8,846 matches
-
pot aștepta!" Se dădu jos din pat. Nu simți nici o durere sau amețeală. Nu-i dădu prin cap că nu era îmbrăcat ca să poată ieși afară. Fereastra a fost greu de deschis. Dedesubt găsi un grilaj metalic și o scară îngustă. Coborî în lumea stranie a nopții. Sufla un vânt înghețat, dar el încă păstra cu sine căldura patului, așa că amănuntul nu păru important. Picioarele goale începură să-l doară când atinse pământul, de la asperitățile pe care călca. Dar el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
jos, jos. Trecură de două ori pe sub plăci de oțel masiv, ca punțile blindate ale navelor de război. Grosimea lor îl făcu pe Craig să caște ochii. Douăzeci de centimetri. Fiecare! Asta era o fortăreață! Sfârșitul veni brusc. Un coridor îngust, o ușă și apoi niște lumini orbitoare, o cameră mare plină cu mașini. Se mai aflau acolo uși spre alte încăperi și imagini chinuitoare ale unor scări care coborau - chinuitoare deoarece sugerau alte etaje, mai jos. De pe creierul lui începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
-o pe Ea. Moartea. îmi dă târcoale, draga de ea. Se spune că dacă o visezi, e cu noroc. Trăiești o sută de ani. Așa noroc, nici la dușmanii mei... Se făcea că mergeam de când lumea pe un pod suspendat, îngust și lung de nu-i vedeai capetele. Deodată mi-a apărut în față. Venea spre mine: tânără, înaltă, trupeșă și frumoasă de-ți lua ochii. Era îmbrăcată toată în alb, numai dantele și purta pe umăr o umbreluță albă de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
freca obiectele cu moloz și păcură să le ia rugina și apărea a doua zi cu ele în piept, lucind în soare. Avea un chip radios, rânjind știrb la drumeți, cu pleoapele mereu căzute peste globii ochilor, lăsând o fantă îngustă prin care se strecura cu greu zeama urduroasă a uităturii. Împotriva frigului, își purta tot timpul anului labele picioarelor înfășate, până sub genunchi, în ziare strâns legate cu fâșii de gutapercă muiate într-un amestec puturos de rachiu de drojdie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mișcându-ne în direcția asta ajungem chiar la rostul cărților, al literaturii în general și este o altă temă. Mă întreb dacă tot cercetând scrisul în litera lui nu îi ratăm spiritul, dacă nu ne robim noi înșine unui orizont îngust, restrictiv, pecetluind substanța operei între două coperte ce reprezintă, la urma urmei, niște limite relative, convenționale, pentru că o carte trebuie să sfârșească materialmente undeva la p.100 sau la p.1000 rămânând să "lucreze" în conștiința epocii cu obligatorie condiție
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a dat o pană mie, și una a păstrat-o ea, încă o dovadă că nimic în viața noastră nu poate fi al nostru, al amândurora. Azi am fost cu ea la Târgu-Neamțului. Avea de făcut niște cumpărături. În trăsura îngustă (toate trăsurile de pe aici, carcase mizerabile de foste trăsuri, cumpărate pe nimic de țăranii-birjari și proporționate cu caii lor mici și goniți întruna, sunt strâmte și hîrbuite), oricum ai face, nu poți să nu te atingi de tovarășul de alături
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe Adela în câteva magazii, din care a selectat metodic tot ce însemnase pe o listă încă de acasă. Fiecare articol cumpărat era șters din listă cu micul ei creion și, când programul fu epuizat, ne suirăm în trăsura noastră îngustă și hârbuită, spre a ne întoarce acasă. Dar după o scurtă chibzuire, am hotărât să ne urcăm la Cetatea Neamțului și am îndreptat birjarul întracolo. Am lăsat trăsura jos, pe malul Nemțișorului, și, pe cărarea de sub mesteceni, ne-am suit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
oarecum în absența ei, brațele goale până aproape de cot, de un alb luminos, geometric rotunde, crescând în amploare de la încheietura mâinii în sus; ochii lungi, cu încarnatul pleoapelor mat, ca la copii, și genele stufoase umbrindu-i albastrul privirilor; bărbia îngustă, fină, de rasă evoluată, care-i dă o gingășie emoționantă; linia corpului frântă, ascunsă pe alocurea, ca să reapară în toată puritatea ei. În sfârșit, confecțiunea rochiei-jucărie ajungând la un stadiu care necesita intervenția mașinii de cusut, Adela mi-a dăruit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să le admir.) Spiritul îmi era angajat în întregime de duritatea elastică și caldă a brațului ei rotund, care o realiza întreagă. M-am dus în câmp, în aer mult, să mă împrăștii în natură. Marginile gândirii îmi erau prea înguste pentru imaginea, schimbător