3,337 matches
-
tatăl meu, mă făcuseră să trec de la disperare la liniște. Schimbarea atât de bruscă și radicală a stării mele Îmi descoperea, parcă pentru prima oară, ceva despre mine Însumi, despre dependența de stimuli exteriori pentru a fi fericit sau nefericit, agitat sau calm. Întotdeauna când terminam un proiect În teatru reveneam În viață cu dorința nemărturisită de a găsi și aici intensitatea pe care mi-o oferea scena. Dezamăgirea era pe măsura decalajului - după o premieră, nimic nu rămânea „intens“ mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu actorul și cu cântărețul. Și În operă, și În teatru, cu cât un actor sau un cântăreț este mai nesigur de el, cu atât vrea să fixeze totul mai devreme. Și cu cât Îl simt mai neliniștit și mai agitat, cu atât eu, care din fire sunt neliniștit, devin mai agitat ca el și, consecință a nesiguranței, Încerc să schimb mereu, perfecționez la nesfârșit mișcarea. Și faptul că vreau să schimb până În ultima clipă provoacă cutremure În culise, e ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu cât un actor sau un cântăreț este mai nesigur de el, cu atât vrea să fixeze totul mai devreme. Și cu cât Îl simt mai neliniștit și mai agitat, cu atât eu, care din fire sunt neliniștit, devin mai agitat ca el și, consecință a nesiguranței, Încerc să schimb mereu, perfecționez la nesfârșit mișcarea. Și faptul că vreau să schimb până În ultima clipă provoacă cutremure În culise, e ca un virus În computer. Lucrez cel mai bine cu cei care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
noastră plimbare de dimineață a fost tulburată de un incident violent. Niște cazaci cu fețe fioroase și imbecile Învârteau niște bice, Îndemnându-și căluții care se ridicau În două picioare și fornăiau, să dea buzna Într-o gloată de oameni, agitată. O mulțime de căciuli și cel puțin trei galoși zăceau ca niște pete negre pe zăpadă. O clipă am crezut că unul dintre cazaci vine spre noi și l-am văzut pe Max scoțând pe jumătate dintr-un buzunar din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dorești să vorbești mai elocvent despre asemenea lucruri, despre multe altele care speri Întotdeauna că ar putea supraviețui captivității În grădina zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă casă Înăbușă monologul Mnemosinei cu trosnetele și gemetele lor În noaptea agitată. Suspinul lor va dăinui. Burlanul dintr-o parte a terasei se aude bolborosind constant, ca o persoană pisăloagă. Uneori, un foșnet tulbură ritmul ploii printre frunze, făcând-o pe Tamara să se Întoarcă În direcția unui imaginar zgomot de pași
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să lupte Împotriva Armatei Roșii, care ataca Crimeea dinspre nord. Tata a devenit ministru de Justiție În Guvernul Regional instalat la Simferopol și familia lui a fost instalată lângă Ialta, la Livadia, fostul domeniu al țarului. O veselie impertinentă și agitată provocată de cucerirea câtorva orașe de către Albi, a readus, Într-o versiune vulgarizată, bucuriile anilor de pace. Localurile făceau afaceri minunate. Toate genurile de teatru prosperau. Într-o dimineață, pe un drum de munte, am Întâlnit brusc un bizar cavaler
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și m-a invitat la un restaurant scump și la modă din Paris, ca să stăm de vorbă de la suflet la suflet. Din păcate, Întâmplător am o aversiune morbidă față de restaurante și bistrouri, În special față de cele pariziene - detest Îmbulzeala, chelnerii agitați, boemii, cocktailurile cu vermut, zakuski, spectacolele de bar și așa mai departe. Îmi place să mănânc și să beau lungit (de preferință pe o canapea) și În liniște. Nici discuțiile de suflet, destăinuirile În manieră dostoievskiană nu sunt genul meu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-se, cu bucurie. Ștefan, cu un rânjet amar, sarcastic: Întocmai! "Io Ștefan Vodă, din mila lui Dumnezeu, Mare Voievod și Mare Domn a toată Țara Moldovei!" În carne și oase!...Mai ales oase!... "Magnific"! rostește și desface larg brațele, febril, agitat, ironic. În toată splendoarea strălucirii mele!... Oare, nu mă cântă prostimea: "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare, Seamăn pe lume nu are, Decât numai mândru' soare"?! Mă iartă, se căinează vinovat Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Daniil cu disperare. Și... și eu, netrebnicul domn "Ucigător al neamului moldovenesc", hălădui năuc, jelesc, mă tângui și