29,232 matches
-
casă, aceasta cifră constituie un minim, dă un număr de 12900 de locuitori; în realitate, socotind și pe flotanți, destul de numeroși în porturi, și pe cei nedeclarați, din motive fiscale, iarăși numeroși, se crede că cifra locuitorilor depășea 15000. În afară de cetate, noii stăpânitori ai orașului au ridicat și lăcașuri de rugăciune, în legea lor, adică meceturi și geamii. Vechile vederi ale orașului arăta mai multe minarete, deci implică existența mai multor lăcașuri, în diferite cartiere sau mahalale. Clădirea uneia singure s-
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
mecetului mahomedan, ea a fost ridicată, probabil, în primii ani ai stăpânirii turcești și reparatș, restaurată ulterior. Prefacerea ei în biserică ortodoxa a avut loc îndată după reintrarea orașului sub stăpânirea românească 1829. Un mecet a existat și în cuprinsul cetății propriu-zise, adică în spațiul închis de a treia incintă: urmele lui nu se mai văd însă. Îndată după constituirea cetății Brăilei a urmat și înființarea raialei sale. Se înțelegea, la noi, prin acest termen teritoriul înconjurător, cuprinzând mai multe sate
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
biserică ortodoxa a avut loc îndată după reintrarea orașului sub stăpânirea românească 1829. Un mecet a existat și în cuprinsul cetății propriu-zise, adică în spațiul închis de a treia incintă: urmele lui nu se mai văd însă. Îndată după constituirea cetății Brăilei a urmat și înființarea raialei sale. Se înțelegea, la noi, prin acest termen teritoriul înconjurător, cuprinzând mai multe sate din care urma sa fie aprovizionată cetatea și ai căror locuitori trebuiau să presteze muncile; cărături de tot soiul, reparații
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
a treia incintă: urmele lui nu se mai văd însă. Îndată după constituirea cetății Brăilei a urmat și înființarea raialei sale. Se înțelegea, la noi, prin acest termen teritoriul înconjurător, cuprinzând mai multe sate din care urma sa fie aprovizionată cetatea și ai căror locuitori trebuiau să presteze muncile; cărături de tot soiul, reparații, etc. Anul înființării raialei este considerat 1542. Într-adevăr, atunci când după redobândirea raialelor de către Țara Românească, prin tratatul de la Adrianopol, s-a constituit o comisie spre a
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
în timpul războiului ruso - turc din 1806-1812, sub ocupația rusească; el va avea atunci drept cârmuitori doi ispravnici, întocmai ca și celelalte județe muntene; la 3 februarie 1811, acești ispravnici erau serdarul Scarlat Cerchez și slugerul Iancu Fotino. În ceea ce privește autoritatea tutelară, cetatea și raiaua Brăilei depindeau de sangiacatul de Silistra; tot de aceasta depindeau și Chilia și Cetatea Alba, în timp ce Giurgiul și Turnul erau sub autoritatea sangeacatului de Nicopole. Brăilei i s-a acordat de la început din primii ani de după eliberare o
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
ispravnici, întocmai ca și celelalte județe muntene; la 3 februarie 1811, acești ispravnici erau serdarul Scarlat Cerchez și slugerul Iancu Fotino. În ceea ce privește autoritatea tutelară, cetatea și raiaua Brăilei depindeau de sangiacatul de Silistra; tot de aceasta depindeau și Chilia și Cetatea Alba, în timp ce Giurgiul și Turnul erau sub autoritatea sangeacatului de Nicopole. Brăilei i s-a acordat de la început din primii ani de după eliberare o deosebită atenție de către guvernul țării dată fiind însemnătatea ei economică. Tratatul de la Adrianopol(2/14 septembrie
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
port, piața cea mare din mijlocul orașului, o nouă piață situată în apropiere de calea Silistrei, amplasarea carantinei, a unei cazărmi și a unei școli, deschiderea de noi străzi, alinierea unora vechi și desființarea câtorva străzi rău trasate. Locul fostei cetăți urma să fie nivelat la înălțimea terenului înconjurător. Viitoarele clădiri trebuiau să fie construite numai în conformitate cu planul prezent, în piața cea mare a orașului, casele urmau să fie exclusiv din cărămidă și cu o fațadă anume . Pentru a atrage noii
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
trebuiau să fie construite numai în conformitate cu planul prezent, în piața cea mare a orașului, casele urmau să fie exclusiv din cărămidă și cu o fațadă anume . Pentru a atrage noii locuitori, se hotarăște parcelarea întinselor locuri virane, inclusiv locul fostei cetăți și vânzarea lor la prețuri modice. Existau trei categorii de parcele: prima categorie care se vindea cu 4 lei sau piaștri stânjenul pătrat , a doua categorie cu 2 lei și a treia cu 1 leu. Suprafețele disponibile totalizau 40 000
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
