3,053 matches
-
ai spus adevărul, tot adevărul și numai adevărul și poate că e adevărat, nu ai mințit, se întâmplă să fii o persoană emotivă, cu o voință puternică, da, dar ca un fel de stuf tremurător pe care cea mai slabă adiere îl face să freamăte, te vor lega din nou la aparat și atunci va fi mult mai rău, te vor întreba dacă ești viu, iar tu, bineînțeles, vei răspunde că da, dar corpul tău va protesta, te va dezminți, tremurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în orice moment, pe punctul de a aluneca desprins de pe suport. Era o zi de acalmie cea în care îi făcuseră fotografia, comentă cineva într-una din aceste case. Însemnul simbolic păru să învie la primele acorduri ale imnului național, adierea slabă făcuse brusc loc unui vânt energic care nu putea veni decât din vastul ocean și din bătăliile biruitoare, dacă ar fi suflat puțintel mai mult, cu un strop de forță în plus, cu siguranță am vedea apărând valkirii călărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mă simt de parcă aș avea șaizeci și doi, așa sunt de obosită. Câteva clipe mai târziu, Nina Își făcu apariția având pe ea rochia Grace pe care i-o confecționaserăm din șifon de culoarea stridiilor. Plutea În jurul ei ca o adiere de vânt: Nina arăta În ea delicată și de modă veche. Se privi În oglindă și apoi spuse: —O, ia te uită. Asta e Rochia pentru premieră. Pot să o iau acum cu mine? Când Nina fu fotografiată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Joyce și cu mine nu eram în iarna vieții, dar nu încăpea îndoială că primăvara trecuse de mult. Ce aveam acum era o după-amiază de mijloc sau sfârșit de octombrie, una din zilele acelea însorite cu cerul viu deasupra, o adiere răcoroasă în aer și un milion de frunze care încă se mai agață de copaci - cele mai multe dintre ele cafenii, dar cu destule nuanțe de auriu, roșu și galben rămase ca să te facă să vrei să petreci cât mai mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
altele, iubindu-și la fel de mult copiii, dar care își manifestă grija în moduri diferite. Dincolo de efectele psihologice asupra personalității viitorilor adulți, există și o implicație mai „fiziologică”. Înfășați și înfășurați compulsiv cît mai mult timp cu putință, feriți de orice adiere, copiii noștri sînt mai puțin „căliți” și mai îngrijorați de ce li se poate întîmpla dacă se expun așa, neprotejați, amenințărilor „naturii”. Învață să răzbească în viață, să asude muncind din greu, dar rămîn cu o problemă : îi trage corentu’ ! Și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
care tace și ascultă: Mereu e altfel decât credem, dragă Dan. Ai căzut din viață-n viață. Când am deschis ochii, am văzut mult cer albastru și mulți copaci îmbrăcați în chiciură. Sute de gămălii care zburau la câte-o adiere. Aerul mă strângea. Eram culcat pe spate. Mi-am cufundat ochii în cer, cu o mirare de orășean. Deodată am auzit un zgomot ca de apă care curge din țeava robinetului. Venea din imediata apropiere, din dreapta. Am întors capul fără
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
tot, când îl mângâia, îi simțea bătăturile din palmă, mai mult îi răzuia obrajii. Străinul, sprijinit cu capul pe niște zdrențe și învelit cu o pătură cafenie, se uita către fereastra prin care abia pătrundea lumina, iar la câte-o adiere intrau să moară înăuntru și câțiva fulgi. Nu arăta așa de bine ca în ajun, îi crescuse un pic barba și obrazul părea, din cauza asta, murdar. Nu mai semăna deloc cu Iulia. Și parcă era mai supt la față. Întrebarea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
într-o basma albastră, plină de făină pe mâini și pe șorț, încă nu terminase pregătirile pentru Crăciun, dar se simțea, din prag, un miros de varză amestecat cu miros de aluat de cozonac și coajă de lămâie rasă, o adiere care lui Nicu i se părea că-i intră și-n nări, și-n urechi, și-n ochi, îi veni să leșine de poftă. Chiar, ce-ar fi să aibă urechi care simt mirosul? Sau două nasuri, de-o parte
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
șampanie și spuma se destrăma ca dantelăria uzată a anului vechi. Chiar dacă ești un om rațional și știi că numai gazetele au făcut din cineva un personaj misterios și altfel decât toată lumea, tot te simți puțin înfiorat, ca la o adiere rece într-o cameră bine încălzită. Iar dacă ai băut șampanie Dom Perignon îți vine chiar să crezi că e ceva necurat la mijloc. Dan începu să vorbească. Rostea cuvintele ca pentru el, fără să se fi sculat în picioare
