134,309 matches
-
am ieșit din casă și aud sunând un telefon care ar putea fi la mine sau în alt apartament și mă reped înapoi, ajung gâfâind, pentru că am urcat scările în fugă, iar telefonul tace și nu voi ști niciodată dacă apelul era pentru mine. Sau când sunt pe stradă, și aud sunând telefoanele în case necunoscute; chiar și atunci când sunt în orașe necunoscute, în orașe unde prezența mea e ignorată de toată lumea, chiar și atunci, auzind țârâitul, primul meu gând vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
chiar și atunci, auzind țârâitul, primul meu gând vreme de o fracțiune de secundă e că acel telefon mă cheamă pe mine, și în fracțiunea de secundă următoare simt ușurarea de a ști că pentru moment sunt exclus de la orice apel, de neatins, la adăpost; dar ușurarea durează numai o fracțiune de secundă, căci mă gândesc imediat că nu numai telefonul acela necunoscut sună, ci la multe sute și mii de kilometri se află telefonul din casa mea, care cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sunând un telefon. Asta mă enervează; involuntar încetinesc pasul; ciulesc urechea să aud dacă cineva răspunde și-mi pierd răbdarea dacă țârâitul continuă. Alergând mai departe trec prin fața altei case în care sună un telefon și mă gândesc: „E un apel care mă urmărește, cineva caută în cartea de telefon toate numerele din Chestnut Lane și cheamă o casă după alta, să vadă dacă mă găsește.“ Uneori, toate casele sunt tăcute și pustii, pe trunchiurile copacilor aleargă veverițele, coțofenele coboară să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
greutate ca de o ventuză, în timp ce picioarele ei slabe și goale îmi încingeau șoldurile. Doamna Miyagi era de o agilitate extraordinară: picioarele ei, în șosete albe de bumbac, se încrucișau pe osul meu sacral, strângându-mă ca într-o chingă. Apelul meu către Makiko nu rămăsese neascultat. În spatele panoului de hârtie al ușii glisante se desena silueta fetei, îngenuncheată pe rogojină, întinzând capul prin ușă, gâfâind, deschizând buzele, căscând ochii, în timp ce urmărea tresăririle mamei sale și ale mele cu interes și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
inteligentă și, dacă asta însemna atât de mult pentru ea, de ce să n-o promoveze, la o adică? Ar putea-o ajuta la investigații, ceea ce ar însemna o mai bună gestionare a timpului decât statul la birou în așteptarea vreunui apel telefonic. Ar putea achiziționa un robot telefonic care să înregistreze apelurile dacă ea era pe teren, plecată să ancheteze un caz. De ce să nu-i acorde o șansă și s-o facă fericită? — Atunci, ai să capeți ceea ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să n-o promoveze, la o adică? Ar putea-o ajuta la investigații, ceea ce ar însemna o mai bună gestionare a timpului decât statul la birou în așteptarea vreunui apel telefonic. Ar putea achiziționa un robot telefonic care să înregistreze apelurile dacă ea era pe teren, plecată să ancheteze un caz. De ce să nu-i acorde o șansă și s-o facă fericită? — Atunci, ai să capeți ceea ce-ți dorești, îi promise Mma Ramotswe. Începând de mâine vei fi promovată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de fapt. Dar știi ce-i nostim? Au publicat gazetele fragmente din textul lui și e foarte bine scris. Dar s-au sesizat cei de la Asociația pentru Drepturile Omului și-au acuzat autoritățile noastre de psihiatrie represivă. Au publicat un apel, li s-a răspuns că nu e nimic represiv, omul dădea foc la cărți în Piața Unirii. Dar cred c-ai văzut în ziare și-aseară la emisiunea mea. Ți-a plăcut cum le-am zis-o? M-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
văd de ce nu ar trebui să contribui la a o face să fie În continuare așa, dacă asta Îmi e de folos... Mă Înveți să scriu? - Nu cred că știu să o fac. Amenințarea sosi, seacă și fără drept de apel: - Dacă Într-o lună nu știu să scriu, Îți tai o mînă, Îl asigură Iguana Oberlus, iar francezul avu absoluta certitudine că se va ține de cuvînt. La sfîrșitul primei săptămîni, Oberlus era deja În stare să deosebească literele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și de aceea Își făcu obiceiul de a se Înfățișa pe nepusă masă, la orele cele mai neașteptate, să verifice că nu făcuseră nici o Încercare de a evada... Sentința, În legătură cu care Îi avertizase dintru bun Început, era fără drept de apel: tortura și pedeapsa