28,739 matches
-
Steinhaus a pus la punct, în scop personal, o metodă statistică de estimare a numărului victimelor germane de pe front pe baza anunțurilor mortuare sporadice publicate în presa locală. Tehnica se baza pe frecvența relativă cu care aceste anunțuri menționau că soldatul mort era fiul cuiva, „al doilea fiu”, „al treilea fiu” al cuiva, și așa mai departe. Conform studentului și biografului său, Marek Kac, Steinhaus i-a spus că cea mai fericită zi din viața lui au fost cele douăzeci și patru de
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]
-
prin care îl prezintă ca un erou național și model de propagandă. Vasili este transferat în divizia de lunetiști iar el și Danilov devin prieteni. Devin de asemenea atrași de Tania (Rachel Weisz), o cetățeană din Stalingrad care a devenit soldat în miliția locală. Danilov aranjează ca aceasta să fie transferată într-o unitate de informații secrete pentru a o feri de câmpul de luptă. Deoarece lunetiștii sovietici fac tot mai multe victime în rândul germanilor, maiorul Erwin König (Ed Harris
Inamicul e aproape () [Corola-website/Science/332035_a_333364]
-
ocazia lui Vasili să îl ia prin suprindere pe maior. Vasili întinde o capcană lui König și reușește să îl rănească dar în timpul unei a doua încercări Vasili adoarme după mai multe ore iar jurnalul său este luat de un soldat german. Comandamentul german ia jurnalul ca dovadă a faptului că Vasili e mort și intenționează să îl trimită pe König acasă dar acesta nu crede că Vasili e mort. Îi spune lui Sasha unde se va afla, suspectând că băiatul
Inamicul e aproape () [Corola-website/Science/332035_a_333364]
-
Qutuz, care se teme de ambițiile locotenentului său, refuză. Nu vrea o putere concurentă în Siria. Pentru a pune capăt acestui conflict, sultanul adună armata și își reia drumul spre Egipt. Ajuns la trei zile de mers spre Cairo, acordă soldaților o zi de repaus, pe 23 octombrie, și decide să se ocupe de sportul său favorit, vânătoarea de iepuri, în compania principalilor șefi ai armatei. Are grijă să fie însoțit și de Baibars, de teamă că acesta din urmă să
Baybars I () [Corola-website/Science/332112_a_333441]
-
în nici un rol direct sau de susținere. În primul rând este angajamentul militar american în Irak și Afganistan. La 22 aprilie 2004, Samantha Power a depus mărturie în fața Comitetului de Relații Internaționale că ar fi nevoie de 10.000 de soldați pentru a opri în mod eficient uciderea în Darfur. Realitățile militare fiind ceea ce sunt, doar în Statele Unite și, eventual, câteva state europene au capacitatea de a implementa rapid o astfel de forță. Dar, cu angajamente de trupe masive în Irak
Criza din Darfur () [Corola-website/Science/332121_a_333450]
-
și decapitat. Armata lui Cale, de 20 000 de oameni, a fost înfrântă de diviziile de cavalerie în bătălia de la Mello. Înfrângerea decisivă a fost urmată de o companie în zona Beauvais. Țăranii erau arestați la întâmplare și spânzurați de soldați în fiecare sat. În 1381, în Anglia, a izbucnit o altă răscoala, numită „Marea Răscoala”. Motivul declanșării rebeliunii a fost impunerea unui impozit pe cap de om. Toată lumea plătea aceeași suma indiferent de avere pentru a finanța aventurile militare din
Criza secolului al XIV-lea () [Corola-website/Science/332131_a_333460]
-
terestre regulate erau sprijinite de rezerviștii voluntari (Armata Teritorială). Ambele componente ale armatei au fost întărite și echipate pentru acțiuni diferite de cele care fuseseră anticipate mai înainte. În luna martie a anului 1937, erau sub arme 121.000 de soldați pe insulă și 89.000 în baze din afara țării. De asemenea, armata dispunea de 716 tancuri, din care 200 de blindate vechi din timpul primei conglagrații mondiale. Într-un discurs din martie 1938, Secretarul de stat pentru apărare Leslie Hore-Belisha
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
a declarat în urma unei interpelări în Camera Comunelor de pe 28 noiembrie 1938 că nu există nici un angajament al britanicilor pentru trimiterea unei forțe expediționare în Franța. Ministrerul de război estima în 1938 că regatul are sub arme 230.000 de soldați ai armatei regulate cu 183.000 de rezerviști, iar Armata teritorială numără 270.000 de oameni - un total de 683.000 de oameni. Ca urmare a invadării Poloniei de către Germania Nazistă de pe 1 septembrie 1939, Forța Expediționară Britanică a fost
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
