5,189 matches
-
FIECARE DINTRE NOI. Rambert lupta pentru a împiedica ciuma să-l înăbușe. Ajungând la convingerea că nu putea părăsi orașul prin mijloace legale, era hotărât ― îi spusese el lui Rieux ― să uzeze de celelalte, ilegale. Ziaristul începuse cu chelnerii de cafenea. Un chelner de cafenea este întotdeauna la curent cu toate. Dar primii cărora li s-a adresat erau mai ales la curent cu pedepsele foarte grave care sancționau acest gen de acțiuni, într-unul din cazuri fusese chiar luat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lupta pentru a împiedica ciuma să-l înăbușe. Ajungând la convingerea că nu putea părăsi orașul prin mijloace legale, era hotărât ― îi spusese el lui Rieux ― să uzeze de celelalte, ilegale. Ziaristul începuse cu chelnerii de cafenea. Un chelner de cafenea este întotdeauna la curent cu toate. Dar primii cărora li s-a adresat erau mai ales la curent cu pedepsele foarte grave care sancționau acest gen de acțiuni, într-unul din cazuri fusese chiar luat drept un provocator. A trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
te poți baza pe birouri. Nu sunt făcute să înțeleagă. Este adevărat. Dar caut altă cale. E greu. A! spune Cottard, înțeleg. Cunoștea o filieră și îi explica lui Rambert, care se mira, că de multă vreme frecventa el toate cafenelele din Oran, în care avea prieteni, și că era informat de existența unei organizații care se ocupa de operații de acest gen. Adevărul era că Cottard, ale cărui cheltuieli depășeau acum veniturile, se amestecase în afaceri de contrabandă cu produse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
normal, ar fi trebuit să fie culcați pe o parte, gâfâind, în pragul culoarelor, în căutarea unui loc mai răcoros, de negăsit. Au luat-o pe Bulevardul Palmierilor, au traversat Piața Armelor și au coborât înspre cartierul Marinei. La stânga, o cafenea vopsită în verde se adăpostea sub un stor oblic din pânză galbenă și groasă. Intrând, Cottard și Rambert își ștergeau frunțile. S-au așezat pe scaune pliante de grădină în fața unor mese de tablă verde. Sala era cu desăvârșire pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a întrebat, în mijlocul cotcodăcelilor, cu ce doreau să fie serviți acești domni. Cottard voia vin alb și întrebă de un anume Garcia. După cum i-a răspuns piticul, erau de-acum câteva zile de când acest Garcia nu mai fusese văzut prin cafenea. \ Crezi că are să vină diseară ? \ Ei! spune celălalt, de unde să știu eu ce are el în cap ! Dar cunoașteți ora lui obișnuită ? \ Da, dar nu este foarte important. Vreau doar să-i prezint un prieten. Chelnerul își ștergea mâinile jilave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
UȘOR PERDELELE UȘILOR CU GEAM. CÂND S-AU FĂCUT ORELE DOUĂZECI ȘI UNU, RAMBERT A BĂGAT DE SEAMĂ CĂ LA MESE NU MAI ERA NIMENI ȘI CHELNERIȚA SE UITA LA EL CU UIMIRE. A PLĂTIT ȘI A IEȘIT AFARĂ. ÎN FAȚA RESTAURANTULUI, O CAFENEA ERA DESCHISĂ. RAMBERT S-A INSTALAT LÂNGĂ TEJGHEA ȘI SUPRAVEGHEA INTRAREA RESTAURANTULUI. LA ORELE DOUĂZECI ȘI UNU ȘI TREIZECI, S-A ÎNDREPTAT SPRE HOTEL, CĂUTÂND ZADARNIC ÎN MINTE UN MIJLOC DE A DA DE GONZALES, A CĂRUI ADRESĂ N-O AVEA, ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a adăugat cu multă energie în glas: \ De altfel, părerea mea e că n-o să ajungeți la nici un rezultat. Rambert a aflat că nici Cottard nu cunoștea adresa lui Gonzales, dar că, oricum, puteau să se ducă din nou la cafeneaua aceea mică. Și-au dat întâlnire pentru a doua zi. Și cum Rieux și-a manifestat dorința de-a fi ținut la curent, Rambert l-a invitat să vină împreună cu Tarrou la sfârșitul săptămânii în odaia lui, noaptea, la orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
zi. Și cum Rieux și-a manifestat dorința de-a fi ținut la curent, Rambert l-a invitat să vină împreună cu Tarrou la sfârșitul săptămânii în odaia lui, noaptea, la orice oră. Dimineața, Rambert s-a dus cu Cottard la cafenea și i-au transmis lui Garcia să vină la o întâlnire în aceeași seară sau, dacă nu va putea, atunci să vină seara următoare. În seara aceea l-au așteptat zadarnic. A doua zi Garcia era acolo. A ascultat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
