16,527 matches
-
pasionat ca tatăl tău, mai e un an care e la fel de important ca 1948. Poate chiar mai important. Tastă Vladimir 67 și, deodată, imaginea de pe ecran se modifică. Apăru un grafic cronometrat și o nouă pagină începu să se încarce: căsuța de mail a misteriosului Saeb Nastayib. În partea de sus a paginii, scris cu caractere încă îngroșate, prin urmare necitit, se afla un nume care o făcu pe Maggie să tresară: Ahmed Nour. Se uită la data când a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
un monitor de când ajunseră acolo, cel puțin așa i se păruse lui Tal. Se întrebase ce punea la cale, dar nu avusese curajul să-i ceară lămuriri. Ce vedea acum îl dezamăgea. Era o pagină standard de mail, cu o căsuță de intrări întru nimic diferită de cea pe care o folosea el pentru corespondența personală. Nu aducea deloc a înaltă tehnologie sau spionaj. Dar imediat își dădu seama. Cursorul se mișca pe ecran fără vreo intervenție vizibilă din partea omului; mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
poștale din metal și găsiră intrarea și interfonul. Uri apasă pe 72. Nu răspunse nimeni. Nerăbdătoare, Maggie îl dădu la o parte pe Uri și apăsă butonul mai mult timp. Tot nimic. Încearcă din nou la telefon. —A fost pe căsuța vocală toată după-amiaza. —Și ești sigur că ăsta e apartamentul? Sunt sigur. Maggie începu să se plimbe încolo și-ncoace. —Cum de nu e nimeni înăuntru? Nu se poate să fi plecat cu toții. Nu există ei. E doar el. Maggie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din Ierusalim și ca o lovitură în plus dată primministrului Yariv. Maggie își scoase telefonul și văzu că avea un apel pierdut. Zgomotul din club îl acoperise, fără îndoială, făcând-o de asemenea să nu simtă nici măcar vibrațiile telefonului. Ascultă căsuța vocală: Davis, care o informa despre Bet Alpha: De data asta a fost un atac asupra unui chibuț. Secretarul adjunct mi-a cerut să-ți transmit acest mesaj. „Orice altceva pune la cale Maggie Costello, amintește-i că datoria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se gândi că nu era deloc șmecher să-l folosească, mai ales noaptea, la ora asta. Pe când Uri stătea la coadă la bar, cerându-i o cafea fetei cu cercel în nas, Maggie porni calculatorul și deschise Second Life. În căsuța pentru nume tastă Lola Hepburn, dar îi apăru imediat un mesaj de eroare: nume de utilizator și/sau parolă invalide, vă rugăm, încercați din nou. Avatarul creat de Liz fusese scos din sistem. Trebuia să intre sub altă identitate. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Secretarul de stat? Sanchez? —Nici unul. În afară de tine. —Despre ce naiba vorbești? Ar trebui să fii mândră. —Mândră? —De ce-ai făcut. Aproape că ne-ai condus unde trebuia. La tăbliță. Exact cum am sperat. —Nu înțeleg. —O, haide, asta nu e Căsuța din prerie. Știi cum funcționează lucrurile. De ce crezi că l-am trimis pe Bonham după tine? —Ca să închei afacerea. Cele două tabere erau foarte aproape de asta și ai vrut ca eu să închei afacerea. Lui Maggie îi tremura glasul. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
într-un final în siguranță la hotelul lui Maggie. În sanctuarul camerei sale, Maggie porni televizorul. Își imaginase cam la ce se putea aștepta de la telefonul ei mobil, pe care poliția i-l returnase cu un mesaj intermitent care anunța: Căsuță de mesaje plină. Ascultă primele câteva mesaje vocale: BBC, NPR, CNN, Reuters, AP, The New York Times, toți cerând un interviu cât mai repede posibil. The Daily Mail din Londra îi oferea o sumă cu șase cifre dacă le spunea lor în exclusivitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și că mai devreme sau mai târziu singurătatea nepieritoare va covârși orice prietenii Întâmplătoare. Oricât de supărată ar fi fost, talentele de jucătoare ale lui Armanoush erau cu siguranță neafectate de dizpoziția sa. Cu acel „șase șase“ a pătruns În căsuța Asyei și a zdrobit-o pe adversara ei scoțându-i trei piese odată. Victorie! Asya a mușcat și mai tare din creion. Articolul Unsprezece: Chiar dacă ți-ai găsit o prietenă bună cu care să te obișnuiești până-ntr-atât Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mai stau În nenorocita lui de rulotă Încă o zi, zise Desert Rose. Însă Îi dispăruse siguranța din voce. Pe fundalul acestei drame, lui Desert Rose Îi suna În disperare