nimica alta nu fac! Brusc, răstoarnă pe gât ulcica cu afion până la ultima picătură, apoi, o trântește pe masă. Merge de colo-colo, agitat, târșind piciorul. Cutremurat de un fior se lipește de piatra rece ce-i domolește fierbințeala; sudoarea îi șiroiește pe șira spinării, se prelinge pe zid și picură: pic-pic... Privește fascinat în flacăra unui muc de lumânare ce pâlpâie zbătându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trup, cu pelerină scurtă după moda italiană îi pune în valoare elegantul trup: înalt, zvelt, musculos; la gât, într-un colan de aur, se leagănă un medalion cu același obsedant vultur bicefal; la șold, se zbuciumă în ritmul pașilor lui agitați, amenințător parcă -, un mic pumnal de argint. Soră dragă! Unchiule! Nu mai pot răbda! răbufnește el mânios. Lâncezesc în Cetatea Sucevei! Nu mai pot răbda! V-am rugat să stăruiți! Stăruiți! Să-mi dea odată oștenii făgăduiți! Cu ce-oi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zor, pe vârtelniță, feșile. Înțelege-l și tu, turcii bat la porțile Moldovei... Trei steaguri de oștire numai?! Și pe ăștia și i-a rupt din inimă... Pentru fratele soaței sale "Doamna Țării" putea face mai mult, spune Alexandru acuzator, agitat. Oare nu pentru această pricină ai acceptat să te însoțești cu el?! Cine era Ștefan Vodă?! spune el cu dispreț. Un... un voievod fără nici o vază în Europa, domn peste un neam sărac, aproape varvar! Tu, tu i-ai dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
palma sudoarea pe frunte. A dat Dumnezeu de ne-am unit puterile. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la botinele Măriei tale să le lege! se înfurie Șendrea, sărind din jilțul pe care stătea. Ștefan măsoară odaia cu pași agitați și se împiedică într-o blană de urs. Se oprește lângă fereastră. O deschide. O pală de vânt și stropi de ploaie îl izbesc în față. Crezi că mi-a fost ușor? Maica m-a fătat cu un băț în loc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă spăl!! Repede!! Haricleea dă să fugă, dar se oprește. Dacă n-am caldă... o încălzesc? Și rece! Cum o fi! Adă-mi-o! Repede! Stai! Și la cuhne, vezi de mâncare! Să pregătească repede! A venit Domnul! strigă și, agitată, aruncă cartea de pe măsuță. Punem masa aici! Trebuie să fie tare flămând! Și nu uita de vin! Să fie din cel ce-i place. Să fie rece și... și cât mai tare! Ce stai?! se răsti la Haricleea, copleșită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mult, vezi și nevăzutul cu ochii minții... Ștefan, muncit, frământat: Nu știu ce să cred... Aș vrea să te cred. "Oaste de strânsură"... Oricum, e târziu, prea târziu... Ce mai putem face? se întreabă pe sine și începe să dea ocol chiliei, agitat, bântuit de gânduri. Și totuși... mormăie el, încolțindu-i o geană de speranță. S-ar putea totuși... De ce să nu se poată?... Se poate foarte bine! se aprinde el, iluminat. Da! Da!... Știu ce putem face! Să vină! Să buciume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
le-o purtam profesorilor noștri adevărați, la care ne gândeam tot timpul, pe care îi aveam mereu în cap. În general, „interpretam” orice figură. La un meci internațional de polo, desfășurat în bazinul din incinta stadionului „Tineretului”, portarul olandezilor, foarte agitat, zbierând tot timpul, numai cap firește (în sensul că atâta se vedea din el, restul era în apă), un cap ce ne amintea, datorită caschetei specifice respectivilor sportivi, de fețele parașutiștilor hitleriști din filmele de război, se metamorfoza pentru noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
micile ei exclamații m-au făcut însă să ciulesc urechea, am priceput că d-na P. îi comunica o veste foarte importantă, că s-a întâmplat ceva deosebit de grav. Convorbirea, strict informativă, a fost scurtă și peste câteva clipe mama, agitată și cumva nedumerită, a intrat în camera mea și mi-a spus... Așa am aflat în dimineața zilei de 21 august 1968 că „rușii au intrat în Cehoslovacia”. Bineînțeles că am lăsat cronica baltă (articolul acela a rămas neterminat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îi împovărează, lăsându-i pe ceilalți să se descurce cum pot. * În acel an, 13 decembrie cădea într-o duminică. Sâmbătă, pe 12, Marcel Mihalaș mi-a telefonat de două ori și am vorbit îndelung: mi s-a părut ușor agitat, dar cum așa era el de obicei în ultima vreme, starea lui nu m-a alarmat. A doua zi de dimineață, pe la zece, m-a căutat încă o dată la telefon, iar pe la amiază, probabil, „a făcut-o”, servind un prânz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
