3,051 matches
-
soți s-au stabilit la Târgu-Mureș, unde Vasile Al-George a fost încadrat ca funcționar public. A avut și o bogată participare la viața culturală a epocii, fiind colaborator la revistele "Flacăra", "Gândirea", "Cosânzeana", "Societatea de mâine", "Cele Trei Crișuri", "Pagini Basarabene" și la ziarele "Românul", "Dreptatea", "Patria", "Voința". A fost autorul unui volum de versuri intitulat "Pamânt" și traducător din lirica maghiară. Preocupat și de activitatea de cercetare a lumii indiene, a lăsat un caiet care are scris pe prima pagină
Sergiu Al-George () [Corola-website/Science/317045_a_318374]
-
și un contur grafic în trepte, sugerând arcurile podurilor întinse peste canalele venețiene și bolțile catedralei San Marco: poeta îți rostește discursul de parcă ar urca sau coborî versantele lunecoase ale unor stări sufletești. Absorbind deopotrivă meandrele dureroase ale vieții - exodul basarabean - și efluviile unui spațiu italian încărcat de un imens prestigiu istoric și cultural, noua carte a Eugeniei Bulat marchează o etapă importantă în evoluția autoarei, obligându-ne să ne gândim la cât de neașteptate și contradictorii pot fi sursele inspirației
Eugenia Bulat () [Corola-website/Science/317203_a_318532]
-
P. 59. BOJONCĂ, IURIE. Da Est verso se stessa. Interviu. Luogo comune. Quadrimestriale della nuova cittadinanza a Mogliano Veneto. Nr.3, setembre 2009. P.3,8. CHICU, OLEG. Avanpremiera Nello sgabuzzino de Eugenia Bulat, - o altfel de viziune asupra exodului basarabean în Italia. Gazeta Basarabiei, 15-20 iunie 2010. P.1-2. CHICU, OLEG. Avanpremiera Nello sgabuzzino de Eugenia Bulat. Interviu. Gazeta Basarabiei, 1-15 septembrie 2010. P.6. CHICU, OLEG. Avanpremieră NELLO SGABUZZINO sau Noi în debaraua Europei. Interviu. Literatura și Arta, nr.
Eugenia Bulat () [Corola-website/Science/317203_a_318532]
-
cumpănă a dreptății internaționale. Jurnalul adăugat la sfârșitul cărții conținând însemnările intime ale femeii care l-a iubit mereu nemărturisit pe eroul principal, oarecum misterios, e un poem erotic în proză, o Cântare a cântarilor din vremurile vitrege ale istoriei basarabene care adâncește sentimentul de tensiune psihologică stârnit de carte prin eșecul deplin al vieții sentimentale a personajului, viață care, dacă împrejurările ar fi fost altfel, ar fi fost și ea frumoasă sau măcar acceptabilă, normală. Așa, înrămată în cadrele unor
Elisabeta Isanos () [Corola-website/Science/317738_a_319067]
-
Colonia Sărata a fost înființată în anul 1822 ca urmare a faptului că țarul rus Alexandru I a pus la dispoziție un teren de 16.000 desetine (aproximativ 18.000 ha) din Basarabia pentru înființarea de sate de coloniști germani basarabeni. Colonia a fost întemeiată propriu-zis de către aproximativ 70 de familii (63 de familii și 9 persoane necăsătorite) de emigranți din Bavaria și Württemberg, precum și de conducătorul lor, preotul Ignaz Lindl. Coloniștii erau atât de religie catolică, cât și de religie
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]
-
din teritoriile aflate în sudul Basarabiei și care au fost alipite RSS Ucrainene . În componența regiunii respective a fost înființat și raionul Sărata, cu reședința în localitatea omonimă. În septembrie 1940, la apelul lansat de Germania nazistă, membrii comunității germanilor basarabeni s-au repatriat în Germania. În Basarabia au rămas numai 2.000 din cei aproximativ 93.000 de germani. Rămase pustii, satele germane au fost populate cu ucraineni sosiți din România sau din alte zone . În perioada 1941-1944, toate teritoriile
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]
-
fost principesa consortă a Principatului Șerbia din 1875 până în 1882 și regina consortă a Regatului Șerbia din 6 martie 1882 până în 24 octombrie 1888. Natalia s-a născut în familia lui Petre Cheșco, descendent unei ramure al familiei Wassilko, colonel basarabean în armata rusă, si a Pulheriei Sturdza, din familia boierilor Sturzești din Moldova. Bunicul Nataliei pe linie paterna, Ioan Cheșco, a fost membru al Sfatului Suprem al Basarabiei, precum și conducător al nobilimii din ținuturile Chișinău și Orhei (1850-1853), apoi al
Natalia Obrenovici () [Corola-website/Science/318127_a_319456]
-
administrativ, pe teritoriul Raionului Tatarbunar din Regiunea Odesa a Ucrainei. A fost înființat prin Decretul № 1 / 1 ianuarie 2010 al Președintelui Ucrainei, Viktor Iușcenko. Parcul este format din suprafețele limanelor Șagani, Alibei și Burnas care fac parte din salba limanelor basarabene, cuprinzînd și lacurile înconjurătoare mai mici zise „satelite”. Complexul de limane Șagani-Alibei-Burnas este înscris pe lista zonelor umede de importanță internațională a Convenției de la Ramsar (1971), cu o suprafață protejată de 190 km². Limanul Șagani (în , în ) este un liman
