8,276 matches
-
înghițit; formare la nivel intestinal prin neutralizarea acizilor și metabolismul microbian; difuziune din sânge în lumenul intestinal (în proporție redusă). Dintre gazele amintite, hidrogenul rezultă din fermentația bacteriană a unor oligozaharide nedigerate și neabsorbite din fasole, linte etc. Glucidele din ceapă, varză, varză de Bruxelles, prune, nuci generează mari cantități de gaze. Metanul provine din acțiunea bacteriilor anaerobe asupra celulozei. Bioxidul de carbon provine din procesele de fermentație intestinală. 5.3. Defecația Defecația reprezintă eliminarea materiilor fecale, care se produce printr-
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
Pontbriant, deci la sfârșitul secolului 19. Etimologia sa nu este clară; probabil are la bază gr. kosonaki, derivat de la kosóna „păpușă“, datorită formei date uneori acestei prăjituri. Mâncăruri de Paște Stufatul, mâncare din carne de miel, gătită cu fire de ceapă și de usturoi verde, este mai puțin cunoscută în Transilvania. Cuvântul este menționat pentru prima dată într-un Dicționar român-german al lui G. A. Polizu, apărut la Brașov în 1857. Este împrumutat din neogreacă, unde styphádo (n) „carne preparată la
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
funcționat permanent, derivate de tip arătură sau cepar pot fi moștenite din latină (lat. aratura, respectiv lat. ceparius) sau pot fi formate ulterior în română, de la cuvinte moștenite cu sufixe moștenite din latină: a ara + sufixul -ură (< lat. -ura), respectiv ceapă + sufixul -ar (< lat. -arius). Nu este ușor de decis într-o astfel de problemă, fiecare caz trebuie judecat separat. După ce se constată că între cuvântul latinesc și cel românesc există concordanțe atât fonetice, cât și semantice, ca să se opteze pentru
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
arboretum și rom. (a) arma < lat. armare pot fi în mod sigur moștenite din latină, pentru că provin din cuvinte derivate atestate în latină și pentru că le găsim în mai multe limbi romanice. În ceea ce privește însă cuvinte ca rom. cepar „vânzător de ceapă“ < lat. ceparius și rom. curătură „loc defrișat“ < lat. curatura, deși derivatele sunt atestate în latină, faptul că se regăsesc numai în română ne face să considerăm că este doar probabil ca ele să fie moștenite din latină. Un anumit grad
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
aș numi socio-istoric. Cuvântul cepar este un exemplu clasic de inadecvare de natură socio istorică, dat de Al. Graur, alături de apar < lat. aquarius. Este greu de crezut că, la începuturile istoriei lor, românii ar fi avut nevoie de vânzători de ceapă sau de vânzători de apă; românii s-au instalat totdeauna în vecinătatea unor surse de apă sau a unor râuri, fiindcă apa era importantă pentru ei și pentru animalele pe care le creșteau. Deci cepar și apar ar putea fi
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
is, cepi, captum, capere „a lua, a apuca, a conține, a înțelege, a simți, a poseda”, de unde rezultă că a începe și incipio au altă bază etimologică, pe care o întâlnim în a încăpea, a căpui, capcană, căpiță, copac, copoi, ceapă etc., rădăcina fiind cap, cop-, cep, cup-, chip, chef etc. Latina însăși avea pe incipit, formă invariabilă pentru „il commence”, care denumea primul cuvânt dintr-o scriere, și pe incipesso sau incipisso „commencer”, iar formele it. cominciare și fr. commencer
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
56 cap, 95 capcană, 95 Carpați, 56 carpen, 56 caș, 134 catâr, 194 a caterisi, 195 călău, 53 căluș, 53 căpiță, 95 a căpui, 95 cărare, 102 cărăruică, 103 a căta, 194 către, 46 a se cățăra, 195 câț!, 194 ceapă, 95 ceh, 52 cer, 105 cerc, 98 cetate, 97 chef, 95 chei, 53 cheie, 53 a chema, 46 chilie, 46 chior, 44 chip, 95 chir, 46 chirie, 46 Chisău, 57 Chișarăi, 57 Chișcău, 57 Chișinău, 57 Chișoda, 57 a chiti
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numai „înăbușirea“ e comună), cât și pentru eclectismul gastronomiei românești. La români, este o mâncare (mult scăzută, de aici probabil asocierea cu „înăbușeala“ francezilor) din carne de miel și din primele verdețuri ale primăverii, dintre care nu lipsesc usturoiul și ceapa. Radu Anton Roman, în celebrul său volum Bucate, vinuri și obiceiuri românești (Editura Paideia, 1998), precizează că acestea din urmă trebuie să fie legate ca niște „coronițe“, simbolizând astfel venirea primăverii. Dar, în afară de miel și de verdețuri, stufatul nostru mai
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Roman, în celebrul său volum Bucate, vinuri și obiceiuri românești (Editura Paideia, 1998), precizează că acestea din urmă trebuie să fie legate ca niște „coronițe“, simbolizând astfel venirea primăverii. Dar, în afară de miel și de verdețuri, stufatul nostru mai cuprinde și ceapă uscată, ceea ce îl apropie sensibil de stifado-ul gătit azi în Grecia. Tot grecii au un fel de mâncare asemănător, în care ceapa verde de la noi este înlocuită cu lăptuci tăiate șuvițe (Arnaki frikasse me marulia, denumire în care frikasse ar