înainte, cu o batistă sau cu mâna la gură. Seara, în locul adunărilor când oamenii încercau să prelungească cât mai mult cu putință aceste zile care, fiecare, putea fi ultima, întâlneai mici grupuri de inși grăbiți să ajungă acasă sau în cafenele, astfel că, timp de câteva zile, la ora amurgului care se lăsa mult mai repede în această perioadă, străzile erau pustii și singur vântul șuiera prin ele neîntrerupt. Dinspre marea învolburată și mereu nevăzută urca un miros de alge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ASTA CONSTA NENOROCIREA ȘI CĂ OBIȘNUINȚA DISPERĂRII ESTE MAI REA DECÂT DISPERAREA ÎNSĂȘI. ÎNAINTE, CEI DESPĂRȚIȚI NU ERAU CU ADEVĂRAT NEFERICIȚI, EXISTA ÎN SUFERINȚA LOR O LUMINĂ CARE ACUM SE STINSESE. ÎN PREZENT ÎI VEDEAI LA COLȚURI DE STRĂZI, PRIN CAFENELE SAU PE LA PRIETENI, PLACIZI ȘI DISTRAȚI, ȘI PRIVIREA LOR ERA ATÂT DE PLICTISITĂ ÎNCÂT, DATORITĂ LOR, ÎNTREGUL ORAȘ SEMĂNA CU O SALĂ DE AȘTEPTARE. CEI CARE AVEAU O MESERIE O PRACTICAU ÎN RITMUL CIUMEI, METICULOS ȘI FĂRĂ STRĂLUCIRE. TOATĂ LUMEA ERA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Într-un fel, rolul ei se sfârșise. Ai fi spus cu toate acestea că nimic nu era schimbat în oraș. Mereu tăcute în timpul zilei, străzile erau invadate seara de aceeași mulțime, doar că acum dominau paltoanele și fularele. Cinematografele și cafenelele făceau aceleași afaceri. Dar, privind mai de aproape, puteai să observi că figurile erau mai destinse și că uneori zâmbeau. Și aveai ocazia să constați că până atunci nimeni nu zâmbise pe străzi. În realitate, vălul opac, care de luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
îi cunoștea, se certa violent cu ei. În aparență, cel puțin, el se retrăgea atunci din lume și, de la o zi la alta, începea să trăiască asemenea unui sălbatic Nu-l mai vedeai la restaurant, nici la teatru, nici în cafenelele care-i plăceau. Și, cu toate astea, el nu părea să regăsească viața măsurată și obscură pe care o ducea înainte de epidemie. Trăia complet retras în apartamentul lui și i se aducea masa de la un restaurant vecin. Seara numai, ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Clopotele orașului au bătut cu toată puterea întreaga după-amiază. Ele umpleau cu vibrațiile lor un cer albastru și auriu. În biserici, într-adevăr, erau rostite rugăciuni de mulțumire. Dar, în același timp, localurile de petrecere erau pline până la refuz și cafenelele, fără să le pese de ce aveau să facă pe viitor, serveau ultimele lor băuturi alcoolice. În fața tejghelelor se înghesuia o mulțime de oameni la fel de excitați și, printre ei, numeroase perechi înlănțuite care nu se temeau să se dea în spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pur și simplu pe loc. Dacă o dai în bară în punctul ăsta, te-ai și întors de unde ai plecat. Gândiți-vă ce s-a întâmplat după Camp David. Evreii împușcau arabii pe străzi, iar arabii aruncau în aer toate cafenelele din Ierusalim. Pentru că tipul care a stat în scaunul ăsta a încercat să facă o treabă bună, dar ei au dat-o în bară. Liniște, până și la interfon. Știau ce însemna asta: o ironie venită de sus, care, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ani numai asta văzuse. Oriunde mersese, văzuse necontenit același lucru și i se făcuse scârbă. O imagine, aceeași dintotdeauna, plutea în mintea ei și trebui să închidă strâns ochii pentru a o alunga. Mergeau pe drumuri aglomerate, trecând pe lângă o cafenea plină de femei cu baticuri negre. Lee ocoli câteva căruțuri trase de niște băieți tineri, pline cu fructe: pere, mere, căpșuni și kiwi. Toată lumea folosea șoseaua: oameni, mașini, animale. Era lentă și zgomotoasă, claxoanele răsunând fără întrerupere. — Am ajuns. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-o, cu siguranță ar vrea să afle de ce îi pune aceste întrebări și, înainte să-și dea seama, povestea ar ajunge la soția lui, iar el nu ar mai afla nimic. Nu, avea să descopere totul singur. Știa unde e cafeneaua, exact lângă magazinul de fructe de pe strada Mutannabi. Se pare că toți veneau pe-aici. Abdel-Aziz-al-Askari se așeză în spate, un post de observație de unde putea vedea cine intră și cine iese. Făcu semn să i se aducă un ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o geacă neagră de piele și cu o brățară în jurul încheieturii, îl observase deja pe Abdel-Aziz și îi surprinsese privirea. —Bine ai venit, prietene. Cauți pe cineva? Îl caut pe Mahmud. Păi, poate te pot ajuta. Se răsuci spre ușa cafenelei, prefăcându-se că strigă. —Mahmud! Mahmud! Apoi