BEF era „echipată la fel de bine, dacă nu mai bine, ca orice altă armată similară”, ceea ce era un neadevăr. Și aceste afirmații erau făcute după ce în vara aceluiași an, atașatul militar german urmărise o serie de manevere ale britanicilor în timpul cărora soldații purtau bucăți de țeavă de gaze sau pari din lemn pe post de arme antitanc, iar șoferii purtau steaguri albastre care să reprezinte mașinile în care trebuiau să fie transportați militarii. Este amintit cazul un locotenent își umpluse tocul pistolului
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
produse în douăzeci și cinci de ani și într-o săptămână tot atâția bocanci cât fuseseră produși într-un an și jumătate, dar fabricile nu au reușit să asigure întreg necesarul armatei. După ce germanii au început atacul în mai 1940, doar trei soldați din batalionul Green Howards aveau în dotare pistoale, iar unitatea nu era dotată cu busole și binocluri. BEF a fost dotată până pe 19 octombrie cu 25.000 de vehicule pentru finalizarea amplasării în teren. Majoritatea trupelor britanice erau staționate de-
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
evacuare se confruntau cu mari probleme după ce docurile, bazinele portuare și digurile au fost bombardate de germani. Datorită apelor puțin adânci de-a lungul coastei, distrugătoarele britanice nu puteau să se apropie suficient de mult de plajele de evacuare, iar soldații trebuiau să se îndrepte spre ambarcațiuni prin apă, unii fiind obligați să aștepte cu orele în apă până la umeri. Pe 27 mai, departamentul pentru ambarcațiuni mici ale Ministerului Marinei a luat legătura telefonică cu constructorii de vase de pe întreaga coastă
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
nopții, pe 2 iunie, amiralul Bertram Ramsay, comandantul operațiunii de evacuare a primit semnalul „BEF a fost evacuată”, iar francezii au început să se retragă treptat. Pe 3 iunie, germanii ajunseseră la doar 3,5 km de Dunkerque, lăsând ultimilor soldați aliați doar răgazul nopții pentru a se evacua. Pe 4 iunie, la ora 10:20, stegul cu svastică a fost arborat de germani pe docurile portului O serie de ofițeri de rang înalt, printre care Erich von Manstein, Heinz Guderian
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
au capitulat pe 12 iunie. Brooke a ajuns în Franța pe 13 iunie și a constatat că șansele pentru efectuarea unor operațiuni militare încununate de succes sunt inexistente, în rândul militarilor de sub comanda lui aflându-se cam 100.000 de soldați din trupele de logistică, neantrenate pentru luptă. Pe 14 iunie, Brooke l-a convins pe Churchill să evacueze fără întârziere toate trupele britanice din Franța. De pe 15 până pe 25 iunie, 191.870 de soldați aliați, (144.171 dintre ei fiind
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
aflându-se cam 100.000 de soldați din trupele de logistică, neantrenate pentru luptă. Pe 14 iunie, Brooke l-a convins pe Churchill să evacueze fără întârziere toate trupele britanice din Franța. De pe 15 până pe 25 iunie, 191.870 de soldați aliați, (144.171 dintre ei fiind britanici) și o mare parte a echipamentelor lor militare au fost evacuți prin opt porturi maritime din sud-vestul Franței în cadrul Operațiunii Ariel. Singura pierdere notabilă a fost fost bombardarea vasului "Lancastria" în largul portului
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
vasului "Lancastria"). Au fost evacuați 14.070 de răniți, iar 41.030 de britanici au fost luați prizonieri. Deși forțele armate britanice au pierdut o bună parte a echipamentelor și vehiculelor militare în Franța, au reușit să își salveze majoritatea soldaților, care au trecut la organizarea apărării împotriva invaziei germane. După ce amenințarea invaziei germane a dispărut, trupele au fost transferate în Orientul Mijlociu sau pe alte fronturi și au constituit de asemenea nucleul armatei care avea să debarce în Franța în cadrul debarcării
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
invaziei germane. După ce amenințarea invaziei germane a dispărut, trupele au fost transferate în Orientul Mijlociu sau pe alte fronturi și au constituit de asemenea nucleul armatei care avea să debarce în Franța în cadrul debarcării aliate din iunie 1944. Pentru fiecare șapte soldați evacuați la Dunkerque unul a căzut prizonier de război. Majoritatea acestor prizonieri au fost trimiși în marșuri forțate spre Germania lungi de pânăla 20 de zile. Alți soldați au mărșăluit până în porturile râului Scheldt, de unde au fost îmbarcați în barje
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
