11,781 matches
-
tiparul corespundeau Întocmai perioadei 1860-1880. Vin cu aceste detalii, Întrucît cred că ar putea ajuta la aflarea titlului... Ultimul ei posesor, fostul ofițer al Ohranei, nu și-o mai amintea și nici nu dădea vreo importanță acestui aspect, dar X bănuia că acel exemplar era o raritate bibliofilă. Într-o zi, răsfoind-o, va rămîne foarte surprins de asemănările dintre unele paragrafe și formulările pe care le Întîlnise În faimoasa Conspirație. După această descoperire avea să se convingă curînd că, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Fruntești, Poeni, Ungureni, Mărăști și Oțelești. prilej de lungi procese cu răzeșii din jur. Moșia Filipeni va fi hotărnicit mult mai târziu, în 1797 și apoi în 1803, moșia intrând definitiv sub stăpânirea familiei Rosetti (vezi anexele!). Nu putem decât bănui motivele pentru care 118 Anghelușa, fiica vameșului Dumitru și soția lui Simion neguțătorul dăruiește lui Manolache Ruset, biv vel sluger, satul Hilipeni, cu siliște, moara, heleșteul, viile, arina, partea de pădure și cu tot venitul. Așa cum se întâmpla atunci, ca
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ajuns colonel - omorau cu patul armei pe toți cei întâlniți în cale. Cocu Boteanu a avut prezență de spirit și a spus: Ovitzir (atât știa din germană), iar germanul i-a răspuns Gut, gut, i-a luat pistolul și porthartul, bănuind că are planuri de luptă. În lagăr s-a răbdat de foame. Se dădea o pâine pentru toată săptămâna; cine mai avea ceva bani, ruga trecătorii, copii sau vârstnici, să-i aducă ceva de la magazin. Nu s-a întâmplat niciodată
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
32 arginți (probabil piese cu valoare numismatică, istorică) și doar 1000 lei. Din tot ce-a avut, i-au lăsat plapumă, pernă, cearșaf. Li s-a lăsat o cameră cu ceva mobilă în casa Sofiei Rosetti. Vasile Vasilaș confirmă ceea ce bănuia numai, că întâi primăria (vornicia) a fost la Filipeni - Slobozia, acolo unde era sediul proprietarului moșiei. Catinca Boteanu nu-și amintea de primărie în Slobozia - Filipeni, însă deținea o hartă cu moșiile lui Iordache Ruset. în anul 1981, o vară
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
religioasă și altor locuitori de pe moșia Filipeni, bejenarilor bucovineni, dar și robilor țigani. în ce privește mutarea bisericii din Filipeni la Lunca în anul 1840, nu avem mărturii scrise, nu cunoaștem din relatări contemporane cum s-a ajunsă la acest aranjament. Putem bănui că satul Lunca concentrase majoritatea forței de muncă de pe moșia Filipeni a boierului Grigore Rosetti și se impunea să aibă biserică proprie. 1.1 Biserica din Lunca și slujitorii ei Despre prima biserică din satul Lunca au fost înregistrate două
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
32 arginți (probabil piese cu valoare numismatică, istorică) și doar 1000 lei. Din tot ce-a avut, i-au lăsat plapumă, pernă, cearșaf. Li s-a lăsat o cameră cu ceva mobilă în casa Sofiei Rosetti. Vasile Vasilaș confirmă ceea ce bănuia numai, că întâi primăria (vornicia) a fost la Filipeni - Slobozia, acolo unde era sediul proprietarului moșiei. Catinca Boteanu nu-și amintea de primărie în Slobozia - Filipeni, însă deținea o hartă cu moșiile lui Iordache Ruset. În anul 1981, o vară
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
egumenii mănăstirilor, episcopii și mitropoliții. Robii țigani și tătari se conduceau după „dreptul robilor”, deosebit de „dreptul românesc”, puteau fi vânduți, de regulă cu întreaga familie, puteau fi bătuți și omorâți de stăpânăii lor. Chiar după eliberarea lor din robie, țiganii bănuiți de furt (o faptă nedovedită) erau bătuți în mod barbar de către organele comunale, așa cum s-a întâmplat în Lunca cu fierarul țigan Cararău. Când s-a întâmplat de a lipsit ceva de la curtea boierească „a căzut păcatul pe bietul Chifor
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
