3,034 matches
-
întindea coasta golașă a munte lui ce urca abrupt spre vârful ce se ridica în depărtare. Se opri să admire pentru câteva clipe peisajul copleșitor. Creasta se contura pe cerul senin, fără nici un nor. Albia pietroasă a pârâiașului împărțea pajiștea alpină în două. Izvora de undeva de mai sus, de după un stei de stâncă ce se sumețea din mijlocul mării de verdeață. Zona înierbată se termina la poalele vârfului stâncos, în formă de piramidă. Soarele coborâse în spatele piscului iar umbra acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ori erau nevoiți să meargă în șir câte unul. Ileana era în frunte, deschizând drumul. În urma ei venea Toma și Calistrat care încheia coloana. După socoteala inspectorului nu mai aveau mult. Ar fi trebuit să ajungă în curând la pajiștea alpină de sub stânca din vârf. Deși mult mai puțin intensă, senzația că în continuare sunt priviți nu dispăruse cu totul. Câteva clipe se gândi că poate totuși Pohoață se afla undeva în spatele lor spionându-i. Renunță repede la ideea aceasta, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sau chiar îl sărutase înainte de a pleca? De ce ar fi făcut asta? Ciudat ce întrebări îl frământau acum! Pașii îl purtau mai departe fără să-și dea seama. Mergea din reflex, urcând panta domoală spre vârf. Se afla la mijlocul pajiștii alpine. Se miră și el cât de departe ajunsese, ajunsese lângă pârâul care împărțea coasta în două. Era mai mult un izvor, un firișor de apă ce se scurgea la vale. Păși ușor peste albia îngustă și se avântă mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de când Ileana și Calistrat îl duseseră să-l prezinte zeilor și nici nu mai simțise nevoia să revină. Acum însă, fără să poată spune de ce, pașii îl purtaseră exact acolo. Nici nu-și dădu seama când ajunse la marginea pajiștii alpine. Drept înaintea sa, se ridica Stânca Adevărului. Măcar aici nu se schimbase nimic, masivul pietros se înălța falnic din mijlocul mării de iarbă unduitoare. Se opri imediat sub liziera pădurii, așteptându-se să fie cuprins din nou de teroarea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu erau călări, inclusiv Katsuyori și fiul său. Ajunși, cu chin cu vai, la cătunul de munte Komagai, Katsuyori și însoțitorii lui descoperiră că singurul om pe care contaseră se răzgândise pe neașteptate. — Refugiați-vă în altă parte! Blocând cărarea alpină spre Sasago, Oyamada Nobushige împiedica grupul lui Katsuyori să treacă. Katsuyori, Taro și tot grupul nu mai aveau încotro. Tot ce puteau face era să schimbe direcția și o luară la fugă spre Tago, un sat de la poalele Muntelui Temmoku
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răspunse Kyuemon. — Împrumută-mi harta ta. Luând harta de la Kyuemon, Hideyoshi compară construcția stăvilarului propus cu topografia terenului. Pe trei laturi se aflau munți, care creau o formațiune naturală ca un golf, întinzându-se, la apus de Kibi, spre zona alpină din cursul superior al râului Ashimori, la miazănoapte de Muntele Ryuo, până la masivul din lungul graniței cu Okayama, iar la răsărit, către marginea Muntelui Ishii și Kawazugahana. Castelul Takamatsu era situat chiar în mijlocul acestei câmpii deschise. În ochii lui Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vreme gândurile lui Mitsuhide erau preocupate de probleme omenești, fie că era treaz sau adormit, fie că mânuia pensula pe un tablou. Trăia în între oameni, în mijlocul demonilor care se întreceau și între flăcările mâniei și ale răutății. Cu toate că aerul alpin era plin de cântecele cucilor, sângele fierbinte care i se ridicase la tâmple în timpul retragerii din Azuchi încă nu se calmase. În timp ce urca Muntele Hiei, cugetul lui Mitsuhide nu era împăcat nici un moment. Cât de pustiit arăta totul, în contrast cu prosperitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
strofă a lui Mitsuhide. Strofa de încheiere, care unifica opera, fu compusă tot de Mitsuhide: Vremea ca provinciile Să trăiască în pace. După ce călugării stinseră lămpile, Mitsuhide păru să adoarmă aproape imediat. Când, în sfârșit, puse capul pe pernă, vântul alpin de afară făcu să freamăte copacii, urlând prin streșinile acoperișului atât de straniu, încât ai fi zis că monstrul mitologic cu nas lung, Tengu, scotea un țipăt înspăimântător. Dintr-o dată, Mitsuhide își aminti povestea pe care o auzise de la preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ochi. Și unde era Hideyoshi în ziua a optsprezecea din Luna Întâi? Ce făcea? Însoțit doar de câțiva vasali de încredere, ocolea, pe la miazănoapte, lacul Biwa, traversând, pe furiș, zona montană de pe granița dintre Omi și Echizen. În timp ce cutreierea satele alpine și podișurile, care încă erau îngropate sub un strat gros de zăpadă, Hideyoshi arăta cu un băț de bambus locurile strategice și dădea ordine din mers: — Ăla nu-i Muntele Tenjin? Construiți și acolo niște bastioane. Și înălțați unele chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
