dacă nu făcea altceva decât să lipească afișe prin oraș cu noile filme, ajutat de Flavius-Tiberius, de Grațian și, uneori, de Violeta. A continuat să lipească afișe și după pensionare. Din plăcere. Fata asta avea un fel anume de a privi și lumea și filmele. De aceea poate și-a luat lumea În cap. Atâta doar că ceea ce căuta ea nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lumea În cap. Atâta doar că ceea ce căuta ea nu se găsea nicăieri: nici În viață, nici În filme. Era ceva ce trebuia creat, ceva ce scăpase, pare-se, până și Creatorului, mulțumit În ceea ce Îl privește de opera sa. Violeta nu-i trezea nici o amintire. Nu semăna cu nimeni. Parcă s-ar fi născut din Întâlnirea cu totul Întâmplătoare a unui spermatozoid cu o bobină de film de cinematecă. Ea putea fi oricine, mai puțin ea Însăși: mereu la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu multă lume. La cerere cânta muzică compusă de el pe versurile lui Esenin sau Mandelstam, ținuți la mare preț de doctorul Rancea, și făcea reclamă filmelor lui Tarkovski, Șukșin și Nikita Mihalkov, pe care Îi apreciau și Grațian și Violeta. Aveau aceleași gusturi dar, mai mereu, păreri diferite. El a simțiți de la Început că Între cei doi se lega ceva. Prea se certau des. Din orice. Mai ales după ce Grațian a ratat admiterea la IATC. Ea Îi reproșa că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
artei, chiar dacă la 16 ani Împliniți a Împlântat un mic monument În Piața Carolina. I se publicau poezii În Luceafărul, În Tribuna, În Convorbiri literare și chiar În ziarul local. O dată În România literară. El asculta calm critica constructivă a Violetei pentru că avea un motiv bine Întemeiat: vremea lui nu sosise Încă. Venise prea devreme Într-o lume nepregătită să Îl primească, să Îl recunoască. Reproșurile ei Însă continuau să cadă cum cade apa la Cascada Cailor. Hainele se lipeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mâncat mărul cu sâmburi cu tot. Apoi s-a Întins În iarbă. Culcat pe spate părea crucificat. Ei Îl priveau neputincioși. Se zice că unii mănâncă aguridă, iar altora li se strepezesc dinții. Trăiau pe propria lor piele acest adevăr. Violeta s-a Întins atunci deasupra lui, și-a lipit buzele de buzele lui și, ca Într-un exercițiu de prim ajutor a urmat, cu o violență ce depășea violența cuvintelor dojenitoare de până atunci, toate mișcările cerute de resuscitare prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fiul său Înțelegea greu că o femeie pe care o iubești nu este obligată să te iubească la rândul ei. 24. Dacă În copilărie se uita mereu În urmă fără să vadă ceva, acum, oriunde se uita o vedea pe Violeta. Ca să se vindece de această slăbiciune, căci slăbiciune era, avea mai multe posibilități: să se sinucidă prin diverse metode de care literatura de specialitate era plină, dar care contraziceau robustețea psihică a familiei; să ia lucrurile așa cum sunt, spunându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ducă În mină alături de detașamentul de avangardă a clasei muncitoare. Dându-și seama că nu avea vârsta pentru a lucra În subterană și nici pregătirea politică, a ales o cale mai Înțeleaptă: a părăsit liceul de elită unde Învăța alături de Violeta și s-a transferat la Grupul școlar minier care avea o poartă de metal minunată, cu deschidere automată, singura de acest fel la școlile din oraș. Acest amănunt contrazicea pe toți cei ce susțineau că acolo se intra foarte ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
revelionul cu noi, În casa doamnei Ster. Avem aprobare. Care pictură? Întrebă el o dată În plus mirat. Toată, dar mai ales Școala de la Baia Mare. Ai auzit de ea, sper... Câte ceva, zise el, dus pe gânduri. Îi veniră În minte fișele Violetei. Poate aduci o parabolică, zise Iolanda, ca Într-o doară. De ce nu? Îmi chiar convine. Le combinăm și facem un spot publicitar. Am un prieten la Cinemar. Regizor și operator tv. O să-l sun. Poate iese ceva. Ceva va ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
De la Flavius-Tiberius, a zis el fără să clipească. Bănuia că Regina se va bucura să aibă vești de la elevul acesta straniu care, o vreme, călcase pe urmele ei În liceul cu alură cazonă din centrul orașului. 31. Întâlnirile sale cu Violeta au redevenit brusc senine, pentru că, Într-o zi Violeta l-a Întrebat cât se poate de firesc: Spune-mi cum era Regina? El a ezitat o clipă apoi a Început să divagheze pe tema dată, fără a se Îndepărta prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că Regina se va bucura să aibă vești de la elevul acesta straniu care, o vreme, călcase pe urmele ei În liceul cu alură cazonă din centrul orașului. 31. Întâlnirile sale cu Violeta au redevenit brusc senine, pentru că, Într-o zi Violeta l-a Întrebat cât se poate de firesc: Spune-mi cum era Regina? El a ezitat o clipă apoi a Început să divagheze pe tema dată, fără a se Îndepărta prea mult de adevăr, iar ea să-i vorbească tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
