28,739 matches
-
Catedralei Naționale: Construirea Catedralei Mântuirii Neamului sau a Catedralei Naționale este un vechi proiect de peste 130 ani. Îndată după Războiul de Independență din anii 1877-1878, când bulgarii au decis construirea Catedralei Alexandru Nevski din Sofia, ca jertfă de recunoștință față de soldații căzuți pentru independența Bulgariei de sub Imperiul Otoman, și în țara noastră o serie de personalități culturale, științifice, politice și în mod firesc, bisericești, au susținut un proiect asemănător. După proclamarea României ca regat în anul 1881, Regele Carol I a
PF Daniel: Mica prințesă a lui Carol I a fost româncă, atât prin religie, cât și prin limbă () [Corola-website/Journalistic/101167_a_102459]
-
adaptată ființei noastre. Ca să înțelegem mai bine acest aspect al purtării crucii lui Hristos, să ne imaginăm drumul Golgotei, cu Iisus Care-și purta Crucea spre răstignire. Duminica Sf. Ioan Scărarul. După ce Iisus a fost osândit la moarte, prin răstignire, soldații romani L-au obligat să-Și poarte crucea pe drumul calvarului, dar ostenit de atâtea batjocuri, scuipări și schingiuiri a căzut de mai multe ori sub povara lemnului osândirii. Cum soldații voiau să-și termine mai repede ordinul pe care
Sărbătoare mare pentru ortodocși. Duminică-cheie din postul Paștelui by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/101231_a_102523]
-
După ce Iisus a fost osândit la moarte, prin răstignire, soldații romani L-au obligat să-Și poarte crucea pe drumul calvarului, dar ostenit de atâtea batjocuri, scuipări și schingiuiri a căzut de mai multe ori sub povara lemnului osândirii. Cum soldații voiau să-și termine mai repede ordinul pe care-l primiseră, au silit pe un Simon din Cirene, care se întorcea de la țarină, să poarte crucea lui Iisus. Obligat, Simon ia crucea și urcă în urma lui Iisus pe Golgota. Iisus
Sărbătoare mare pentru ortodocși. Duminică-cheie din postul Paștelui by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/101231_a_102523]
-
Idriz Seferi s-au ridicat împotriva otomanilor. 5.000 de rebeli conduși de Seferi au tăiat calea ferată Priștina-Uskub la Kaçanik, reușind să reziste forțelor otomane în cheile din pasul Kaçanik. Oamenii lui Seferi au oprit un tren care transporta soldați și provizii către Priștina, confiscând bunurile și dezarmându-i pe soldați. Boletini a condus, în același timp, 2.000 de rebeli la Ferizovik și Prizren. Seferi a ocupat trecătoarea mai mult de două săptămâni și a produs pierderi grele armatei
Idriz Seferi () [Corola-website/Science/336024_a_337353]
-
conduși de Seferi au tăiat calea ferată Priștina-Uskub la Kaçanik, reușind să reziste forțelor otomane în cheile din pasul Kaçanik. Oamenii lui Seferi au oprit un tren care transporta soldați și provizii către Priștina, confiscând bunurile și dezarmându-i pe soldați. Boletini a condus, în același timp, 2.000 de rebeli la Ferizovik și Prizren. Seferi a ocupat trecătoarea mai mult de două săptămâni și a produs pierderi grele armatei turce, în ciuda faptului că nu avea artilerie. Rebelii au fost alungați
Idriz Seferi () [Corola-website/Science/336024_a_337353]
-
ce a durat treisprezece ore, din cauza faptului că au fost depășiți numeric. Revolta a fost înăbușită de 16.000 de militari otomani sub conducerea lui Shefket Turgut Pașa, totuși nu fără dificultate. Sub comanda lui Seferi, circa 2.000 de soldații otomani din jurul orașului Gnjilane au fost uciși. Prin luna august, otomanii au restabilit ordinea, iar guvernul a luat măsuri dure pentru a-și menține suzeranitatea în vilayetul Kosovo: toți bărbații între 15-60 ani au fost înregistrați (recrutați); albanezii au fost
Idriz Seferi () [Corola-website/Science/336024_a_337353]
-
glorioase victorii asupra Otomanilor a avut loc la Grahovac. Ducele Mirko Petrović, fratele mai mare a lui Knjaz Danilo, conducea o armată de 7,500 de ostași și a învins-o pe cea Otomană, superioară cantitativ, cu 13,000 de soldați la Grahovac pe 1 mai 1858. Gloria acestei bătălii muntenegrene fusese imortalizata în unele poeme și ode sud-slavone ale timpului, în mare parte a muntenegrenilor din Voivodina, făcând parte în acele timpuri din Austro-Ungaria. Acest fapt a forțat Marile puteri
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
a atacat pe frizoni cu 200 de nave. Cele mai vechi din lucrările de apărare din sistemul Danevirke, de lângă Hedeby, datează cel puțin din vara lui 755, și au fost amplificate considerabil în secolul X. Mărimea lor și numărul de soldați necesari sugerează un conducător destul de puternic în acea regiune, ceea ce e confirmat de sursele francilor. În 815, împăratul Ludovic cel Pios a atacat Iutlanda, aparent ca să îl sprijine pe un pretendent la tron, poate Harald Klak, dar a fost învins
Istoria Danemarcei () [Corola-website/Science/336055_a_337384]
-
