5,357 matches
-
tulburat de ochii împietriți ai feței de granit, se simțea și mai stingher acum, că știa înțelesul frazei jucăușe. De-acum în oraș. Crâmpeie de agitație în jurul lor - sporadică, pentru că ora era târzie. O ocheadă furișă la altă fereastră: o bătrână privea melancolică într-un album de fotografii, cufundată în trecut. Iată condiția de bază a exilului - să prinzi rădăcini în amintiri. Vultur-în-Zbor știa că va trebui să afle aceste trecuturi, să și le însușească, astfel încât cei din comunitate să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
măsură decât cei oricum îndreptățiți să revendice deplin, locuri, acces.” și ca și cum ar fi susținut o temă de adevărat civism, același critic literar adăuga fapte de viață cunoscute: „Tinerii” („de talent”) sunt cei care, înaintea criticii literare, au impus numele „bătrânei” (neluptătoare de felul ei) Ho rtensia Papadat Bengescu, i‐au închinat numere întregi de reviste, au scris studii, s‐ au bătut, desigur, pentru marea scriitoare necu noscută, necitată, necitită”, atunci. ... Anton Holban, M. Sabastian, Eugen Ionescu, Mircea Eliade n‐au
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
să-mi revin. Paharul mare, cu o porție dublă sau triplă de votcă, îmi dădea speranțe. Să nu vomiți, ai grijă. Ia întâi o gură mică, de curaj, mi-a șoptit Ana. La masa de lângă noi se așezase scriitoarea. O bătrână care venea parcă de când lumea acolo. Scotea teancuri de foi, caiete, grămezi de pixuri, creioane, stilouri și scria întruna. Mă fascina întotdeauna când o vedeam. Dar despre ea, poate, altă dată. Acum ridic paharul de votcă și încă ezit dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în preajmă, nepăsător, atroce. „Și, la doișpe ne dă și slănină“, l-am auzit ca de peste timp pe țiganul care se hlizea în fața noastră. „La lichidare, cum e ca acu’, c-am tras la culoamne, po’ să iau și șapte bătrâne. Când am chef e dă bine, când nu, dau aeru’ afară din Marea Adunare Națională și tot iese de-o fasole cu ciolan.“ Celălalt țigan se așezase pe ciotul acela de coloană și scosese o sticlă cu un lichid verzuliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tocmai termina divorțul. Apoi, după vreun an, mi-a spus să nu o mai sun. Actrița îi trecuse casa pe numele ei. Mai apoi s-a măritat cu un strănepot al acelei actrițe, mai tânăr decât ea. O cam obligase bătrâna să-l ia, să rămână totuși casa în familie. Nu ne mai întâlneam decât rar de tot. Mă suna ea de astă dată și-mi spunea că-i singură în vreo cârciumă, să vin s-o iau. Nu se împăca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ani de tergiversări, la prețul ei real, după cum mă asigurase Zăbirică. „Face șase sutare, dom’ doctor. Atât e prețul ăl bun. Am luat-o direct din tipografie. Am o combinație cu cei de la Expediție. La librării se dă cu trei bătrâne, că suportă Nea’ Nicu diferența. Ce c-o face de dragu’ lu’ Călinescu și a lu’ știința literară care a pus bazele la noi cu cartea asta.“ Ca să mă convingă, ieși de după tejghea și se proțăpi în fața mea. „Da’ nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a ținut să mi-o dea. Aproape zilnic, venind sau plecând de la Bibliotecă, trec pe străduța coborând spre Cișmigiu. Lângă intrarea în parc, pe stânga este blocul în care a locuit Victor Eftimiu, pe dreapta un altul, în care stătea Bătrâna cu trabucul. Am fost, într-o după-amiază de noiembrie sau început de decembrie, la venerabilul poet. Fusese într-o înserare de toamnă (noiembrie) la noi la Facultate. Murise atunci, cred, Emil Petrovici sau N.N. Condeescu. Aș putea să verific, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și m-am uitat lung la ea. La plăcuța amintind că acolo este o casă de oaspeți, parcă, a Academiei. Nu-mi spunea nimic. Nu fusesem, probabil, niciodată acolo. Trec și pe lângă celălalt bloc, din care am scos-o pe Bătrâna cu trabucul. Ca dintr-o clipire a unui ochi fotografic țâșnește în mine imaginea ei când o așezam în sicriu. O coborâsem împachetată în pătură cu liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
