5,200 matches
-
ce cauți, mata, la ora asta, printre noi? Nu știu. Atunci, de ce ai venit? N-am venit eu. Am fost sechestrat, din garaj, luat pe sus, dus în dubă și lepădat, aici, la ușa spitalului. Mi-au spus că sunt înghețat și beat. Dar, din câte văd, nu ești. Desigur că nu sunt. Suflă la mine. Lasă-ți ochii așa și privește încotro îți arăt eu. Îl pipăi pe la picioare, pe la mâini, peste trup. Zise, către asistentă: nu este, tu, nici
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
era în plină desfășurare. Normal, vorbitorul, alias, educatorul colectiv,în timp ce vorbește, gesticulează,își mișcă privirea, capul, fața, de ici-colo, perivind masa de ascultători din sală. Purtându-și, cuvântătorul, privirile, cum zic, de ici-colo, la un moment dat, acestea i-au înghețat, pur și simplu, pe un oarecare loc. I-au înghețat, întâlnind,în acel loc, ceva: o figură feminină. Deci o deținută. Rara frumusețe a respectivei, l-a electrizat, pe omul de la pupitru. Dar, și privirile ei au făcut, parcă, masă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
vorbește, gesticulează,își mișcă privirea, capul, fața, de ici-colo, perivind masa de ascultători din sală. Purtându-și, cuvântătorul, privirile, cum zic, de ici-colo, la un moment dat, acestea i-au înghețat, pur și simplu, pe un oarecare loc. I-au înghețat, întâlnind,în acel loc, ceva: o figură feminină. Deci o deținută. Rara frumusețe a respectivei, l-a electrizat, pe omul de la pupitru. Dar, și privirile ei au făcut, parcă, masă, cu ale aceluia. A încercat să și le rupă de
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
chiar În dimineața aceea, Julius povestea viața nemaipomenită a profesoarei de pian, nemțoaica de la care Începuse să ia lecții, era nici mai mult nici mai puțin decît nepoata lui Beethoven și tocmai atunci apăru Sánchez Concha strigînd: „Mincinosule! Minți de-ngheață apele!“ și adăugă apoi că sora lui dădea o petrecere și că nu-l invita pe fratele lui, fiindcă Bobby nu avea tată bun, ci tată vitreg. Pe Julius nu l-a deranjat prea tare faptul că-i spuseseră lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
vrea să audă de filiația geniilor. SÎnt trei săptămîni de cînd iau lecții de la ea și acum o cheamă Frau Proserpina. — Tu ai Întrebat-o ceva? — Da’ prost mai ești! Cum era s-o-ntreb? — Nu-i adevărat! Minți de-ngheață apele! Sánchez Concha se Întorsese fără să bage nimeni de seamă și acum ataca el: sora mea o să facă o petrecere pentru colegele ei de la Villa Maria și n-o să-l Învite pe fratele tău Bobby, fiindcă nu are tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lui, o ținea cu amîndouă mîinile și Începu să-i pună Întrebări, ar fi avut cincisprezece ani, ți-ar plăcea să dansezi la cazinoul de la Ancón?, ce ți-ar plăcea mai mult și mai mult?... Dar rama de argint Îi Îngheța palmele și În orice caz nu era nimic de făcut: sigur că Bobby o să se ia la bătaie În altă parte și el Încerca să-și Închipuie că intra În cazinou, nici măcar asta nu mai Încerca, fiindcă lampa lumina perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Victor, dar era ca și când fata uitase, din nou, tot ceea ce el n-ar fi uitat niciodată. Anul glisa pe osiile sale către primăvară. Victor străbătuse în lung și-n lat ținuturile stranii ale nefe ricirii. Scrisese poeme foarte lungi și înghețase pe străzi pustii. Nu-nțelegea cum ieșise viu din iarnă. Într-o zi, căutând ceva prin adâncul șifonierului părin ților săi, găsi un pachețel ciudat. Era o pungă de hârtie uzată în care părinții îi păstraseră toți din țișorii de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
-mă-n ochi, „Hevel havolim, hakol hevel“... Zilele-ncepuseră să se răcească, și în seara în care Ester mi-a spus că va emigra cu familia ei în Israel mi se făcuse frig dinainte să-i aud cuvintele. Apoi am înghețat. Ne propuseserăm tacit să nu ne-ndră gostim unul de altul dar probabil că, fără să-mi fi dat seama, eu sau ceva din mine transgresase limi tele impuse. Eram într-un parc mizer și pustiu, spri ji niți de o
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pat și i-am deschis încuietorile. Fără să-mi scot ca nadiana (doar gândul îmi făcea rău), am scotocit după pijama, dar până la urmă am lăsat-o baltă. Începusem să lăcrimez și să-mi curgă nasul de frig. Mâinile îmi înghețaseră cum nu le mai simțisem de când făcusem armata. Nu, aveam să dorm îm bră cat, nu se putea altfel. M-am așezat pe marginea patului, terorizat de ideea unei nopți de frig polar. Dar atunci am simțit, dinspre așternut, un
