4,924 matches
-
au făcut anticii. Aceasta e ideea pe care o transmite La Fontaine prin versurile sale, sugerând că dorința sa este "de a reda cât mai bine aerul Antichității"75. În fapt, se viza recrearea condițiilor care au dus la nașterea capodoperelor trecutului. În această ordine de idei, anticii devin formatori pe drumul inițierii artistice: "...mă instruiesc cu Horațiu. / Homer și rivalul său sunt zeii mei din Parnas."76 Se accentuează, de fapt, importanța modelelor și a unei tradiții literare. Nici o creație
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pregnante ale ideologiei clasice.99 De fapt, prelungirea clasicismului peste granițele secolului său, nu trebuie privită drept o anormalitate având în vedere forța principiilor impuse care răspundeau unei coagulări ideologice aproape fără precedent și care au generat o serie de capodopere incontestabile. Un curent de o asemenea amploare care a reușit, mai ales, să fructifice la un nivel superior noțiunile propuse, demonstrând, astfel, pe deplin fertilitatea acestora, nu putea să se stingă brusc, fără a lăsa moștenitori spirituali, fără a da
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dar care, tentând prin apropierea miraculoasă de perfecțiune, a indus totuși credința contrară, a repetabilității ei. Sub imperiul acestei dorințe s-au născut neoclasicismele variante impure ale originalului. Observând lipsa acestora de coagulare precum și forța lor redusă în a genera capodopere, se poate pune întrebarea în ce măsură modelul clasic, ca model importat, nu este unul steril? Atât de rodnic și de luminos în plan intern, clasicismul pare a păli în momentul în care este transferat în alte teritorii culturale decât cel francez
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și atunci când vizează o creștere gradată a certitudinii nu este infailibilă, iar respingerea sau aprobarea unei opere poate constitui rezultatul unei prejudecăți sau al unei mode. De aceea niciodată nu este un demers inutil cercetarea modului prin care o anumită capodoperă și-a câștigat statutul. Aceasta reprezintă de fapt justificarea demersului propriu în analizarea operei lui Shakespeare. Nimic nu poate să placă multora, și să placă vreme îndelungată, în afară de zugrăvirea corectă a ceea ce este general. Moravurile particulare pot fi cunoscute câtorva
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Luzán își scria tratatul său de poetică, Spania se afla într-un decalaj imens față de restul Europei din cauza despotismului ecleziastic și politic care făcuseră, prin numeroase constrângeri ca starea generală a științelor și a literelor să fie una deplorabilă. Ecourile capodoperelor baroce ale lui Lope de Vega sau Calderon de la Barca se stinseseră deja, lăsând loc unei atmosfere oarecum nebuloase, a confuziilor literare și a prostului gust: "menținându-și trăsăturile formale externe, dar lipsit de fior intim, barocul târziu devine o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acumulării pe care o utilizează și o organizează pentru a ridica un edificiu armonios."187 Neoclasicismele secolului al XVIII-lea trebuie privite din acest punct de vedere mai mult ca materializări teoretice, întrucât la nivel practic, acestea nu au produs capodopere și nici nu au deviat decisiv cursul literaturii de care aparțineau. În toată Europa acestea au fost așadar formule cerebrale, impuse prin prisma dorinței pragmatice de reconstruire a miracolului francez, așa cum observa Paul Hazard: "Persistența clasicismului [...] nu provine numai din
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în măsura în care este percepută ca un stimul. Se atrage atenția că reproducerea rezultatelor tradiției nu este în acest sens utilă pentru că nu se subscrie legilor evolutive ale literaturii. Ceea ce este benefic este reproducerea situațiilor care au stat la baza creării unor capodopere. Ideea exprimată aici coincide cu modul în care clasicii au privit modelele trecutului. Nu aservire, nu copiere, nu plagiat, care duce inevitabil la epigonism, ci prelucrare fertilă a cauzelor generatoare de valori, analiza minuțioasă a acestora și extragerea unor reguli
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acestea sunt corelate cu o conștiință a istoriei, dar nu doar a istoriei propriului popor, ci și a cel puțin unui alt popor cunoscut. Pe de altă parte însă, orice scriitor clasic duce la epuizarea domeniului în care își scrie capodoperele după Shakespeare sau Racine nu s-a mai scris la fel, neexistând posibilitatea de a mai atinge superioritatea creativă a acestora în dramaturgie. Virtualitățile limbii nu pot fi concretizate decât o singură dată în mod absolut "...fiecare poet autentic [...] realizează
