29,295 matches
-
aici, printre nemți, filosofi morocănoși! Ce dor permanent și veninos! Dorul nu m-a părăsit. N-o să mă părăsească până la exitul final”. Nu este de mirare că, Într-o altă scrisoare, mesajul berlinez se Încheia astfel: „Mai am un singur dor. Așa cum stau lucrurile, voi muri la Berlin, ca nea Iancu. Doamne, dacă stă-n puterea ta, fă să mi se ducă leșul, hoitul, cadavrul În România. Indiferent unde - dar nu printre sași și șvabi. Fără flamuri. În oricare cimitir din
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
din nou, numele Gentilă, Gentilă, strada aproape de Hala Traian, de care amândoi ne aminteam cu claritate. Apoi Fetițelor, Gândului, Grațioasa, Zefirului, Vișinelor, Parfumului, Trifoiului. Repetase de câteva ori Grațioasa, Grațioasa și continuase cu Dimineții, Stupinei, Turturelelor, Epurilor, Străbuna, Bucium, Olari, Dorul lui Solon, Speranței, Sălciilor, Negustori. Încântarea era la ambele capete ale cablului care ne unea. Revenea, Însă, mereu la zona Palas. Rătăcea, apoi, spre denumiri pe care le descoperea, Încântat, În memorie sau, dimpotrivă, le vedea, hipnotizat, pentru prima dată
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și morală, pe provincii sau pe clase sociale; Tineretul prin jertfa lui, a creeat prima unitate a sufletului românesc de pretutindeni, unitatea de luptă. Studenții închiși la Văcărești, grupați în jurul lui Corneliu Codreanu și Ion Moța, reprezentau toate gândurile și dorurile de mai bine ale poporului românesc. Din Făgăraș, unde îmi făceam școala secundară, urmăream cu înfrigurare frământarea studențească. Fără ca nimeni să vină și să ne organizeze, încercam să ne manifestăm și noi solidaritatea la această luptă. Ajuns student la București
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
-n jertfa voastră mare Pe morminte vrem să ne-nchinăm. Vă vom răzbuna, duhul cel vrăjmaș îl vom strivi ca și Arhanghelul. Răzbunare, răzbunare, răzbunare, Prin oțel și foc. Brațe tari de gărzi legionare La hotare vom înlănțui. Năzuinți de doruri milenare Legiunea le va împlini. Noi ne dăruim, să servim mereu Altarul sfânt de crez legionar. Căpitane, Căpitane, Căpitane, în veci pe drumul tău! Aceste versuri erau simple gânduri versificate și nu aveau nimic din arta poetică a cântecelor legionare
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
trebuie să recunoască, în chip corect, aportul de liniște pe care noi l-am adus în desfășurarea evenimentelor petrecute în ultima vreme. Legionarul este nezdruncinat în credința sa, că idealurile ce au însuflețit lupta și atitudinile lui: dragostea de neam, dorul unei lumi mai bune și setea de dreptate, rămân permanent valabile, căci sunt identice cu cele ce au animat pe toți idealiștii popoarelor lumii. 6 August 1945 Comandantul legionar general Nicolae Petrașcu Câteva considerații pe marginea Circularei Ideea care a
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
vacanță în care, desigur, tata s-a mai relaxat și a stat cu familia. în această perioadă de mai puțin de trei ani cât a stat în țară „liber”, 1945-1948, cu familia a stat foarte puțin, așa că i-am dus dorul, mama și cei doi copii, iar noi doi putem spune că nici nu l-am cunoscut bine, tata fiind arestat în 1945-46 și apoi tot timpul era plecat în București, cred. Au fost totuși în viața mea de început trei
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
nu moare. De acum înainte jertfa acestui mare luptător și conducător de oști legionare va da contur fizionomiei acestei lumi străluminate de martiri, jucând un rol decisiv în educația și istoria neamului. Totul se va petrece pe arii întinse de dor și de dragoste după cum va voi Bunul Dumnezeu. Cât a fost printre noi a fost un om Adevărat, era un legionar prietenos și amabil. Era abordabil oricui când situația o cerea. Acum s-a convertit într-o Forță Spirituală, sfidând