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
al treilea și al patrulea. Cu toată căldura de afară, apa era încă foarte rece. N-au rezistat în ea mai mult de cinci minute fiecare. La ieșire, neavând prosoape la ei, trebuiau să se usuce cu toții la soare sub adierile șfichiuitoare ale Austrului care le făcu pielea aspră și albastră ca la găină. Seara, fiecare pe la casele lor, trebuiau să dea ochii cu părinții. Mult timp după acest eveniment participanții la excursie povesteau celorlalți elevi despre aventurile și peripețiile prin
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sindicatului" sau, mai pe înțelesul tuturor, cu piciorul. Nu avea de făcut altceva, decât o discretă plimbare nocturnă, ceva mai lungă, care putea deveni chiar plăcută, dacă știa s-o fructifice. Era trecut de miezul nopții. Lipsa totală a norilor, adierea ușoară a unui vânticel călduț de primăvară abia perceptibil, stelele care se zăreau pe cer printre luminile fluorescente ale tuburilor cu neon, toate la un loc se puneau chezășie că ploaia nu constituia o amenințare imediată. Ca să se simtă cât
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în stare, au smucit sania chiar în secunda când și stăpânul a împins-o. De la început au pornit-o în viteză. Va fi cea mai plăcută etapă din călătoria sa. Cerul senin, nici urmă de nori, iar din spate o adiere de vânt, plăcută și odihnitoare, îl împingea spre înainte, în avantajul câinilor și al lui personal. Din mers, cu gândul la bucuria cu care va fi întâmpinat de femeia și copiii lui, zări chiar în imediata sa apropiere, pentru prima
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și la ființele efemere, pofta de a mai apuca măcar încă o asemenea zi, înainte de a-și da obștescul sfârșit. Coroanele copacilor de mărimi, esențe și culori diferite, cu ramurile lor îmbătrânite, fără vlagă, au început să se rărească. Sub adierea continuă a vântului și a umezelii, frunzele muribunde se desprindeau din când în când, ca apoi, cu părere de rău, să mai planeze câteva secunde pentru a-și lua adio de la măreția lor, căutându-și fiecare locul unde să se
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pădure, ca jivinele la pândă... „Ia, ascultă! murmura el abia șoptit, îi auzi cum foșnesc?... Anuuca... Anuuca...!, îi auzi cum o cheamă?! șoptește el, eu ochiul cenușiu, lărgit mult,.. ca să prindă foșnetul frunzei, apoi continuă... „Fagii la cea mai mică adiere, povestesc povestea ei și a lui Tudor, îi auzi și începe să murmure cu ochiul închis...“A fost odată, a fost... ce n-a mai fost...!“, din ochiul închis șiroind lacrimi pe obrazul mutilat. Bietul om... asculta glasul pădurii și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Răsuci o țigară, în foița subțire... și‟i întinse punga, din piele de oaie, cu tabac lui tătâne-su, bătrânul Toma. Asta însemna că povestirea avea să dureze... ...Cum spuneam... de-o săptmană înduram, numa‟ colb și soare.. Nici măcar o adiere de vânt... Zăpușeală mare, mare zăpușeală, fără o fărâmă de nour... Cerul, parcă blestemat, rămânea tot gol și uscat... Era luni... Așa începu pădurarul povestirea cu un oftat adânc. Era‟n ajun de Sânt Ilie, după a 6-a duminică
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
grabă, parcă era fugărită de cineva din urmă... era parcă ceva neliniștit în aer... domnea totuși o tăcere adâncă și apăsătoare, care începu să mă strângă din toate părțile... Fumegarea amurgului s-a împânzit într-aceeași liniște neclintită de nici o adiere. După aceea s-a înnoptat și s-au aprins stelele într-un văzduh fără nouri. Până la răsăritul lunii mai era preț de un ceas. Înaintea mea se înălța, ca un munte întunecat și amenințător, dealul Movila Roșie. Am închis ochii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o rână, apar printre ierburi înalte, printre crengi uscate, verdeață și bălării. Acolo‟s străbunii satului... Acolo‟i o lume, care a fost... În jur, țăcănit de lăcuste, păsări care zboară și cântă prin copaci, flori firave tremurânde fără vreo adiere, fluturi albi mângâindu-le... gâze...Viața pulsează aici, cu zgomot măsurat, ținând de urât celor morți. - Ah, aici! ..tresări Anuca. În fața crucii, pe mormânt, un buchețel de flori de câmp, proaspete, puse acolo de un ceas, cel mult două... Un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