unui ochi fotografic țâșnește în mine imaginea ei când o așezam în sicriu. O coborâsem împachetată în pătură cu liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până a desprins-o. Așa a intrat bătrâna în coșciug, cu picioarele în afară, acoperite de pânza care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până a desprins-o. Așa a intrat bătrâna în coșciug, cu picioarele în afară, acoperite de pânza care spânzura. Așa i-au pus, cred, și capacul când a fost s-o îngroape. În duba care ne ducea spre cimitir, șoferul-dricar râdea vesel nevoie mare, istorisindu-mi alte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a venit timpul plecării, să fiu împăcat, să mă pot bucura până și de mohoreala unor zile ca aceasta de azi. M-a lăsat să-i întorc spatele acelui Argeșanu, cu nepăsarea cu care, pe trotuarul de vizavi, doarme acum bătrâna cu sacoșe multe. La picioarele ei, un câine jigărit încearcă să se cuibărească, făcându-și culcuș sub mantaua ei de pompier. Dintr-un colț al treptelor fostei intrări a cinematografului se scurge o dâră de urină. Nu scriu pentru că vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noapte, cheia rămăsese în rezerva noastră. La un moment dat a intrat o asistentă speriată, țipând: „Cheița, cheița“. A înșfăcat-o îngrozită, zbughind-o pe ușă. Agitație, larmă apoi pe culoar. Se întâmplase ceva. Dimineața am aflat că murise o bătrână „de la șase“. Se sufocase și, până să vină cheița, nu a mai rezistat. Bătrânul din rezerva mea era speriat. Se temea să nu rămână și el fără cheiță, eu să dorm și, până să vină cineva să-i dea drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îndoielnică mai rămăseseră doar aburii și parfumurile, deși de altă natură. Jacinta Coronado zăcea prăbușită Într-un scaun din răchită, Înfășurată Într-un pled. — Doamna Coronado? am Întrebat ridicînd glasul, temîndu-mă că sărmana era surdă, țicnită sau amîndouă aceste lucruri. Bătrîna ne cercetă pe Îndelete, cu o anumită rezervă. Avea o privire nisipoasă și doar cîteva șuvițe de păr alburiu Îi acopereau creștetul. Am băgat de seamă că mă observa cu un aer ciudat, de parcă mă mai văzuse și Înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aer ciudat, de parcă mă mai văzuse și Înainte și nu-și amintea unde. M-am temut că Fermín se va grăbi să mă prezinte drept fiul lui Carax sau vreun alt tertip asemănător, Însă el se mărgini să Îngenuncheze lîngă bătrînă și să-i ia mîna tremurătoare și ofilită. — Jacinta, eu sînt Fermín, iar acest vlăstar e amicul meu, Daniel. Ne-a trimis prietenul dumitale, părintele Fernando Ramos, care azi n-a putut veni fiindcă avea de spus douăsprezece slujbe, știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
meu, Daniel. Ne-a trimis prietenul dumitale, părintele Fernando Ramos, care azi n-a putut veni fiindcă avea de spus douăsprezece slujbe, știi și dumneata cum e cu calendarul sfinților, Însă Îți transmite toate cele bune. Cum te mai simți? Bătrîna Îi zîmbi cu gingășie lui Fermín. Prietenul meu Îi mîngîie chipul și fruntea. Bătrîna Îi primea atingerea cu recunoștința unei pisici de salon. Am simțit că mi se pune un nod În gît. — Ce Întrebare prostească, nu-i așa? continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
putut veni fiindcă avea de spus douăsprezece slujbe, știi și dumneata cum e cu calendarul sfinților, Însă Îți transmite toate cele bune. Cum te mai simți? Bătrîna Îi zîmbi cu gingășie lui Fermín. Prietenul meu Îi mîngîie chipul și fruntea. Bătrîna Îi primea atingerea cu recunoștința unei pisici de salon. Am simțit că mi se pune un nod În gît. — Ce Întrebare prostească, nu-i așa? continuă Fermín. Ceea ce ți-ar plăcea dumitale e să te-nvîrți Încoace și-ncolo În pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