materialurile trebuincioase și, după plan meșteșugit și doveditor de un simțitor folos al Statului, în curgere de vreo câțiva ani să se săvârșească portul, întru aceeași asemănare cu alte porturi europinești ”. Urmează, în 1835, alegerea locurilor, dincolo de vechiul șant al cetății, pe care aveau să se ridice cazarma miliției și temnița. Se înfrumusețează grădina publică, numită „Belvedere” din cauza priveliștii admirabile spre Dunăre, baltă și Munții Măcinului, și se îngriji monumentul ridicat în amintirea campaniei din 1828-1829. În 1836, începură studiile pentru
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
monumentul ridicat în amintirea campaniei din 1828-1829. În 1836, începură studiile pentru construirea cheiurilor portului, cu această lucrare fiind însărcinat colonelul Blaremberg, cumnatul domnului Alexandru Ghica, acesta consulta un specialist străin. În 1839, orașul se întinsese dincolo de fostul șanț al cetății, existau acum, așa cum aflăm dintr-o adresă din 17 martie a vistieriei către Departamentul Internelor, „foburguri”, ele însa nu erau asimilate orașului, nu beneficiau, de pilda, de regimul de porto-franco, care înceta la bariere, adică la fostul șanț, ci erau
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
fost dat astăzi străzii unde-și avea așezarea, iar ca membri pe polcovnicul Ioan, pe Matache Paraschivescu și pe Grigore Ahtaru. În fruntea poliției era un „poliț - maister”, numit mai târziu „polițai”. Suprafața orașului propriu - zis, până la fostul șanț al cetății, se împărțea în mai multe „văpseli” sau culori, corespunzând „sectoarelor” ulterioare sau raioanelor de străzi din București. La 5 aprilie 1840, un Dumitru Ghiorghiu se plânge domnului că în februarie 1834 i s-a dat de către maghistrat „locu’ de casă
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
căi de comunicație ale rețelei rutiere create de romani. Deoarece erau cel mai adesea construite în linie dreaptă, ele permiteau parcurgerea mai rapidă a distanțelor decât pe vechile drumuri sinuoase din Imperiul Roman, pornind de la Roma. Drumurile legau între ele cetățile din toate punctele Italiei, apoi ale Imperiului, cu centrele de decizie politice sau economice. Ele permiteau deplasările ușor practicabile pentru epocă, ale trupelor sau negustorilor și curierilor. Marea acoperire oferită de drumurile romane a condus la crearea dictonului popular: „"Toate
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
un anumit scop”), cunoscut în toate culturile europene. Rețeaua de drumuri a permis expansiunea economică a Imperiului, apoi, în perioada de decădere a acestuia, a ușurat marile invazii. Până în anii 400 î.Hr., romanii utilizau poteci pentru deplasarea de la Roma spre cetățile din apropiere. Raidul galilor din 390 î.Hr., conduși de Brennus, care s-a dovedit dezastruos pentru romani, a scos în evidență ineficacitatea sistemului defensiv al Romei, datorată îndeosebi încetinelii cu care puteau înainta trupele romane pe drumurile din epocă. Necesitatea
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
între ele. Aceste drumuri mai erau denumite și "viae praetoriae" (în română: „drumuri pretoriene”), "viae militares" (în română: „drumuri militare”) sau "viae consulares" (în română: „drumuri consulare”). Statul lua în sarcină finanțarea construirii lor, însă o contribuție era cerută și cetăților și proprietarilor domeniilor traversate de aceste drumuri, care trebuiau apoi să le asigure întreținerea. Drumurile purtau adesea numele persoanelor care au contribuit la proiectarea construirii lor (Agrippa pentru via Agrippa, Domitius Ahenobarbus pentru via Domitia). În Italia, gestiunea era pusă
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
continuare, a fost proiectat de arhitectul Apollodor din Damasc. Câteva drumuri: Cucerirea Galiei de către legiunile romane a fost în mare măsură ușurată de mulțimea de căi și drumuri, unelte de comunicație cu vocații multiple (strategică, economică, socială sau culturală) între cetățile galilor. Vechile drumuri ale galilor au fost, în mod progresiv, romanizate și, combinate cu noile drumuri, au format o rețea de itinerarii pornind din capitală, "Lugdunum", azi Lyon (deși originea acestor drumuri este Roma). Cetățile erau și ele legate între
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
economică, socială sau culturală) între cetățile galilor. Vechile drumuri ale galilor au fost, în mod progresiv, romanizate și, combinate cu noile drumuri, au format o rețea de itinerarii pornind din capitală, "Lugdunum", azi Lyon (deși originea acestor drumuri este Roma). Cetățile erau și ele legate între ele. Cele patru mari axe care porneau din Lugdunum erau: Buni organizatori, geometri și constructori, romanii, cu sprijinul logistic al unui mare număr de soldați, au trasat drumuri, deseori încă vizibile în zilele noastre pe
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
