5,219 matches
-
la altul pînă cînd conținutul buzunarelor s-a golit. Pentru că autoritatea cadrelor militare nu și-a făcut Încă simțită prezența, veteranii Își permit din ce În ce mai multe abuzuri. Pe moment, mă străbate o altă spaimă. Mă văd mutilat pe vecie de ticuri bizare. N-o să mai pot trece pe lîngă un pat fără să-i Întind maniacal cearceaful. N-o să mai pot intra pe vreo ușă fără să bat În ea. N-o să mai pot intra pe vreo ușă de closet fără să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe cale să devină negru. Deși se poate ca măcar În privința uniformelor acest fenomen să nu fie psihologic. Ele sînt pur și simplu jegoase. Din ceața care nu e ceață se aud sunete ciudate și apar oameni noi, necunoscuți cu nume bizare... Porcescu, Cerbulescu sau cum mă-sa Îi cheamă. Viața Își rezervă dreptul de a fi cît de suprarealistă vrea ea. Alt personaj e locotenentul Soare - nu-ți vine să crezi, dar chiar așa se numește. Soare e singurul om din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu amenințarea instrucției, a măștii de gaze, supuși capriciilor unui caporal pe care nu știi din ce Îl apucă. Așa că la tunuri rămînem doar trei craioveni. Marius e un lungan cu un aer placid, e ultimul aterizat În această adunătură bizară de soldați. Din motive doar de el știute, nu are o disponibilitate de comunicare prea mare, ca orice lungan, privește lucrurile de sus, mijindu-și un pic cam disprețuitor ochii - sper să-și dea seama pînă nu e prea tîrziu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ani, dar arată mult mai În vîrstă - e grizonant, poartă părul lung, căzut peste urechi, și ochelari cu lentile fumurii, e Îmbrăcat elegant, dar neglijent. Încearcă să fie drăguț, spune tot felul de lucruri, apoi adaugă că circumstanțele sînt foarte „bizare“ (graseiază și cuvîntul sună comic În gura lui), Îmi zice să vin la el În cabinet după prînz, să mai stăm de vorbă. Uite, măcar ai ce să citești, zice el, Încearcă neinspirat să facă conversație. Măcar mai am un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
CÎrmaciul În discursul de cu o seară Înainte. Nu mă mișc din pat, citesc În continuare făcut covrig de frig, chiar dacă afară țipă soarele și salonul e scăldat de o lumină intensă, neașteptată. Îmi revine În cap expresia fratelui Rodicăi: bizare. Bizare? Mitingul e un dezastru, Ceaușescu Începe să vorbească și se oprește (nu e clar din ce motive), transmisiunea e Întreruptă și reluată după cîteva minute În care ne putem bucura urechile cu șlagăre folclorice. Așa ceva nu s-a mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În discursul de cu o seară Înainte. Nu mă mișc din pat, citesc În continuare făcut covrig de frig, chiar dacă afară țipă soarele și salonul e scăldat de o lumină intensă, neașteptată. Îmi revine În cap expresia fratelui Rodicăi: bizare. Bizare? Mitingul e un dezastru, Ceaușescu Începe să vorbească și se oprește (nu e clar din ce motive), transmisiunea e Întreruptă și reluată după cîteva minute În care ne putem bucura urechile cu șlagăre folclorice. Așa ceva nu s-a mai Întîmplat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o dele gație militară condusă de fratele lui, generalul Ilie Ceaușescu, se Întîlnește cu atașatul militar sovietic la București. Dar armata nu are o poziție clară. Există multe explicații pentru șovăielile generalilor, care, din uniformele deodată foarte mari, iau decizii bizare, contradictorii, uneori În favoarea regimului, alteori, regăsindu-și curajul (sau poate cunoscînd noul plan și făcînd parte din el), În defavoarea lui. Cel mai dramatic În această serie de gesturi și decizii bizare este cel al generalului Milea, ministrul Apărării, care se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
generalilor, care, din uniformele deodată foarte mari, iau decizii bizare, contradictorii, uneori În favoarea regimului, alteori, regăsindu-și curajul (sau poate cunoscînd noul plan și făcînd parte din el), În defavoarea lui. Cel mai dramatic În această serie de gesturi și decizii bizare este cel al generalului Milea, ministrul Apărării, care se va sinucide peste numai o zi - după ce va conduce Înăbușirea sîngeroasă a revoltei populare care are loc În București la sfîrșitul mitingului cerut de Ceaușescu. Mitingul din Piața Palatului din 21
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