debarce în Franța în cadrul debarcării aliate din iunie 1944. Pentru fiecare șapte soldați evacuați la Dunkerque unul a căzut prizonier de război. Majoritatea acestor prizonieri au fost trimiși în marșuri forțate spre Germania lungi de pânăla 20 de zile. Alți soldați au mărșăluit până în porturile râului Scheldt, de unde au fost îmbarcați în barje cu direcția Ruhr și de aici mai departe pe calea ferată până în lagărele de prizonieri din Germani. Marea majoritate a prizonierilor (în general cei cu gradul militar mai
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
în perioada 10 mai - 19 iunie 1940 au fost îndeptățiți să primească medalia „Steaua 1939-1945”. Un raport al serviciilor de informații al Corpului al IV-lea german din vara anului 1940 cu privire la preparativele pentru Operațiunea Leul de Mare amintea în legătură cu soldații BEF:
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
agresiv și unul dintre ,Cei șapte lăncieri de la Shizugatake”, câștigând faimă în lupta în care Hideyoshi s-a revendicat ca succesor a lui Oda Nobunaga. Este evident că Wakizaka dorea să se apropie cât mai mult de navele coreene pentru ca soldații săi să se confrunte cu coreenii corp la corp la bordul navelor după vechea tactică japoneză. Peste că a urmat cele șase nave căzând în capcană, Wakizaka a intrat cu întreaga sa flotă de 73 de nave în ambuscadă și
Bătălia de la Hansando () [Corola-website/Science/332397_a_333726]
-
Bătălia a durat de dimineața târziu până seara târziu. Unii soldați coreeni au trecut la bordul navelor japoneze să lupte direct cu inamicii, dar amiralul Yi a permis trecerea doar în cazul în care navele japoneze nu mai aveau mulți soldați la bord. Doi subordonați ai lui Wakisaka Yasuharu, Wakizaka Sabei și Watanabe Shichi'emon au fost uciși. Comandantul Manabe Samanosuke s-a sinucis la bordul navei arzând care apoi s-a scufundat. Wakizaka Yasuharu a fost lovit de câteva săgeți
Bătălia de la Hansando () [Corola-website/Science/332397_a_333726]
-
de cinci ori mai mult decât în mod normal ca oamenii și hrana să ajungă pe uscat mergând pe drumurile primitive din Coreea. Mai mult decât atât, cei care livrau provizii pe uscat au fost de multe ori atacați de soldații chinezi sau coreeni sau de forțele coreene neregulate numite Armata Drepților (의병, 義兵). Numărul luptătorilor coreeni din această armată crescuse pe parcursul războiului. După bătălia de la Hansando și bătălia de la Angolpo care a avut loc la scurt timp, Hideyoshi și-a
Bătălia de la Hansando () [Corola-website/Science/332397_a_333726]
-
a crescut într-o anumită măsură după invadarea Danemarcei din aprilie 1940. Olanda avea în dotare 35 de vehicule blindate pe roți, nici un vehicul blindat pe șenile și 135 de avioane militare. Forțele armate aveau efective de 280.000 de soldați. În același timp, germanii dispuneau doar pe sectorul de front din Olanda de 159 de tancuri, 1.200 avioane de luptă și aproximativ 150.000 de soldați. Planificatorii germani consideraseră că, beneficiind de un asemenea avantaj tehnic și uman, vor
Rotterdam Blitz () [Corola-website/Science/332452_a_333781]
-
și 135 de avioane militare. Forțele armate aveau efective de 280.000 de soldați. În același timp, germanii dispuneau doar pe sectorul de front din Olanda de 159 de tancuri, 1.200 avioane de luptă și aproximativ 150.000 de soldați. Planificatorii germani consideraseră că, beneficiind de un asemenea avantaj tehnic și uman, vor fi capabili să cucerească rapid punctele strategice ale inamicului (porturi, aeroporturi, poduri și drumuri de acces) pe care să le folosească mai apoi pentru ocuparea restului țării
Rotterdam Blitz () [Corola-website/Science/332452_a_333781]
-
Lackner, comandantul formației, a pretins că echipajele sale nu au putut să vadă rachetele de semnalizare datorită vizibilității reduse (ceața și fumul incendiilor care îl forțaseră să reducă altitudinea la 700 m) . În același timp, rachetele roșii erau folosite de soldații germani pentru a-și semnaliza pozițiile pentru evitarea bombardării propriilor poziții. Au fost lansate 1.150 de bombe de 50 kg și 158 de bombe de 250 kg în special în zona rezisențială a Kralingen și în orașul vechi. Cele mai multe
Rotterdam Blitz () [Corola-website/Science/332452_a_333781]
-
generalul James W. Forsyth, escorta convoiul amerindienilor Lakota, condus de Elan Pestriț. În urma masacrului au fost uciși cca 300 de amerindieni Lakota, dintre care 90 de bărbați și 210 de femei și copii. De partea cealaltă au murit 25 de soldați americani, iar în urma masacrului au fost decorați 20 de soldați americani cu Medalia Onoarei. În anul 2001, Congresul Național al Indienilor Americani a trimis 2 rezoluții guvernului american pentru retragerea medaliilor celor 20 de soldați americani, precum și recunoașterea oficială a
Masacrul de la Wounded Knee () [Corola-website/Science/332466_a_333795]