moartea, dar când se gândea la ea îi era frică. Amintirea agoniei lui îi mai stăruia încă în minte. - Odihniți-vă în pace, mamăică și matale bunicule... Dumnezeu să vă aive în paza Sa !.. Salcâmii se clătinau încet-încet, fără vreo adiere de vânt... așa se clatină ei mereu... fără vânt. Anuca se întristă când se gândi la toate lucrurile astea; la mama ei, la bunicul ei, la mirosul acela de crizanteme, care devenise atât de familiar atmosferei cimitirului, miros de lucruri
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
explica originea celor ce sunt în putere s-o vindece -, hotarul dintre dreapta judecată și întunecarea ei poate la fel de ușor a fi încălcat, precum poate fi încălcată sensibilitatea demnă de un sugar, ce pornește să scâncească chiar și pentru simpla adiere de vânt, care tocmai și-a schimbat un pic direcția. De vorbit despre motivele pentru care ajunsese ea la azil, nu mai vorbiră, însă efectele traiului ei de acolo nu încetau să demonstreze că ele există, totuși. Zilele nu conteneau
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
vom îmbătrâni, ne vom pierde forțele și ne vor devora. Căpitanul Kaleb-el-Fasi, comandant al pierdutului post militar din Adoras, „Curul Dracului“, cum îi spuneau în armată acelui loc, își dădu capul pe spate și contemplă îndelung palmierii pe care nici o adiere de vânt nu reușea să-i unduiască și cerul de un albastru albicios, ce-ți rănea ochii doar cât îl priveai. Se gândi la familia lui: la soția pe care o pierduse și care obținuse divorțul ca urmare a condamnării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
atât de extenuant încât nici muștele nu mai zburau, străbătu cu pași lenți solitarul pâlc de palmieri și-și căută adăpost în baraca lui, lăsând ușile și ferestrele complet deschise, într-o încercare de a profita de cea mai mică adiere. Acela era ceasul pentru gaila, siesta sfântă în deșert, căci în timpul celor patru ore de căldură maximă oamenii - ba chiar și animalele - trebuiau să stea liniștiți la umbră, dacă nu voiau să riște să se deshidrateze și să se prăbușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi tăie jugulara dintr-o singură crestătură. Contemplă scurta sa agonie, își șterse mâinile cu cearșaful murdar, luă revolverul și pușca și se apropie de ușă, de unde aruncă o privire afară. Santinela era la fel de adormită ca la venire și nici o adiere de vânt, nici o suflare de viață nu mișca palmierii. Alunecă de la un trunchi la altul, până ajunse la dune pe care se cățără cu agilitate. După cinci minute, dispăruse de parcă l-ar fi înghițit nisipul. Se însera când ordonanța căpitanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o dată placa de sare sub picioarele lui. Când se simți în siguranță, își continuă drumul, unduind tristul steag sub un soare ce începea să se transforme în plumb topit, dându-și seama că în groapa formată de salină, fără o adiere de vânt și încinsă de soare, temperatura era mai mare cu cinci grade, iar aerul îi ardea plămânii. Observă că targuí-ul obligase cămila să îngenuncheze și îl aștepta în picioare, lângă ea, cu pușca pregătită, și la mijlocul drumului regretă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acum griji, căci oricum avea destule - dacă pune sau nu piciorul pe un cuib de scorpioni. La vreo trei sute de metri în stânga lui găsi locul potrivit pentru urcuș și, când își iți capul spre imensitatea erg-ului și o ușoară adiere de vânt îi atinse fața, se prăbuși pe nisip, epuizat, binecuvântându-l pe Creator că-i îngăduise să scape din capcana de sare, deși avusese un moment în care fusese pe punctul să-și piardă încrederea, convins că n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că-i o scorpie care nu iubește decât dobânda... Stau uneori de vorbă cu vântul, Z. El-Zorab m-a făcut să cunosc vântul, să-l înțeleg. Am în cap și proiectul acesta: vreau să pictez vântul prieten, tămăduitor, nevăzutul vânt, adierea de aer, nu tornadele. Aivazovski a intrat în istorie ca pictor al apelor, al mării. Privesc valurile Caraibelor și-mi vine să cred de multe ori că plăsmuirile lui Aivazovski sunt mai seducătoare decât cele ale realului. Mă voi apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]