inspirație. Forma perfectă a clopotului se încheagă în întunericul minții neștiutoare și rezultatul întrece toate așteptările. Taina bătrânului meșter, nedivulgată urmașului, este redescoperită de către acesta ca printr-o iluminare. Rubliov, care urmărise avid giganticul efort colectiv și, din ce în ce mai intrigat, comportamentul agitat și ciudat, de un despotism pe jumătate pueril, pe jumătate ținând de o fanatică credință în vocația sa, al tânărului artist de o infailibilitate cvasi-isterică în hotărârile pe care le ia și le impune, desprinde tâlcul profund al acestei fantastice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
împreună”. Or, aicea este marea taină sau marea probă : să producem un circuit întreg, constând din divulgarea acestei vacuități, a acestui neant uman și apoi ratificarea lui, totuși, în ordine umană. „Da, ăștia suntem și vă iubim așa cum sunteți : nimicuri agitate, nimicuri mișcătoare”. Or, lucrul ăsta nu mi se pare că este, cum să spun, o capitulare, o acomodare, un fel de „colaboraționism” ilicit cu aceste spectre pernicioase. Nu. Dimpotrivă, este acceptarea și recunoașterea unei esențe din care se constituie totuși
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a fost dus pe ultimul drum de către toată suflarea Bolgradului. * Eram în 13 februarie și mă aflam la preparație, la copiii lui ștefan Meran. Vine un căruțaș din Tabacu, gâfâind, dă buzna în camera unde lucram și-mi spune foarte agitat că a venit cu căruța și să mergem repede acasă că doamnei îi este rău. Steluța era în concediu prenatal de două săptămâni iar căruțașul era un tânăr vecin. Când am ajuns acasă Steluța era în chinurile facerii. Moașa, o
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
rostul duzilor. Odată cu sămânța, primeam și puieți de dud care trebuiau plantați. Când m-am întors la primărie și i-am spus contabilei ce cantitate de ouă am luat, s-a prins cu mâinile de cap și m-a întrebat agitată: Ați mai crescut viermi de mătase? Nu am crescut și nici nu știu cum se cresc. Când se vor face mari, nu vor încăpea în sala de ședințe, mi-a spus și a plecat destul de nemulțumită, știind că va trebui să se
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
ușa primăriei. Sunt țărani, mecanizatori de la secția de tractoare, sunt câțiva profesori de la școala de peste drum și mulți elevi mai mari, dar și unii foarte mici însoțiți de învățătoare. Nu înțeleg nimic. Câțiva bărbați pe care nu i recunosc discută agitat și arată spre clădirea primăriei în care mă aflu singură, singurică. În cele din urmă un grup de bărbați urcă scările spre primărie și se așează pe banca din curte. Nu îmi este frică, dar sunt curioasă. Ce se întâmplă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
acțiunile noi, o dobânda de 5%. Deoarece guvernul nu dorea retragerea legii, găsind că „afacerea Strousberg” era mai degrabă o chestiune de drept și nu una de forță (de aceiași părere era și prințul Carol), lucrurile au devenit tot mai agitate. În urma repetatelor Încercări ale lui Carp și Rosetti, s-a ajuns la o soluție de compromis: În octombrie 1871 s-a constituit Societatea acționarilor căilor ferate române, În frunte cu bancherii germani Bleichroder și Hansemann, care se angaja să facă
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
vâlvă. Noi așteptam pe Domnul Director care, simțeam, ne-ar fi crezut. Era, însă, la Cernăuți, cale de două ore cu mașina, urma să vină doar seara. Până la sosirea lui s-a prezentat "la anchetă" colegul nostru Bobu, nechemat, dar agitat, indignat, cerând să fie "audiat, deoarece el știe adevărul". Am tresărit cu toții, și poliția și reclamantul, fiecare poate din alt motiv (noi, învinuiții, care ne miram că încă nu se simțise lipsa cărții, aceea care ne-ar fi descalificat total
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Internaționala pe malul rusesc, într-o zi în care la noi era Paștele, de ce au adus câțiva oameni legați între ei și au îndreptat către ei puștile; de ce au căzut oamenii aceia, unul peste altul, dar legați într-o grămadă agitată, de le-au sărit cușmele din cap, de ce urla câinele nostru, Grivei. Când am înțeles, m-a apucat un plâns cu sughiț. Rezultatul a fost curios: am privit de atunci la malul rusesc cu binoclul întors, să îndepărtez (în mintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]