13,143 matches
-
acest pământ, apoi de a fi justificat și legitimat dezmățul, luxura, viciul animalic și grosier. Lipsesc nuanțele. Documentele țin deseori de polemică și, întrucât nu cunoaștem contextele, cele câteva fragmente care ne-au rămas cu referire la această chestiune ne îndeamnă la cea mai mare prudență. Rămâne o certitudine: hedonismul cirenaicului și inventarea de către el a unei plăceri demne de acest nume, pozitivă, cinetică, dinamică și solară. Cât despre trupul aristipian, un concept mult prea vag, nu știm cu ce seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cazanele în care-i fierbe pe anumiți oameni pentru a-i întineri pe alții, Diogene celebrează puterea dobândită asupra propriei ființe prin solicitările la care este supus trupul. Odată trupul și sufletul reconciliate în, prin și pentru efort, filosoful cinic îndeamnă la o stăpânire absolută de sine: fie că este vorba de dorințele, instinctele sau pulsiunile individului, scopul este de fiecare dată același: cunoașterea și stăpânirea propriei ființe. Pentru aceasta, el îndeamnă și la o purificare a plăcerilor: de unele trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sufletul reconciliate în, prin și pentru efort, filosoful cinic îndeamnă la o stăpânire absolută de sine: fie că este vorba de dorințele, instinctele sau pulsiunile individului, scopul este de fiecare dată același: cunoașterea și stăpânirea propriei ființe. Pentru aceasta, el îndeamnă și la o purificare a plăcerilor: de unele trebuie să te îndepărtezi, să fugi ca de ciumă, altele se manifestă exact în acel moment al operației care constă în a te feri de pasiunile nefaste. De unde o dietetică nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
doar filosoful o poate cunoaște. -4Plăceri care țin de a avea, plăceri care țin de a fi. Compararea anumitor texte permite o mai bună înțelegere a funcționării interioare a gândirii cinice. Sigur, Antistene asimilează plăcerea cu răul suveran, el ne îndeamnă să ne ferim de toate plăcerile, oricare ar fi ele, și stigmatizează voluptatea identificată cu slăbiciunea. Numai că, în același timp, frecventează bordelul și se justifică spunând că, atunci când simte nevoia de plăcere sexuală, rezolvă problema cu prima femeie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să recurgă la animale, figuri emblematice ale plăcerii fără conștiință, brută și brutală, bestială, instinctivă, inumană? De îndată ce un partizan al idealului ascetic vrea să vorbească despre plăcere, el recurge la dobitoacele din curte, la boi și la cai, așa cum ne îndeamnă sfârșitul dialogului... Cine, dintre filosofii hedoniști ai Antichității, contemporani cu Platon sau anteriori lui, a susținut această teză a rutului animal pentru a califica excelența plăcerii? Nimeni în afară de polemiștii preocupați să evite lectura textelor și examinarea argumentelor demne de acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
moduri de existență: unul îi dă trupului toată puterea sa, celălalt se edifică pe celebrarea și pe buna folosire a sufletului. Situație ipotetică ideală - ca și cum în viața de toate zilele lucrurile s-ar prezenta la fel de clar diferențiat! -, acest dispozitiv retoric îndeamnă la reflecție, permite confruntarea unor puncte de vedere, inițiază un proces care necesită rafinări și precizii. Prodicos din Keos oferă unul din cele mai celebre exerciții de acest gen... -2- Sub piei de animale. Prodicos din Keos - secolul al V
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și a acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi, indiferenți față de tot ce nu-s ei, lipsiți de pasiuni, ei îi îndeamnă cu atât mai mult pe oameni să se ocupe de ei cu cât nici nu le pasă de viitorul și de destinul lor. Asemenea concepții fac imposibilă o religie. Mai rău, ele ruinează credințele grecești ale momentului care, bazate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de hârtii care ar urma să fie citite ca niște documente secundare, întrucât există numai în funcție de pregătirea pentru o existență sublimată, Grădina oferă exemplul unei microcomunități elective care merită singură să fie studiată ca un obiect filosofic. Desigur, tradiția nu îndeamnă la așa ceva și preferă să intergloseze pentru a o suta oară cu privire la cvadruplul remediu, clasificarea dorințelor sau natura plăcerilor la Epicur, găsind prea banală chestiunea existenței, a vieții și a cotidianului. Totuși, cuvântul nu are sens dacă nu se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de aspirația la înțelepciune a unora presupune un mod de