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Ce idee! Să-ți pocești astfel propriul copil! Ăștia-s inconștienți, mon cher!” “N-aș subscrie întrutotul la mirarea dumneavoastră. N-ați văzut ce poză marțială are? Cred că pe fata asta n-a învățat-o încă nimeni să râdă. Îngheți numai când îi privești chipul” “Ce clasă i-o fi dat, dragă?” “Am înțeles că o a II-a, nu știu care din ele” “Vai de capul copiilor ălora! Nu-i greu de presupus ce atmosferă apăsătoare poate fi în clasa ei
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
loc liber la popasul ticsit, de-a lungul celor câțiva kilometri de apă rămasă încă limpede și suficient de lată ca să pară sigură. Amurgul se lasă devreme, așa cum se va întâmpla câteva săptămâni de-acum încolo. Cerul, de un albastru înghețat printre sălciile și plopii invadatori, se aprinde, o străfulgerare trandafirie înainte de a se prăbuși în albastru-indigo. Sfârșit de februarie pe Platte, iar ceața rece a nopții plutește deasupra râului, înghețând paiele de pe miriște rămase de toamna trecută care umplu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întâmpla câteva săptămâni de-acum încolo. Cerul, de un albastru înghețat printre sălciile și plopii invadatori, se aprinde, o străfulgerare trandafirie înainte de a se prăbuși în albastru-indigo. Sfârșit de februarie pe Platte, iar ceața rece a nopții plutește deasupra râului, înghețând paiele de pe miriște rămase de toamna trecută care umplu și acum câmpurile vecine. Păsările viguroase, înalte cât un copil, se înghesuie laolaltă, aripă lângă aripă pe această fâșie de râu, pe care au învățat s-o găsească din memorie. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se poate numi lichid. Nimic altceva decât curgere. Curgere fără devenire, cel mai de jos strat, imediat deasupra conștienței. Recele absolut, desăvârșit, așa că nu poate simți răceala. Trup de apă întinsă, căzând, fiecare kilometru un centimetru. Tors lung cât lumea. Înghețat peste tot, de la un capăt la altul. Meandre uriașe, coturi ce se arcuiesc ere la rând, întârzieri în S-uri leneșe, întorc cursul apei pentru a încetini cât mai mult cu putință căderea aceasta lungă pe care e gata s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
erau încă acolo, tolăniți în scaunele de spital. Mark stătea pe pat în capul oaselor. Toți trei făceau pase cu un cocoloș de hârtie. Mark arunca la nimereală. Uneori arunca peste umăr, lovind peretele din spatele lui. Dar arunca. Revirimentul o îngheță. Era cel mai mare salt al lui Mark de când mașina sa ieșise de pe șosea. Cain și Rupp îi dădeau pase pe neașteptate, la care el se înfigea cu o jumătate de secundă prea târziu. Mingea improvizată îi ricoșa de pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
făcându-se nevăzută. Se instalase în Farview, în casa modulară a fratelui ei. Îi hrănea câinele, îi plătea facturile, mânca din farfuriile lui, se uita la televizorul lui, dormea în patul lui. Fuma doar afară, pe verandă, în bătaia vântului înghețat de martie, într-un scaun umed de regizor cu inscripția NĂSCUT SCHLUTER, pentru ca livingul lui să nu pută a țigări când avea să se întoarcă în sfârșit acasă. Încerca să se limiteze la o țigară pe oră. Se forța s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Vede ceea ce a văzut dintotdeauna. Doar că nu... te simte suficient ca să te creadă. O leziune care i-a afectat doar simțul celor dragi. —E orb emoțional față de mine? Așa că a hotărât...? Doctorul Hayes răspunse printr-o încuviințare care-o îngheță. — Dar creierul lui... gândirea lui nu e afectată, nu-i așa? Ăsta-i cel mai rău lucru cu care o să ne confruntăm? Pentru că dacă-i așa, sunt sigură că pot... Doctorul ridică mâna. —La un traumatism cranian, singura certitudine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fi tot timpul la înmormântarea cuiva. Pe adevăratul Ruppie îl durea întotdeauna în cur. Știa să se distreze. Adevăratul Ruppie putea sta în camera frigorifică toată ziua, manevrând bucăți de vacă, fără să simtă nimic. Pe tipul ăla nu-l îngheța niciodată nimic. Tipul ăsta e înghețat tot timpul. Toată înscenarea e profund tulburătoare, iar Mark nu poate face