KorAP: Find »[drukola/base=înota & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...113 114 115 ...140 >

3,493 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

se estompează și spaima s-a stins. Mi-a făcut bine, poate, faptul că m-am descărcat prin scris. Am hotărât că „pașii“ pe care-i aud în pod sunt șobolani. O nouă zi însorită. Și încă nici o scrisoare. Am înotat din nou la mica plajă stâncoasă și, cu toate că marea era destul de liniștită, m-am lovit de aceleași greutăți enervante când am încercat să ies din apă. Trebuia să mă cațăr pe un mal abrupt, acoperit de pietre mobile care se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un bizar și neașteptat aer de importanță. Niciodată n-aș fi crezut despre mine că mă voi lăsa captat de atâta interes. Am avut intenția să scriu despre Clement. Oare doresc într-adevăr să-mi descriu copilăria? Azi nu am înotat. După-masă m-am dus la treptele turnului, gata să plonjez, dar, spre enervarea mea, am descoperit că funia pe care am legat-o de balustradă s-a deznodat, nu știu cum, și a fost luată de valuri. Nu mă pricep la noduri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe mine deloc. — În locul ăla un om se îneacă într-o clipită. — În trei secunde. — Ba într-una. Mostră de conversație și de nivel al dezbaterilor care au loc la „Leul Negru“. Clienții par indignați de faptul că reușesc să înot într-o mare de ale cărei tendințe ucigașe ei sunt atât de mândri. De îndată ce apar, se înfiripă asemenea conversații, desigur neadresate mie. Intervin în discuție. — Sunt un bun înotător. — Tocmai ăștia se îneacă. — Înoți gol, adaugă cineva. — Gol? — Înoți gol

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
indignați de faptul că reușesc să înot într-o mare de ale cărei tendințe ucigașe ei sunt atât de mândri. De îndată ce apar, se înfiripă asemenea conversații, desigur neadresate mie. Intervin în discuție. — Sunt un bun înotător. — Tocmai ăștia se îneacă. — Înoți gol, adaugă cineva. — Gol? — Înoți gol. — A, vrei să spui complet dezbrăcat. Deci sunt supravegheat. Se uită toți la mine cu tăcută și ursuză ostilitate. — Ei, ai văzut vreo focă? Întreabă domnul Arkwright șugubăț. Nu, încă nu. Azi-dimineață, când m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să înot într-o mare de ale cărei tendințe ucigașe ei sunt atât de mândri. De îndată ce apar, se înfiripă asemenea conversații, desigur neadresate mie. Intervin în discuție. — Sunt un bun înotător. — Tocmai ăștia se îneacă. — Înoți gol, adaugă cineva. — Gol? — Înoți gol. — A, vrei să spui complet dezbrăcat. Deci sunt supravegheat. Se uită toți la mine cu tăcută și ursuză ostilitate. — Ei, ai văzut vreo focă? Întreabă domnul Arkwright șugubăț. Nu, încă nu. Azi-dimineață, când m-am dus la treptele de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
focă? Întreabă domnul Arkwright șugubăț. Nu, încă nu. Azi-dimineață, când m-am dus la treptele de la turn, am constatat că funia mea confecționată din draperii se dezlegase, nu știu în ce chip și se făcuse nevăzută. Cu toate astea am înotat. Cred că mușchii mi s-au întărit și am devenit mai abil în cățăratul afară din apă. Totuși, de fiecare dată mă aleg cu zgârieturi și tăieturi. Stâncile gălbui, care de la distanță par atât de netede, au o suprafață aspră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pliscuri galbene, cocoțați pe bolovani se holbează la mine cu ochi sticloși, lucitori. Un cormoran smântânește marea de glicerin\. Stâncile sunt năpădite de fluturi. Temperatura se menține ridicată. Continuu să-mi spăl rufele și să le usuc pe pajiște. Am înotat zi de zi și mă simt în formă și saturat de sare. Nici un semn din partea lui Lizzie, dar nu sunt îngrijorat. Mă simt deplin fericit în liniștea mea. Dacă zeii au pus la păstrare vreo bucurie pentru Lizzie și pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
acum robit de ea. Curând, va trebui să mă duc la hotelul Raven, să-mi reînnoiesc provizia de vin. Cred că voi înceta să mai discut la „Leul Negru“ despre strigoi și despre monștri. Am hotărât ca azi să nu înot. Am fost după cumpărături. La prăvălie mi se tot promite salată verde, dar până acum n-am văzut una. Și, desigur, nici pește proaspăt. Am găsit mai multe scrisori în cotețul de câini. Nimic de la Lizzie. În schimb, o misivă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
scriu dar, desigur, nu-i vorba de dragoste, ci de o curiozitate insolentă. Puțini oameni sunt vrednici de tine, Charles. Oare subsemnatul o fi? Timpul o va arăta. Să vin și să-mi aduc costumul de baie? N-am mai înotat din epica noastră perioadă de la Santa Monica. Mai circulă o teorie cum că n-ai fi în Anglia, ci c-ai fi plecat cu o gagică în Spania. Ca să dezminți zvonul ăsta, trebuie să-mi scrii. Umbra ta te salută

