KorAP: Find »[drukola/base=beznă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...113 114 115 ...130 >

3,230 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

de cioburi care căzură peste el ca o armată de boabe de grindină În luna martie, cînd Babele aduc lapoviță. Lucas plonjă la pămînt și, făcut ghem, se rostogoli refugiindu-se sub piatra plată a dolmenului. Landa rămase cufundată În beznă. Iar tăcerea se Înstăpîni iarăși. Densă. Amenințătoare. Nedînd atenție cioburilor Înfipte În haine, specialistul În crime ritualice respinse imediat ipoteza hazardului și cercetă bezna În căutarea vreunui eventual trăgător stînd la pîndă, care, cu un tir grupat și precis, va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
și, făcut ghem, se rostogoli refugiindu-se sub piatra plată a dolmenului. Landa rămase cufundată În beznă. Iar tăcerea se Înstăpîni iarăși. Densă. Amenințătoare. Nedînd atenție cioburilor Înfipte În haine, specialistul În crime ritualice respinse imediat ipoteza hazardului și cercetă bezna În căutarea vreunui eventual trăgător stînd la pîndă, care, cu un tir grupat și precis, va veni să dea gata unul cîte unul proiectoarele. Nimic. Absolut nimic. E adevărat că și cîmpul lui vizual se reducea la Înălțimea dolmenului. Polițistul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
mai scump, m-a făcut să grăbesc pasul. O, nu avea să scape. Mi-o jurasem, și doar un singur cuvînt aveam. Inima mi se zbătu cînd mi-am dat seama că o pierdusem din ochi. Privirea mea Îngrijorată cercetă bezna. Nimic. Nici un zgomot. Nici cea mai slabă mișcare. Am Înjurat cu glas scăzut. Doar nu va avea ticăloasa asta ultimul cuvînt? Lăsam ura să-mi conducă pașii. O ură viscerală. Atunci am văzut-o. *** Gwen mergea repede pe potecuța pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
auzea decît o respirație scurtă și gîfÎită. - Morineau? Unde e Argoz? Trei minute mai tîrziu, mașina de teren frîna brusc de-a lungul unei mici plaje cu nisip rămasă descoperită de la reflux. Orientîndu-și farurile anticeață În direcția plajei, Lucas scotoci bezna, ținînd receptorul căștii În urchea dreaptă. - SÎnt aici, Gwen. SÎnt pe plajă. Vorbește-mi, mă vezi? Respirația nu mai era acum decît un horcăit aproape de neînțeles, dar care Îți Îngheța la fel de mult sîngele În vine. Tot scrutînd bezna, pînă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Lucas scotoci bezna, ținînd receptorul căștii În urchea dreaptă. - SÎnt aici, Gwen. SÎnt pe plajă. Vorbește-mi, mă vezi? Respirația nu mai era acum decît un horcăit aproape de neînțeles, dar care Îți Îngheța la fel de mult sîngele În vine. Tot scrutînd bezna, pînă la urmă o zări. O formă omenească lungită pe plaja pe care primele valuri ale fluxului Începeau acum s-o atingă. Se năpusti În ajutorul ei, străbătu În fugă zona ierboasă care mărginea plaja, trecu fără s-o vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
disloce cu niște trosnete sinistre. Apoi am auzit țipetele... Stătea În picioare la fereastră, cu privirea pierdută În direcția vîrfului de la Ty Kern. - Noaptea era neagră, neagră ca smoala... Nu vedeam nimic, dar era și mai rău. Țipetele alea În beznă... E de ajuns să Închid ochii ca să le aud iarăși. Eram Înlemniți, incapabili să ne mișcăm, darămite să le mai sărim În ajutor... Iar țipetele au Încetat... Am vrut să coborîm În golf, dar valurile fluxului ne-au Împins Îndărăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
nici măcar nu m-a lăsat să plasez un cuvînt. Și mi-a tras și clapa, Închipuiți-vă! În sfîrșit, clapa... mai curînd mi-a Întins o cursă. Am ajuns cu un sfert de oră mai tîrziu. Nimeni. Așteptam, cînd deodată: beznă totală. Cineva mă lovise pe la spate. Mi-am revenit În fire - era trecut de zece seara -, și m-am Întors la castel, unde m-am culcat. Surprinse ciudata privire pe care cei doi polițiști o schimbau Între ei și ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
niciodată parte din banda noastră!”. Apoi nu mai avu aer, cuvintele i se opriră În gît. Ultima imagine pe care o mai Înregistră conștiința lui fu aceea a unei bucăți de zid care se dădea În lături. Apoi totul deveni beznă. Atingerea Îl făcu să simtă ceva rece, umed și zgrunțuros. PM deschise cu precauție ochii, clipi sub lumina tare a unei lanterne și avu nevoie de cel puțin un minut pînă să se dumirească unde era: pe solul umed al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Îndărătul lui, luînd din nou la piept grămada de cîrpe. Sinistra siluetă rămase nemișcată deasupra femeii care gemea și se răsucea la picioarele lui, Întinzînd brațele. Bărbatul, imens, scoase cu un gest brusc de la șold o lamă care sclipi În beznă. Se aplecă, o Înșfăcă pe tînăra femeie de plete și, cu o mișcare precisă și fermă, Îi tăie beregata, făcînd să țîșnească un val de sînge. - SÎnge, sînge peste tot! A făcut asta cu cuțitul, Arthus a făcut asta... - Liniștește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