a rezista Marelui Maestru al Cavalerilor Teutoni sau de a-l opri pe Marele Duce al Moscovei, Ivan al III-lea, din ruinarea Marelui Ducat al Lituaniei. Ce putea face Marele Duce a Lituanieri era să întărească Smolensk și alte cetăți și să-și pună soția, Elena, fiica țarului, să medieze un armistițiu între tatăl ei și Alexandru, după bătălia dezastroasă de la Vedrosha (1500). În termenii armistițiului, Lituania a trebuit să predea aproximativ o treime din teritoriu său statului rus. În timpul
Dinastia Jagiellonilor () [Corola-website/Science/329382_a_330711]
-
al Masoviei în 1526, Sigismund a reușit să anexeze Ducatul Masoviei. Intermitent în razboiul cu Vasily al III-lea al Moscovei, începând din 1507, (înainte, armata sa era în totalitatea sub comanda lui). Anul 1514 a fost marcat prin căderea cetății Smolensk (sub dominație lituaniană) picând în mâinile forțelor moscovite. Aceste conflicte au făcut parte din războaiele moscovite. În 1515 el a intrat în alianță cu Sfântul Împărat Roman, Maximilian I. În schimb pentru Maximilian, Sigismund a fost de acord cu
Dinastia Jagiellonilor () [Corola-website/Science/329382_a_330711]
-
Europei. A fost un oraș comercial înfloritor situat unde râurile Rin și Lek se abat spre sud-estul Utrechtului, în Țările de Jos, în apropiere de orașul modern Wijk bij Duurstede. În epoca romană, pe același loc a fost construită o cetate romană defensivă, aceasta fiind încă în uz în timpul existenței orașului . Între 600 și 719 Dorestadul a fost martor a conflictelor dintre franci și frizoni. Dorestad a fost un centru comercial din Marea Nordului între secolul al VII-lea și mijlocul secolului
Dorestad () [Corola-website/Science/329471_a_330800]
-
este un district al Cracoviei situat la sud-est de Cetatea Wawel. Până în cel de-al Doilea Război Mondial, Holocaust, era locuit de evrei, la sud funcționa fabrica "Press- und Emaillierwerk " a lui Oskar Schindler. Suburbia a fost înființată de Cazimir cel Mare în 1335 pe o insulă de pe râul Vistula
Kazimierz () [Corola-website/Science/329510_a_330839]
-
Kazimierz unde au construit sinagogă. În 1494 în Cracovia a izbucnit incendiu pentru care populația creștină îi considera vinovați pe evrei. Au urmat progromuri mai mici și mai mari și li s-a interzis evreilor să se stabilească în interiorul zidurilor cetății. Un an mai târziu datorită atacurilor creștinilor regele Ioan Albert al Poloniei a mutat populația evreiască în Kazimierz. De atunci localitatea a găzduit mulți meșteșugari, comercianți, artiști. Evrei locuiau în aproximativ o cincime din Kazimierz, dar formau aproximativ jumătate din
Kazimierz () [Corola-website/Science/329510_a_330839]
-
fost jefuit de ambele părți opuse. După prăbușirea statului polonez, orașul a intrat sub stăpânirea austriacă, iar Kazimierz a devenit o suburbie fără importanță a Cracoviei. Kazimierz la sfârșitul sec. al XVIII-lea, când autoritățile austriece au ordonat dărâmarea zidurilor cetății și-a pierdut independența și în 1791 a devenit parte a Cracoviei, care se dezvolta continuu. Populația evreiască a primit autorizația să se mute oriunde dorește, iar cei mai înstăriți s-au și mutat din Kazimierz în centrul orașului. În
Kazimierz () [Corola-website/Science/329510_a_330839]
-
polemice împotriva: 1. Ordinului Rifa’j Sufi 2. Școlii ittihadiyah, o școală care a rezultat din învățămintele lui Ibn Arabi, ale cărui opinii erau denunțate la scară largă înainte de a fi eretice În 1306, Ibn Taymiyya a fost închis în Cetatea din Cairo timp de 18 luni sub acuzația de antromorfism, El va fi închis din nou în 1308 pentru alte câteva luni. În 2010 un grup de oameni de științe islamice din Mardin, au susținut că fatwa lui Ibn Taymiyya
Ibn Taymiyya () [Corola-website/Science/330922_a_332251]
-
din Neapole, în august 1348. Ioana, care tocmai o născuse pe fiica ei Caterina, s-a întors în regatul său împreună cu Ludovic. De la începutul anului 1349, toate documentele regatului au fost emise în numele ambilor soți, iar Ludovic a preluat controlul cetăților militare. Pe monedele emise în timpul domniei lor comune, numele Ludovic era inscripționat mereu înaintea Ioanei. Deși nu a fost recunoscut oficial de către Papa ca rege și co-domnitor până în 1352, este posibil ca napolitanii să-l fi considerat monarhul lor din
Ludovic I de Neapole () [Corola-website/Science/330927_a_332256]
-
Contribuția Basarabiei la cultura românească. Toponimie și identitate națională" de Eugen Holban (1997, 234 p.); "Limba română. Cuvinte și imagini" (1997, 228 p.) și "Limba română. Limbă, literatură, civilizație" (1997, 212 p.), ambele volume semnate de prof. Valeriu Rusu (Franța); "Cetăți de pe Nistru. Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă" (1998, 212 p.), colectiv de autori; "Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul" (1998, 252 p.) de Nicolae Matcaș; "Itinerar sociolingvistic" de acad. Silviu Berejan (Chișinău, 2007, 240 p.); Anatol Ciobanu, "Reflecții
Alexandru Bantoș () [Corola-website/Science/330951_a_332280]