există o competiție), despre fotbal (Steaua joacă În cupele europene), despre aventuri la pescuit sau altele. Patrana șontîcăia În umbra lui Marcel cotcodăcind ceva pe limba lui, rîzÎnd singur sub un televizor cît el de mare, prevăzut cu o antenă bizară; cu două damigene În fiecare mînă; cu un grătar antic, plin de funingine, În brațe; sub un sac de nailon transparent - În care se văd cîțiva miei tranșați pentru grătarul anterior Încărcat și niște mănunchiuri verzi de ceapă și usturoi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și în primul rând de tine. — E privilegiul meu să fiu prima. „Ce ipocrită, se gândi Gabriel, și cu toate astea-i sinceră. Oare pot exista ipocriți sinceri? Da, și ăștia-s cei mai enervanți.“ Fără îndoială, Stella era o bizară, o ființă plămădită dintr-un aluat străin, de pe altă lume. Era o femeie frumoasă, înaltă, puternică. „Vede în el o permanentă provocare, își spuse Gabriel, vede viața alături de el ca pe o luptă, și crede că asta înseamnă iubire. George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sugerează calitatea și iraționalitatea unor asemenea crize.) La vremea când se petrece povestirea noastră, se stârniseră din nou în sânul comunității asemenea nonsensuri; mai cu seamă printre tineri și printre femeile bătrâne trândave, care se dau în vânt după întâmplări bizare sau șocante, pe care să le poată forfeca. Ennistone Gazette primise un foarte mare număr de scrisori (atât de numeroase încât sugerau o campanie organizată, deși acest fapt nu a putut fi dovedit) care propuneau ca Institutul Balnear să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
au existat numeroase teorii care făceau o legătură, prin cele mai fantastice speculații, între farfuria zburătoare și „Inelul“ din jurul orașului Ennistone. De astă-dată era vorba într-adevăr de un semn autentic, de o reală prevestire a apropierii uneia din acele „bizare perioade“. A urmat și un alt semn prevestitor, la care am fost eu însumi martor. Pârâul lui Lud, „Micul poznaș“, modestul izvor cald din Grădina Dianei, s-a însuflețit subit și a început să zvârle jeturi puternice de apă clocotită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pierdut la joc întreaga avere a familiei. Se pare, totuși, că l-a lăsat pe Alan destul de înstărit, dar unii sceptici susțin că Alan a moștenit de la tatăl său ceva mai mult decât averea, referindu-se, desigur, la temperamentul său bizar, (cuvântul folosit este „dezmățat“). Alan a studiat medicina, a devenit un doctor reputat și a servit, în calitate de medic, în cel de al Doilea Război Mondial. La o vârstă destul de tânără s-a căsătorit cu Alexandra Stillowen, dintr-o familie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vitregă cu Ruby Doyle. (Fusese botezată la biserica St. Olaf, maică-sa fiind anglicană, și primise numele „Diamond“, însă la un moment dat își dăduse seama că avea și așa destule necazuri, fără să mai poarte un nume atât de bizar. Familiarul „Di“, cum era strigată acasă, deveni cu ușurință elegantul Diane.) Mai exista și o a treia fată, soră sau verișoară. Tatăl sau tații țigani erau făpturi legendare, dintr-o altă eră, și nu existase niciodată o viață de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îndrepta spre silueta în picioare, vag profilată în lumina din sanctuar și, în ciuda veșmintelor acum total diferite, recunoscu omul pe care i-l arătase Bill Șopârla la Băi. Se apropie de preot și rosti: — Rozanov. Acest cuvânt, bolborosit cu vocea bizară a lui John Robert, s-ar fi putut să nu-i spună preotului nimic dacă, cu același prilej, câteva persoane nu i l-ar fi arătat părintelui Bernard pe filozof. — Bună ziua, spuse preotul. Eu sunt părintele Bernard, pastorul. Mă bucur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se putea îndura să renunțe la iepuraș. Mai avea o focă lungă, eschimosă, din piatră de steatit neagră, și un văsuleț japonez, alb cu roz (în care nu punea niciodată flori, întrucât așa ceva nu era permis). Dormitorul era un loc bizar, deși nu chiar atât de înspăimântător ca dormitoarele mari în care, în primii ani de școală, plângea noapte de noapte până adormea. Scările și palierele, încețoșate de mica ei fantomă plângătoare, pătate de lacrimile ei, îi păruseră întotdeauna a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