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-mi îngrădi pajiștea. Gărdulețul ăsta arată cam bizar. Când va fi terminat, voi decide dacă îmi place sau nu. E un mijloc bun de a-mi expune pietrele, dar nu cumva pământul o să le decoloreze partea de la bază? Azi-dimineață am înotat în ploaie, plonjând de pe plaja stâncoasă. Plaja se află cam la o milă depărtare de casa mea, în direcția satului, așa încât mi-am luat chiloții de baie, dar cum nu era țipenie de om, nu i-am îmbrăcat. Ploaia avea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să ia sfârșit cel mai scurt cu putință schimb de replici politicoase. — Ce priveliște frumoasă aveți! — Da, nu-i așa? De fapt am luat casa de dragul priveliștii. — Casa mea dă spre stânci și spre mare. Totuși e confortabilă pentru înot. Înotați mult? — Nu. Ben nu poate să înoate. Îmi place fereastra asta imensă, puteți vedea totul de jur-împrejur. — Da, e frumos, nu-i așa? Apoi adăugă: e casa visurilor noastre. — Aveți electricitate? întrebă Fitch care până atunci nu scosese o vorbă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
putință schimb de replici politicoase. — Ce priveliște frumoasă aveți! — Da, nu-i așa? De fapt am luat casa de dragul priveliștii. — Casa mea dă spre stânci și spre mare. Totuși e confortabilă pentru înot. Înotați mult? — Nu. Ben nu poate să înoate. Îmi place fereastra asta imensă, puteți vedea totul de jur-împrejur. — Da, e frumos, nu-i așa? Apoi adăugă: e casa visurilor noastre. — Aveți electricitate? întrebă Fitch care până atunci nu scosese o vorbă. Am socotit întrebarea drept o remarcă prietenoasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
înot. Era plin flux și marea arăta foarte calmă și mai cristalină ca de obicei. Privind în jos, de pe „muntele“ meu, înainte de a plonja, vedeam încrengăturile întunecate ale ierburilor de mare legănându-se încet, și peștii săgetând printre ele. Am înotat liniștit, urmărind acea „viziune a înotătorului“ asupra mării și simțind, o clipă, că posed și sunt posedat. Marea era o câmpie sticloasă, care se bomba ușor, mișcându-se lent pe lângă mine, de parcă ar fi înălțat, îngândurată, din umeri, suportându-și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mișcându-se lent pe lângă mine, de parcă ar fi înălțat, îngândurată, din umeri, suportându-și indiferentă adoratorul. Câțiva pescăruși mari, cu cele mai galbene pliscuri posibile, se adunaseră să mă contemple. Nu mă mai îngrijora ieșirea din apă, și după ce am înotat îndărăt spre „muntele“ meu, am reușit cu destulă ușurință să mă agăț de proptelele pentru mâini și pentru picioare, și să mă opintesc afară din valuri. De fapt, nu-i greu să te ca]\ri pe stânca joasă, numai că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
După aceea i-am scris lui Hartley scrisoarea al cărei text îl voi reproduce puțin mai încolo. După aceea mi-am spălat o sumedenie de rufe și le-am pus la uscat în soare. După aceea m-am dus să înot, plonjând de la scările turnului. După aceea m-am așezat lângă turn și am privit la soarele după-amiezei târzii, care răspândea mari bălți de umbră în spatele stâncilor sferice de la Golful Raven. După aceea, zărind niște turiști apropiindu-se, și cum eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
numele și adresa ei. Sunt un prost dactilograf, așa că epistola am scris-o de mână. Pe urmă am zăcut și am meditat și mi-am îngăduit să nutresc speranțe, să fiu aproape fericit. Mai târziu, după cum am mai spus, am înotat. Marea îmi îmbrățișa mădularele fierbinți, înveșmântându-le, parcă, în solzi răcoroși. Apa se ondula calm, mângâios și lucitor la suprafață, ca o coajă de fruct. Chiar și fără „funia mea din perdele“ pe care marea poznașă mi-o dezlegase din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe care-l băusem. Și un zgomot ritmic, șuierat, urmat de ecoul unor bufniri surde, produs de năvala apei care se retrăgea din Cazanul lui Minn. Gândul la cazan răscoli în mine o nouă spaimă îngrozitoare: Hartley știa oare să înoate? Până acum, nu-mi încolțise încă gândul că o zbughise din casă pentru a se azvârli drept în mare. Strigase: „Aș vrea să mor!“. Oare, în toți acești ani, o străbătuse ideea sinuciderii? Într-adevăr, cum să nu se fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
străbătuse ideea sinuciderii? Într-adevăr, cum să nu se fi gândit și la asemenea alternativă? Un înotător priceput nu s-ar fi aruncat într-o mare calmă, sperând să-și găsească moartea, dar pentru un om care nu știe să înoate, marea poate reprezenta însăși imaginea odihnei de veci. Știa să înoate? În copilărie nu învățase, deoarece, pe atunci, marea era pentru noi amândoi un vis îndepărtat. Niciodată nu ne dăduse prin minte să ne aventurăm împreună în apele canalului negru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și la asemenea alternativă? Un înotător priceput nu s-ar fi aruncat într-o mare calmă, sperând să-și găsească moartea, dar pentru un om care nu știe să înoate, marea poate reprezenta însăși imaginea odihnei de veci. Știa să înoate? În copilărie nu învățase, deoarece, pe atunci, marea era pentru noi amândoi un vis îndepărtat. Niciodată nu ne dăduse prin minte să ne aventurăm împreună în apele canalului negru, deși pe la paisprezece ani, când plecasem în }ara Galilor cu domnul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
prin minte să ne aventurăm împreună în apele canalului negru, deși pe la paisprezece ani, când plecasem în }ara Galilor cu domnul McDowell, eu devenisem un înotător șovăielnic. Pe parcursul primei discuții purtate la Nibletts, Hartley îmi spusese că Ben nu poate înota, dar despre ea nu rostise nici un cuvânt. Să se fi avântat acum din brațele mele și din amăgirile mele de-a dreptul în pacea lesnicioasă a mării atotânghițitoare? Asemenea gânduri mă munceau în timp ce urcam pe stâncile din partea dreaptă, în direcția