cu moartea pentru toți trei. În timpul zilei Îi obligă să muncească Într-un ritm și mai alert, refăcînd, Înainte de toate, depozitele de apă; unul dintre portughezi, Ferreira, care se arătase recalcitrant, primi treizeci de lovituri de bici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trei mărimi. În hainele alea am băgat toți banii, până la ultimul, pe care i-am câștigat vreodată. După toate astea, trebuie să sun pe cineva. Din atât de multe motive, chiar nu mă pot întoarce în pat. Așa că sun și apelul meu trece peste munți și deșerturi până răspunde tata și, cu vocea mea cea mai bună de ventriloc, evitând consoanele pentru rostirea cărora ai nevoie de mandibulă, îi spun: — Gflerb sorlfd quotk, erd sairk. Srd. Erd, korts derk sairk? Kirdo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Lot. Ordilj, zic. Serta ish ka alt. Serta ish ka alt! — Ține, zice tata în vreme ce vocea i se îndepărtează. Leslie, zi-le tu vreo două. Receptorul ca un saxofon de aur pare greu și artificial, o piesă de recuzită, de parcă apelul ăsta ar avea nevoie să fie mai dramatic. Din dulapul cu haine, Seth țipă: — Te rog. Nu suna la poliție înainte să vorbești cu Evie. Apoi din telefon: — Alo? Și e mama. Lumea e destul de mare să ne putem iubi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
că mă dor urechile. E răutate pură s-o țin pe Evie atât de mult trează în Cancún pentru a-și primi veștile bune. Așa că sun la numărul pe care l-a lăsat. Să știți că Evie răspunde de la primul apel. Și Evie zice: — Alo? Nu se aude nimic, cu excepția sunetului a tot ceea ce am făcut, detectoarele de fum și flăcările, clinchetul candelabrului în vreme ce-l mișcă briza, asta-i tot ce se aude la capătul ei de fir. Evie zice: — Manus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
o sumedenie de pariuri în speranța că unul va fi cel puțin Austriacul și-i va scoate pîrleala, aproape o pierduse, cînd speranța reveni neașteptat într-o după-amiază aproape de ora plecării, mai era un sfert de oră, sub forma unui apel telefonic. Deși i se pusese telefon de îndată ce fusese chemat de Mihail să dea raportul în legătură cu deplasarea în Dobrogea, pînă în acea zi aparatul nu sunase niciodată. El vorbise de cîteva ori în oraș, mai mult din plictiseală decît din necesitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a te strivi, cu generozitatea sa. Dacă Mihai Mihail nu-l trimisese degeaba la banchet, acela era momentul în care ar fi putut afla cît de cît ceva. Exaltarea și alcoolul deschid orice poartă sufletească. "De aceea, domnule ministru, fac apel la dumneavoastră și vă conjur dați acestor tineri posibilitatea să înfrunte moartea. Dați-le voie să descopere că sînt curajoși, că ei sînt cei care pot schimba fața și renumele surorii noastre de la Dunăre. Dați-le aripi de oțel, ajutați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
doua zi, hodoronc-tronc, erau arestați, scriau ziarele și creștea pericolul. Asta era chestiunea adevărată, de ce aveau nevoie unii și alții să crească pericolul? De ce avea nevoie guvernul, care oricum era la putere, să dea impresia că este nevoit să facă apel la forme extraordinare de păstrare a disciplinei, a ordinii sociale, scoțînd în față cetele de agitatori și oameni de ordine? Chiar dacă ar fi aflat, tot nu le-ar fi spus-o celor doi inspectori generali. Asta pentru că avea ferma convingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu acești "șefi de sector", cerîndu-le un raport amănunțit în fiecare zi. Nimeni nu mai avea voie sa părăsească Vladia decît cu încuviințare și încuviințarea se dădea după criterii ascunse, judecîndu-se îndelung asupra fiecărui caz, de cîtăva vreme se introdusese apelul de seară, toată lumea ieșea în fața casei și se număra, ca la armată, "șefii de sector" se strîngeau în fața vilei și raportau efectivul, din fericire nimeni nu se gîndea să plece ori, cel puțin, n-o făcuse pînă atunci. Radul Popianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de zel. În locul lui stătuse maiorul Stavri, care măsura din ochi distanța și înălțimea la care era ridicată talpa. De la ultima defilare patrularea se întețise și în fiecare seară cei mai mulți dintre locuitori erau adunați în lungul Străzii Mari și înaintea apelului strigau la comandă: "Ura" și "Să trăiți!" După ce a reușit să se apropie cît de cît de Vilă s-a zgîriat din păcate pe obrazul stîng într-un ghimpe, se întunecase de-a binelea și din cauza emoției s-a împiedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