tabel lipsește cantitatea totală de cereale care trebuia predată de fiecare împroprietărit pentru suprafața primită. De asemenea, este neclară și rubrica „Rata anuală socotită în grâu” unde este înscrisă la unii suprafața în metri pătrați, la alții 100 sau 50, bănuim, kg. Sunt puțini cei care au predat o rată în contul plății pământului. Un indiciu asupra plății pământului primit îl avem la nr. 251 - Anica T. Romedea, împroprietărită cu 1 ha, pentru care achită suma de 1120 lei, fără ca la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ci numai creiere În letargie. Parafrazînd, Înseamnă că nu există duros de patru pesete, dar că mi-ai plăcut și am să-ți fac o favoare. Bărbatul acela distila o oratorie În măsură să anihileze muștele În zbor, Însă am bănuit că, dacă voiam să aflu ceva despre Julián Carax, mai convenabil ar fi fost să rămîn În termeni buni cu el. I-am zîmbit cu beatitudine, arătîndu-mi plăcerea produsă de latinăraia și vorbăria lui. — Nu uita, mîine, la Ateneu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
citești pe Carax e atunci cînd Încă ai inima tînără și mintea limpede. Știai că ăsta a fost ultimul roman pe care l-a scris? Am tăgăduit În tăcere. — Știi cîte exemplare ca acesta sînt pe piață, Daniel? — CÎteva mii, bănuiesc. — Nici unul, a precizat Barceló. În afară de al tău. Restul au fost arse. — Arse? Barceló s-a mărginit să-mi ofere zîmbetul lui hermetic, parcurgînd filele cărții și mîngîind hîrtia ca și cînd ar fi fost o mătase unică În univers. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
citesc prin stațiile de tramvai. Eu Învinovățeam creionul și rîvneam la stiloul care avea să mă preschimbe Într-un maestru. Tata Îmi urmărea accidentatele progrese cu un amestec de mîndrie și Îngrijorare. — Cum Îți merge cu povestea, Daniel? Nu știu. Bănui că, dacă aș avea stiloul, ar fi cu totul altceva. În opinia tatălui meu, acel raționament nu-i putea da prin cap decît unui literat În fașă. Tu dă-i și dă-i, fiindcă Înainte să-ți termini opera prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Lourdes pînă În pînzele albe. Se ducea zi de zi la biserica Santa María del Mar să asculte slujba de la ora opt și se spovedea de cel puțin trei ori pe săptămînă. Don Gustavo, care se declara agnostic (ceea ce Bernarda bănuia că e o afecțiune respiratorie, ca astmul, Însă pentru domnișoriă, susținea că era matematic imposibil ca servitoarea să păcătuiască Îndeajuns pentru a menține un asemenea ritm de spovedanie. — Tu ești bună ca pîinea caldă, Bernarda, spunea el, indignat. Oamenii aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
devreme sau mai tîrziu, are să-ți frîngă inima, În fine, ce voiam să spun, că dacă Într-o zi vei avea o fiică vei Începe, fără să-ți dai seama, să Împarți bărbații În două categorii: cei pe care Îi bănuiești că se culcă cu ea și cei pe care nu-i bănuiești. Cine zice că nu-i așa minte de-ngheață apele. Impresia mea era că acest Carax se număra printre primii, drept pentru care Îmi era totuna dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să spun, că dacă Într-o zi vei avea o fiică vei Începe, fără să-ți dai seama, să Împarți bărbații În două categorii: cei pe care Îi bănuiești că se culcă cu ea și cei pe care nu-i bănuiești. Cine zice că nu-i așa minte de-ngheață apele. Impresia mea era că acest Carax se număra printre primii, drept pentru care Îmi era totuna dacă-i un geniu sau un biet nenorocit, eu Întotdeauna l-am considerat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Nu se știe niciodată, poate că ea Își amintește ceva... Isaac zîmbi cu oarecare tristețe. — De mică Își amintea totul. Totul. Mai apoi, copiii cresc și nu mai știi nici se gîndesc, nici ce simt. Dar așa trebuie să fie, bănuiesc. Să nu-i spui Nuriei ce ți-am povestit, mă auzi? Ce s-a zis aici să rămînă Între noi. — Fiți fără grijă. Credeți că Încă se mai gîndește la Carax? Isaac oftă Îndelung, coborîndu-și privirea. — Ce știu eu? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pofta să mă jignești, nu-i așa, Daniel? Ei bine, hai, descarcă-te cum Îți vine mai bine. E vina mea, fiindcă am crezut că, În cele din urmă, puteam să fim prieteni ori să ne prefacem că sîntem, dar bănui că nu valorez cît frate-meu. Iartă-mă că te-am făcut să-ți pierzi vremea. Se răsuci și o zbughi pe coridorul ce ducea spre bibliotecă. Am văzut-o Îndepărtîndu-se pe pardoseala În alb și negru, umbra ei decupînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care să ne indice ce s-a petrecut cu Julián Într-adevăr... — Vai, eu nu pot face așa ceva. Trebuie să vorbiți cu domnul Molins, care e cel care-l ține. I-am zîmbit malițios. Însă dumneavoastră aveți o cheie paspartu, bănuiesc. Chiar dacă Îi spuneți individului ăluia că nu... Să nu-mi spuneți că nu muriți de curiozitate să aflați ce-i Înăuntru. Doña Aurora mă privi pieziș. — SÎnteți un diavol. Ușa a cedat precum lespedea unui mormînt, cu un scîrțîit brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
