3,866 matches
-
mahalaua evreiască sau în ceva ce se numea astfel până când frații noștri hitleriști au golit locul. Ce mai prăpăd! Șaptezeci și cinci de mii de evrei deportați sau asasinați, altfel spus, curățenie mare prin metoda vidului! Atâta conștiinciozitate, atâta răbdare metodică, sunt vrednice de admirație. Când n-ai caracter, trebuie cel puțin să ai metodă. Aici s-au făcut, indiscutabil, minuni și pot spune că trăiesc pe locul uneia din cele mai mari crime din câte a cunoscut istoria. Poate că tocmai asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
căror performanțe mă umpleau de scârbă. Să te căznești să ajungi la cota minus opt sute, cu riscul de a te pomeni cu capul înțepenit în crăpătura unei stânci (într-un sifon, cum spun acești inconștienți), mi se pare o ispravă vrednică de niște caractere pervertite sau grav bolnave, ba chiar o adevărată crimă. Un balcon natural, aflat la cinci-șase sute de metri deasupra mării ce se zărește în depărtare scăldată în lumină, era dimpotrivă, locul unde respiram în voie, mai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
înlocuit. Victoria lui trecătoare e plătită prea scump. Dimpotrivă, apărându-i pe acești nefericiți care aspirau la celebritate, câștigai, în același timp și în aceeași măsură, dar cu mijloace mai economice, adevărata faimă. Asta mă și încuraja să depun eforturi vrednice de toată lauda ca să-i fac să plătească cât mai puțin: atât cât plăteau, plăteau întrucâtva în locul meu. Indignarea, talentul, emoția pe care le cheltuiam mă scuteau, în schimb, de orice datorie față de ei. Judecătorii pedepseau, acuzații ispășeau, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
deoparte, în afară, bineînțeles, de situațiile când îmi era amenințată propria-mi libertate. Cum să vă spun? Era ca și cum totul ar fi alunecat. Da, totul aluneca de pe mine. Să fim însă drepți: se întâmpla uneori ca uitarea mea să fie vrednică de toată lauda. Sunt sigur că ați observat că există oameni credincioși care se străduie să ierte toate jignirile ce li s-au adus și care le iartă, într-adevăr, dar nu le uită niciodată. Eu, în schimb, nu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
e de neînlocuit, îmi pusesem la punct mai cu seamă o mică tiradă, întotdeauna bine primită, pentru care sunt sigur că mă veți felicita. În esență, această tiradă afirma cu durere și resemnare că sunt un nimic, că nu sunt vrednic de iubire, că viața mea e în afara acestor lucruri, că nu-i e dată fericirea obișnuită, fericire pe care, poate, mi-aș fi dorit-o mai mult ca orice, dar că, iată, este prea târziu. Cu privire la pricinile acestei întârzieri hotărâtoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
pentru că mă iubesc. După cele povestite, ce credeți c-am simțit? Silă de mine însumi? Vă înșelați; mi-era silă mai curând de ceilalți. Îmi cunoșteam slăbiciunile, și le regretam. Le uitam, totuși, ca și până atunci, cu o încăpățânare vrednică de toată lauda. În schimb, îi judecam în inima mea, clipă de clipă, pe ceilalți. Asta vă scandalizează? Credeți poate că nu-i logic să fie așa? Dar aici nu-i vorba de a fi sau nu logic. Important este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Dacă are ghinionul să se taie cu briciul înainte de a intra în cușcă, ce mai praznic pe fiare! Am înțeles asta în ziua în care mi-a trecut pentru prima oară prin minte că nu eram poate chiar atât de vrednic de admirație. Din clipa aceea, am devenit bănuitor. Fiindcă sângeram puțin, m-am gândit că mă vor înhăța și mă vor înghiți cu totul. În aparență, eram în aceleași raporturi cu contemporanii mei și, totuși pe nesimțite, ceva între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
eu? Un cetățean-soare, dacă e să judecăm după orgoliul care mă însuflețește, un țap desfrânat, mânios ca un faraon, trândav ca un rege. N-am omorât pe nimeni? încă nu, e adevărat. Dar n-am lăsat oare să moară făpturi vrednice de toată iubirea? Poate că da. Și poate că sunt gata s-o iau iar de la început. În timp ce omul acesta ― priviți-l, și vă veți convinge ― nu va mai săvârși niciodată nimic din ce a săvârșit. Și acum încă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