șaptesprezecea, trupele sale porniră pe drumul șerpuitor de pe malul lacului, spre nordul provinciei Omi. El, unul, se deplasa călare. Briza primăvăratică îi juca pe chip, în timp ce călărea sub stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
rău, trădarea lui Shogen era stabilită definitiv pentru a doua zi dimineață, iar acesta aștepta momentul când avea să primească armata clanului Shibata în fortăreață. * * * A douăsprezecea zi din lună, miezul nopții. Focurile de tabără ardeau mocnit și, în tabăra alpină învăluită în cețuri, nu se auzea decât foșnetul brazilor. Deschideți poarta! strigă cineva cu glas scăzut, bătând, repetat, în poarta de lemn a palisadei. Micul fort de la Motoyama fusese înainte cartierul general al lui Shogen, dar Hideyoshi îl înlocuise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Când vin cu zorii la ferești, Îi spun atuncea la povești... Minunea viagrei Cel care pân-a lua pastile Ziceai că nu mai are zile, Azi lângă soață e în stare Să aibă chiar și nopți polare. Ecologică Prin pădurile alpine, Cu puștoaice când petreci, Nu mai vezi poteci virgine, Nici virgine pe poteci. Surpriza ghinionistului Este cel mai jalnic dintre semeni, Nu mă mir că umblă iar tehui: I-a născut soția patru gemeni Și, din toți, doar unul e
ION DIVIZA by ION DIVIZA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83938_a_85263]
-
BRICIU ATANASIU <biography> Data nasterii: 31 decembrie 1962 Locul nasterii:Lupeni, judetul Hunedoara Domiciliul: Sopron, Ungaria Referinte: Premiul 1 la Concursul de poezie ”Prin colbul vremii” editia a 2 a, decembrie 2012 </biography> Peregrinaj în alb departe de tine zăpezi alpine mi-au nins sufletul sărman peregrin fulgi albi și blajini precum mâinile bunicii (înălțate cândva în văzduhul rezemat de Retezat într-o zi de joia mare) mai dezmiardă obrajii aprinși ai copilăriei împletesc în busuiocul sfințit sub icoane râsetele nestăvilite
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe faleza de la Lick Pier, în Venice. Se zvonea că unul dintre marinari și-ar fi pierdut un ochi. Altercația s-a extins și a adus față în față personalul de la baza navală din Chavez Ravine și niște pachucos din Alpine și Palo Verde. Ziarele au scris că mexicanii purtau, pe lângă șișuri, și însemne naziste și că sute de soldați în uniformă, marinari și infanteriști, au năvălit în centru orașului Los Angeles înarmați cu ciomege și bâte de baseball. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fiecare cuvânt, fiecare șoaptă a mea. Nu le auzise pentru că, având Îndoielile mele, nu rostisem nici o vorbă. Dacă aș fi rostit vreuna, i-aș fi spus să-i mulțumească prietenului meu care plătise aparatul. Oare auzise atunci liniștea, acea Liniște Alpină despre care vorbise În trecut? În acel trecut se mințise pe ea Însăși; acum mă mințea pe mine. Înainte de a pleca spre Basel și Berlin, s-a Întâmplat să mă plimb de-a lungul lacului În noaptea aceea rece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
așezate pe șapte gâturi spiralate și cu trunchiul ei ciudat, puhav, cu niște tuberculi cu nasturi pe părți și terminându-se Într-o coadă Înnodată. Alte cărți pe care le-am găsit În podul acela, printre ierbare pline cu căldărușe alpine, cu palemonia albastră, cu Lycneea, cu crini roșii-portocalii și alte flori din Davos, aveau mai multă tangență cu subiectul meu. Am luat În brațe și am cărat jos glorioasa povară alcătuită din patru volume extrem de atrăgătoare: planșele Mariei Sibylla Merian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
