7,946 matches
-
umbre albe care se înngreau tot mai mult. Mai grav, acestea luau forme hidoase cu urechi și nasuri enorme, cu guri ca niște hăuri în care creșteau colți mari și ascuțiți ce rânjeau amenințător. -Nu, nu, nuuu ! Unde am nimerit ? țipa disperat copilul. -În Țara Întunericului, prostule! Ho, ho, ho ! i-a răspuns zmeul Tăcere, cu un hohot de liniște. -A spus cineva ceva? întrebă speriat. -Trăncănești numai tu! i-a sâsâit șarpele din creier. A fugit voinicește, lovind furios cu
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
în calea mea ? De ce nu mă lăsați să merg pe drumul meu ? -Noi suntem în locul nostru ! Tu nu ești în calea ta ! Și Marea Tăcere din jur îl sugruma cu nepăsarea ei. Nu-i acoda nici măcar o șoaptă. -Atunci, a țipat el, cine-mi spune vorbele astea? Niciun răspuns. -Eu mi le spun ? Nu se poate. Nu-se-poa-teee ! țipa cu disperare. Iar monștrii din Țara Întunericului, cărora le crescuseră aripi negre, gheare ascuțite, boturi hidoase cu fălci puternice, îl înfricoșau tot mai
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
nu ești în calea ta ! Și Marea Tăcere din jur îl sugruma cu nepăsarea ei. Nu-i acoda nici măcar o șoaptă. -Atunci, a țipat el, cine-mi spune vorbele astea? Niciun răspuns. -Eu mi le spun ? Nu se poate. Nu-se-poa-teee ! țipa cu disperare. Iar monștrii din Țara Întunericului, cărora le crescuseră aripi negre, gheare ascuțite, boturi hidoase cu fălci puternice, îl înfricoșau tot mai tare. Pentru că începuseră să urle și să se repeadă la el cu ghearele lor albe, uriașe. Și
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
loveau tot mai îndârjite. -Nuuu ! Nuuu ! alerga și plângea disperat băiatul. În alergătura sa de pe deal se împiedică de un pietroi și se rostogoli până la împrejmuirea unei târle. În cădere se lovi de o prăjină care se desprinse din gard. Țipă, înfuriat pe biata prăjină : -De ce stai în calea mea ? De ce am atâtea piedici în drumul meu ? -Piedicile din drumul tău ți le faci singur, dacă rătăcești, tăcu blând prăjina. -Ai dreptate ! o mângâie Tudorel. M-a pedepsit Dumnezeu că
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
Mai strigă o dată din răsputeri : aa-hooo! Ecoul înlănțuit rămase impasibil la efortul său sonor. Acum, firicelul de teamă ce-i șipotea printre gânduri se transformă într-un șarpe uriaș de frică ce i se încolăcea pe creier. Nu, nu, nuuuu! țipau gândurile sale agitate, sugrumate de șarpe. Știu care este drumul! Trec podețul o iau la stânga, ocolesc cișmelele, apoi la dreapta, până la tufișurile din răzoare. După aceea, urc la stânga peste deal până...Știu! Știu! Asta e mâna stângă și cealaltă e
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
a dispărut cișmeaua ? Și ce caută tufișul ăsta în fața mea ? Tăcând blând, tufișul îi scutură pe căciulă toată neaua după creanga lovită de el. -Ce ai cu mine, băiețaș, ce ți-am făcut ? -Au ! Cine vorbește ? Cine este în tufiș ? țipă speriat băiatul. -Tu ești, nătărăule ! Nu mai vorbește nimeni ! îi sâsâi șarpele fricii în urechi. Tot întunericul din jur tăcea.Și, nesuferitul de șarpe îi devora toate gândurile. Acum, nu mai știa care este stânga și care dreapta. Bezmetic, începu
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
umbre albe care se înngreau tot mai mult. Mai grav, acestea luau forme hidoase cu urechi și nasuri enorme, cu guri ca niște hăuri în care creșteau colți mari și ascuțiți ce rânjeau amenințător. -Nu, nu, nuuu ! Unde am nimerit ? țipa disperat copilul. -În Țara Întunericului, prostule! Ho, ho, ho ! i-a răspuns zmeul Tăcere, cu un hohot de liniște. -A spus cineva ceva? întrebă speriat. -Trăncănești numai tu! i-a sâsâit șarpele din creier. A fugit voinicește, lovind furios cu