timp pentru tratamentul formal de odinioară. N-au mai rămas cavaleri În profesia asta. Pe cît se pare, nu mai rămăseseră nici adrese fiabile. O simplă privire asupra ghidului străzilor de pe masa de scris a administratorului mi-a confirmat ceea ce bănuiam: adresa presupusului avocat Requejo nu exista. I-am comunicat acest lucru domnului Molins, care absorbi vestea ca pe o glumă. — Ei, nu mă Înnebuniți, zise el rîzÎnd. Ce vă spuneam eu? Niște borfași. Administratorul se lăsă pe spate În fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
povesteai lucruri pe care mai era mai bine să le treci sub tăcere... Vă pot oferi ceva? Cafea cu lapte? Nimic, mulțumesc. Nu vă deranjați. — Nu-i nici un deranj. Urma să-mi fac și eu una. Ceva mă făcu să bănuiesc că acea cafea cu lapte era toată masa ei de prînz. Am declinat Încă o dată invitația și am văzut-o că se retrage Într-un ungher al sufrageriei unde avea un cuptor electric. — Faceți-vă comod, zise ea Întorcîndu-mi spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Julián de la Paris? — Nu. Mi s-a părut suspect. — El ce-a zis? — A rîs de mine, mi-a spus că o va găsi el pe altă filieră și a Închis telefonul. Ceva părea s-o roadă. Am Început să bănuiesc Încotro ne purta conversația. Dar dumneavoastră ați mai auzit de el, nu-i așa? Încuviință cu nervozitate. — Cum vă spuneam, la scurt timp după dispariția lui Julián, bărbatul acela s-a prezentat la editura Cabestany. Pe atunci, domnul Cabestany deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
priviri indignate, numai asta le mai lipsea, să fie nevoiți să audă laude la adresa inteligenței unui trădător renegat. Ministrul de interne mâzgăli în grabă câteva cuvinte pe o hârtie pe care o trecu celuilalt, Flerul meu nu mă înșela, îi bănuiam pe tipi de la începutul acestei istorii, la care ministrul apărării răspunse pe aceeași cale și cu aceleași precauții, Am vrut să infiltrăm oameni de-ai noștri printre ei și până la urmă și-au infiltrat ei oamenii printre noi. Prim-ministrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și, gândindu-se la asta, înțelese, în sfârșit, că și providențial, s.a., asigurări&reasigurări, trebuie să fie supravegheată, că hotelurile au fost avizate, că nu există în acest oraș un singur suflet care să-l poată primi, chiar dacă ar vrea. Bănuiește că ziarul a primit vizita poliției, bănuiește că directorul a fost forțat, cu binele sau cu răul, să dezvăluie identitatea persoanei care furnizase informațiile subversive publicate, poate chiar să fi cedat slăbiciunii și să fi arătat scrisoarea cu emblema de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sfârșit, că și providențial, s.a., asigurări&reasigurări, trebuie să fie supravegheată, că hotelurile au fost avizate, că nu există în acest oraș un singur suflet care să-l poată primi, chiar dacă ar vrea. Bănuiește că ziarul a primit vizita poliției, bănuiește că directorul a fost forțat, cu binele sau cu răul, să dezvăluie identitatea persoanei care furnizase informațiile subversive publicate, poate chiar să fi cedat slăbiciunii și să fi arătat scrisoarea cu emblema de la providențial, s.a., scrisă cu propria lui mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
picioare chiar și când sunt doborâți, iar dumneavoastră sunteți unul dintre ei, Ei bine, în momentele astea aș vrea tare mult să fiu ajutată să mă ridic, Îmi pare rău că nu sunt în măsură să vă dau acest ajutor, Bănuiesc că ați ajutat mult mai mult decât vreți să se știe, E doar o impresie a dumneavoastră, amintiți-vă că vorbiți cu un polițist, N-am uitat, dar adevărul este că nu vă mai consider ca atare, Mulțumesc pentru aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
acum, i-a adus brusc un junghi în inimă. Și-a dat seama că viața de altădată s-a sfârșit definitiv. Era imposibil să mai menținem conveniențele sociale. — Presupun că ați prefera să plec, i-am spus colonelului, ridicându-mă. Bănuiesc că ai auzit că ticălosul ăla a părăsit-o, izbucni el. Am șovăit puțin. Apoi am răspuns: — Știți și dumneavoastră cum bârfește lumea. Mi s-a spus vag că ceva nu e în regulă. — A fugit. A plecat la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]