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cu o oră mai devreme decât de obicei. Ea stătea lângă sobă și aștepta să se încălzească încăperea. Mi-a scuturat paltonul și a curățat zăpada adunată între ținte. Deși fusesem și cu o zi înainte acolo, mi se făcuse dor de lumina gălbuie reflectată în fereastra înghețată, de căldura pe care o emana soba, de mirosul de cafea, de amintirile pierdute prin colțurile încăperii, de gesturile ei pline de semnificație. Aveam senzația că pierdusem toate astea cu multă vreme în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lumea mea de dincolo, tot ce-a fost aici, de parcă s-ar fi întâmplat totul ieri. Dacă lumea aceasta este anormală și locuitorii ei n-au suflete... cine e de vină? În nici un caz ei. O să-mi fie cu siguranță dor și de Paznic, cu toate că nu e nici el decât o verigă a lanțului uriaș care încinge orașul. Asta e. Iubesc tot ce se află aici. Iubesc oamenii. Dar nu pot rămâne mai departe. În clipa aceea am simțit o tresărire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cântat. După ce mi-am amintit numele, melodia a curs de la sine. Parcă pornea natural din vârful degetelor. O cântasem de multe, multe ori. Simțeam cum pătrunde prin fiecare colțișor al trupului meu. Nici nu mi-am dat seama cât de dor îmi fusese de muzică. O pierdusem parcă de mult și n-am mai avut prilejul să mă hrănesc spiritual. Cântecul mi-a topit sufletul și mușchii înghețați de viscol. M-a relaxat cu totul, aducându-mi o lumină caldă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zbuciumul cotidian sau de urâțenia vieții mondene țio poate provoca. Privind tablourile domnului Ionel Spânu, am rămas în suflet cu un fior de nostalgie pentru meleagurile unde am copilărit. Amintiri făcute cioburi miau revenit în minte, completând goluri și alinând doruri... de casă, de inocență, de căldură părintească și de un bătrân dascăl cu poveștile lui nemuritoare. Sunt vremuri demult apuse, dar vraja lor reînvie când citești printre culori poveștile nemuritoare ale dascălului din Scânteia. Mă bucură faptul că menține feeria
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
ne deschidem inima și să lăsăm speranțele să ne conducă spre lumina divină prinsă de domnul învățător cu atâta dragoste în tăcerea tablourilor sale. Maria Cojoca CURIER PLASTIC Expoziția de pictură “Ulița copilăriei” , deschisă în holul Bibleotecii “Gh. Asachi”, relevă dorul copilăriei petrecute pe meleagurile de basm ale satului. Ionel Spânu, învățător la Școala Scânteia probabil îndemnat de colegul Dan Hudescu, profesorul de desen a îndrăznit a transpune plastic o parte a vieții, păstrată în tainițele memoriei afective. Oricine visează a
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
zbuciumul cotidian sau de urâțenia vieții mondene țio poate provoca. Privind tablourile domnului Ionel Spânu, am rămas în suflet cu un fior de nostalgie pentru meleagurile unde am copilărit. Amintiri făcute cioburi miau revenit în minte, completând goluri și alinând doruri... de casă, de inocență, de căldură părintească și de un bătrân dascăl cu poveștile lui nemuritoare. Sunt vremuri demult apuse, dar vraja lor reînvie când citești printre culori poveștile nemuritoare ale dascălului din Scânteia. Mă bucură faptul că menține feeria
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
