KorAP: Find »[drukola/base=baltic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...113 114 115 116 >

2,883 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

86.000 de refugiați, inclusiv veterani din armata poloneză și ucraineni care luptaseră În divizia Waffen SS Galițiană 8. Criteriile de admitere erau simple: statele vest-europene căutau lucrători manuali zdraveni (bărbați) și, din această cauză, i-au favorizat vădit pe baltici, polonezi și ucraineni, indiferent de partea cui fuseseră În război. Femeile nemăritate erau bine-venite ca muncitoare sau femei de serviciu - dar Ministerul Muncii canadian respingea În 1948 tinerele care Încercau să emigreze În Canada ca fete În casă dacă exista cea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Statele Unite au primit În acei ani 400.000 de azilanți, plus alți 185.000 În 1953-1957. Canada a admis 157.000 de refugiați și persoane strămutate, iar Australia 182.000 (printre care 60.000 de polonezi și 36.000 de baltici). Era o realizare de o amploare remarcabilă. Anumite categorii de etnici germani din Iugoslavia și România au rămas În captivitate pentru că acordurile de la Potsdam nu acopereau cazul lor. Dar În numai șase ani, pe un continent mutilat, Înveninat și sărăcit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai complicată. Slovacii și croații au profitat de prezența nemților pentru a Înființa state teoretic independente, conform proiectelor de suflet ale partidelor separatiste din perioada antebelică. În Polonia, germanii nu aveau nevoie de colaboratori, dar mai la nord - În țările baltice și chiar În Finlanda - Wehrmachtul a fost Întâmpinat favorabil la Început, ca o alternativă la ocupația și absorbția de către Uniunea Sovietică. În special ucrainenii au făcut tot posibilul să profite de ocupația germană de după 1941, pentru a căpăta mult visata

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să se autoguverneze. Cu excepția Germaniei și a miezului Uniunii Sovietice, fiecare stat european continental implicat În al doilea război mondial a fost ocupat de cel puțin două ori: mai Întâi de inamici, apoi de armatele eliberatoare. Unele țări (Polonia, țările baltice, Grecia, Iugoslavia) au fost ocupate de trei ori În cinci ani. Cu fiecare invazie, regimul anterior era distrus, autoritatea sa demolată, elitele eliminate. În unele locuri, rezultatul a fost tabula rasa: toate vechile ierarhii au fost discreditate, iar reprezentanții lor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
orașe din Europa Centrală unde evreii constituiau clasa profesională locală: doctori, avocați, oameni de afaceri, profesori. Mai târziu, aceleași orașe au pierdut un alt segment important al burgheziei locale: germanii. Ca urmare, peisajul social a fost radical transformat, iar polonezii, balticii, ucrainenii, slovacii, ungurii și alții au avut șansa de a prelua slujbele (și casele) celor plecați. Acest proces de nivelare, prin care populațiile native din Europa Centrală și de Est au luat locul minorităților gonite, a fost contribuția cea mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și Habsburgic, nordul fostului Imperiu Otoman și chiar extremitatea apuseană a teritoriului țarilor ruși) a fost dintotdeauna distinctă, ca amploare, de cea a statelor-națiune din Vest. Dar nu neapărat și ca substanță. Înainte de 1939, ungurii, românii, cehii, polonezii, croații și balticii se uitau poate cu invidie peste gard, la locuitorii mai norocoși ai Franței sau țărilor de Jos. Dar aveau propriile aspirații la stabilitate și prosperitate: românii se visau la Paris, iar economia cehă o depășea În 1937 pe cea austriacă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
permis Armatei Roșii să ocupe la rândul ei teritorii disputate, În cursul marșului spre Berlin. Astfel, când sovieticii au ocupat și anexat Basarabia și Bucovina (luate de la România), Rutenia subcarpatică (de la Cehoslovacia), vestul Ucrainei (de la Polonia), estul Finlandei, trei republici baltice independente și orașul Königsberg/Kaliningrad din Prusia Orientală, toate acestea au părut laurii victoriei, și nu roadele unor acorduri infame cu inamicul fascist. Pentru Uniunea Sovietică, lărgirea teritorială avea două consecințe. Punea capăt statutului de paria. Acest lucru conta foarte

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
alți ziditori de imperii, chiar și de țări, era mania de a reproduce În teritoriile controlate forme de guvern și organizări sociale identice cu cele din Uniunea Sovietică. Cum făcuse În estul Poloniei Între 1939 și 1941 sau În statele baltice În 1940 și din nou În 1945, când le-a recâștigat de la naziști, Stalin s-a apucat să recreeze Europa de Est după modelul sovietic, să reproducă istoria, instituțiile și practicile sovietice În fiecare dintre micile state controlate acum de partide comuniste