se întoarse din nou către Abdel-Aziz: A, uite! Sunt chiar aici. Figura i se schimonosi într-un râs fals, exagerat. Aud că... Ce să auzi? — Că oamenii care au... — Ce au zis despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din nou într-un râs fals. Apoi, la fel de brusc, zâmbetul îi pieri. N-ar fi bine nici pentru fiul tău. Abdel-Aziz voia să plece; nu avea deloc încredere în omul acela. Aruncă o privire în spate, la ceilalți bărbați din cafenea. Cei mai mulți se uitau la televizor, la o transmisiune în direct a unei conferințe a armatei americane din Centcom, centrul de comandă din Doha, Qatar. Se anunța cucerirea unui alt palat prezidențial. Deci, facem afaceri, da? — Suntem în siguranță? Să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de treabă, îți fac o favoare. Îți dau douăzeci și cinci de dolari. Mahmud trebuie să fi înnebunit: nu-i iese nimic din afcerea asta. Te face pe tine bogat, în schimb! Își strânseră mâinile. Mahmud se ridică și îi ceru patronului cafenelei o pungă de plastic. Imediat ce o primi, strecură tabla înăuntru, scoase douzeci și cinci de dolari americani dintr-un teanc gros și murdar și i-i dădu lui Abdel-Aziz, care ieși imediat din cafenea, rucsacul fiului său, acum ușor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se ridică și îi ceru patronului cafenelei o pungă de plastic. Imediat ce o primi, strecură tabla înăuntru, scoase douzeci și cinci de dolari americani dintr-un teanc gros și murdar și i-i dădu lui Abdel-Aziz, care ieși imediat din cafenea, rucsacul fiului său, acum ușor și în întregime gol, atârnându-i de umăr. Capitolul 16 Ierusalim, marți, 10.13 p.m. Maggie văzuse numeroase cadavre până atunci. Făcuse parte din echipa unui ONG care încercase să instaureze pacea în Congo, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
însuși ca un biet curier. Trecuseră zece ore, mai avea de mers cinci cu căruța aia hodorogită, căreia i se spunea în glumă Racheta Deșertului. În ultimele două săptămâni lucrase la un alt plan de afaceri. Își făcea veacul prin cafeneaua de pe strada Mutannabi, așteptând să vină obiectele la el - și, slavă lui Allah, soseau fără întrerupere - iar apoi le dădea mai departe printr-unul din numeroșii băieți care răsăriseră ca șobolanii din canalizare, în momentul în care căzuse Saddam. Mahmud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lase fraierit. Voia să fie sigur că Naasri era corect. Așa că a pregătit o încărcătură cu ultimul tezaur de trei sau patru obiecte, inclusiv o pereche de peceți antice, tabla de lut pe care o luase de la omul agitat din cafenea și piesa de rezistență, o pereche de cercei poleiți cu aur, care, deși oricine ar fi putut vedea asta, fuseseră evaluați de expertul lui ca având o vechime de 4500 de ani. Nu avea de gând să dea toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
masă. Era prea tânăr, mai tânăr decât Mahmud. — Îmi pare rău, poate că s-a făcut o greșeală. Îl caut pe domnul Naasri. —Mahmud? — Da. —Eu sunt Nawaf Naasri. Sunt fiul tatălui meu. Vino. Îl conduse pe Mahmud afară din cafenea, pe o altă alee. Ar putea să mă înjunghie aici, să-mi ia geanta și nici c-o să afle cineva vreodată. În schimb, Nawaf bătea ușor într-unul din obloanele de oțel. După o secundă sau două, acesta începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că partea bună abia urmează. Își dezveli din nou dantura. — Așa e prietene, așa e. Mahmud ridică geanta în poală și băgă amândouă mâinile în ea, scoțând tabla de lut care ajunsese la el cu două zile în urmă, la cafenea. Naari întinse mâinile ca să o ia. Într-una din ele ținea învelitoarea, iar cu cealaltă trase tăblița afară. Strigă deodată către fiul său: — Monoclul meu, te rog! Nawaf aduse o lupă de bijutier, pe care Naasri și-o fixă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
erau doi frumoși cercei de aur. Mahmud crezuse că găsise ascunzătoarea perfectă: scoaterea lor la iveală trebuia să fie marele deznodământ. Și, într-adevăr, așa a fost. Capitolul 18 Ierusalim, miercuri dimineață, 9.45 p.m. Se întâlni cu Uri la cafeneaua Restobar. Nu că el ar fi numit-o așa. — Ne întâlnim la cafeneaua care era moment, îi spusese el într-un mesaj vocal lăsat pe telefonul mobil. Nu înțelesese. Era un fel de ghicitoare filosofică: o cafenea care era moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]