3,622 matches
-
au fost cândva ai săi, ea se întreabă, văzându-l pe Agamemnon: „A fost cândva cumnatul meu, cățea ce sunt!... Dar fost-a cu adevărat? Mă îndoiesc.“ Vorbește ca de un vis sau de o amintire amăgitoare. Iar, în ultimul cânt, Priam, mergând spre lăcașul lui Ahile să răscumpere leșul lui Hector, îi spune lui Hermes (care i se înfățișase sub chipul unui scutier al lui Ahile): „Așa era băiatul meu - dacă îl voi fi avut vreodată.“ Pentru ca mai apoi aceste
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
scutier al lui Ahile): „Așa era băiatul meu - dacă îl voi fi avut vreodată.“ Pentru ca mai apoi aceste vieți fracturate să se recompună în durata fără hotar a unei mai cuprinzătoare amintiri, în care durerea și biruința devin comemorare și cânt. Îi spune Elena lui Hector: „Zeus ne-a făcut să avem o soartă amară, dar astfel vrednici de cânt o să fim cândva pentru oameni.“ Iar Hector, cu câteva clipe înainte de moarte, va spune: „Nu, n-o să mor fără luptă și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
fracturate să se recompună în durata fără hotar a unei mai cuprinzătoare amintiri, în care durerea și biruința devin comemorare și cânt. Îi spune Elena lui Hector: „Zeus ne-a făcut să avem o soartă amară, dar astfel vrednici de cânt o să fim cândva pentru oameni.“ Iar Hector, cu câteva clipe înainte de moarte, va spune: „Nu, n-o să mor fără luptă și slavă, rămână marea mea faptă spre știre celor ce cândva vor fi.“ După ce, cât timp era încă biruitor, se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
strălucitului Hector.“ Așa cum și mormântul lui Ahile se va arăta corăbierilor, de departe, în zarea țărmului, celor de azi și celor ce vin după aceea în timp. Relicve ale unei glorii neîncetate, dăinuind cât și marea, ținută vie de un cânt statornic. Fără a cărui stăruință peste generații orice mormânt ar fi mut. Se deslușește și aici prezența unei forțe: ceea ce a existat în triumful puterii și avântului de a fi își perpetuează puterea dincolo de clipa trecătoare, rămâne ca putere a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
spune ce i se cere, îndemnându-l să-și lase durerea, să mănânce, să doarmă, să se bucure de Briseis. Îi amintește că viața lui se apropie de capăt. Ahile primește. Iar despre Tetis mai aflăm ceva numai din ultimul cânt al Odiseei, cum se va arăta la locul cuvenit. Până atunci, despre Tetis trebuie să gândim astfel: că poezia ei este una dintre cele mai înalte poezii ale maternității. E singura zeiță care, părtașă la viața omenească, se identifică, nemuritoare
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
după moarte. Cel mai în vârstă îl îngrijește pe celălalt în toate privințele: îi pregătește de mâncare, dă de lucru captivelor și celor câțiva mirmidoni care trăiau în preajma lui Ahile; serile, stă și îl ascultă pe Ahile cântând din liră cânturi cu eroi, așteptând, în tăcere, să încheie; noaptea dorm în aceeași încăpere, unul la un capăt, altul la celălalt, fiecare alături de roaba care îi ține loc de soție (a lui Patrocles era o femeie din insule, Ifis, pe care i-
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
se petrece ceva străin de experiența lor curentă, ceva ciudat și neliniștitor: văd pretutindeni ceva ce le seamănă a duhuri și adesea duhuri se cred unii pe alții, sau chiar zeități: Ferdinand pe Miranda: „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“, Miranda pe Ferdinand: „Ce-i? Un spirit?“, ceea ce crede un timp și Caliban despre Stephano și despre Trinculo. Ceea ce crede, mai la urmă, și Alonso despre Prospero: „De ești cumva acela, / Sau ești un duh ce vrea să mă muncească
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Muzica lui Ariel încununează cariera de magician a lui Prospero și se face auzită imediat după ce ducele de Milan se hotărăște să renunțe la ea: „Ci iată, acum / Mă lepăd de magie. Mai cer doar - / Și asta chiar acum - un cânt ceresc / Ca să-mi sfârșesc asupră-le lucrarea, / Prin vrăji de sus“ (airy charm poate fi o aluzie la însuși Ariel). Și urmează: „Muzică solemnă“, în timp ce Prospero, încă nerecunoscut, privește grupul acela de oameni agitați, adus de Ariel în crângul de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cântec spune doar, cu platitudine: „De bietul meu părinte amintește“, și, cu naivitate, că melodia lui strunește nu doar valurile, ci și jalea lui; și, neînțelegând mare lucru din vorbele vrăjite, crede că Miranda „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“ Poezia lui Ariel este, mai mult pentru el însuși, un exercițiu poetic în sine, un avânt al imaginației sale. Dangătul de clopot, funerar, el îl aude mai ales, și tot el îl găsește minunat. Cum minunat și este, nu atât