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sugerează că poetul nu se naște, ci se face, valoarea venind doar împreună cu acumularea experienței "Stăpânirea perfectă a unei arte este o muncă de o viață"301. Este o concepție clasică doar prin șlefuirea îndelungă a talentului se pot crea capodopere acestea sunt percepute drept rodul unei maturități artistice, nu al unei izbucniri necontrolate. În acest context, Pound deplânge starea poeziei contemporane lui, punând epoca sub semnul haosului artistic și sugerând că această stare de lucruri se datorează unei anumite lipse
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în expansiune sub stindard creștin, este un imperiu la antipodul celui turcesc, adică unul civilizator. Mai mult de-atât, trăind mulți ani la Istanbul, a priceput că impe riul este în decădere, imagine pe care o va contura și în capodopera lui Incrementa atque decrementa aulae othomanicae. Acestea au fost și pricinile pentru care el s-a grăbit, în 1711, să facă nechibzuita alianță cu Petru ce Mare. N-a avut răbdare să-și întărească economic, politic și militar țara și
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
ia ca aliat o putere străină pentru a birui împotriva adversarilor interni, așa cum domnii ambițioși de altădată se plângeau la Înalta Poartă și veneau cu trupe turcești ca să-și înlăture contracandidații la tron. Costache Negruzzi a surprins această boală în capodopera Alexandru Lăpușneanul. Dar exemplele sunt numeroase. Nu altfel au început să procedeze partidele politice din epoca modernă. Ceea ce e și mai îngrijorător e că primii care au sesizat această carență etnică au fost străinii. Dimitrie Bolintineanu, în 1858, îl cita
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
de 80 000 000, și celălalt a unui popor de patru-cinci milioane." Ne aflăm în fața unei tipice gândiri cinice 93, manifestată aici ca șovinism, anticipând pe aceea a Marelui Inchizitor din romanul lui Dostoievski, Frații Karamazov. Coincidența face că această capodoperă a lui Dostoievski a început să fie scrisă chiar în anul 1878, când Eminescu se confrunta cu gândirea cinică a gazetei din Sankt-Petersburg. În gândirea abisală, cei doi mari scriitori se întâlneau, deși în plan ideologic, privitor la români, Dostoievski
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
vedere al limbajului, aproape întotdeauna cazul. «Nu pot să trec peste faptul că o propoziție întreagă poate proveni de la o jumătate de om».“43 Din discuțiile sale cu Wittgenstein, Engelmann a înțeles cât de strâns se corela venerația acestuia pentru capodopere ale muzicii, poeziei și literaturii clasice cu năzuința lui spre puritate morală și de ce orice discurs teoretic asupra valorilor îi apărea drept rezultatul unei neînțelegeri elementare. Singurele valori vii erau pentru Wittgenstein cele care se exprimă în creația și acțiunea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
așa cum îmi vin ideile în minte, dar despre toate aceste lucruri trebuie să meditez încă mult și ele trebuie să fie formulate mai bine.“100 Ultima observație merită o atenție specială. O consecință a comunicării intense a lui Wittgenstein cu capodopere ale muzicii și literaturii clasice erau exigențele sale foarte înalte în ceea ce privește stilul unei scrieri filozofice. De altfel era ceva de așteptat de la un admirator al lui Lichtenberg, Schopenhauer sau Kraus. Prietenului său, Theodore Redpath, i-a spus bunăoară că Russell
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lucruri despre care nu se spune nimic trebuie avute în vedere de cititor pentru a putea urmări textul. TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 123 A doua a fost o anume frumusețe expresivă a formulărilor. Spiritul lui Wittgenstein fusese modelat de capodopere ale literaturii de limbă germană și ale muzicii clasice. Autorul Tractatus-ului a năzuit să dea ideilor sale o formulare în același timp concisă și sugestivă. Iată doar câteva exemple: 1.11 „Lumea este determinată prin fapte și prin aceea că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
atunci indicația cu caracter biografic că Wittgenstein nu a urmărit formularea unei teorii „ar putea cel mult să ne facă să ne simțim mici și neînsemnați deoarece noi nu am fi putut produce nici cu cea mai mare osteneală o capodoperă, care i-ar fi scăpat din greșeală creatorului ei“52. Comentariul își propune să arate că ceea ce constituie substanța Cercetărilor sunt „argumentele“ și că ele servesc, direct sau indirect, „întemeierii a două teze“, una despre semnificație și alta despre stări
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