să ajungă să gândească. S-a produs Însă și o schimbare mai generală, care a coincis cu entuziasmul meu de adolescent pentru fluturi și fluturi de noapte. Acel tip de specie victoriană și staudingeriană, ermetică și omogenă, cu „varietăți“ diverse (alpine, polare, insulare) atașate ei din afară, ca un fel de anexe incidentale, a fost Înlocuită cu un nou tip de specie, multiformă și fluidă, constând organic din rase și subspecii geografice. Aspectele evoluționiste ale cazului respectiv erau astfel puse mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Praga, unde ne-am dus ca să i-l arătăm mamei pe copilul nostru, În primăvara anului 1937, era parcul Stromovka, unde dincolo de arborii Îngrijiți de om, era o atmosferă de sălbăticie unduitoare. Îți amintești desigur și grădinile stâncoase cu plante alpine - sedum și saxifraga - care ne-au escortat - ca să zicem așa - În Alpii din Savoia, Însoțindu-ne Într-o vacanță (plătită din ceea ce reușiseră să vândă traducătorii mei) și apoi ne-au urmat Înapoi până În orașele de la șes. Niște mâini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
vale, de unde drumul o cotea spre stînga, nu puteai face altceva decît să ajungi aici, sus, în acest loc. Jos de tot se întrevedea drumul mare, cu așezările sale presărate la cîțiva kilometri una de alta. De partea cealaltă, pajiștile alpine străluceau în soarele asfințitului. De cînd n-am mai rătăcit pe pajiștile de pe culmile Parîngului... Voir si le port est encore port, m’y voir encore... Îmi dau seama că nu mai am timp să ajung jos în vale, acasă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
poetozaur. Ne fascinează scaunele înalte. Fiindcă nu intuim genunea de sub ele. Omul nu putea bănui că avatarurile lui pot fi și descendente. Criticul literar propune piste de lectură, nu topuri și coronițe. Toți grafomanii cred că au sub tălpi vârfurile alpine ale artei. Toți vindicativii se cred justițiari. Încearcă să iubești măcar un om, nu omenirea. Suntem egali numai la începutul cursei. Averile dobândite prin furt nu ajung niciodată acte de mecenat. Tiranii și utopicii au crezut că pot da păcii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nivelul maxim al jojei, și nu de oricine, ci de o infractoare periculoasă. Dar ce linie a capotei, Își spunea el, nemaculată de rugină, zgârieturi sau găinaț, ce ținută de drum, pusă În valoare de balansul acela ademenitor prin virajele alpine, ce timbru Învăluitor al claxonului, plin de chemări ascunse! Cum vibra acoperământul de pânză În bătaia vântului, Își amintea Fauvé, prins de rama parbrizului În doar două bride subțiri! Cât de feciorelnic, dar și cât de impudic Își dezvelea Alfina
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Michael datorită faptului că părinții lor s‑au mutat la oraș. Sunt bucuroși că nu trebuie să trăiască în provincia îngrozitoare și mărginită pe care o cunosc din casa de la țară a bunicii. Orice, numai asta nu. Acolo unde stăncuțe alpine, ciori și alte lighioane se așează țipând pe copacii desfrunziți deja de iarnă. Unde diverși nori trec sfârâind pe cerul tulbure, căprioarele behăie, iar copiii nespălați de la școala generală și copiii debili de la școala complementară se înghesuie în autobuze. Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pianul, Debussy, picturi impresioniste, un lac, oi, cărăbuși de pădure, nori aurii, drumeții cu rucsacul în spate. Mici rendez‑vous‑uri la care se fac planuri mari, orchestra de la Hofburg, cluburile de jazz, limonada, ștrandul, să pornești pe o pășune alpină de la marginea satului - din păcate e prea puțină zăpadă - un accident la schi după care te faci bine din nou, glume care te fac să uiți că ești bolnav la pat. Sentimente pe care le ghicești, surprize de ziua ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
viața lui. Și era conștient că nu vor dispărea nicicînd din el, așa cum nimeni nu poate elimina din trupul său sîngele tatălui său, țesătura strămoșească statornică a timpului Întunecat. Iar din acest motiv, acum, În timp ce privea pe fereastra trenului, zăpezile alpine singuratice și pădurile Întunecate vrăjite, trăi sentimentul firesc al recunoașterii imediate, sentimentul că locurile acestea Îi fuseseră totdeauna cunoscute, că se afla acasă. Și acest sentiment ciudat, necunoscut, sălbatic, Înălțător Îi cuprinse, Îi inundă sufletul, ca o muzică măreață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să se stingă lumina În compartiment și muribundul se Întinse pe fotoliu să se odihnească. TÎnărul consimți cu bunăvoință și chiar cu bucurie: călătoria sa se apropia de sfîrșit, iar afară lumina lunii, ce răsărise devreme, Învăluia pădurile și zăpezile alpine Într-o vrajă ciudată, strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]