4,413 matches
-
regizate. Studențescul Mai '68, de pildă, ca și revoluțiile din secolul al XIX-lea, a fost "modelizat" de teatrul în stil italian, cu estradele lui, cu posturile de scenă, emfaza gesturilor și sonoritatea sloganelor, publicul aclamând pe stradă trupa, adică avangarda activă și cuvântătoare. A fost, fără îndoială, ultima mare reprezentație teatrală din istoria noastră (de atunci, platoul de televiziune a impus decorul și dramaturgia lui spațiului nostru public). După ocuparea Odeonului, asaltul regiilor video? Fiecare nouă mașinărie de transmisie colectivă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o mulți dintre artiștii plastici au excelat atât în arhitectură , cât și în sculptură sau pictură; exemplu: Ernst Ludwig Kirhner -„Peisaj din Dresda”, „Caii galbeni”; Emile Nolde - „Viața lui Hristos”; Edvard Munch„Țipătul”, „Autoportret cu țigaretă”. -Dadaismul o curent de avangardă, în literatură și artă, apărut la Zürich la începutul sec. XX; o promova renunțarea la orice fel de organizare a materialului artistic o a fost reprezentat de: Tristan Tzara - „Douăzeci și cinci de poeme”, „Șapte manifeste Dada”; Marcel Iancu - împreună cu Tristan Tzara
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
poeme”, „Șapte manifeste Dada”; Marcel Iancu - împreună cu Tristan Tzara a fondat curentul dadaist; Kurt Schwitters -„Ursonata”, „Cigarren”. -Cubismul o Pablo Picasso - „Guernica”, „Domnișoarele din d’Avignon”; o Georges Braque - „Vasul albastru”, „Măsuța roșie ”. -Suprarealismul o curent artisitc și literar de avangardă, antitradiționalist, antiacademic; o propunea libertate totală de expresie; o a avut ca reprezentanți: André Breton (întemeietorul curentului), „Iubire nebună”; Salvador Dali „Persistența memoriei”; Henry Matisse „Bluză românească”, „Tristețea regelui”; Amadeo Modigliani „Autoportret”, „Femeia cu cravată”; Auguste Rodin „Gânditorul”, „Sărutul”; Constantin
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
puterea de la burghezie pe cale revoluționară; o a fost preluată și dezvoltată de Vladimir Ilici Lenin, care susținea că revoluția proletară poate să iasă victorioasă și într-un stat mai puțin dezvoltat, cum era Rusia; în concepția lui Lenin comuniștii reprezentau “avangarda” proletariatului; -teoria marxistă susținea că în prima etapă, cea a construirii socialismului, era necesară menținerea statului, ca instrument al “dictaturii” proletariatului, necesar reprimării oricărei forme de rezistență a dușmanilor clasei muncitoare; -ideologia comunistă promitea oamenilor o schimbare totală a modului
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
În perioada preindustrială, majoritatea activităților comerciale desfășurate În plan internațional Își aveau originea În Țările de Jos și În Anglia. În ultima parte a acestei perioade, comercianți din America de Nord, aparținând teritoriilor colonizate, au Început să Întemeieze Întreprinderi În domenii de avangardă, În Anglia și În Indiile de Vest. Prima jumătate a secolului al XlX-Iea Secolului al XlX-lea Îi este specific Începutul derulării unor importante fluxuri internaționale de forță de muncă provenind În special din Europa și America Însoțite de fluxuri
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2690]
-
împrumutat din slavă.) Termenul latinesc sartor s-a păstrat numai în centrul și nordul Italiei, în forma sarto, precum și în unele dialecte franco provensale. Din acestea a fost împrumutat de spaniolă, devenind sastre. În Franța, care a fost dintotdeauna în avangarda modei, urmașul lat. sartor a fost eliminat la început (în secolul 13) de couturier (derivat de la verbul fr. couturer „a coase“), fiind considerat „mai fin“; din secolul 14, în limba franceză literară a fost adoptat tailleur, de la verbul tailler „a
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
fantasmelor. De aceea găsesc ei adesea în el o sursă de inspirație profundă. La vreo treizei de ani mai târziu, Eugène Ionesco (1909-1994), Arthur Adamov (1908-1970), Romain Weingarten (născut în 1926), Fernando Arrabal (născut în 1932), care, în sânul marii Avangarde a anilor cincizeci, continuă Suprarealismul, vor proceda la fel, aducându-și adesea visele pe scenă. Pentru cineva care face teatru, declară Ionesco în Între viață și vis (Entre la vie et le rêve, 1966), visul poate fi considerat ca un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi revalorificate și chiar ridicate la rang de filosofie de către romantici, iar umorul negru, grotescul și comicul absurd își fac loc în literatura decadenților de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru a se instaura semnificativ în suprarealism și în teatrul avangardei postbelice. Dacă în țările aflate în comunism în secolul trecut, satira era modalitatea tradițională a comicului, impusă și cultivată cu predilecție atât ca armă ideologică anticapitalistă, cât și, prin ricoșeu, ca bumerang critic al realităților glorificate, în restul lumii deriziunea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rutinarea exasperantă pot converti comicul în tragic, pot face cu ușurință translația de la veselie la disperare și durere amară. Conceptul modern de ,,farsă tragică" pus în circulație de Eugen Ionescu, dar identificabil în opera unei părți importante a scriitorilor afiliați avangardei postbelice, sensibili la spectacolul angoasant al lumii aflată într-o stare de criză a valorilor, de derută și dezordine, nu este o ,,formulă estetică hibridă și aberantă"26, ci ,,una din modalitățile fundamentale prin care dramaturgii contemporani își propun să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