etnografică și înfățișează o întreagă lume de concepte mitologice. În poezia sa, poetul abordează trecutul eroic al poporului său și preamărește lupta împotriva dușmanilor atât externi, cât și interni. (poeziile „Un leopard al zăpezii rănit” (1890), „O scrisoare a unui soldat pșav către mama sa” (1915) etc.). În cele mai bune compoziții epice, Vaja Pșavela tratează viguros problemele ridicate de interacțiunea individului cu societatea, a omenirii cu lumea naturală și a dragostei umane cu dragoste de țară. Conflictul dintre individ și
Vaja Pșavela () [Corola-website/Science/336060_a_337389]
-
la Conferința de Pace și guvernul amiralului Kolceak, a făcut ca Legiunea să intre sub ordinele Misiunii Militare Franceze din Siberia, pentru a lupta la apărarea căii ferate transsiberiene. Astfel de la sfârșitul lunii mai 1919 până la începutul lunii februarie 1920, soldații români s-au implicat, cu succes, în luptele duse cu partizanii ruși în regiunea Irkutsk pentru ca legăturile cu frontul din Ural și aprovizionarea să nu fie afectate de aceștia. Fiind în timp obligați să se ralieze politicii trupelor cehoslovace de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Discriminarea a mers până într-atât încât reprezentanții Crucii Roșii au dat ajutoare românilor numai dacă aceștia s-au declarat maghiari, deoarece respectivele ajutoare au fost împărțite numai ungurilor, germanilor și polonezilor. Posibilitățile financiare, atât ale prizonierilor (fie ei simpli soldați, subofițeri sau ofițeri), cât și ale celor care s-au angajat ulterior ca voluntari, au fost extrem de reduse. Acestea s-au limitat la micile solde plătite conform normelor de drept internațional de autoritățile ruse, solde care abia dacă ajungeau pentru
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
însă atitudinea autorităților jignitoare, iar pe alocuri ea s-a dovedit a fi demobilizatoare. Aceasta s-a întâmplat atât datorită ignorării de către conducătorii militari a faptului că, potențial voluntarii puteau completa rândurile Armatei Române cu câteva zeci de mii de soldați având experiența a 2-3 ani de război, cât și din cauza lipsei de înțelegere la adevărata valoare a semnificației politice a voluntariatului - care reprezenta însăși contestarea Dublei Monarhi de către cetățenii ei. Nu numai devotamentul ardelenilor și bucovinenilor față de România a fost
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
permită trecerea în Regat a 15.000 de prizonieri etnici români, în schimbul a 15.000 de prizonieri germani și austrieci. În urma unor circulare date de comandamentul rus, ofițerilor, subofițerilor și intelectualilor cu grade inferioare aflați în lagăre (nu și simplilor soldați), li s-a permis încadrarea în Armata Română. Lagărul de prizonieri de război de la Darnița a fost desemnat de STAVKA la data de 1/13 septembrie 1916, ca loc de concentrare a prizonierilor care au dorit să se înroleze ca
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
în scurt timp, ateliere de croitorie și cizmărie necesare echipării. Guvernul rus a pus la dispoziția voluntarilor echipamentul cu care voluntarii au fost dotați. La Darnița, aflați sub conducerea lui Victor Deleu, 250 de ofițeri și 250 de subofițeri și soldați voluntari au redactat între 11/24-13/26 aprilie 1917 o "Declarație" pe care au trimis-o tuturor guvernelor puterilor Antantei, precum și reprezentanților presei naționale și internaționale sau partidelor românești. Acest memoriu a readus în fața Marilor Puteri dorința poporului român de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
trăiau în gospodăriile țărănești era destul de comodă și nu mulți dintre aceștia erau dispuși să-și asume riscurile înrolării. Funcționând până în luna noiembrie, respectivele comisii au reușit totuși să trimită pe teritoriul românesc 374 de ofițeri și 8.261 de soldați (11 batalioane), în timp ce 22 de ofițeri și 1.460 de soldați au rămas în Rusia pentru servicii auxiliare de pază ale depozitelor Armatei Române. Recrutarea s-a sfârșit la 8 ianuarie 1918, fiind trimiși să lupte în rândul trupelor românești
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
aceștia erau dispuși să-și asume riscurile înrolării. Funcționând până în luna noiembrie, respectivele comisii au reușit totuși să trimită pe teritoriul românesc 374 de ofițeri și 8.261 de soldați (11 batalioane), în timp ce 22 de ofițeri și 1.460 de soldați au rămas în Rusia pentru servicii auxiliare de pază ale depozitelor Armatei Române. Recrutarea s-a sfârșit la 8 ianuarie 1918, fiind trimiși să lupte în rândul trupelor românești un total de 8.513 voluntari, trimiterea acestora în țară făcându
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
17 noiembrie, atribuțiile Biroului au fost preluate de către "Serviciul Central al Voluntarilor Ardeleni Bucovineni". La o lună după sosirea în țară a primului eșalon, din Kiev a plecat spre Iași al doilea detașament - format din 100 de ofițeri și 544 soldați, iar între 27 iunie și 20 august, comisiile de recrutare aflate în circumscripția militară a Moscovei au mai trimis în România încă 1.500 de voluntari. În contextul tulburărilor politice și sociale care au avut acolo loc pe teritoriul rus