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dea roade”, cum s-a numit, a fost un dezastru rapid abandonat - dar acest exercițiu de maoism avant l’heure, la numai 80 km est de Viena, spune mult despre spiritul vremii. În acest timp, la fel ca În zonele baltice recent sovietizate, consecința reformei agrare comuniste a fost penuria instituționalizată În țări În care mâncarea fusese până atunci ieftină și din abundență 3. Ca răspuns la aceste erori palpabile, autoritățile au introdus legi În stil sovietic ce incriminau „parazitismul”, „speculația

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întregi din zonele de graniță vestice și sud-vestice, mai ales din Caucaz: ceceni, inguși, caraci, nalkari, calmuci, tătari din Crimeea și alții le-au urmat germanilor de pe Volga, deportați În 1941. Tratamentul brutal aplicat națiunilor mici nu era ceva nou: balticii și polonezii fuseseră exilați cu sutele de mii În Est Între 1939 și 1941, ucrainenii În 1930 și Înaintea lor alții, Încă din 1921. Primele procese postbelice intentate colaboraționiștilor și trădătorilor reflectau și ele sentimente naționaliste. Lideri ai partidelor țărăniste

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aflau În Polonia ocupată de sovietici după atacul german din 1939 au fost deportați către est, unde boala și suferința i-au ucis pe mulți. Dar nu au fost sistematic exterminați. Înaintarea Armatei Roșii prin Ucraina și Bielorusia spre țările baltice, România, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și Germania i-a salvat pe evreii care mai rămăseseră. Auschwitz a fost eliberat de Armata Roșie. Desigur, Stalin nu a intrat În al doilea război mondial pentru evrei, dar dacă Hitler ar fi Învins - iar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Reforma” Într-un astfel de sistem, după cum indicau de multă vreme economiștii maghiari și din alte țări comuniste, trebuia să Înceapă cu descentralizarea mecanismelor de decizie și de stabilire a prețurilor. Însă aceasta se lovise de obstacole insurmontabile. În afara republicilor baltice, nimeni din Uniunea Sovietică nu știa din experiență ce Înseamnă agricultura independentă sau economia de piață: cum să produci un bun, să-i pui un preț și să-i găsești un cumpărător. Chiar și după ce o Lege a Activităților Lucrative

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fost „eliberate” Polonia și Ungaria. Dar cele mai recente cuceriri sovietice erau doar pe jumătate digerate și vulnerabile la influența și modelul străine: În Asia Centrală, În Caucaz, dar mai ales la granița vestică Îndepărtată, de-a lungul coastei Mării Baltice. Republicile baltice ale Uniunii - Estonia, Letonia și Lituania - erau deosebite din trei puncte de vedere semnificative. În primul rând, ele erau mai expuse la influența Occidentului decât orice altă regiune a Uniunii Sovietice. Estonii În special aveau contacte cu țările scandinave, prindeau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
istorice și geografice mai ales cu Polonia Învecinată, nu puteau să nu remarce că, până și sub comunism, polonezii erau mai liberi și mai Înstăriți decât ei. În al doilea rând și În pofida comparației deloc flatante cu vecinii lor, statele baltice erau totuși prospere după criteriile sovietice. Ele erau principalele producătoare sovietice de produse industriale (automobile, aparate de radio, produse de papetărie) și, de asemenea, o sursă importantă de pește, bumbac și produse lactate. Prin bunurile pe care le produceau și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Prin bunurile pe care le produceau și care tranzitau prin porturile lor, estonii, letonii și lituanienii cel puțin luau contact cu un mod de viață la care restul Uniunii Sovietice nici nu putea visa. A treia caracteristică distinctivă a statelor baltice și de departe cea mai semnificativă este că ele erau singurele ce cunoscuseră recent o independență reală. În 1919 Își câștigaseră libertatea În urma căderii imperiului țarist, pentru ca 20 de ani mai târziu să fie reintegrate cu forța În URSS de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
căderii imperiului țarist, pentru ca 20 de ani mai târziu să fie reintegrate cu forța În URSS de succesorii sovietici ai Romanovilor, prin clauzele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov. Iar invazia din 1940 era Încă foarte vie În memoria colectivă. În țările baltice, glasnostul lui Gorbaciov, care În restul Uniunii Sovietice a dus la solicitări privind extinderea drepturilor economice și civile, a deschis În mod inevitabil chestiunea independenței. În această regiune, samizdatul a avut dintotdeauna și negreșit o tentă naționalistă. Un alt motiv