noastră să-l fasonăm pe al doilea". Sau încă mai precis: "Mi-ar plăcea infinit mai mult să scriu în toată conștiința și cu întreaga luciditate ceva slab, decât să produc sub semnul unei transe și în afara sinelui meu o capodoperă dintre cele mai frumoase..." Poetul, în speță (vechiul poiitis), e un făcător, un inspirat, dar și un himeric; vizând concretizarea irealului, el se ciocnește de conștiința limitei. Orice poet autentic e un Don Quijote în perpetuitate, un imoderat aspirând spre infinitul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un poem voios. Până la un punct, bravul Ieremia, "stângaci și greoi", fără simțul proporțiilor, e un alt Dănilă Prepeleac: "Drag mi-era Ieremia de câte ori, în jur, / oamenii îmi dădeau vești despre viitor / izbind în garduri vechi, / câteodată frumoase și trainice". Capodopera lui Geo Dumitrescu este Câinele de lângă pod, o "poveste sentimentală" (470 versuri) în notă patetică; om și câine într-un analogon chemând la reflecție încetează de a reprezenta antinomii. Compozițional, povestea e o fugă muzicală centrată pe alergarea unui câine
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu Heidegger grație unei burse (1968-1972) la Freiburg; a și publicat un interviu cu celebrul filozof german. L-a guvernat insistent ideea de patrie, de unde doctoratul (1973) cu teza vizând Patria la Pindar și Eminescu; l-a ademenit Cântarea Cântărilor, capodopera biblică, transpunând-o din ebraică, direct. Fișa lui bibliografică include versiuni în română din Odele lui Pindar, dar și din Rilke: Scrisori către un tânăr poet și Însemnările lui Malte Laurids Brigge. I "Mă trag din neam străvechi de cântăreți
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
întruna; axa existenței transcende sistematic din individual și terestru într-o priveliște-sumă, într-un spațiu plenitudinar opunând destinului banal un antidestin. Câteva texte cu același titlu, La Nymphette, nu au nici o atingere cu lasciva Lolita, "nimfeta" de doisprezece ani din capodopera lui Vladimir Nabokov. La Cezar Ivănescu, corpul "fragil" al nimfetei e semnul inocenței: "Trup alb de fată care nu vei muri, / suflet care n-a gustat știința morții..." Regimul dicțiunii, incantatoriu, seamănă a cuminecare șoptită. "Te-am dorit mult, / încă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
decembrie), cu câteva excepții onorabile, incapabilă, prin cultură și prost gust, să se ridice până la înțelegerea cărților" sale, îl irită. Pentru tipar, el anunța "versiunea originară a cvartetului "La Baaad" (2500 de pagini) și o "antologie a celor 100 de capodopere poetice pe care consideră că le-a scris acum: cartea va fi editată într-o ediție de lux, ilustrată de poet și pictorița Daciela Rotaru și de sculptorul Marian Gheorghe". S-au formulat despre operele lui Cezar Ivănescu termeni ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
catrene cu rime încrucișate, urmate de un distih; totul în decasilabi. Derogări de la normele italice erau de găsit, în continuare, la Baudelaire, la Verlaine și Rilke, mari sonetiști. De la Eminescu se cunosc douăzeci și șase de sonete, unele dintre ele capodopere. A perseverat întru sonet, se cunoaște, ieșeanul Mihai Codreanu, parnasian declarat, autor al unui dublu sonet (cu aer baladesc), Povestea păsărarului, și al unui sonet pe rime date, Sonet care surâde. Audiență largă au avut Ultimele sonete închipuite ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Poezia-i veșnică rană" (Poem). Într-un Exorcism din ciclul Tăcerea și foșnetul, sintagme ca "mătasea broaștei", însemnele "Apocalisei și râiei" și altele de acest gen, cărora Arghezi le dăduse întrebuințări memorabile, sunt conjurate să se ascundă. Autorul Unicornului, o capodoperă în stil folcloric, aspiră spre purități luminiscente. Poemele sale definitorii sunt niște frânturi de concerto grosso: "Încearcă să lumineze / orașul fără moarte, / să-ntoarcă rândunelele în streașina din / care picură cerul". Neoromantic în cheie patetică (împresurat de întrebări), privind în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu cei mai vechi străbuni reprezintă un succes de cea mai mare importanță, iar consecințele epocalului eveniment nu sunt încă limpezi. Nici artiștii adevărați nu au trecut nepăsători pe lângă situl cu cei mai vechi străbuni. Însuși Julius Zimberlan a realizat capodopera sa "Marele Învingător" inspirată din scrierile din situl cu cei mai vechi străbuni. La dezvelirea uriașului monument al celebrului sculptor, în Piața Eroilor Nemuritori din centrul marelui oraș Diabelli, capitala Republicii Vandana de Nord, Jober R. Parlow a recitat un
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
filosofiei, eu înțeleg altceva, să fiu iertat. Parcă urmărit de o umbră, de o obsesie, ca un ateu încrîncenat pentru care nu există decît ceea ce crede el că există, ce poate fi tematizat și turnat în concepte, dl. Liiceanu consideră capodopera heideggeriană drept "o investigație în caracterul misterios al banalului și familiarului accesibil, și nu în cel inaccesibil al unui exotic "dincolo" prezumat". Filosofia are din plin ce face "aici", așa cum ea nu are ce face într-un "dincolo" care îi
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]