parodiei se extinde însă la nivelul întregii piese care își devine sieși referent, autorul constatând cu disimulată surprindere că produsul final devenise "o parodie de piesă, o comedie a comediei"106, moment ce marchează deja pătrunderea pe un teren specific avangardei literare. Forma și conținutul sunt deopotrivă afectate, modificările în spirit parodic pornind chiar de la titlu, ales după principiul dadaist al arbitrariului absolut: "Unul din motivele pentru care Cântăreața cheală a fost intitulată așa, este că nici o cântăreță cheală sau pletoasă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
râsului vesel, plin de voioșie, ci de un comic al absurdului, asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin intuirea sau manifestarea angoasei și, pe de altă parte, deriziunii. Unei deriziuni duse la extrem, pentru că dramaturgul avangardei postbelice susține că doar prin paroxisme și excese poate fi demascată criza aspectelor fundamentale care definesc umanul: rațiunea și comunicarea verbală. Demistificării prin parodiere a principiilor logice îi corespunde în plan lingvistic o desconsiderare a normelor care îi asigură limbajului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dramatic, și, în ultimă instanță, al celui conversațional se subordonează astfel comicului absurdului pentru a configura profilul acestei "comedii a comediei" nu ca pretenție de reper superlativ, ci, dimpotrivă, ca "antipiesă", deci ca expresie a negației și a contestării, specifice avangardei postbelice. Perspectiva asupra conformismului universal, marionetizarea personajelor și, mai cu seamă lucida demascare a crizei limbajului generată de grave deficiențe de la nivelul gândirii logice, sunt aspecte prin care teatrul lui Eugen Ionescu și în special această primă piesă a sa
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care confruntă rizibilul și monstruosul. Dincolo de râs, grotescul provoacă o stare apăsătoare, de neliniște în fața derizoriului spectacol al hazardului din alternanța frumos-urât, nobil-vulgar, plăcut-dizgrațios etc., expresii concrete ale tragicului dualism viață-moarte. Asemenea absurdului, grotescul va fi explorat cu precădere de avangarda literară postbelică în sens pozitiv, ca modalitate paradoxală dar adecvată de eliberare, de expulsie magică a răului prin exhibare ritualică în scop terapeutic, sau ca instrument de trezire a conștiințelor amorțite de frumosul convențional. "Nu trebuie ascunse sforile, ci făcute
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
manifestat sporadic în literatură chiar din vremuri arhaice, sub forma iraționalului oniric, ca element al satirei și ca formă de umor6, și că se i pot excava rădăcini viguroase în grotescul baroc, în ironia romantică și în antiraționalismul deliberat al avangardei artistice. Deloc întâmplător, însă, absurdul se configurează în istoria literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice, reprezentate în plan literar cu deosebire prin teatrul avangardei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
avangardei artistice. Deloc întâmplător, însă, absurdul se configurează în istoria literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice, reprezentate în plan literar cu deosebire prin teatrul avangardei postbelice. În mod firesc, noțiuni relaționate absurdului precum: moarte, angoasă, culpabilitate, responsabilitate, trăire autentică/neautentică, angajare/neangajare, alienare, reificare, noncomunicare etc. au constituit spații comune în care literatura s-a întâlnit, prin multe coincidențe de viziune, nu doar cu filosofia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și cu sociologia, prin lucrările prestigioase ale lui Richard F. Behrendt (L'homme à la lumière de la sociologie,1964), Herbert Marcuse (L'homme unidimensionnel,1964) sau Henri Lefebvre (La vie quotidienne dans le monde moderne, 1968)7. Drept consecință, teatrul avangardei postbelice, cunoscut, în mod semnificativ, prin sintagama "teatrul absurdului", își pierde din caracterul voit incomprehensibil, întrucât "indicibilul" problematicii sale și a modului de reprezentare este susținut și luminat indirect de cugetarea filosofică și de amintitele discipline ale științei despre om
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ilogică impusă de absurd chiar și configurației lucrărilor dramatice. Altfel spus, printr-un demers fără precedent, autorii de "farse tragice" Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, Friedrich Dürrenmatt, Max Frisch, Eduard Albee, Fernando Arrabal, Jean Genet considerați deja "clasici" ai avangardei, au reușit să inoveze nu doar tematica dramaturgiei, ci și forma tradițională, aristotelică a acesteia. În mod paradoxal 8, acești promotori ai antiteatrului sfârșesc prin a regenera forma dramatică, deoarece constituienții de bază ai morfologiei sale tradiționale acțiune, personaj, dialog