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
în calea mea ? De ce nu mă lăsați să merg pe drumul meu ? -Noi suntem în locul nostru ! Tu nu ești în calea ta ! Și Marea Tăcere din jur îl sugruma cu nepăsarea ei. Nu-i acoda nici măcar o șoaptă. -Atunci, a țipat el, cine-mi spune vorbele astea? Niciun răspuns. -Eu mi le spun ? Nu se poate. Nu-se-poa-teee ! țipa cu disperare. Iar monștrii din Țara Întunericului, cărora le crescuseră aripi negre, gheare ascuțite, boturi hidoase cu fălci puternice, îl înfricoșau tot mai
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
nu ești în calea ta ! Și Marea Tăcere din jur îl sugruma cu nepăsarea ei. Nu-i acoda nici măcar o șoaptă. -Atunci, a țipat el, cine-mi spune vorbele astea? Niciun răspuns. -Eu mi le spun ? Nu se poate. Nu-se-poa-teee ! țipa cu disperare. Iar monștrii din Țara Întunericului, cărora le crescuseră aripi negre, gheare ascuțite, boturi hidoase cu fălci puternice, îl înfricoșau tot mai tare. Pentru că începuseră să urle și să se repeadă la el cu ghearele lor albe, uriașe. Și
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
loveau tot mai îndârjite. -Nuuu ! Nuuu ! alerga și plângea disperat băiatul. În alergătura sa de pe deal se împiedică de un pietroi și se rostogoli până la împrejmuirea unei târle. În cădere se lovi de o prăjină care se desprinse din gard. Țipă, înfuriat pe biata prăjină : -De ce stai în calea mea ? De ce am atâtea piedici în drumul meu ? -Piedicile din drumul tău ți le faci singur, dacă rătăcești, tăcu blând prăjina. -Ai dreptate ! o mângâie Tudorel. M-a pedepsit Dumnezeu că
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
și văzu pe Burnesha cum aruncă o suliță spre prințesă. Aceasta se feri instinctiv, și, vădit incitată, râse cu poftă. Burnesha scoase de la brâu un cuțit și îl aruncă, din nou spre Talestri. Prințesa deja scosese sabia din teacă și, țipând scurt, lovi cu aceasta cuțitul, aruncându-l spre gard. Generalul sări peste niște bușteni și reveni, într-o secundă lângă ele, cu ditamai sabia. Aela se adăposti după un copac. Scenele astea nu prea erau de ea. O văzu pe
LAGĂRUL AMAZOANELOR de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1242 din 26 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/341557_a_342886]
-
tot mai tare. Întreaga suprafață de apă se cristaliză instantaneu, prinzând puiul de lebădă în ghearele necruțătoare ale gheții. Văzând că nu mai poate înota spre plaur, puiul începu să strige după ajutor. Tot grupul de pasări intră în panică. Țipau, băteau din aripi pornind spre malul plaurului, sau se retrăgeau într-o gălăgie generală, chemându-și puiul pe plaur. Păsările cu experiență au început să spargă gheața de la mal cu ciocurile, încercând să ajungă la pui, pentru a-l salva
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1242 din 26 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/341563_a_342892]
-
direct din mâna omului, mai ales de la copii. A urmat o perioadă de timp, în care puiul, cu piciorul între atele, pășea prin căldura camerei, fără să se mai ferească de salvatorul său. Ridica aripile încercând să se echilibreze și țipa, din când în când, chemându-și familia. Nu era mofturos, mânca fără nazuri pâinea pusă într-o farfurie de Nicolae. “Se va obișnui cu timpul!”, își spunea Nicolae. Trebuia să-i dea un nume, ca să-l poată striga să vină
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1242 din 26 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/341563_a_342892]
-