detailată și totuși mereu aceeași a Adelei, și tensiunea nervilor, ajunsă până la rupere. La întoarcere, când am trecut prin dreptul casei ei, repeta fără sfârșit, ca într-o obsesie, câteva măsuri dintr-o mazurcă. Își acompania un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mărimile. Departe, în stânga, șirul vânăt al munților de peste Ozana, cu Cetatea Neamțului, cenușie și mohorâtă, pe un piept ieșit în afară al muntelui. Mai înspre dreapta, plopii și lucirile Târgului. Apoi dealul Boiștei, trăgănat, acoperit până aproape de vârf cu lanuri înguste ca niște velințe multicolore, și în față, departe, peste Moldova invizibilă, dunga sinilie a dealului Pașcanilor, după care începe proza întinderilor arse și a așezărilor omenești sărace și murdare. În dreapta, peste priveliștile strălucitoare, codrul albastru al Grumăzeștilor. Și spre miazăzi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe frunte, pe care aveam impresia că și-l pusese din cauza mea, pentru mine, semn al prieteniei noastre, ca o promisiune de intimitate. Am disprețuit drumul cel mare ca prea ușor și banal și am apucat pe cărarea de pe pârâu, îngustă, accidentată, suind și coborând, sărind mereu pârâul, și pe alocurea ruptă de ploi. La vremea asta drumul era gol. Adela îmi lua brațul, mi-l lăsa - se juca, fără să știe, cu nebunia mea - zvârlea cu pietre înpîrîu, și când
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
tocmai deasupra munților Horaiței, spre a se întoarce într-o clipă din nou deasupra unei cumpene, a unei case, a unui pâlc de stejari. Jocul de imagini absurd de pe cer și Adela, atât de ea, atât de lângă mine pe scăunașul îngust, îmi alterau sensul propriei mele realități... Am simțit ca o catastrofă oprirea trăsurii la poarta casei. Când ne-am despărțit, mâna îi era fierbinte, avea temperatura corpului ei întreg... Mi-a rămas în palmă impresia mâinii ei. (Impresie reală, ori
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și sufletul greu... Premise fără concluzie... Peripeții fără deznodământ... Dar ce fierbinte îi era respirația și ce miros amețitor de femeie tânără avea pieptul ei încălzit când a alunecat peste mine întreagă! Și ce întreagă era lângă mine pe scăunașul îngust! Și ce dureros de femeie era cu rochia sfâșiată la poale și cu părul în dezordine. Când am ajuns în balcon, era în fundul grădinii. A venit imediat, cu pași grăbiți și mărunți, cu coatele lipite de talie, cu brațele pendulând
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pusese haine groase și mănuși. Pe cap avea o beretă, de sub care se răzvrătea părul, umezit parcă de lumina lunii. Căutând să evităm prundul drumului, ne înde-părtam adesea unul de altul. Atunci ea mă chema lângă dânsa făcîndu-mi loc pe îngusta fâșie fără pietriș. Nu se auzea nimic în toată imensitatea decât nota misterioasă, naiv frântă, a bu-hailor-de-baltă de prin șanțurile drumului, geamăt al nopții și al pământului. Fusta de mătase suna aspru sub rochia groasă și strânsă pe picioare a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
i-am scos mănușa, dezbumbînd-o inexpert. Aveam sentimentul că o dezbrac puțin. I-am sărutat mâna multă vreme, când pe o parte, când pe alta, apoi, cu o senzație și mai otrăvitoare, între încheieturile degetelor și, dîndu-i în sus mâneca îngustă a pardesiului, i-am sărutat brațul de la încheietura mâinii până la stofa răsfrântă. Brațul avea miros de ambră. Ea tăcea, cu fața întoarsă acum. O rugam să meargă în casă, să nu răcească, dar îi țineam mereu mâna, în care nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ființa... A trecut fericirea pe lângă mine, și nu i-am pus mâna în piept? Plouă tomnatic, mărunt și rece. E mai bine așa, acum, când ea nu mai există. Splendoarea lunii ar fi o sfruntare! Stau cu mănușa ei mică, îngustă, cu degetele subțiri, cu nasturii descheiați atunci de mine pe începutul brațului ei rotund cu miros de ambră. Mi-a dat-o ca o amintire? Mi-a dat-o ca un zălog? După amiază am rătăcit pe șosea, afară din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
analiză, și ani de zile m-a urmărit ideea că doar ora foarte înaintată - două noaptea - i-a împiedicat s-o facă. Așadar, intenționez să mă arăt inflexibil. Nu și îndărătnic. Îmi dau totuși seama că pășesc pe o muchie îngustă sau pe o scândură foarte fragilă, dar aș dori să înaintez încă o clipă pe ea; pregătit sau nu, am așteptat ani la rând să se acumuleze toate aceste sentimente în mine și să mă eliberez de ele.) Desigur, circulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