ne deschidem inima și să lăsăm speranțele să ne conducă spre lumina divină prinsă de domnul învățător cu atâta dragoste în tăcerea tablourilor sale. Maria Cojoca CURIER PLASTIC Expoziția de pictură “Ulița copilăriei” , deschisă în holul Bibleotecii “Gh. Asachi”, relevă dorul copilăriei petrecute pe meleagurile de basm ale satului. Ionel Spânu, învățător la Școala Scânteia probabil îndemnat de colegul Dan Hudescu, profesorul de desen a îndrăznit a transpune plastic o parte a vieții, păstrată în tainițele memoriei afective. Oricine visează a
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
revistă). „Programul” preconizat de aceștia transpare din cele două texte ale rubricii „Prin ganguri de idei” din primul număr: Arhitectura mentis și Qualis artifex pereo! „Sacerdoții somnolentului echilibru mental”, „apologeți ai liniei drepte”, sunt acuzați că n-au perceput „uraganarea dorului de primenire” și au trecut cu vederea „realitatea abisurilor, aureola melodiindă a fulgerelor”, mulțumindu-se să „architectonizeze” sărăcia, „în forma banalului același”. În ce privește „eternul scâncet pentru ceea ce a fost”, neputința autodepășirii, asimilată neronianului qualis artifex pereo!, soluțiile converg: „Simfoniști de-
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
în psihologia unor personaje cu un destin dramatic și o viață neobișnuită, marcată de un romantism pitoresc. SCRIERI: Oglinda fermecată, Chișinău, 1971; Țară de poveste, Chișinău, 1973; A fost o zi..., Chișinău, 1974; Duminica din mijlocul săptămânii, Chișinău, 1976; Clopoțelul dorului, Chișinău, 1978; Cantata credinței, Chișinău, 1979; La porțile albastre ale cerului, Chișinău, 1979; Muchia sorții, Chișinău, 1980; Șapte ani de acasă, Chișinău, 1982; Casa și inima noastră, Chișinău, 1984; Evanghelie de la Mihai, Chișinău, 1989. Repere bibliografice: Arcadie Donos, Ancorat în
GALAICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287131_a_288460]
-
restrâns al colaboratorilor, care semnează cu numele lor sau cu pseudonim, se poate bănui rolul important pe care l-au avut în structurarea G.l. Constantin Amăriuței, Virgil Ierunca și Monica Lovinescu (semnează și Ina Cristu), redactori ai revistei „Caete de dor”, editată concomitent la Paris. De altfel, unele materiale continuă dintr-un spațiu publicistic în celălalt, precum studiul Păcală sau Absurdul românesc de Constantin Amăriuței și, de asemenea, unele articole sau poziții publicistice se completează prin altele, ca în cazul comentariului
GANDURI LIBERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287155_a_288484]
-
scrise după 1940 sunt tributare clișeelor propagandei antiromânești duse de regimul sovietic bolșevic. Krasnodon (1950), poem amplu în genul celor compuse de Dan Deșliu, respecta cu strictețe retorica grandilocventă proletcultistă. Alte volume (Dragostea noastră cea de toate zilele, 1966, Cartea dorului, 1968 ș.a.), fără a depăși întru totul banalitățile liricii erotice, reușesc să înscrie sentimentul de iubire într-un delicat univers meditativ. A tradus din I. Groper și I. Manger. SCRIERI: Oglinzi fermecate, Iași, 1930; Ceasul de veghe, București, 1937; Glod
DELEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286718_a_288047]
-
Chișinău, 1958; Licurici, Chișinău, 1961; Pic, pic, pic, Chișinău, 1962; Freamăt, Chișinău. 1962; Ieșire din legendă, Chișinău, 1963; Triluri vesele, Chișinău, 1963; Dragostea noastră cea de toate zilele, Chișinău, 1966; Versuri, Chișinău, 1967; De la mic la mare, Chișinău, 1968; Cartea dorului, Chișinău, 1968; Destăinuire, Chișinău, 1970; Ala bala portocala, Chișinău, 1972; Scrieri, I-II, pref. S. Cibotaru și Eliza Botezatu, Chișinău, 1976; Poezii, Chișinău, 1991; O sută poezii de dragoste și dor, Chișinău, 1996; Epigrame cu adresă, Chișinău, 1999; Răscolite tăceri
DELEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286718_a_288047]
-