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
decât Platon, el introduce, cu mijloacele și modul de reprezentare, două criterii la care predecesorul său nu recurgea. Prin "mijloc", Aristotel înțelege forma utilizată de artist, materialele cu care lucrează. Este un asamblaj ritmic special de declamație, de muzică și cânt, la care recurge autorul dramatic, este un sistem de gesturi care constituie instrumentul mimului, sunt forme și culori pe care pictorul le combină după voia lui etc. Prin "obiect", Aristotel înțelege omul sau un alt obiect (însuflețit ca animalul, neînsuflețit
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și nu în modul de a le imita, nici în privința lucrurilor care servesc acestei imitări." Să cităm definiția lui Aristotel: Orice tragedie comportă în mod obligatoriu șase părți, funcție de care se califică. Acestea sunt subiectul, caracterele, expresia, gândirea, spectacolul și cântul; într-adevăr, există două părți care sunt mijloacele reprezentației, una care îi este modul, trei care îi sunt obiectele, și nu mai există altele în afara acestora (acestea sunt, în orice caz, acele elemente specifice ca să spunem așa, pe care mulți
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi este modul, trei care îi sunt obiectele, și nu mai există altele în afara acestora (acestea sunt, în orice caz, acele elemente specifice ca să spunem așa, pe care mulți poeți le-au utilizat), pentru că spectacolul implică tot: caractere, subiect, expresie, cânt și gândire" (cap. 6). Este cazul să explicităm această definiție. Dacă luăm în considerare modul de reprezentare, organizarea "spectacolului" este unul din elementele piesei. Din punct de vedere al mijloacelor reprezentației, "expresia" și "compoziția cântecului" mai constituie două. În sfârșit
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scena și de a abandona platoul unic. În numele unității de acțiune, Aristotel insistă asupra importanței corului. După moartea celor trei mari tragedieni, rolul său s-a micșorat. Discursul coriștilor nu mai întreține o legătură strânsă cu vorbirea protagoniștilor. Palide ornamente, cânturile au devenit părți episodice care merg împotriva unității cerute. Unii autori, ca Agathon, ale cărui tragedii nu ne-au parvenit, au început să compună divertismente corale, utilizabile în diferite piese. Aristotel se înscrie contra acestei practici, care se accentuează din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
epoca clasică, scena greacă nu dispune niciodată de mai mult de trei actori care joacă pe rând totalitatea rolurilor vorbite. Dacă actorii sunt puțin numeroși, asta se întâmplă pentru că meseria necesită o îndelungată ucenicie, în cele trei tehnici ale declamației, cântului și dansului. De aceea, episoadele pun față în față două sau trei personaje. În rarele momente în care patru personaje apar pe scenă simultan, unul din roluri, deținut de un figurant și nu de un veritabil actor, este mut. Dacă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
s-a aplecat vreodată cu adevărat asupra pieselor comice. Cu toții s-au preocupat exclusiv de studiul tragediei. Cât despre Boileau, nu el, contrar a ceea ce se crede, a elaborat teoria clasicismului. El elaborează legi, desigur, în Arta poetică, al cărei cânt III este în întregime consacrat teatrului. Acolo dă principala regulă a dramaturgiei clasice: Qu'en un lieu, qu'en un jour, un seul fait accompli Tienne jusqu'à la fin le théâtre rempli 9 Dar el nu teoretizează decât mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
2. "Părțile integrante" Teoreticienii clasicismului disting, ca și Aristotel, șase părți constitutive sau "părți integrante" ale piesei de teatru. Acestea sunt "subiectul", "comportamentele", "sentimentele", "dicția", "muzica" și "decorațiunea teatrului", termeni ce corespund la Aristotel respectiv cu "subiectul", "caracterul", "gândirea", "expresia", "cântul", și "spectacolul". Aceste părți sunt numite "integrante", după cum explică Corneille în Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic, căci ele se întâlnesc în fiecare dintre "părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