altceva decât să se lase în voia ei. Îi ascund ceva, ceva rău. Mașina lui, distrusă. Sora lui, dispărută. Toată lumea se dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Pe adevăratul Ruppie îl durea întotdeauna în cur. Știa să se distreze. Adevăratul Ruppie putea sta în camera frigorifică toată ziua, manevrând bucăți de vacă, fără să simtă nimic. Pe tipul ăla nu-l îngheța niciodată nimic. Tipul ăsta e înghețat tot timpul. Toată înscenarea e profund tulburătoare, iar Mark nu poate face altceva decât să se lase în voia ei. Îi ascund ceva, ceva rău. Mașina lui, distrusă. Sora lui, dispărută. Toată lumea se dă neștiutoare. Nimeni nu vrea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu e tocmai un loc de încredere. Mult mai sălbatic decât era înainte de bușitura lui. Ei zic că e aprilie, dar un aprilie smintit, care face o imitație destul de reușită de ianuarie. Vântul pătrunde prin haina lui, iar țeasta îi îngheață, chiar și sub căciulă. Mai nou, îi e frig la cap tot timpul. Părul îi crește la loc cu viteza melcului; e ceva legat de mâncarea de aici. Barbara îl îmbrâncește practic afară din hol. Ai grijă, scumpule. Dar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îmbrăca și mânca în momente disparate de timp. O întoarcere a capului declanșa un șir de diapozitive zăngănitoare. Nu putea turna cafeaua; lichidul atârna din ibric în țurțuri, iar dintr-un moment suspendat în altul, masa se umplea cu lacuri înghețate de cafea. Pisica ei o îngrozea, făcându-se nevăzută și rematerializându-se în altă parte. Televizorul îi rănea ochii. O pasăre în zbor făcea găuri ca de glonț în fereastra de cer. Bineînțeles, Sarah M. nu putea conduce mașina, nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
râdea; asta e speriată. Expresiile ei faciale sunt greșite. Dubluri, extratereștri, împărțind realitatea în o mie de părți, păstrând disctincții prea subtile pentru ca normalitatea să le poată vedea. —Îți spun eu, Femeie. Oricât de des aș vedea așa ceva, tot mă îngheață. — Credeam că n-ai mai văzut niciodată așa ceva. Nu Capgras. Mă refer la creierul gol-goluț. Zbătându-se să pună totul cap la cap. Incapabil să recunoască faptul că suferă de o boală. —Asta-i perfect rezonabil. Nu-și permite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
le fixase pe lampă. — Se apropie cel mai mult de o înviere de tip Lazăr din tot ceea ce am văzut eu până acum, inclusiv cât am fost rezident la Chicago. O sută douăzeci și opt de kilometri pe oră, pe o șosea înghețată din câmp, pe întuneric. Omul ar fi trebuit să fie mort de-a binelea. —Alcoolemie? — E ciudat că m-ați întrebat. Vedem multe din astea, la camera de urgență din Kearney. Dar el avea zero șapte la mie când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
el care-i prins la mijloc, între acum și atunci. Un poet vietnamez din secolul al paisprezecelea așază păsările pentru vecie la jumătatea drumului, în văzduh. Zilele trec și norii se duc; Chiparoșii sunt verzi lângă altar, Inima, un iaz înghețat sub clar de lună. Ploaia nopții varsă lacrimi de flori. Sub pagodă, iarba face cărare. Printre pini, cocorii-și aduc aminte Muzica și cântecele de demult. În nesfârșirea cerului și a mării, Cum să trăiești iar visul înaintea astrului nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fratelui ei singura șansă de a-și câștiga respectul de sine, dăduse înapoi. Și poate că el avea dreptate. Poate că și ea trebuia să plătească pentru privilegii. După două săptămâni, el zăcea cu capul în jos într-un șanț înghețat de pe marginea drumului, încheindu-și aici serviciul patriotic. Karin discutase cu ofițerii Gărzii însărcinați cu recrutarea când Mark se afla încă la Bunul Samaritean. Încercase să-l scutească pe Mark de toate obligațiile. Dar nu reuși să obțină decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întoarse la hotel abia după miezul nopții. Nu era sigur dacă o putea suna pe Sylvie. Nici măcar nu putea calcula diferența de fus orar. Zăcu treaz, gândindu-se la răspunsurile pe care ar fi trebuit să le dea, văzând sinapse înghețate în crăpăturile din tavan. La un moment dat, după trei noaptea, îi trecu prin cap că el însuși ar putea fi un studiu de caz extrem de amănunțit, o descriere de personalitate atât de precis realizată, încât doar avea senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]