stratagemă chiar isteață. Întîi, că îl prevenea pe Cantacuzino că este vorba de o conversație la un nivel oficial, împiedicîndu-l astfel să-l refuze cumva, după cum ar fi fost în stare, iar în al doilea rînd va putea face oricînd apel la mărturia ofițerului de serviciu că într-adevăr a existat o convorbire oficială între el și prințul Basarab Cantacuzino. Iar în al treilea rînd era bine ca prințul să știe că mai există cineva care știe! Asta mai ales după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tăcere, dintr-un colț al imensei încăperi. Ce-o să se-ntâmple dacă se-ntorc și ne-atacă din nou? — O să fim nimiciți, răspunse RoonuíRoonuí fără ocolișuri. Un pret cam mare pentru onoare... — Onoarea n-are preț, punctă, fără drept de apel, Roonuí-Roonuí. E vorba de totul sau nimic. Hiro Tavaeárii făcu un semn cum că discuția este încheiată și concluziona cu voce gravă: Să ridice mâna cei care sunt de părere să uităm incidentul și să începem să reconstruim satul, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
imagina cineva. În noaptea aceea nimeni nu închise ochii pe insulă. Mereu se găsea cineva, chiar si prudentul Roonuí-Roonuí sau fascinatele Vahínes, care să nu poată rezista tentației de a face clopotul să sune, pana cand Navigatorul-Căpitan trebui să facă apel la toată autoritatea lui pentru a evita ca persoanele de pe insulă să-și piardă mințile. În special Vetéa Pitó nu-și mai încăpea în piele de bucurie, întrucât, de bună seama, clopotul era al lui, si atat Tapú Tetuanúi,cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vrea să explice totul. Era discipolul preferat al lui Hiro Tavaeárii... —Ei bine, eu nu accept legea asta, afirmă impasibila Anuanúa. De data aceasta, Tapú Tetuanúi se gândi de două ori, se consultă din priviri cu colegii lui și făcu apel la tot curajul de care dispunea, înainte să rostească cu voce sfioasa, de parcă și-ar fi cerut scuze: —Legea asta face parte din ansamblulde decrete care se referă la guvernarea insulei, dintre care al șaselea precizează că monarhia trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
asigurăm că așa va fi. Domnul Whittier și doamna Clark erau prea ocupați cu vorbăria. Noi însă aveam nevoie să se poarte dur cu noi. În povestea noastră aveam nevoie să fim biciuiți și bătuți. Nu plictisiți de moarte. — Orice apel la pacea mondială, spunea domnul Whittier, e o minciună. O minciună drăguță. Doar o altă scuză pentru o bătălie. Nu, iubim războiul. Războiul. Foametea. Molima. Ne propulsează drept către iluminare. — E-n firea unui suflet foarte foarte tânăr, spunea domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
apa în fiecare zi, cu o dorință nestăvilită ca ei să nu se ofilească mai înainte ca ea să-și revină. Luni, la prânz, o sunase la birou. La celălalt capăt al firului nimeni nu ridicase receptorul. Alertat de nenumăratele apeluri rămase fără răspuns, hotărî să meargă la fabrică. La poartă îi fu interzis categoric să intre. Rugă atunci pe îndărătnicul slujbaș, ce-și apăra instituția de parcă în ziua următoare i-ar fi rămas moștenire, s-o anunțe pe doamna Noia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Ștefan. Vorbiseră foarte puțin în ultima vreme, doar atunci când, unul sau altul, din politețe, dădea un telefon de complezență și ea se așteptă la o reacție din cea mai rece. Escu, însă, epuizase între timp rezerva de altruism și răbdare. Apelul ei întruchipă rampa de lansare a unei acțiuni, strategice și susținute, menite să o readucă, pentru totdeauna și cu acte în regulă, în viața lui. În absența unei reacții potrivite și inspirate din partea celuilalt care, cu stoicism, continua să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
scuturat la modul cel mai serios. Cu riscul de a-și pierde pâinea, hotărî să facă ea asta. Intră în biroul lui în clipa în care telefonul personal începu să țârâie. Cristian Bariu stătea cu capul rezemat în mâini, ignorând apelul cu încăpățânare. Ea privea aparatul, convinsă că la celălalt capăt al firului e "domnișoara dezastru" în persoană. Directorul ridică ochii spre ea și Luana luă receptorul din furcă. O voce de femeie spuse contrariată: Alo? Cine e acolo? Asistenta domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]