Limanele Tuzlei () [Corola-website/Science/318194_a_319523]
-
denumirile tătărești (deja oficiale în perioada turcească) : acestea au fost la rândul lor preluate de România când le-a avut în stăpânire. În perioada 1856-1859, la prima independență a Republicii Moldova din 1917, precum și în perioada 28 iunie-20 august 1940, limanele basarabene au fost moldovenești. În perioadele 1859-1878, 1918-1940 și 1941-1944 i-au aparținut României. Din august 1940 până în iunie 1941 și din august 1944 încoace sunt Ucrainene (până în 1991, în cadrul Uniunii sovietice). Aceste diferite stăpâniri au lăsat în jurul limanelor o populație
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
Коса - "kosa") străpuns de o "portiță" (în limba greacă στόμα - "stoma", adică gură, în rusă бухтa - "buhta", idem) care leagă limanul de larg. Aceste caracteristici deosebesc limanul atât de un lac, cât și de celelalte tipuri de lagune.. Toate limanele basarabene au fost inițial văi de vărsare ale afluenților, fie ai Dunării, fie direct ai Mării Negre. În Holocen, cu aproximativ 7500 ani în urmă, aceste văi au fost inundate de mare. În locul Deltei Dunării se întindea atunci un golf din Marea Neagră
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
de 190 km². Limanul Alibei face parte din Parcul Natural Național "Limanele Tuzlei". Limanul Șabolat (în , în , care apare uneori pe hărțile mai vechi și sub denumirile de „Codăești”, „Cetății” sau „Budachi”) este cel mai estic liman din seria limanelor basarabene din Regiunea Odesa, fiind situat pe teritoriul Raionului Cetății-Albe, și deși este un liman maritim, nu comunică cu marea deoarece grindul său de 18 km lungime nu are portiță. Se întinde de-a lungul mării pe 17 km, fiind singurul
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
Regiunea Odesa, fiind situat pe teritoriul Raionului Cetății-Albe, și deși este un liman maritim, nu comunică cu marea deoarece grindul său de 18 km lungime nu are portiță. Se întinde de-a lungul mării pe 17 km, fiind singurul liman basarabean paralel și nu perpendicular cu țărmul. Lățimea medie este de 1.5 km, adâncimea maximă de 2.4 m, suprafața de 30 km². Salinitatea sa este extrem de variabilă (între 2 și 32‰) deoarece bazinul de evaporare naturală concentrează sărurile, dar
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
pentru a-l lega de Limanul Nistrului permit primenirea apelor. În nord-est unde se găsesc aceste canale este slabă (între 2 și 14‰), în sud-vest este ridicată (15-32‰). Limanul Nistrului (în , în ) este cel mai estic și ultimul dintre limanele basarabene, despărțind Basarabia și Bugeacul (la sud-vest) de Edisan (nord-est), la vărsarea fluviului Nistru în mare, fiind un liman maritim. Are suprafața de 360 кm² și adîncimea maximală de 3 m. Volumul apei este de 0,54 km³ (apele limanului fiind
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În 1861, o parte a locuitorilor din Împuțita s-au mutat în Taurida, la fel ca și o parte dintre bulgarii basarabeni din Anadol, Caragacii Vechi și Giurgiulești . Potrivit publicistului Mihail Grekov, numărul de familii strămutate din Împuțita este de 234 . În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei acest teritoriu. În 1878 a fost
Împuțita, Bolgrad () [Corola-website/Science/318259_a_319588]
-
Bolgrad din Ucraina - d. 11 octombrie 1911, Iași) a fost un istoric și om de știință bulgar, unul dintre primii profesor de istorie la Universitatea din Sofia și rector al universității. Agura s-a născut într-o familie de bulgari basarabeni din satul Cișmeaua-Văruită (Basarabia), pe atunci parte a Imperiului Țarist. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail
Dimitar Agura () [Corola-website/Science/318260_a_319589]
-
lector de istorie la nou-înființatul așezământ în 1889. El a fost rector al Universității din Sofia în trei rânduri (1889-1890, 1892-1895, 1907-1908). El a fost a doua persoană care a îndeplinit funcția de rector al universității, după colegul său bulgar basarabean Aleksandar Teodorov-Balan. În 1900, Agura a devenit membru titular al Academiei Bulgare de Științe. În 1901, el s-a aflat printre fondatorii Societății Istorice Bulgare; a îndeplinit funcția de președinte al acestei societăți până la moartea sa. a murit în anul
Dimitar Agura () [Corola-website/Science/318260_a_319589]
-
Bulgarii basarabeni (în , transliterat "besarabski bălgari") sunt un grup etnic minoritar bulgar din regiunea istorică Basarabia, care locuiesc astăzi pe teritoriile actualelor state Ucraina (Regiunea Odesa) și Republica Moldova. În Ucraina, numărul bulgarilor basarabeni este estimat la peste 129.000 în Bugeac (în