uimirea tuturor. De unde și bănuiala că ar fi fost vorba de altceva. Experții locali În materie de recrutare vorbeau chiar de platfus... Trupul necunoscut al Reginei se transforma În povestirile sale În cale de acces spre trupul la fel de necunoscut al Violetei. Născocirile lui valorau mai mult decât propria sa persoană. De fapt, el nu era decât o voce care Îmbrăca și dezbrăca pe rând, sau la Întâmplare, două femei făcute din cuvinte uzate, convenționale. Două ființe plate ca o planșă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că mecanismul fantasmării fusese declanșat de o admirație spontană și cinică În același timp față de sine, de o fascinație revulsivă fată de aceeași persoană, induse de prestigiul unei carisme pe care n-o avea, dar recunoscute, culmea, după cum Îi spunea Violeta, chiar de către Janis, În confesiuni Înecate Într-o irepresibilă nostalgie și consemnate cu precizie de către cronicarul anonim al istoriei locale. Pe scurt, era produsul unei jalnice mistificări. Așa cum Violeta fusese victima unei lamentabile iluzii: geniul lui Grațian În care, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe care n-o avea, dar recunoscute, culmea, după cum Îi spunea Violeta, chiar de către Janis, În confesiuni Înecate Într-o irepresibilă nostalgie și consemnate cu precizie de către cronicarul anonim al istoriei locale. Pe scurt, era produsul unei jalnice mistificări. Așa cum Violeta fusese victima unei lamentabile iluzii: geniul lui Grațian În care, el, Flavius-Tiberius, mai credea Încă. Pe vremea aceea, cuvântul „geniu” mai spunea ceva. Cu atât mai mult dacă era Însoțit de aura tulburătoare și dostoievskiană a epilepsiei, un certificat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
obrazul, fruntea, părul. La sâni și buze nici nu se gândea, iar restul exista doar sub forma unui gol cu care nu știa ce să facă, decât cel mult să-l compare, ceea ce se și Întâmplă, cu Graalul, spre disperarea Violetei care prin acea imagine se vedea alungată din Raiul profan carnal și pasional, În cel sacru, aseptic și rece, ca o rezervație pentru Îngeri căzuți care, În acele momente, nu o atrăgeau În mod special. În plus, toți cei plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de in, vernil. Și a fost iunie, și a fost vară. Ea a intrat la București, la Istorie, În speranța că În timp va trece la Istoria Artelor, iar el, la Cluj, la Geologie. Ani În șir, În memoria sa, Violeta a purtat aceleași haine ușoare de vară. Indiferent de anotimp. 32. În noaptea Anului Nou, insomniacii sunt scutiți de a veghea somnul și visele celorlalți pentru că, o dată pe an, toată lumea e trează. Cel puțin așa credea el. În oraș exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că nesomnul lor avea un substrat ideologic. Această idee a stat la baza unuia din cele cinci mari scenarii bine ascunse În filele zdrențuite pe alocuri ale carnetului său de Însemnări pe care nimeni nu le-a văzut vreodată. Nici măcar Violeta. Carnetul lui Grațian era la fel de enigmatic pentru ea și de inaccesibil precum Graalul. Când vecinătatea lor a ajuns de nesuportat, a venit, salvatoare, plecarea la București și, odată cu aceasta, Înscrierea ei pe traiectoria pe cât de spectaculoasă, pe atât de previzibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sub apăsarea ta. Scara care duce la mansardă e liberă, iar lumina stinsă. Cu atât mai bine. Eu văd În Întuneric. Ca pisicile. Urcară scara fără ca ea să-și scoată mâna din buzunarul său. Un gest cu care Îl obișnuise Violeta. Ori de câte ori erau singuri În lifturi. Sau pe străduțe Întunecoase. De data asta Însă se simțea ca un câine de apartament scos afară la ore fixe ca să urineze, ținut strâns de zgardă ca să nu-și dea drumul pe scări, cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Chemăm Salvarea! Ce s-o mai chemăm? O aud deja. În cazuri de-astea Însă, nu vine singură... Ăștia din balcoane n-au stat degeaba. 6. Flavius-Tiberius, Îngropat până sub bărbie În zăpadă, zâmbea văzând Împlinirea aceasta hazlie a predicției Violetei: Te vei Întoarce și vei fi strivit. Dar cum să-l strivească zăpada aceea albă, ușoară și caldă, ca odinioară mânile Violetei, pe care le purtase adineauri Eleonora, pe care le purta acum tatăl său și pe care le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
au stat degeaba. 6. Flavius-Tiberius, Îngropat până sub bărbie În zăpadă, zâmbea văzând Împlinirea aceasta hazlie a predicției Violetei: Te vei Întoarce și vei fi strivit. Dar cum să-l strivească zăpada aceea albă, ușoară și caldă, ca odinioară mânile Violetei, pe care le purtase adineauri Eleonora, pe care le purta acum tatăl său și pe care le va purta Într-o zi... Cine știe? Numele Însă nu se făcu auzit pentru că era Încă prea Îndepărtat... Îi era Într-adevăr cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În față. Nici nu Încape Îndoială că acești doi observatori atenți și excelenți desenatori ar fi reușit s-o redea din punct de vedere tehnic; și totuși, au fost Împiedicați de cine știe ce orbire mentală profundă sau cine știe ce complex. Mănunchiul de violete sau iepurele lui Dürer, șopârlele, cerbii, pupăza, maimuța lui Pisanello (fără Îndoială, cel mai frumos desen individual consacrat vreodată acestui animal) ni se par la fel de „naturale“, de realiste ca și o fotografie modernă. Însă, În termenii istoriei artelor, ele par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]