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la solicitări privind extinderea drepturilor economice și civile, a deschis În mod inevitabil chestiunea independenței. În această regiune, samizdatul a avut dintotdeauna și negreșit o tentă naționalistă. Un alt motiv a fost problema „rusească”. În 1945, populația celor trei state baltice era destul de omogenă: majoritatea locuitorilor aparțineau etniei dominante și vorbeau limba locală. Dar, din cauza expulzărilor forțate din timpul războiului și de după, ca să nu mai vorbim despre afluxul constant de soldați, administratori și muncitori ruși, la Începutul anilor ’80 populația era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
numai 64% din populație era de etnie și limbă estone; În Letonia, numărul de nativi letoni la recensământul din 1980 era de 1,35 milioane la o populație de 2,5 milioane: doar 54%. Zona rurală era Încă populată de baltici, dar orașele erau din ce În ce mai „rusești” și rusofone: o transformare detestată. Primele tulburări din regiune au fost așadar suscitate de problema limbii și naționalității, dar și de amintirea aferentă a miilor de localnici „subversivi” care fuseseră deportați În Siberia. Pe 23

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
următoare, la alegerile pentru Congresul Deputaților Poporului, el a câștigat 36 dintre cele 42 de locuri care Îi reveneau Lituaniei. Alegerile din toate cele trei republici au adus o victorie clară a candidaților independenți, reliefând o traiectorie comună a statelor baltice. Fapt reconfirmat simbolic pe 23 august 1989, prin crearea unui lanț uman („Să dăm mâna peste Marea Baltică”) pe o distanță de 650 de kilometri, de la Vilnius până la Tallinn, trecând prin Riga, pentru a marca 50 de ani de la Încheierea Pactului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Cum mișcările pentru independență din Estonia și Letonia reflectau acum modelul lituanian, declarând deschis că scopul lor era independența națională, confruntarea cu Moscova părea inevitabilă. și totuși, ea s-a produs extrem de lent. În 1989 mișcările pentru independență din țările baltice au Încercat marea cu degetul. Când sovietele supreme din Lituania și apoi din Letonia, Înclinând acum spre independență, au Încercat să imite o lege estonă din noiembrie 1988 care autoriza privatizarea Întreprinderilor de stat locale, Moscova a anulat decretele, așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
promisiunii Lituaniei de a „suspenda” implementarea totală a declarației de independență. După șase luni febrile În care mai toate republicile sovietice importante și-au afirmat „suveranitatea”, dacă nu independența deplină, poziția lui Gorbaciov devenise intenabilă. Eforturile de a reprima inițiativele baltice i-au afectat imaginea de „reformator”, În timp ce incapacitatea de a pune capăt discuțiilor despre autonomie, suveranitate și independență a stârnit nemulțumiri printre colegi și - semn rău - În rândurile armatei și securității. Pe 20 decembrie 1990, ministrul Afacerilor Externe, Eduard șevarnadze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
studiourile radioului și televiziunii, trăgând În manifestanți: 14 civili au fost uciși, iar 700 răniți. O săptămână mai târziu, la Riga, militari din aceleași unități au atacat Ministerul leton al Afacerilor Interne, făcând patru victime. Vărsările de sânge din statele baltice semnalau Începutul sfârșitului pentru Uniunea Sovietică. În mai puțin de o săptămână, peste 150.000 de oameni s-au adunat la Moscova pentru a protesta Împotriva omorârii civililor. Boris Elțîn, prim-secretar al Comitetului de partid al orașului Moscova și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
civililor. Boris Elțîn, prim-secretar al Comitetului de partid al orașului Moscova și - din mai 1990 - președinte al Sovietului Suprem Rus, s-a deplasat la Tallinn pentru a semna un acord de recunoaștere reciprocă a „suveranității” Între Rusia și republicile baltice, peste capul autorităților sovietice. În martie 1991, referendumurile din Letonia și Estonia au confirmat că și acolo electorii preferau, Într-o proporție covârșitoare, independența totală. Gorbaciov, care trecuse cu inima Îndoită la pedepsirea republicilor recalcitrante, a revenit acum la poziția

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
totală. Gorbaciov, care trecuse cu inima Îndoită la pedepsirea republicilor recalcitrante, a revenit acum la poziția sa inițială, căutând În zadar un modus vivendi. Dar președintele sovietic era acum atacat din ambele părți. Faptul că ezita să-i zdrobească pe baltici l-a Îndepărtat definitiv de aliații săi militari (doi dintre generalii care au organizat atacurile de la Vilnius și Riga vor avea un rol important În puciul moscovit). Nici foștii prieteni și admiratori nu mai aveau Încredere În el. În martie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu mai aveau Încredere În el. În martie 1991, Elțîn a denunțat public „minciunile și Înșelătoriile” lui Gorbaciov și i-a cerut demisia, sfidând presiunile oficiale pentru a păstra tăcerea sau a suporta consecințele. Între timp, celelalte republici urmau exemplul baltic. Câtă vreme structurile centrale ale puterii sovietice au fost În siguranță, liderii comuniști din Ucraina până În Kazahstan Își limitaseră „reformele” la imitații prudente ale modelului Gorbaciov. Dar după eșecul din statele baltice aceleași antene care Îi conectaseră la perestroika le

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]