chinuia îngrozitor. Dimineața se sculase devreme și ieșise să facă o plimbare. Aruncase o privire în biserica metodistă, mare, luminoasă, curată, unde fusese dus în copilărie, ca să se roage. Nu mai fusese acolo de multă vreme și încercase un șoc bizar când recunoscuse numerele imnurilor. După aceea vizitase micuța capelă romano-catolică, din tablă ondulată, despre care maică-sa îi spusese cândva că acela e locul unde se duc oamenii să-i aducă jertfe unei zeițe. Oare de ce-l speriase spunându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hello, Anthea, ce s-a întâmplat? — Să mergem să vedem. Tom o luă de mână și alergară împreună de-a lungul bazinului. O mică mulțime se adunase în jurul Pârâului lui Lud. Tom, făcându-și drum în față, văzu următoarea scenă bizară: Emmanuel Scarlett-Taylor, cu hainele ude leoarcă, țopăia înnebunit și neputincios în interiorul îngrăditurii ce înconjura izvorul. Se întâmplase un lucru simplu. Emma, tulburat de amintirea câinelui său, simțise o dorință subită de a se apropia de mica fântână și a constata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întunericul. Puțini oameni reușesc. Ai o părere atât de proastă despre mintea mea? Nu. Așadar mă încurajezi un pic? Nu, vreau să spun că nu mă interesează absolut deloc mintea dumitale. Mintea mea e plină de tot felul de lucruri bizare. Zăngăneli și... vrăji... nu pot să explic. Crezi că sunt nebun? Nu. Spuneai cândva că nu-i filozofie aceea care nu te face să tremuri. Ești un profesor incurabil. Eu tremur acum. Învață-mă! De ce te preocupă atâta filozofia? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
al lui Hattie, exprimat prin acel derutant „noi“, aducea la suprafață o stare deprimantă pentru amândouă. Deși nu și-o spuneau pe față, nici una dintre ele nu avea prea multă încredere în Rozanov, cel atât de puternic, de imprevizibil, de bizar. — N-ai vrea să pleci la Londra să-ți cumperi niște haine? Am putea întocmi o listă chibzuită. Sunt unele lucruri de care ai neapărată nevoie. Nu, Pearl, nu. Vreau să rămân aici. Atunci am putea merge la Bowcock, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Emma. O, spuse Tom, fără îndoială că nu mai există azi așa ceva. Și-apoi cine mai gustă genul ăsta caraghios de voce? Seamănă cu ce-a spus Shylock despre cimpoaie. Eu, unul, nu mă omor după un falsetto atât de bizar, spuse Hector, dar muzicienii au nevoie de el. Jonathan Treece e de părere că l-am putea înlocui cu un tenor normal. Ești înghețat toacă, îi spuse Emma. Du-te și te îmbracă sau vâră-te din nou în oala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ajuns!“. Tom încerca pentru prima oară în viața lui (avusese mare noroc că fusese scutit până acum) acea înnegurare, acea înveninare a imaginației, care constituie una dintre cele mai maligne și mai comune forme de suferință omenească. Lumea lui devenise bizară, plină de crime crâncene, de calvaruri, de pedepse. Se simțea speriat și vinovat, anticipa o catastrofă care urma să se întâmple exclusiv din vina lui, dar la care contribuiseră și vrăjmași malefici, pe care îi detesta. Nu-i folosea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ce faci aici? o întrebă Ruby pe Diane. Ruby hoinărea prin grădină, amestecându-se printre petrecăreți și oprindu-se din când în când cu brațele încrucișate la piept să se holbeze la fantastica scenă. Spectacolul părea să-i inspire o bizară satisfacție. Stând la pândă ca un câine și adulmecând urma temutelor vulpi, în perimetrul zidului de piatră care împrejmuia grădina Belmont, dăduse peste Diane, pitită, ghemuită sub crengile joase ale unui arbust de tisă. Te ascunzi? o întrebă Ruby. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
luminile galbene de pe chei se amestecau cu ploaia, se dizolvau în ea. Își amintea de hurducăturile mașinii pe pietre. A răsucit volanul și automobilul a intrat de-a dreptul în canal. Revăzu capota albă, udă, a mașinii, plutind atât de bizar peste apele negre, răscolite, care-și spărgeau undele în ea. Undeva, în succesiunea evenimentelor sau a visului, apăreau mâinile lui, alunecând cu degetele desfăcute pe geamul ud de ploaie din spatele mașinii, și târșâitul tălpilor proptite în prundișul mobil. Parcă își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și se dusese la culcare. Privindu-i pe Adam și pe Zet, Gabriel se gândi la înfiorătoarea scenă de la mare și la aventura ei cu peștele, despre care nu vorbise nimănui. Aceasta se lega în mintea ei cu ceva foarte bizar, care se petrecuse cu o săptămână în urmă. Într-o după-amiază, când era singură în casă și spăla niște cratițe la chiuveta din bucătărie, îi auzise pe Zet lătrând în grădină. Uitându-se printre ghivecele cu plante de pe pervaz, avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]