în voia plăcerii, adormind o clipă mai târziu. Apoi venea ziua, luminând blând tot acel dezastru, iar eu mă ridicam, drept și nemișcat în dimineața strălucitoare. Alcoolul și femeile mi-au adus, la drept vorbind, singura ușurare de care eram vrednic. Vă încredințez acest secret, dragă prietene; folosiți-l fără teamă! Veți vedea că adevăratul desfrâu este izbăvitor, pentru că nu creează, nici un fel de îndatorire. În desfrâu nu te posezi decât pe tine însuți; iată de ce rămâne îndeletnicirea preferată a celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
răspund așa cum aș face-o în fața judecătorului de instrucție, dacă cineva ar băga de seamă că tabloul a ajuns în camera mea. În primul rând, pentru că nu-i al meu, ci al patronului de la "Mexico-City", care e cel puțin tot atât de vrednic să-l aibă ca și episcopul de Gand. În al doilea rând, pentru că nimeni din cei ce se perindă prin fața Mielului mistic nu ar putea distinge copia de original și, prin urmare, nimeni nu are de suferit din vina mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
noi înșine? Pentru început trebuie deci să extindem condamnarea asupra tuturor, fără discriminare, pentru ca s-o mai atenuăm puțin. Ca punct de plecare, am următorul principiu: nu admit nici un fel de scuze, niciodată și pentru nimeni. Neg bunele intenții, greșeala vrednică de stimă, greșeala necugetată, circumstanțele atenuante. Nu binecuvântez, nu iert pe nimeni. Fac, pur și simplu, adunarea și apoi zic: "Face atât. Ești un pervers, un satir, un mitoman, 'un pederast, un artist" etc. Nici un cuvânt mai mult. În filosofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ochii și pe ecranul încețoșat al minții îmi apar așa cum au fost toate odinioară. Pe locul unde s-a aflat casa părintească și în care am crescut cei nouă copii se află acum doar o cumnată a mea, o femeie vrednică și primitoare, ajunsă și ea la vârsta senectuții. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce se va alege din frumoasa ei gospodărie dupăă Probabil că moștenitorii o vor vinde. Dar ce se va întâmpla cu amintirile mele? Vor fi vândute
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
multe altele, încrustate pentru totdeauna în memoria afectivă, mă cheamă cu trâmbițele lor să le revăd, să le retrăiesc. Dau curs tot mai rar acestor chemări. Suflul senectuții se simte peste tot acolo. În oameni și în lucruri. Din Bobiță, vrednicul și aprigul păzitor al casei, nu a mai rămas decât o umbră. Aspectul lui scheletic îmi provoacă milă. Își poartă neputința de colo-colo, surd, cu un mers hâit, absent la ceea ce se petrece în jurul lui. Nu se mai bucură de
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
îngrijească pe frățiorul tău? Eu și cu tăticu. Și păpușile mi le îngrijesc singură. Le pregătesc mâncare, le hrănesc, le fac baie, le îmbrac, le cânt ca să adoarmă, le cert când nu mă ascultă... Bine, văd că ești o fetiță vrednică, dar spune mi cum îl cheamă pe tatăl tău și unde locuiește? După ce a primit informațiile cerute, gardianul și-a chemat un coleg liber care a dus-o pe Ancuța acasă, nu înainte de a o sfătui să nu mai plece
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
rea nu rămâne ascunsă. POVESTEA LUI MOȘ CRĂCIUN Se povestește că la Începutul Începuturilor, Moș Crăciun era un bărbat tânăr, În putere și tare arătos.Și tot pe atât de hain.El avea o nevastă tânără și frumoasă, harnică și vrednică, veselă și iubitoare.Însă orice făcea nevasta, defel nu-l mulțumea pe bărbatul ei Crăciun, mereu sta cu gura pe ea și o ocara.Că aia nu se face așa, că cealalată n-a făcut-o bine.Încetîncet biata nevastl
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Înțelept ce era, făcând fapte bune una după alta.Ajuta văduvele dându-le câte un bănuț de argint, copiilor orfani le da câte un colăcel, punea apă În fântânile aproape secate, scotea animalele căzute În râpă, logodea fetele cu feciori vrednici și harnici, mângâia bătrânii neputincioși.Și câte și mai câte nu făcea moș Nicoară. Ba, el certa Soarele și-l păzea când acesta vroia să se ascundă după nori, lipsind pământul de căldură și lumină.Îl amenința chiar pe bietul
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
vroiau decât să vâneze averea fetei.Când veneau În pețit, ei erau cu ochii mai mult la zestre decât la fată. Mama fetei o dojenea și Îi spunea că era normal ca un bărbat să ia de nevastă o fată vrednică și gospodină. Îi mai spunea că era bătrână, mâine poimâine va Închide ochii și tare ar vrea să o știe așezată la casa ei.Ba, ar vrea să apuce ziua În care va ține nepoțeii În brațe.Mama o sfătuia
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