telefonul, iar ea verifica nervoasă numerele și direcționa apelurile către căsuța vocală. — Charlie? Întrebă Kitty, inspirând minunata aromă de alune a cafelei sale fierbinți. Cred că se simte foarte prost, dacă sună Întruna. — Nu, e clienta nebună din New York, mă amenință cu poliția, zise Desert Rose vizibil neliniștită. Îți vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dacă nu te lași legănat de minciuni, nu te lași legănat de nimic? N-aveau voie să treacă balta și de aceea cătunul era pentru ei un eldorado interzis. Se duceau câteodată până la marginea bălții și se uitau dincolo, la căsuțele de chirpici pe care nu le văzuseră niciodată de aproape. Nu îndrăzneau să se urce în bărci. Consemnul suna limpede: cine trece nu mai e primit înapoi. Și nu m-a surprins când, după prima mea vizită în cătun, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe care le lucra. Urmând cărarea înierbată, trebuia să am grijă să feresc burlanul mâncat de rugină care abia se mai ținea; lovindu-l, l-aș fi sfărâmat cu siguranță; putrezise între florile și urzicile care asediau din toate părțile căsuța, modestă și obosită. Văzându-mă, Marta își ștergea țărâna de pe mâini, își aranja flacăra părului roșu, mă însoțea în casă și, fără să mă întrebe dacă îmi era foame, îmi punea dinainte legume, brânză și pâine, după care se așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Lia a hotărât că mi-ar prinde bine o lună de vacanță. „Arăți obosit“, Îmi spunea ea. Poate că Planul mă epuizase. Pe de altă parte, copilul, cum spuneau bunicii, avea nevoie de aer curat. Niște prieteni ne Împrumutaseră o căsuță la munte. N-am plecat imediat. Mai erau niște treburi de aranjat la Milano, și apoi Lia zisese că nimic nu-i mai odihnitor decât o vacanță În oraș, când știi că În curând pleci undeva. În zilele acelea am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se anunță Încă și mai multe ninsori. — Te deranjează dacă ne oprim la mine, să văd ce mai face fiică-mea? Întreabă Maggie. Mătușă-mea Greta stă cu ea și are obiceiul să adoarmă devreme. Pe Wakefield nu-l deranjează. Căsuța lui Maggie e un haos prietenos de jucării, haine și cărți. Dialogurile unui film de Disney se revarsă dintr-un televizor uriaș, umplînd sufrageria și doi căței lățoși sar pe Wakefield. O fetiță cu o claie de păr blond Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cele mai grave. PARTEA A TREIA WINTRY CITY Wintry City e ca și acasă, Wakefield a fost aici de atîtea ori În ultimii ani, Încît e plin de nerăbdare cînd vede avionul planînd jos, pe deasupra unei imensități de cartiere cu căsuțe de cărămidă, animate de familii vechi de varii etnii, de imigranți proaspeți și de familii muncitorești. — Ce mai face ceaunul meu favorit, În care toate cele fuzionează? Îl Întreabă pe taximetristul arab care Îl duce de la aeroport la hotelul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și parfumurile de 500 de dolari gramul? Chiar și miroase a oaie. Se duc să se Întîlnească cu ministrul Culturii din Suedia, care Îi Întîmpină azi pe vizitatorii pavilionului suedez. Pavilionul este un mini-oraș care seamănă cu un mall, cu tot cu căsuțe cu etaj, parc de distracții și o grădină cu sculpturi. Arată extrem de familiar. Mariana i-o ia Înainte: — Seamănă cu suburbia aceea În care am locuit noi cînd s-a născut Margot. Întocmai. Pentru a face ca iluzia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Patroclus este Încă adevărat pentru acești adoratori ai soarelui și iubitori ai luminii și este adevărat și pentru el pentru că (și aici se ia singur prin surprindere) nu e cu nimic diferit de ceilalți. Wakefield conduce mai departe, pe lîngă căsuțele dărăpănate ale imigranților mexicani, pe lîngă parcuri de rulote și comunități opulente de pensionari. Se oprește pe strada mare, acum În descompunere, a unui vechi oraș universitar Înconjurat de munții deșertului și decide să ia prînzul la hotel. Un panou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
egoistă. — Uite ce e, se auzi spunând, mașina mea e după colț. Te conduc acasă. Sleită de această descărcare, Camilla păru să se scurgă în scaun când Fran îi puse centura de siguranță și o conduse, prin traficul agitat, la căsuța ei cochetă din apropierea orașului. Când ajunseră acolo, trebui până și să caute cheile în geanta Camillei. Imediat ce o instală pe Camilla lângă șemineu, Fran încercă să-l sune pe Laurence ca să-i spună să vină, dar plecase deja, neobișnuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