întrebuințare a relației cu semenii. După dietetica dorințelor, această aritmetică a plăcerilor fondează posibilitatea încarnată, concretă, a unei existențe plasate sub semnul lui Epicur. Când se susține că acesta își îndemna discipolii să rememoreze învățăturile sale, procedând ca și cum ar fi trăit permanent sub privirile lui, trebuie să credem că se gândea nu atât la prezența sa - în ciuda abundenței de inscripții săpate în piatră, de cupe, de statui sau de reprezentări figurate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nici într-ale politicii. El funcționează într-un grup sau într-o familie și, ca plată pentru serviciile sale, este întreținut. Legătura dintre Philodemos și Piso pare să țină de această logică: unul știe, celălalt învață; primul gândește, reflectează, teoretizează, îndeamnă la o trăire filosofică, cel de-al doilea îi asigură primului adăpost și masă, se ocupă de afacerile lui. în cazul acestor doi oameni, cotidianul și evenimentul excepțional, viața de toate zilele și construcția vilei, mobilierul, decorațiunile, biblioteca ei, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
valoare, operele de artă de mare calitate, ieșite din cele mai pricepute mâini, semnifică un nou mod de a trăi epicurismul. Spiritul Grădinii, dar, probabil, nu și litera: o comunitate existențială de prieteni, desigur, dar fără austeritatea la care Magistrul îndemna cu severitate. Prin această casă excepțională, asistăm la un anumit mod de a trăi epicurismul. Ea povestește trecerea la act filosofică și arată desăvârșirea geniului latin: preocuparea pentru real, pasiunea pentru concret, voința pragmatică. Ce ne spune această vilă? Trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
gândirea greacă și rațiunea latină. Aceeași remarcă și în ceea ce privește cuplul Hermarh/Demostene, care permite punerea în scenă, față în față, a vieții private a înțeleptului și a vieții publice a oratorului implicat în viața cetății. Ansamblul programului decorativ al vilei îndeamnă la acest gen de reflecție care decurge din logica binară a lui „Y” - faimosul topos grecesc ilustrat în mod clasic de Prodicos din Keos. Philodemos, autor al unei cărți intitulate Despre modurile de viață, a putut expune în toate detaliile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
zilelor înainte de a fi trăit plenar n-are niciun sens; a-i crede pe imbecilii care trâmbițează neajunsul de a te fi născut este ceva ce se învecinează cu absurdul; nu pleca urechea la cei care denigrează viața și te îndeamnă s-o părăsești cât mai repede cu putință; moartea trebuie înfruntată cu seninătate, zâmbind, fără teamă; a te îngriji de ce va fi după aceea - cu sau fără mormânt cu flori, cu sau fără reputație - nu prezintă niciun interes; a consimți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de care creștinii - Ignațiu de Loyola, de exemplu - își vor aminti... A trăi încercând să-ți calchiezi existența după cea a zeilor, iată ceva ce te transformă în zeu printre oameni - iată și un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pace și de seninătate acumulat. Plăcerea interzisă coincide cu jubilația care zdruncină starea de tihnă mentală, fizică și psihică la care se ajunge printr-o neîncetată strădanie asupra propriei ființe. Ruptura în raport cu Epicur pare mai clară pe terenul politic. Magistrul îndemna la un fel de secesiune față de lume. El propunea despărțirea de cetate, nu violent, brutal, ostentativ, ci lăsând pur și simplu în urmă viața trivială și agitată pentru a intra în filosofia Grădinii, unde totul e numai calm și voluptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Lucretius Carus, zis Lucrețiu î~90 - ~50 î. Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât nu ne-a rămas nimic despre existența lui... Nimeni nu pare să mai respecte ca el litera principiului epicurian care îndeamnă să-ți ascunzi viața privată. Astfel încât biografia sa nu cuprinde aproape nimic sigur: nici datele exacte ale nașterii și decesului, nici originea lui geografică, nici rangul social, nici înfățișarea fizică, nici caracterul, nici temperamentul, nici relațiile, nici aventurile amoroase, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fel de a zice... - preferând să guste din bucuriile și plăcerile existenței. Dacă tot trebuie să moară, măcar să fie viu când va trebui să se ducă! Lucrețiu și-a ales tabăra, iar Cicero pe a sa. Despre natura lucrurilor ne îndeamnă clar să preferăm divina plăcere îII, 172) - sau, conform traducerii, voluptatea divină. Dacă moartea ia totul, măcar existența să fie