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
Bulgarii basarabeni (în , transliterat "besarabski bălgari") sunt un grup etnic minoritar bulgar din regiunea istorică Basarabia, care locuiesc astăzi pe teritoriile actualelor state Ucraina (Regiunea Odesa) și Republica Moldova. În Ucraina, numărul bulgarilor basarabeni este estimat la peste 129.000 în Bugeac (în Regiunea Odesa din partea de sud a țării) și 75.000 în celelalte părți (în principale în alte părți din sudul Ucrainei), în conformitate cu datele furnizate de Recensământul ucrainean (2001), care a numărat
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
în orașul Odesa, unde s-au mutat în ultimii 50 de ani. În conformitate cu datele recensământului din RSS Moldovenească din 1989, locuiau acolo 88.419 bulgari. Rezultatele recensământului organizat în octombrie 2004 au scos la iveală faptul că 65.072 bulgari basarabeni (1.95% din populație) locuiesc în Republica Moldova (excluzând regiunea Transnistria), concentrați în principal în partea de sud — mai precis în raionul Taraclia. Recensământul organizat în noiembrie 2004 în Transnistria a numărat 3.164 (3.16%) bulgari în orașul Tighina și
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
rusă ca limba principală (54.45% în mediul urban și 19.95% în cel rural) și 897 sau 1.37% dintre ei au declarat o altă limbă principală (0.81% în mediul urban și 1.81% în cel rural). Bulgarii basarabeni sunt majoritari în raionul Taraclia, fiind în număr de 28.293, adică 65.56% din populația raionului. De asemenea, bulgari sunt și în municipiul Chișinău (8.868, adică 1.2%), Găgăuzia (8.013, adică 5.1%), raionul Cahul (5.816
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
8.44%) în raionul Slobozia (care include și satul Parcani). Alți 3.001 (3.09%) bulgari locuiesc în orașul Tighina și 342 în 3 suburbii ale sale. În total, sunt 79.520 (2.02%) bulgari în Republica Moldova, inclusiv Transnistria. Bulgarii basarabeni sunt majoritari într-un singur oraș din Republica Moldova, Taraclia (10.732 bulgari, sau 78%) și în 8 comune din țară: Populația modernă a bulgarilor basarabeni s-a stabilit în partea de sud a Basarabiei la sfârșitul secolului al XVIII-lea
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
ale sale. În total, sunt 79.520 (2.02%) bulgari în Republica Moldova, inclusiv Transnistria. Bulgarii basarabeni sunt majoritari într-un singur oraș din Republica Moldova, Taraclia (10.732 bulgari, sau 78%) și în 8 comune din țară: Populația modernă a bulgarilor basarabeni s-a stabilit în partea de sud a Basarabiei la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în timpul revoltelor feudale din Imperiul Otoman și după războaiele ruso-otomane din acea perioadă. Valuri numeroase de emigranți au avut
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
de unde fuseseră alungați tătarii. Coloniștii bulgari s-au așezat nu doar în Basarabia, ci și în regiunea Cherson. Refugiații bulgari și găgăuzi din Basarabia sunt menționați pentru prima dată în 1769. Recensământul din 1817 a găsit bulgari în 12 sate basarabene aflate în văile râurilor Ialpug și Lunga: în aceste 12 sate locuiau 482 familii bulgare și găgăuze și 38 familii românești. Conducătorul bulgarilor și găgăuzilor era un bărbat cu numele de Copceac. Șapte dintre cele 12 sate erau găgăuze (Baurci
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
drepturi culturale și educaționale ale minorității bulgare nu au fost restabilite. În timpul Răscoalei de la Tatarbunar din 1924, când agitatorii sovietici au încercat să răstoarne, fără succes, administrația românească din sudul Basarabiei, mulți etnici bulgari (împreună cu localnicii moldoveni (români) și germani basarabeni) s-au situat de partea autorităților românești, după cum a subliniat Gheorghe Tătărescu în raportul înaintat în numele Ministerului de Interne către Parlamentul României în 1925. Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 a dus la ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940, invazia armatelor sovietice
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
Parlamentul României în 1925. Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 a dus la ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940, invazia armatelor sovietice în Basarabia și includerea acestui teritoriu în Uniunea Sovietică. Cu toate că au fost o minoritate acceptată oficial sub dominația sovietică, bulgarii basarabeni și-au pierdut unele caracteristici ale identității lor culturale în acea perioadă. O mișcare de renaștere națională a bulgarilor basarabeni își are originea în anii '80 ai secolului al XX-lea, când au fost publicate ziare în limba bulgară, au
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]