noi. Și-acum gata! Întoarce-te pentru o clipă. Trebuie să iau ce am de luat fără ca tu să vezi. Mă întorc ascultător la dorințele îngerului. Aud doar o zbatere metalică de aripă, apoi lumina se stinge. Stau perplex în beznă pentru câteva clipe. Pentru prima dată am senzația stranie că văd foarte clar în întuneric, ca pisicile. Mă îndrept spre pat, nu mai am nicio senzație în abdomen, nici la baie nu mai am nevoie să merg. A doua zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
destinde, se deconcertează... Pleoapele încep să se miște, deschid ochii larg... îmi ascult respirația grea și sacadată. Somnul meu și al Arinei Gnomul Un strat gros de întuneric mă desparte de imaginea mea din oglindă. Îmi intuiesc forma grevată în beznă, așa cum s-ar reflecta ea în oglinda de la capătul patului, înaltă până în tavan și îngustă. Adesea urmăresc din pat, din cele mai insidioase poziții, imaginea mea din oglindă; asta, de când sunt însărcinată și petrec ceva mai mult timp în pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616

în zori încep marile călătorii -, lumea își desfăcu încuietorile pentru ochii puiandrului. Lăsă în urmă pădurea care-i fusese casă, animalele care-i deveniseră prieteni. Plecă în căutarea unui mutilat lup necunoscut, un înțelept de la care aștepta să poată lumina bezna din care nu reușise încă să iasă. CAPITOLUL 11 Aproape S -ar mai fi aventurat în călătoria aceea dacă ar fi știut de la început ce avea să-l aștepte? Își punea uneori întrebarea; și adesea fu nevoit să admită că

by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
cu lupii aceștia nefericiți veniseră ei să se confrunte. Lupino avea de descoperit ascunzătoarea mamei sale; iar el, conducătorul, avea o răfuială mai veche de dus la capăt... Îndepărtară împletitura de crengi uscate care acoperea intrarea adăpostului. Înaintară, precaut. Era beznă acolo, înăuntru. Le trebui cîteva secunde să descifreze umbrele. Și ceea ce văzură îi șocă. Încăperea le păru, la început, goală. Apoi observară că, în cel mai întunecat colț, așezate pe o blană de urs, stăteau ghemuite două făpturi. Una era

by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

unei gloate de cerșetori zdrențăroși. Doar din când În când, monotonia peisajului era Întreruptă de umbra mai masivă a vreunei capele, ori de spațiile deschise ale unor podgorii și ogoare. De acum, luminile de pe Ponte Vecchio rămăseseră o amintire și bezna cea mai deplină domnea asupra Întregului cartier, Îmblânzită numai de nimbul lunar. În timp ce Înaintau prin tenebre, Dante simțea o prezență În preajma lor. Perfidă, apăsătoare ca pătura de ceață gălbuie care se ridica din pajiștile ierboase, părea să alunece pe lângă car