la un boier. Femeia avea un băiat pe care Îl chema Ioan. Și era băiatul lumina ochilor ei, bucuria vieții ei. Pentru el se prinse slugă la boier, ca să aibă cu ce să-l crească. Femeia aceea era așa de vrednică, de harnică și pricepută În toate cele, că boieroaica o Îndrăgi atât de mult și o luă să facă treburile În casă. Unde punea ea mâna, era minunea lui Dumnezeu.Toate erau În rânduială, odăile străluceau de curățenie, cămara era
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
-i aducă acasă saci cu faină, o să-l ia de bărbat. Îl Înșela și pe primar cp dacp Îi semnează nu știu ce hârtie, o să-l ia de bărbat. Și pe fiecare Îl Înduioșa cu minciuni și cu văicăreli că ce femeie vrednică e ea, dar n-a avut noroc, era dat să fie o biată văduvă fără ajutor. Și vărsa și căteva lacrimi. Nu știu cum s-a Întâmplat, că Întro seară toți trei s-au Întâlnit acasă la ea. Pădurarul aduse lemne, morarul
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
creditează? De ce să merg eu, Cititor, pe propunerile, numele, titlurile, evenimentele, lecturile sau spectacolele pe care le prezinți matale? Ce te face ascultabil, lizibil, urmăribil și, Doamne ferește, infailibil? Cine-mi ești, de te-avânți să surfilezi înconjurătorul, să selectezi chestii vrednice sau nemernice din peisaj și să mi te dai de exemplu?!? Corect. Iar în „buna“ tradiție a generației nașpa de azi voi răspunde: „I’m nobody but me!“ Un om care a scris în Dilema zeci de articole, începând cu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Tra hanache junior: „o societate fără moral și fără prințipuri va să zică că nu le are“. Cam aici am rămas. „De unde vitalitatea asta dementă a ta, optimismul ăsta neghiob?“ mă chestionează amicii, mai ales că toți mă știu de cioranian ireductibil, vrednic atlet al deznădejdii, pentru care cea mai mică fărâmă de progres nu e decât un „ălan vers le pire“. Ei bine, să vă spun. Pe de o parte, de la conștiința nesmintită a faptului că mass-media e pusă să ne arate
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Paul Filip, publicat în 2010 la Editura Tradiție. Paul Filip a realizat nu doar albume istorico-fotografice despre cimitirul Bellu (1997, 2000, 2002), dar și un film documentar despre „Grădina cu suflete a baronului Barbu Bellio“ (1825- 1900), la TVR Cultural. Vrednic paseist, urmaș arhivar al împătimitului istoric basarabean George Bezviconi (cel lăudat de Iorga, dar pe care Roller l-a pus să aleagă între pușcărie și slujba de gropar la Bellu), Paul Filip a scanat cu fervoare somptuosul muzeu funerar, cartografiindu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
punți între cele două personalități divergente“ (D. Gusti și Nae Ionescu), cum notează Paul Cernat. Îmi place să cred că articolul de acum („Tertium datur: zona moderată a unei generații «extremiste»“) va constitui sumarul viitoarei sinteze semnate de Paul Cernat, vrednică pereche a cărții despre avangardismul românesc. E cât se poate de clar că avem nevoie, în regim de urgență, de-o asemenea privire comprehensivă. Niscai urme ale „maniheismului ideologic“ de care vorbea Paul Cernat avem chiar alături de textul acestuia, în
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
dar și pledoarii pentru resuscitarea documentarului românesc. Asta, după ce, în Idei în dialog, lăudasem scurt metrajul lui Adrian Sitaru cu (personajul) Adrian Titieni lăsând stupefiant o franțuzoaică să se înece stupid, sub ochii țiganului care-i pândise geanta... și copilul... Vrednică imagine a României-pe-plaja-Marii Nimicnicii. Tot lăudându-i Corinei cutare spectacol de la ACT, cutare nouă montare a lui Măniuțiu, Tompa, Purcărete și Afrim, spunându-i, cu sadism infantil că, de la încântările pe nume Amălie Poulain și Invaziile barbare, eu am jurat
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Cornel Medrea), inaugurat în 1930, te-apucă râsu’-plânsu’ auzind c-a fost ras în 1940 fiindcă lumea-i zicea „Monumentul legiona rilor“, trimiterea fiind la „legionarii romani ce-și purtau pe scut camarazii uciși în luptă“, necum la „nicadori“. Vrednic palimpsest pietros, în locul lui s-a înălțat statuia lui Ferdinand, spulberată și ea cinci ani mai târziu, în favoarea „Monumentului ostașului Sovietic“. Dejismul se debarasează în 1956, la doar cinci ani de la inaugurare, de statuia lui Stalin (Dumitru Demu, la fântâna
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]