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
unități de sine stătătoare de ardeleni și bucovineni). Toate cele 3 detașamente trimise din Rusia până în august au participat la luptele de pe frontul din Moldova, voluntarii acționând încă din prima zi a confruntării, mai ales în sectoarele Zăbrăuți și Fitionești. Soldații primelor două batalioane sosite, după instrucție au fost integrați în regimentele 2 Infanterie, 3 Infanterie Olt, 19 Infanterie Caracal, 26 Infanterie Rovine, și 5 Vânători și au participat la Bătălia de la Mărășești din vara anului 1917, intrarea în foc făcându
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Voluntari Ardeleni-Bucovineni" au ajutat la curățarea și izgonirea peste Nistru a trupelor bolșevice. În timpul guvernării Averescu a existat o încercare de a transfera pe Frontul de Vest întreg "Corpul de Voluntari Ardeleni", format la acea vreme din 12.000 de soldați și cantonat la Hârlău. Aprobarea inițială a fost dată de generalul Averescu și Misiunea Militară Franceză s-a angajat să suporte cheltuielile . Odată însă cu iscălirea preliminariilor Păcii de la Buftea, tot generalul Averescu a fost cel care a retras aprobarea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
rămas doar un simplu birou de informații pentru prizonierii din Ardeal sau Bucovina, care a fost, formal, desființat în luna mai 1918. După semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk, Puterile Centrale au cerut guvernului bolșevic dezarmarea unităților de voluntari constituite din foști soldați austro-ungari. Din cauza apartenenței lor la "Corpul de Voluntari", foștii prizonieri din Armata Austro-Ungară au fost obligați să se retragă cât mai spre est din calea armatelor Puterilor Centrale, pentru a nu fi judecați de către justiția austro-ungară ca „trădători” și a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
continuată în Siberia în anii 1919-1921 de către alte periodice. Ulterior desființării "Primului Corp de Voluntari", ziarul România Mare a fost editat în continuare de către Sever Bocu - fugit la Paris. Aici însă a primit un nou nume: "„Foaie a voluntarilor și soldaților români în Franța și Italia”". Înainte de plecarea spre Iași pentru a se încadra în Armata Română, membrii "Corpului de Voluntari" au luat hotărârea de a confecționa mai multe drapele tricolore, pe care au fost inscripționate cuvintele „Trăiască România Mare”. Au
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
pe care au fost inscripționate cuvintele „Trăiască România Mare”. Au existat în total șapte astfel de stindarde, cea mai mare parte dintre aceste drapele fiind în prezent, distruse. Ultimul dintre acestea - existent în România, a fost adus în țară de către soldatul bănățean Dimitrie Lăzărel-Lăzărescu din Belinț și a fost donat, inițial bisericii din satul natal, actualmente fiind conservat la Muzeul Banatului din Timișoara. După încheierea păcii dintre Puterile Centrale și Rusia, în contextul campaniei Aliaților de susținere a partizanilor țarismului și
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
scopul de a se alipi acestea la România. În aceeași zi "Comitetul Național Român" a trimis Regelui Ferdinand două telegrame: Confruntat cu dificultăți interne pe fondul lipsei unor ofițeri bine pregătiți și cu autoritate deoarece la peste 5.000 de soldați existau doar ceva mai mult de 100 de ofițeri, românii au cerut ajutor cehoslovacilor conform convenției semnate cu aceștia. În acest scop a fost detașat temporar colonelul ceh Eduard Kadlec, pentru a suplini carențele de instruire militară și tehnică ale
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a fost însă destituit din post, dar după mai multe zile de discuții cu maiorul Malgrat și generalul Janin ordinul a fost contramandat. Ulterior la 23 februarie 1919 printr-o telegramă, Janin a suspendat autoritatea" Comitetului Național Român" asupra propriilor soldați. Pe data de 26 ianuarie 1919, respectivul "Corp de Voluntari" s-a transformat într-o "Legiune a Voluntarilor din Transilvania și Bucovina", care ar fi urmat să acționeze în conformitate cu ordinele Misiunii Militare Franceze din Siberia. În structura acesteia au intrat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
lagăre, aceștia din urmă fiind ulterior repatriați după un an de către Misiunea Militară Română condusă de Victor Cădere. Ca efect al reorganizării, din Legiune au dispărut profitorii de situație, speculanții și jefuitorii, rămânând numai personal cu un înalt spirit combativ. Soldații au fost instruiți prin organizarea unor cursuri de specializare în lupta cu grenadele și mitralierele, pentru a face față noilor necesități ale frontului. Odată Marele Război încheiat, entuziasmul voluntarilor cehi și slovaci a scăzut, majoritatea dorind să se întoarcă în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]