e Sanya. Sanya. Suntem tot în Tokyo, dar poliția nu-și întinde antenele până aici, răspunse Endō ursuz, acoperindu-și fața cu mâinile ca să nu-l plouă. Așa că mai bine resemnează-te... Privind în jur, Gaston a constatat că toate căsuțele acelea erau hanuri, dar foarte diferite de cele din Shibuya. Erau murdare și dărăpănate, și fiecare avea câte un geam spart prin care se putea citi: „40 yeni/noapte“. Prețul era scris cu vopsea. Nu-i venea să creadă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dărăpănate, și fiecare avea câte un geam spart prin care se putea citi: „40 yeni/noapte“. Prețul era scris cu vopsea. Nu-i venea să creadă că se găsesc și locuri atât de ieftine. Endō a intrat într-una din căsuțe. — Aveți o cameră mai retrasă, o cameră cu două paturi? — Dacă vreți pături, vă costă trei sute de yeni. Omul a răspuns dinăuntru, așa că nu i se vedea fața. — Bine, fie. Endō i-a împins trei bancnote de câte o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mergea spre nord au început să-și servească gustările. Au intrat în vorbă unul cu altul, dar după ce au trecut de Akabane, Ōmiya și Koyama, au ațipit unul câte unul. Gaston stătea lângă fereastră și privea luminile din Koyama. Luminițele căsuțelor aliniate ca niște cutii de chibrituri de-a lungul căii ferate erau aprinse, iar prin ferestre se zăreau familii adunate la masa de seară. Gândul i-a zburat la familia lui Takamori din Kyōdō. Trenul plecase deja de două ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
era brăzdată doar de melodii populare transmise la radio. Foarte puține case erau acoperite cu țigle. Majoritatea acoperișurilor erau din tablă de zinc sau chiar pietre ansamblate în stil vechi. Sărăcia apăsătoare a regiunii Tōhoku era impresionantă. Dar chiar și căsuțele acestea, atât de primitiv construite, aveau, spre deosebire de casele din Tokyo, propria lor grădină. Frunzele verzi ale copacilor erau ude de ploaie și reflectau orice rază de lumină ajungea până la ele. Flori mari de culoare roz, al căror nume nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
general-locotenent din armata terestră“, gândi Endō, urmărindu-l cu privirea. După două zile de urmărire, pas cu pas, până și lui Endō i se făcu milă de acest om, deși îl ura de moarte. Când a aruncat un ochi în căsuța șubredă a lui Kobayashi, i-a văzut soția, epuizată de treburi, stând în ușa bucătăriei. Spăla niște lucruri care erau toate zdrențe. Lângă ea se juca un băiețel cu stomacul umflat. Ori de câte ori își amintea scena aceasta, Endō trebuia să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
legii anti-prostituție, a decăzut foarte mult. După masa de prânz Takamori și Tomoe au luat un taxi și au pornit spre munte. După ce-au ieșit din oraș, au urcat pe un drum neted, asfaltat. În gardurile vii ce îmrejmuiau căsuțele de-a lungul drumului și la poarta școlii se zăreau flori mari. Stațiunea din vârful muntelui era ca toate stațiunile din întreaga Japonie. De ambele părți ale drumului se întindeau magazine la care se vindeau păpuși kokeshi și cutiuțe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
va trebui să cer permisiunea să ies cîteva clipe, dar, cînd dau să răspund, văd numele Lindei pe ecran. Of, pentru numele Domnului! Slavă cerului că mi se afișează identitatea celui care mă sună. Apăs butonul care o redirecționează spre căsuța vocală și-mi cer scuze tuturor. După două minute, sună iarăși, și Îl redirecționez din nou. După alte două minute și trei accese de vibrații, șeful meu oftează și se oprește din ce are de zis ca să mă țintuiască cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Închisoarea. Eh, poate că noaptea lucrurile par mai grave decât sunt În realitate, dar Îi părea că nu mai are cale de scăpare, că era prins În cursă, ruinat. Nu rezistă dorinței de a privi chipul micuței sale. Trecu peste căsuța păpușilor, peste teatrul de marionete și peste corpul bonei. Dormea Întinsă pe spate, ca Într-un sarcofag, cu o expresie de nemulțumire pe chip. Urâtă, o femeie urâtă cu desăvârșire, căci Maja Își angaja personalul pe baza trăsăturilor fizice: inconștientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]