majorității marilor spectacole. Sunt decoruri grandioase pe care le concepe pentru Mirane, tragicomedia lui Desmarets de Saint-Sorlin, pusă în scenă în 1647 pentru inaugurarea teatrului Palatului Cardinalului 14, și pentru Andromeda lui Corneille în 1650. Corneille, chiar dacă nu teoretizează asupra cântului și spectacolului, nu se dezinteresează chiar complet de regie. El îi incită primul pe autorii dramatici să-și înscrie indicațiile pe marginea textului dialogat. Contrar celorlalți teoreticieni clasici, ca Chapelain, Scudéry sau d'Aubignac, acest om al artei știe că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu muzică" și "tragedia cu mașinării", a căror capodoperă este Andromeda lui Corneille. Foarte prizate de spectatori, ele nu au fericirea să placă docților, din cauza neregularității lor. Ca și opera, aceste lucrări sunt un spectacol complet în care muzica și cântul, schimbările de decor, satisfac atât urechea, cât și vederea. Acesta este scopul urmărit de Corneille în Andromeda, cum explică el însuși în Argument: " Fiecare act are o mașinărie zburătoare cu un concert de muzică, pe care nu l-am utilizat
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
couleurs les plus vives. La nature, féconde en bizarres portraits, Dans chaque âme est marquée à de différents traits; Un geste la découvre, un rien la fait paraître: Mais tout esprit n'a pas des yeux pour la connaître."51 (Cântul III) Genurile sunt mai puțin separate în epoca clasică decât s-ar părea la început, în ciuda forței esteticii purității. Dacă teoreticienii nu concep nicio contaminare posibilă între tragedie și comedie, în schimb autorii dramatici pun în discuție definițiile tradiționale ale
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o stare de totală pasivitate. "Este atât de comod, scrie el în Naturalismul în teatru, să fii cu mintea goală, să te lași în voia unei digestii amabile într-o baie de muzică." De aceea el refuză intruziunea muzicii, a cântului sau a dansului, în teatru, arte care nu sunt pentru el decât niște motive ornamentale destinate, falsificând realitatea, să satisfacă frivolitatea unui public burghez care nu știa cum să se distreze. 6.2. Adevăr psihologic și realism scenic Întreaga sa
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un articol înflăcărat de-al lui Artaud, intitulat "Pe scena balineză" ("Sur le théâtre balinais"), provoacă la rându-i entuziasmul. Influența teatrelor orientale asupra dramaturgiei europene în secolul al XX-lea este imensă. Ele oferă un spectacol complet în care cântul, muzica și dansul ocupă un loc la fel de important ca declamația. Occidentul descoperă, datorită lor, stilizarea. Astfel, Michaux, încântat de teatrul chinez, scrie, în Un Barbar în Asia (Un Barbare en Asie): Numai chinezii știu ce înseamnă o reprezentație teatrală. Europenii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Racine cu Esther, în 1689, în colaborare cu Jean-Baptiste Moreau. Estetica genului, care tinde să concureze opera foarte în vogă în Franța din a doua parte a secolului al XVII-lea, are la bază amestecul de declamație, muzică și cânt. Tragedie-balet. Gen aristocratic, provenit din tradiția baletelor de curte, născut din înclinația pentru spectacolele coregrafice sub Ludovic XIV. Ex: pentru Psyché, în 1671, Molière și Corneille își împart textul, Lulli scrie muzica, Quinault livretul. Tragi-comedie. Gen dramatic necunoscut în Antichitate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar care poate fi credibil. 20 Corneille va relua textual în Primul Discurs cele patru proprietăți cerute din partea eroului tragic. 21 Prin "limbaj îmbogățit", chiar Aristotel explică faptul că el îl înțelege ca fiind "cel care comportă ritm, melodie și cânt". Când vorbește de "tipuri variate utilizate separat", se referă la faptul că unele părți sunt "executate numai în metri, altele cu ajutorul cântului". Alternanța cântec/declamație caracterizează execuția piesei grecești care este apropiată de operă. 22 Termenul de "pathos" este tradus
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
limbaj îmbogățit", chiar Aristotel explică faptul că el îl înțelege ca fiind "cel care comportă ritm, melodie și cânt". Când vorbește de "tipuri variate utilizate separat", se referă la faptul că unele părți sunt "executate numai în metri, altele cu ajutorul cântului". Alternanța cântec/declamație caracterizează execuția piesei grecești care este apropiată de operă. 22 Termenul de "pathos" este tradus când prin "eveniment patetic" (traducere de M. Magnien, Livre de Poche classique), când prin "efect violent" (traducere de Dupont-Roc). 23 Termenul de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la locul naufragiului plutesc doar ele uneori 28 iunie 2011 Războiul din mine și pacea ta Incomodat de tot balastul vieții, Comprehensibil, răzvrătit și drept, Eu sorb din tine roua dimineții Și, prin iubire, soarta mi-o accept. Mirobolant îți cânt despre soluții Sau despre diagnoze fără rost Și declanșez, în mine, revoluții, Dorind să uit eșecul care-am fost. Introvertit din nașterea-mi banală, Abandonat supliciului comun, Eu am plătit cu dragoste carnală Blestemul de a fi, prin timp, imun
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]