așteptăm! Plutirea ta ne place Și admirăm extaticul tău zbor... Prin aer pur cobori lăsând o pace Pe timpu-ngreunat și răbdător. Alb smălțuit de ger ce se-nfiripă, În jos, de sus, ai drumul tot cotit... De bucurie toți copiii țipă Nerăbdători s-audă scârțâit. Clipe-nfășurate-n cenușiul pal Măsoară vremea pe-un ecran rotund, Sufletele bat într-un ritm egal... Apar năluci și iarăși se ascund. În atingeri superbe de dorință, Amândoi, iubirii, suntem pradă, Ne inundă întreaga ființă, Îmbrățișați, pe
PE ÎNTINDERI DE ZĂPADĂ de LIA RUSE în ediţia nr. 1506 din 14 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341629_a_342958]
-
de a fi înțeleasă. Ce aspecte ale vieții ar cuprinde îndrăgostirea? Toate! Legătura acestui subiect gri cu iubirea este și ea foarte simplă. O maximă celebra permanentizată de la filozofi spunea că: omul încă de la naștere simte durerea și începe viața țipând " Aaa...', apoi la tinerețe simte mai multe și se îndrăgostește, cumva vibrând apoi în unda suferinței spune "AAa-mooorr!!". Amorul fiind dureros mai ales dacă nu-i poate fi împărtășită dragostea de către cel iubit, dragostea persoanei îndrăgostite echivalând cu un tânguit
CEVA MAI TARE ŞI DECÂT ZIUA PĂCĂLELILOR...! de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1506 din 14 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341642_a_342971]
-
critici mai vechi. 99% din criticile și corecțiile părinților sunt inutile în influențarea personalității tinerilor. A-ți surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se așteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se așteaptă să țipați și să-l pedepsiți. Dar puteți începe prin a tăcea și a vă relaxa, apoi puteți spune: Nu mă așteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc și te respect
„PĂRINŢI STRĂLUCIŢI, PROFESORI FASCINANŢI” DE AUGUSTO CURY de SURSĂ NEPRECIZATĂ în ediţia nr. 110 din 20 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341671_a_343000]
-
să nu mă agit, dar canibalii automatici smulgeau din mine ciosvârte cât niște continente mai minore. Îmi lipseau deja o treime din oase, un ochi și jumătate din urechea stânga. Loveam în ei cu piciorul rămas întreg, și cu pumnii. Țipau speriați, si se trăgeau puțin înapoi, dar se repezeau înapoi cu o ură tâmpa în ochii lor mici și diavolești, și cu dinții plini de sânge. Doi dintre ei se băteau pe coastele mele din dreapta, și vreo cinci-șase se îgrămădeau
POEME BILINGVE (4) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 954 din 11 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/340539_a_341868]
-
fost cunoscută la popoarele euro-indiene în cultul solar ce ținea de solstiții și echinocții. În nopțile solstițiale, roți de car îmbrăcate în paie și aprinse se dau de-a dura de pe înălțimi la vale, însoțite de tineret, care aleargă chiuind, țipând și bătând tălăngi ... În Banat, la echinocțiul de primăvară se purta pe o roată trasă de mai mulți flăcăi unul din plugarii leneși ai satului, în jurul căruia se făceau glume referitoare la faptul că nu a profitat de vremea bună
IOSIF KOVACS-PUTREREA CUVÂNTULUI SCRIS-O PUNTE ÎNTRE OAMENI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340603_a_341932]
-
vrea, iubito, într-o sferă De dezmierdări de-o noapte în plăcere Și strop cu strop, când trupul tău disperă, Să curg în tine tot, topindu-ne în sfere...? Rugă fără sfârșit - 6 Sunt, poate, doar un glas ce-și țipă Durerea neputinței când voi toți Nu vă treziți din somnul lung o clipă Să fiți din nou viteji și patrioți. Sunt cel ce încă speră că românii Se vor decide soarta să-și decidă Și să-și răzbune eroii și
GRUPAJE DIN VOLUMUL ”ŞI ÎNGERII AU ÎNGERI PĂZITORI” de ROMEO TARHON în ediţia nr. 558 din 11 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340694_a_342023]