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
și În acel colț de sală atmosfera din restul tavernei. — Ambrogio... mort? zise În cele din urmă Cecco d’Ascoli. Cum? Și de ce? Părea cutremurat, Însă Dante simțea o notă falsă În emoția lui. — Bargello și oamenii lui bâjbâie prin beznă, spuse. Așteptă o clipă Înainte să continue, fixându-i rând pe rând pe bărbații așezați În jurul mesei. Era din ce În ce mai convins că erau la curent cu asasinatul și că se prefăceau din cine știe ce pricini nebănuite. Cu siguranță, ideea că acei Înțelepți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
În strună. — Nu erau multe indicii, la locul morții. Nimic altceva În afară de ceea ce v-am povestit. — Cu adevărat, nimic altceva? Augustino părea dezamăgit. Mă gândeam că mintea dumitale superioară o fi surprins vreo lumină acolo unde puținătatea noastră bâjbâie prin beznă. Dar poate că judecata mi-a fost determinată de zvonurile despre domnia ta. Dante strânse din dinți. Apoi Își depărtă privirea, ca și când ar fi fost interesat de oamenii din preajmă. — Mi-am format, totuși, o impresie, zise el apoi, fixându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
hainele Îmbibate de sudoare. Edificiul era cufundat În noapte, o mare masă Întunecată ce abia se distingea prin Întunericul de la țară. Doar turnul se deslușea, lămurit, peste discul lunar. Își deschise drum printre dărâmăturile de dinaintea pragului. Înainta pe bâjbâite, prin bezna abia sfâșiată de lumina ce pătrundea prin ferestruici, mângâind cu mâna pietrele peretelui. Își amintea bine prăpastia din mijlocul naosului și o ocoli fără dificultate. În absidă trebuiau să se mai găsească Încă torțele, lăsate acolo de polițai. Ajuns În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pungă iasca și amnarul. Chiar sub schele era o lampă de ulei, pe care se grăbi să o ridice. Abia Începuse să lovească cremenea când o izbitură violentă primită În spate Îl făcu să strige de surpriză. Cineva, ieșit din beznă, se ciocnise de el din alergare. Amnarul căzu ricoșând cu un sunet metalic pe pardoseala din piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
degete uleiul opaițului care se Împrăștiase pe pardoseală și speră că mai rămăsese Îndeajuns. Să fi fost un hoț? Dar ce era de furat Într-o biserică părăsită? Sau cineva, ca el, venise să inspecteze locul crimei? În timp ce bâjbâia prin beznă după ce fusese lovit, avea senzația că, undeva aproape, mai exista și un al doilea trup. Dar poate că fusese doar rodul imaginației lui. Între timp, izbutise să aprindă lampa. Apropie micul cerc de lumină de locul exact unde se petrecuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
putut fi de folos. — Ai văzut pe careva fugind, nu demult? Întrebă poetul. — Am zărit pe cineva coborând din biserică. — Cine era? Cum era Îmbrăcat? I-ai văzut fața? — Nu, Îmi pare rău că nu te pot ajuta. Alerga prin beznă. — Vreunul din ceilalți ar fi putut vedea ceva? — Nici unul nu stă cu ochii prea mult pe treburile altora, aici la Artă. Și apoi, se Întâmplă des ca cineva să coboare din biserică. Noi nu Îi luăm În seamă. Dante Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
tonul vocii Îi solicită atenția. Cantilena despre măreția epocii care avea să vină, alcătuită din aspirații inefabile și din expectative extraordinare, lăsase loc unui subiect mai sumbru. Dumnezeu părea să fi dispărut dintr-o dată din orizontul teologului, lăsând locul unei bezne tulburi, infernale. Acum, Bruno nu mai Însoțea gândurile și visele ascultătorilor săi către un viitor Îndepărtat. Se Întorsese, dimpotrivă, către trecutul cel mai Îndepărtat al omului. Și, pe măsură ce Înainta În evocare, cuvintele sale apăreau din ce În ce mai diferite de tezele lui Gioacchino

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Începeau să i se limpezească, chiar dacă un vârtej de imagini și de chipuri femeiești continua să Îi traverseze mintea. Își ridică din nou privirea spre punctul unde crezuse că o zărește pe Antilia, dar acum tot peretele era Învăluit În beznă. Își roti capul În jur, căutând zadarnic un reper: cele patru laturi ale clădirii erau perfect identice, cu șirurile lor de ferestre acoperite cu pânze. Pentru o clipită, Încercă imboldul de a se Întoarce sus și de percheziționa toate cămăruțele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
clipa aceea Îi pricepu stratagema, pornind către dânsul cu lăncile. Se rostogoli o vreme. Nu mai era sprinten, ca pe vremuri, se gândi el cu teamă, În timp ce se ridica În picioare, Îndurerat. Privi În jur, Încercând să se orienteze prin beznă. Observă o umbră enormă, În stânga, care se năpustea asupra lui. Pentru o clipă, crezu că un centaur uriaș dădea năvală peste dânsul. Corso Donati ajunsese În momentul acela la colțul rampei și Își cabrase armăsarul strunindu-l violent din zăbală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
urmele sale. Dacă primul grup ar fi făcut cale Întoarsă, el s-ar fi pomenit Încolțit pe ulița de cărămizi, fără putință de scăpare. În clipa aceea, zări o umbră În spatele său. Se răsuci dintr-o dată, gata să lovească. În beznă, recunoscu chipul lui Cecco Angiolieri. Cum era posibil? Cu puțin timp În urmă, omul acela se afla cu el, În tavernă: trebuie că ieșise Îndată după aceea și ajunsese Într-un fel sau altul pe malul râului. Dar pe unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870

plătit în ținuturile din miazăzi cu viața unui om, ei trec, tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral al străzilor, și când se lasă noaptea și orașul întreg pare o umbră albă intră, încovoindu-și umerii, în bezna caselor, la adăpostul zidurilor de sare cu slabe licăriri. Se culcă și dorm, somn scurt și ușor, și de cum se trezesc se apucă iar să poruncească și să lovească, spun că sunt poporul ales, că numai Dumnezeul lor este Dumnezeul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]