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
numit decât "antidialog". Astfel, teatrul încetează de a mai fi discursiv, analitic sau literaturizat, devenind o imagine vie, concretă a absurdului însuși și, prin aceasta, forma cea mai adecvată de redare a realității care i se subordonează. De altfel, dramaturgii avangardei postbelice s-au dovedit inepuizabili în descoperirea de modalități care să slujească unui dublu demers: pe de o parte cel de dinamitare a structurii osificate și ruinate a vechii forme dramatice și pe de altă parte, cel de revelare a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
travaliul care nu se face de loc în țara noastră", " Numai noi să n-avem faliții noștri?"34, sunt transcrise peste timp în paralogismele din "caragialismele" Coanei Pipa din Ucigaș fără simbrie: Vom face pași îndărăt și vom fi în avangarda istoriei!", " Ca să schimbi totul nu trebuie să schimbi nimic" etc. Fantezia verbală asociată dereglării psihice și biologice a personajului duce la construcții lingvistice a căror dezaxare reflectă absurdul propagat de personaje ca Dandanache sau Leonida: "Ba încă i-a tras
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și al altor scriitori încadrați în literatura absurdului. Așadar, mai adecvat în calificarea raportului just între Caragiale și Eugen Ionescu ar fi termenul de precursor, întrucât cel dintâi prefigurează, așa cum s-a demonstrat, multe dintre elementele constitutive ale mișcării de avangardă în care se înscrie și teatrul absurdului. De altfel, un argument în plus este că distincția fundamentală între opera dramatică a lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu nu este cea dintre farsa clasică și farsa tragică. În acest
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cepe de apă"59. Ca argument al ipotezei alternative, semnificativ este faptul că majoritatea studiilor consacrate ineditului fenomen teatral apreciază că premiera piesei Cântăreața cheală la Theatre des Noctambules în 1950, a constituit punctul de plecare al unei dramaturgii de avangardă care aduce în prim plan o problematică subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda sau poate chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan o punere
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Nicolae Manolescu 72, întrucât absurdul urmuzian nu explorează niciodată ludicul verbal din discursul personajelor, ci, mai degrabă, între Caragiale și autorul Cântăreței chele. Puțin surprinzătoare la Tudor Arghezi, un artist prolific, proteic și mai ales, cu mare aderență la experiențele avangardei literare 73, aceste scenete străbătute de un umor absurd vesel, cu tentă satirică sublimată, anunță o anumită predispoziție spre înregistrarea sau construirea de cazuri și situații la limita normalității, care vor reține atenția și în paginile sale de proză. De
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
polenul cultural purtat de vântul resurecției literare europene a găsit anemofile în spațiul de creație urmuzian, la rândul său bogat în germeni ai antiliteraturii, fapt demonstrat de propagarea mitului și chiar al cultului "înaintemergătorului"2 Urmuz de către mișcarea românească de avangardă, precum și de revendicarea lui drept precursor de către Eugen Ionescu. În același timp, ar trebui să îndrăznim, nu din patriotism, ci dintr-un fel de "melancolie a descendenței"3, să demonstrăm că, din formele benigne ale absurdului, surprins în instantanee comice
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atât din Caragiale, cât și din Urmuz, vom recunoaște că există argumente pentru a-i considera pe ambii scriitori precursori ai acestei literaturi. Astfel, așa cum am demonstrat, plasarea lui Caragiale în rândul marilor spirite anticipatoare ale schimbărilor majore impuse de avangarda literară postbelică, se justifică din mai multe puncte de vedere. S-a constatat, de exemplu, că pe plan dramatic, comediograful roman introduce numeroase inovații formale și de conținut, ca expresie a nonaristotelismului 147 asumat și, de altfel, teoretizat, care îi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
De la Caragiale la Brecht, vol. II, de la Lorca la Brook, antologare, postfață și note de B. Elvin, Editura Minerva, București, 1973. Dramaturgie română contemporană, vol. I, II, Prefață si note de Valeriu Râpeanu, Editura Tineretului, București, 1967. Literatura românească de avangardă, antologie, prefață, postfață, tabel cronologic, note, comentarii și bibliografie de Gabriela Duda, Editura Humanitas, București, 1997. Satira în literatura română, vol. I., antologie, studiu introductiv și note de Virgiliu Ene, Editura Albatros, București, 1972. 3. Istorii literare Călinescu, G., Istoria
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]