consacrată jubilării. Neantul durează și așa destul, nu e nevoie să-l mai și secretăm în fiecare secundă a vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dezlănțuită, a fost interpretat ca un semn al egoncentismului feroce al filosofului. Ce individ e și omul ăsta care se bucură de nenorocirea altuia! Alt avatar defăimător al epicurianului care reduce totul la mărunta lui persoană... Or, textul nu ne îndeamnă să ne bucurăm de suferințele altuia, ci doar să știm să profităm de situația fericită în care se află cel care nu a fost lovit de nenorocire. Scena navei luptându-se cu valurile și a spectatorului de pe plajă este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fi ea - naturală sau nu, necesară sau nu -, nu duce la o alienare, atunci ea e legitimă. Este cazul sexualității, pe care Lucrețiu n-o condamnă în sine, ci numai dacă impietează asupra seninătății înțeleptului. Pindar avea dreptate când ne îndemna să devenim ceeea ce suntem. în fața unei fiziologii, a unui cosmos, a unei biologii, a unei anatomii și a tuturor determinismelor posibile și imaginabile, individul dispune de o singură soluție: să consimtă la ceea ce-l face să fie ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Lucrețiu, despre care se crede că avea o sănătate mai robustă, legitimează teoretic un alt raport cu dorințele și cu plăcerile. Pus în fața pasiunii amoroase, de exemplu, poetul roman pare mai apropiat de Diogene sau de Aristip, pentru care dorința îndeamnă mai degrabă la hotărâre decât la abținere. -15- Teoria despre o Venus nomadă. După versurile consacrate plăcerii de a scăpa de furtuni atunci când te afli pe o plajă, cele care deconstruiesc iubirea-pasiune și îndeamnă la frecventarea unei Venus vagabonde - Afrodita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sau de Aristip, pentru care dorința îndeamnă mai degrabă la hotărâre decât la abținere. -15- Teoria despre o Venus nomadă. După versurile consacrate plăcerii de a scăpa de furtuni atunci când te afli pe o plajă, cele care deconstruiesc iubirea-pasiune și îndeamnă la frecventarea unei Venus vagabonde - Afrodita pandemiană înfierată de Platon în Banchetul! - figurează printre capodoperele literaturii filosofice. Molière se inspiră de aici pentru câțiva alexandrini din Mizantropul, iar lecția dată de Lucrețiu seamănă cu aceea a lui Ovidiu care, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Platon în Banchetul! - figurează printre capodoperele literaturii filosofice. Molière se inspiră de aici pentru câțiva alexandrini din Mizantropul, iar lecția dată de Lucrețiu seamănă cu aceea a lui Ovidiu care, în Remediile iubirii sau în Arta de a iubi, ne îndeamnă să luăm din iubire ceea ce aduce bucurie și să ne păzim de tot ce ne poate costa... Disociind iubirea de sexualitate, el inventează astfel libertinajul în forma lui modernă. în această privință, Lucrețiu este contemporanul nostru. Evident, învățătura lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu întrepinzi nimic care să fie peste puterile tale. Atunci vine înțelepciunea și, odată cu ea, liniștea, semnul ei. Această seninătate a trupului și a sufletului capătă formă, se incarnează, mai bine-zis, într-un fragment în care Diogene din Oenanda îi îndeamnă pe sculptori să-i reprezinte pe zei surâzători, veseli, astfel încât oamenii să poată viza imitarea acestei bucurii în loc să se lase stăpâniți de frică în fața unor zei pe care artistul i-ar reprezenta cruzi, amenințători, vindicativi sau războinici. De la kouros-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de frică în fața unor zei pe care artistul i-ar reprezenta cruzi, amenințători, vindicativi sau războinici. De la kouros-ul grecesc la teracotele etrusce, trecând prin straniul surâs al lui Buddha - contemporan cu Pitagora... -, surâsul - această blândă modalitate a râsului materialist - îndeamnă la gândirea epicurismului ca o gândire aproape orientală... -4- Grădina universală. Critica universitară a punctat momentele în care Diogene din Oenanda manifestă câte o particularitate față de maestrul său. Ocaziile de subiectivitate rămân rare în acea epocă, pentru că pe atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Elena Marin Alexe Candela încă mai pâlpâie și îndeamnă la ruga de seară. Ochii obosiți trag storurile, chemând liniștea în sălașul adânc, al inimii prinse de tumult. Clocotul se aude până departe, la al treilea cer. Îngerii amuțesc, consternați de tristețea care urcă în valuri, treaptă cu treaptă, implorând
Candela inimii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83373_a_84698]