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
aducea vin spaniol de la hotelul Raven, unde se amuza să se prezinte drept valetul meu. Noaptea, dormea pe sofaua desfundată din cămăruța interioară de jos, în mijlocul stivelor de lemne. Sofaua era umedă, dar i-am dat sticla cu apă fierbinte. Înotam în fiecare zi, uneori pe soare, alteori pe ploaie, [i am început să mă simt îmbibat de mare, de parcă îmi pătrunsese în toți porii. Pe vreme însorită, îmi petreceam timpul pe stânci. Gilbert făcea de pază la ușa din față

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să plece, și m-am ridicat și eu. Aș fi vrut să-l iau în brațe. — Foarte bine. Dar nu pleca încă. N-ai vrea să facem o partidă de înot? — Înot? O... da. — Bine, atunci odihnește-te puțin, o să înotăm ceva mai târziu, și după aceea luăm un ceai. Aș prefera să înot acum. Am pornit-o prin iarbă, ignorându-l pe Gilbert care s-a ridicat respectuos în picioare când am trecut prin bucătărie, și după aceea am urcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
iau în brațe. — Foarte bine. Dar nu pleca încă. N-ai vrea să facem o partidă de înot? — Înot? O... da. — Bine, atunci odihnește-te puțin, o să înotăm ceva mai târziu, și după aceea luăm un ceai. Aș prefera să înot acum. Am pornit-o prin iarbă, ignorându-l pe Gilbert care s-a ridicat respectuos în picioare când am trecut prin bucătărie, și după aceea am urcat pe stâncile dinspre mare și am ajuns în vârful „muntelui“ meu. Fluxul continuase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ideea că Titus poate întâmpina vreo dificultate sau că îi este teamă de mare. — Da, ăsta-i locul cel mai bun. Titus fremăta de nerăbdare. Dar n-am costum de baie. — Nu face nimic, nu ne vede nimeni, și eu înot gol pușcă. Își dezbrăcase maioul cu Universitatea Leeds, dând la iveală o bogăție de păr creț, roșu-auriu. Acum sălta afară din pantalonii pe care și-i trăsese în jos. Simțind nevoia să râd de bucurie, am început să mă dezbrac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
început să mă încălzesc și să mă avânt. Servitorul meu Opian venise să ne aducă prosoape. Părea să se fi retras discret, dar îl vedeam trăgând cu ochiul de după o stâncă, urmărind performanța lui Titus. Băiatul, desigur cu puțină ostentație, înota ca un delfin, grațios, jucăuș, o formă curbă fulgerând apa, săgetând-o alb, oferind subite întrezăriri de mâini și de călcâie, de umeri mobili, de fese palide, și o față udă, exuberantă, luminată de râs, încadrată de șuvițe ce atârnau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]