-
ne-am oprit câteva clipe și am privit curtea spitalului, birourile, clădirea imensă a spitalului, ploaia care cădea acum liniștitor, asta doar în câteva clipe, pentruca liniștea nopții a fost străpunsa de un clacson al unei mașini. Apoi un barbat țipând vociferind, înjurând, a sărit poartă principala a spitalului. Corbacho a început să alerge parcă ar fi vrut să fie în toate părțile și în subsol și la poarta oriunde era nevoie. Am alergat și eu în urma lui dar el alerga
GREUTATEA NOPTII (3) de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 509 din 23 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/340683_a_342012]
-
rânjit Nae, misterios: --Dar mărfurile alea din spatele tău, măi nea Moto, abia așteaptă. --Ce așteaptă, Nae? --Hai, nu fi tâmpit! îl repezi Nae. Mi le dai, bă, să le fac eu bani, dacă tu nu te pricepi. --Nu, nuu! a țipat disperat Mototolea. Să nu te atingi de mărfuri, că nu sunt ale mele! Nu sunt achitate. --Dobitocul, tot dobitoc! Păi, asta ai înțeles tu? Du-te, domnule, la unul din furnizorii tăi care are încredere în tine! Roagă-l, că
CHIOŞCARII-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1401 din 01 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341101_a_342430]
-
ofertei sale. Vrei să-ți evaluez centimă cu centimă tot ce ai băgat în ghereta asta? Mă crezi tâmpit? Crezi că nu mi-am dat seama că ai cheltuit cu ea maxim zece milioane? Na, cinșpe cu inflația. --Și mărfurile? țipă Nae. --Scârț, mărfuri! Poftim, încă zece! Deși, nu mă interesează. Poți să ți le iei. Sau, mă rog, dacă insiști, am zis, încă zece, cifră rotundă. Că, dacă îți fac inventarul, nuș’ dacă ai de patru, hai, cinci milioane. --Mă
FRAGM.1- NUVELA CHIOŞCARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1391 din 22 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341108_a_342437]
-
un hohot de râs a batjocură, un țipăt de cucuvea la care-i răspunse o bufniță și un huhurez îndepărtat. - Văleu! Diavolul ne urmărește gândurile din ținuturile întunecate ale pădurii! Instantaneu un plescăit se auzi în apele lacului și cineva țipă „Mă-nec! Mă-nec!” - Cineva se-neacă! - și căpitanul se îndreptă spre mal. - Ai înnebunit? Astea-s ispitele necuratului! Urmează calea stabilită. Orice abatere de la înțelegere ne poate costa viața. - Ha, ha,ha!... - răsună în codru un râs ce se
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]
-
a mai liniștit, cu lumina aprinsă, și-a dat seama că a retrăit clipele petrecute în magazia de la C.A.P. Viorel apăruse din spatele său și cu ochii injectați de furie, ca un disperat, se repezise asupra ei și, oricât a țipat ea și l-a implorat să o lase în pace, el nu a auzit. Trăgea să-i rupă hainele de pe ea, o săruta pe obraz și se lupta să-i prindă gura, dar cum ea se răzvrătea, nu reușea. Cu
CAP. XVII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1550 din 30 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341011_a_342340]
-
1, înjură lung și apăsă claxonul cu fața tumefiată. Se aud și alte sudălmi. Bătrânul se întoarce, nedumerit, cu o expresie deznădăjduită pe chip. E Mircea Albulescu. De-abia merge. Mașina din fața mea demarează în trombă, foarte aproape de el, șoferul țipă ceva neinteligibil, coloana se pune în mișcare, actorul e pe trotuar, dar încă se mai aud claxoane, cei din spate se grăbesc. Mi se face rușine. Și eu claxonez uneori mașina din față la semafor. Șofer de București. Mitică. Azi
Mircea Albulescu s-a dus să moară, însoțit de un cor de claxoane și înjurături. „Un bătrân înalt traversează foarte greu strada, de-abia merge…” () [Corola-blog/BlogPost/337989_a_339318]