riscant și, de obicei, direct periculos, iar primejdiile unui contact prelungit cu orice poezie care depășește ceea ce se numește „de prima mână“ sunt formidabile. În orice caz, m-aș simți ușurat să văd poemele fratelui meu îndepărtate din perimetrul meu îngust, măcar pentru un timp. Mă simt vag ars, pârjolit de ele, pe o suprafață mare. Și pe baza unor argumente care mi se par foarte solide: în cea mai mare parte a adolescenței sale și apoi ca adult, Seymour a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
uneori...?” „Nu poți câștiga mereu...” Se despărți de Doctor În dreptul casei acestuia, dând șoferului adresa Carlei, sperând să repare, ce mai putea fi reparat. Taximetrul Îl depuse la drumul principal, având de mers o bucată de drum În interiorul unei alei Înguste, străjuită de pomi ornamentali. Dimineața era undeva pe aproape și, chiar auzi În depărtare - un cocoș vestind, ivirea zorilor. Mergea agale, târându-și picioarele, zărind În depărtare un fel de umbră dar, pe măsură ce umbra se apropia, reveni la dimensiunile unui
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
stinseră. Pământul se balansa În tote direcțiile iar clădirea hotelului Ambasador troznea infernal din toate articulațiile, riscând prăbușirea! Se auzi o voce țipând sfâșietor. „Cutremur de pământ...! Murim, vom muri cu toții...!” Cheflii localului se repeziră către ieșire dar, aceasta fiind Îngustă, se produse Învălmășeală. Oamenii urlau, călcându-se În picioare, agățându-se unii de alții, aplicând lovituri cu pumnii!! Înfricoșată Atena, sări În brațele lui Tony Pavone, plângând. „Vom muri prietene, vom muri...! Să părăsim această lume cât mai frumos...!” strigă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
comunități se afla un „Complex Comercial” ce rivaliza cu Însăși aprovizionarea orașelor și unde Îți trebuia o săptămâna să vizitezi și să vezi tot ce era de văzut...! Căteva secunde lui Tony Pavone Îi fulgerase prin minte imaginea șoselelor românești, Înguste și pe o singură linie de circulație - dus Întors - În care tamponările mortale erau la ordinea zilei În timp ce gropile și asfaltul exfoliat contribuia În aceeași măsură la producerea accidentelor. Locuințele sărmanilor provinciali erau construite din pământ frământat cu paie ori
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
fu cenzurat. Tahicardia În ultimul rând. Nu-i arătă lui Cosbie decât o rumeneală vârstnică, reținută. Un măr iernatic. Un bătrân ocupat la minte. Ochelari colorați. Un bor lat zbârcit. O umbrelă Într-o zi cu soare - inconsecvent. Pantofi lungi, Înguști, crăpați, dar extrem de lustruiți. Avea oare inima rece față de Elya? Nu, Îl plângea. Dar ce putea face? Continuă să gândească și să vadă. Ca de obicei, chiar și În mijlocul conversației, Wallace cu ochi rotunzi, negri visa În continuare. Visa profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
e Emil. Trebuie să mă Îmbrac. Fugi din cameră. Sammler coborî Întrebându-se unde dispăruse Wallace. Soneria Începu să clincăne și continuă să clincăne. Margotte nu știa cum să sune, când să ia degetul de pe buton. O vedea prin geamul Îngust și lunguieț al ușii, cu pălăria de paie, și profesorul V. Govinda Lal o Însoțea. — Am Închiriat o mașină de la Hertz, spuse ea. Profesorul nu mai avea răbdare. Am vorbit cu părintele Robles la telefon. Nu o mai văzuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
rapid, o prelingere În cascadă, o șerpuială de apă pe scară. — O țeavă desfăcută. Sună a inundație. Țâșni de la masă și traversă alergând bucătăria mare, cu pumnii mici și păroși așezați pe piept, cu capul tras În jos Între umerii Înguști. — O, unchiule Sammler, ce este? Femeile urmară. Evident mai lent, Sammler și el urcă. Teoria lui Wallace că În pod erau țevi false umplute cu bani frauduloși fusese pusă la Încercare. Sammler bănuia, din moment ce Wallace era atât de matematic, iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
dezlege de atenția lui? Zilele mele sunt o suflare 1. Nu voi trăi În veci. Lasă-mă. De ce mă cercetezi În fiecare dimineață, când vei Înceta să mă privești, să iei seama la mine. Lasă-mă.2 Mergând pe drumul Îngust cu părintele Newell, culegând obiecte curioase, cartușe, bandaje, benzi desenate și scrisori arabe, trăgându-se deoparte ca să treacă camioane pline ochi de pâine, apăsând pe arcuri, ieșind În afară la spate. Dar Într-adevăr, subiectul principal nu putea fi schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]