frîntă, după atît timp cît nu avusese cu cine să vorbească sau nimic de spus. — Nici pe jumătate atît de frumoase ca dumneata, Jacinta. Crezi că putem să-ți punem cîteva Întrebări? Ca la concursurile de la radio, știi? Drept răspuns, bătrîna clipi. — Eu aș zice că asta Înseamnă da. Îți amintești de Penélope, Jacinta? Penélope Aldaya? Despre ea am vrea să te Întrebăm. Jacinta Încuviință, cu privirea aprinsă dintr-o dată. — Copila mea, murmură ea și păru că o să izbucnească În plîns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și Își amintește de dumneata În fiecare zi, știi? Nu vine mai des fiindcă episcopul cel nou, care e un arivist, Îi face zile fripte, trimițîndu-l să spună atîtea slujbe, Încît umblă mereu afon. — Dumneata mănînci bine? Întrebă dintr-o dată bătrîna, neliniștită. — Mănînc ca un căpcăun, Jacinta, ce se-ntîmplă e că am un metabolism foarte masculin și ard totul. Însă, așa cum mă vezi, sub straiele astea, nu-s decît mușchi. Pune mîna. Ca Charles Atlas, Însă ceva mai păros. Jacinta Încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spunea: ține-ți gura. — Cine ți-a luat-o pe Penélope, Jacinta? Îți aduci aminte? — Domnul, zise ea ridicîndu-și ochii cu teamă, ca și cînd s-ar fi temut că cineva ne putea auzi. Fermín păru să cîntărească emfaza gestului bătrînei și Îi urmări privirea pînă În Înalt, evaluînd diferite posibilități. — Dumneata te referi la Dumnezeu atotputernicul, Împăratul cerurilor, sau mai curînd la tatăl domnișoarei Penélope, don Ricardo? — Ce mai face Fernando? Întrebă bătrîna. — Preotul? E ca o floare. CÎnd nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
auzi. Fermín păru să cîntărească emfaza gestului bătrînei și Îi urmări privirea pînă În Înalt, evaluînd diferite posibilități. — Dumneata te referi la Dumnezeu atotputernicul, Împăratul cerurilor, sau mai curînd la tatăl domnișoarei Penélope, don Ricardo? — Ce mai face Fernando? Întrebă bătrîna. — Preotul? E ca o floare. CÎnd nici cu gîndul nu gîndești, va fi făcut papă și pe dumneata o să te instaleze În Capela Sixtină. Îți trimite salutări călduroase. — El e singurul care vine să mă vadă, știi? Vine fiindcă știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a spus că familia Aldaya plecase În Argentina. Am scris la adresa pe care o primisem. Scrisorile s-au Întors neatinse... Ce s-a ales de Penélope? Ai aflat? Jacinta scutură din cap, prăbușindu-se. — N-am mai văzut-o niciodată. Bătrîna gemea, plîngînd În hohote. Fermín o luă În brațe și o legănă. Trupul Jacintei Coronado se redusese la dimensiunile unei copile, iar Fermín, lîngă ea, părea un gigant. Îmi clocoteau În minte o mie de Întrebări, Însă prietenul meu Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la mâna fiicei băcanului, Marița, o viitoare Zița cu studiile făcute la „pensionatul” doamnei Firundțvanțig, seamănă cu Rică Venturiano prin limbajul liberal și franțuzit, prin îndeletniciri. La Hasdeu se remarcă și prezența unor procedee comice utilizate mai târziu de Caragiale. Bătrâna Trandafira, recomandându-l ca ginere pe profesorul latinoman Numa Consule, enumeră cele zece limbi știute de acesta, așa cum numără Pristanda steagurile: „Lătinești, spănești, tălienește, lătinește, franțuzește, lătinește...”. Efecte comice au fost obținute de Hasdeu înaintea lui Caragiale prin reproducerea textuală
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
zi cât alții Într-un an. În tindă se afla tot timpul o găleată cu apă rece, acoperită cu un fund de lemn și cu un ștergar gros de in. Într-o altă cameră agoniza cineva, un bătrân sau o bătrână, bunic, unchi, rudă Îndepărtată sau pur și simplu strămoș. Semiântunericul și răcoarea se păstrau constante În toată casa și În tot lungul zilei. E clar că amintirile lui provin dintr-o zi de vară! — La ce-ți servește să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
care agoniza Într-una din camere pentru că atunci ar fi plâns acolo, Înăuntru, la căpătâiul lui și nici pe el, cel care tocmai ieșise din ascunzătoare. Pe el, de fapt, nici nu l-au luat În seamă, iar bătrânul (sau bătrâna) era la locul dinainte, singur(ă) și respirând gâjâit. Atât Își mai amintește din acea zi și probabil că apoi a adormit. Asta la propriu, pentru că altfel, conștiința lui pare să fi căzut imediat după asta Într-un somn lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
subțirică, Înaltă pentru vârsta pe care o arată, ținând În mâini un pui alb de iepure de casă. Îl mângâie cu o seriozitate anume, indescriptibilă, ceva care face gestul ei și mai gingaș. La câțiva pași În spatele ei vine o bătrână Îmbrăcată În negru și ținând de mână un băiețel zvăpăiat, tuns zero. Toți trei se apropie de stația autobuzului. Voi, cei din stație, Îi priviți cum se apropie, parcă ați aștepta ceva de la ei, parcă pe ei i-ați aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]