Chișinău, 1967; De la mic la mare, Chișinău, 1968; Cartea dorului, Chișinău, 1968; Destăinuire, Chișinău, 1970; Ala bala portocala, Chișinău, 1972; Scrieri, I-II, pref. S. Cibotaru și Eliza Botezatu, Chișinău, 1976; Poezii, Chișinău, 1991; O sută poezii de dragoste și dor, Chișinău, 1996; Epigrame cu adresă, Chișinău, 1999; Răscolite tăceri, coordonator Baca Deleanu, îngr. Vasile Romanciuc și Nicolae Rusu, Timișoara, 2001. Repere bibliografice: A.P. Samson, „Oglinzi fermecate”, RP, 1930, 3720; G. Călinescu, Anul literar 1937, ALA, 1938, 891; Șt. Popescu, Critice
DELEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286718_a_288047]
-
romanele Străbunii (1900), Dușmani ai neamului (1904) și Iluzii (1908), poemele dramatice Eglè (1901) și Doamna Oltea, mama lui Ștefan (1906), piesa Blestemul (1904) și volumul de poezii În zări de foc (1915). În periodice i-au rămas alte romane (Dor nebun, 1903, Vanghele Zioni Cațaonul, 1906, Apa de aur, 1908), nuvele și cicluri lirice. Pentru teatru a mai scris poemele dramatice Akmiutis și Moș Crăciun și piesele Vis pierdut și Cumpăna, jucată în 1912, și a tradus Greva făurarilor, Iacobiții
DAUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
Italia, Germania, Spania. Se întoarce din străinătate în 1859, fără vreun titlu universitar. Subprefect al plasei Teleorman (1860), deputat în Camera Legislativă (1864), D. moare pe neașteptate. În 1861 îi apăruseră volumele de versuri Ciocoii vechi și ciocoii noi și Doruri și amoruri, iar în 1864, drama Grigorie Vodă, domnul Moldovei. D. a fost un liric interesant ca intenții și preocupări. Se remarcă între primii noștri poeți prin virtuozități formale, dar el este cel ce aduce extazul erotic în maniera „dulcelui
DEPARAŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286735_a_288064]
-
apărut postum în „Revista literară” din 1892, pare o localizare. Prin câteva Romanțe istorice și cavalerești din ispaniolește, publicate în „Buciumul” (1863-1864), D. este cel dintâi traducător în românește din lirica spaniolă. SCRIERI: Ciocoii vechi și ciocoii noi, București, 1861; Doruri și amoruri, București, 1861; ed. I-II, București, 1896; Grigorie Vodă, domnul Moldovei, București, 1864; ed. introd. Constantin G. Dissescu, București, 1904; Scrieri, îngr. și pref. D. Bălăeț, București, 1980. Repere bibliografice: Grigore Andronescu, Poeții noștri. Alexandru Depărățeanu, București, 1886
DEPARAŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286735_a_288064]
-
să afle o cale a transfigurării: „Lutul din care sunt alcătuită / Va deveni alăută” (Alăuta). În toată poezia sa, D. cultivă un panteism al blândeții, făcând elogiul umilinței („dulce neștiință”) și al trăirii într-o „tristă vrajă”, dar și al dorului de lumină și căldură („Lucească soarele până la ardere, / Pletele de foc pârjolească-se / La vâlvătaia sublimă a zilei”). Și chiar dacă uneori imaginile sunt abscons hermetice, o anume grație a sentimentului convertit în intelectualitate este transpusă mereu într-un vers armonic
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
de credință ortodoxă. Desconsiderând cu infatuare „datina”, temei spiritual al existenței unui neam, Doamna Clara se lasă surescitată de visul nebunesc al oricărui agresor, amețit de iluzia invincibilității sale - acela de a dezmoșteni un popor de sufletul lui adânc: „năzuințe”, „doruri”, „vise”. Din spațiul închis de sumbre orizonturi, pândit de forțe potrivnice, tentaculare, cârmaciul valah nu se poate despresura decât contractând utile alianțe (în primul rând, căsătoria Ancăi, sora domnitorului și iubita lui Mircea Basarab, cu „kralul” sârb Simion Stareț), menite
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]