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ca niște „coronițe“, simbolizând astfel venirea primăverii. Dar, în afară de miel și de verdețuri, stufatul nostru mai cuprinde și ceapă uscată, ceea ce îl apropie sensibil de stifado-ul gătit azi în Grecia. Tot grecii au un fel de mâncare asemănător, în care ceapa verde de la noi este înlocuită cu lăptuci tăiate șuvițe (Arnaki frikasse me marulia, denumire în care frikasse ar trebui citit fricassée, căci originea termenului este franceză). Sub numele de jagnjeca kapama, sârbii gătesc coaste de miel cu fire de ceapă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ceapa verde de la noi este înlocuită cu lăptuci tăiate șuvițe (Arnaki frikasse me marulia, denumire în care frikasse ar trebui citit fricassée, căci originea termenului este franceză). Sub numele de jagnjeca kapama, sârbii gătesc coaste de miel cu fire de ceapă verde (există și o variantă cu spanac), iar bulgarii fac și ei o capama aproape identică stufatului nostru. Originea tuturor acestora este kapama-ua turcească, în care mielul fraternizează atât cu firele de ceapă verde, cât și cu frunzele de lăptucă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
gătesc coaste de miel cu fire de ceapă verde (există și o variantă cu spanac), iar bulgarii fac și ei o capama aproape identică stufatului nostru. Originea tuturor acestora este kapama-ua turcească, în care mielul fraternizează atât cu firele de ceapă verde, cât și cu frunzele de lăptucă. Revenind la fasolea bătută, merită amintită originea străveche a preparatului. Grecii din Antichitate, ca și romanii, obișnuiau să... bată boabele unei plante al cărei nume științific este Vicia faba L. Mult mai aproape de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
un fel de supă de pește (dar nu numai...) după care se dădeau în vânt americanii. Ea a apărut în largul mării, compunându-se cam din tot ce cuprindea magazia de alimente a unei corăbii: pește, carne sărată de porc, ceapă și... biscuiți marinărești. Totul fiert la grămadă. Melville, în Moby Dick, descrie un „savuros“ chowder: „... era făcut din scoici mici și zemoase, amestecate cu biscuiți mărunțiți, bucățele de carne de porc sărată, totul îmbogățit cu unt și puternic condimentat cu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
varză acră“), descoperită de către Radu Anton Roman și în Basarabia, deși într-o formă oarecum diferită de original. Întâlnim aceeași dezordine și incongruență în materie de ingrediente (rinichi de vită, carne de vițel, de vită, de porc, cârnați, șuncă, ciuperci, ceapă, castraveți murați, pește afumat, varză acră, ardei, măsline și încă multe altele...), dar în acest caz haosul este voit, căci el provine dintr-un belșug asumat, din refuzul conștient al oricărei posibilități de simplificare, nu din adaptarea la conținutul dezordonat
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de către enciclopedia Larousse din 1867 preparatul culinar prin care „bucătăria noastră națională se distinge de toate celelalte“. Pot au feu (literal, „vas-pe-foc“) înseamnă carne de vită (bucăți cât mai diferite, atât grase, cât și slabe!) fiartă îndelung alături de morcovi, praz, ceapă, usturoi, ciuperci și țelină. Este o mâncare a săracului (constituie o întreagă masă, fiindcă furnizează atât supa, cât și carnea gătită), înnobilată însă de Carême și de bucătarii care i au urmat. Tot Antonin Carême este cel care a codificat
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
noastre moderne este cuvântul „udătură“; cu sens dispărut astăzi, el este însă definit de Lazăr Șăineanu, în Dicționarul universal al limbii române, ca element auxiliar al aceleiași mămăligi: „Tot ce servea țăranului spre a face mămăliga să lunece pe gât (ceapă, borș, varză, castraveți, cartofi, terciu)“. Un cuvânt cu exact același sens era folosit în franceza medievală: le companage, adică toate alimentele care însoțeau pâinea țăranului francez (grecii Antichității aveau și ei un cuvânt cu acest înțeles, opson, acompaniamentul pâinii). În
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de către patrimoniul culinar al vreunuia dintre acestea. Care ar fi bucatele cu „măduvă tracică“ pomenite de Radu Anton Roman? În primul rând, „oaia la groapă“... Animalul, jupuit și eviscerat, este umplut cu o tocătură făcută din măruntaiele sale, amestecată cu ceapă, usturoi, miez de nucă, prune uscate și condimente; la sfârșit, burta îi este cusută și totul se închide la loc în blana care fusese lăsată la uscat. Oaia, astfel reconstituită mai pe gustul gurmandului, este mai întâi „tencuită“ cu pământ
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
carne de vită tocată și rumenită în unt, alături de ciuperci. Polenta con le salsicce oferă, între „păturile“ sale, cârnați, sos de roșii și parmezan ras. Polenta vuncia (vuncia înseamnă murdară în dialectul milanez) se bazează pe alternanța mămăligă / parmezan ras / ceapă aurită în unt, împreună cu frunze proaspete de salvie. Una dintre cele mai interesante rețete se numește Torta tricolore di polenta; ea reface culorile steagului italian, căci mămăliga din unele straturi este amestecată când cu sos de roșii, când cu spanac
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
adică mâncăruri scăzute (ca stufatul), de dulce ori de post, dar musai cu orez, crupe sau păsat („pilaful e o plachie făcută numai din orez“); mai cunoșteau (de la turci) românii și iahniile, preparate „din carne, pește ori legume, mai ales ceapă multă“. Ambele au ajuns pe mesele țăranilor grație influenței bucătăriei târgovețe - cum o numește Radu Anton Roman -, care a preluat intens din cultura culinară grecească sau din cea turcească, acestea, de altfel, fiind o parte importantă a meniurilor boierești și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
țăranii nu îndulceau magiunul (pe care-l mâncau tot cu mămăligă), dar utilizau poame mai dulci, mai coapte, decât în cazul chiseliței. În aceasta din urmă, dacă se făcea din prune, se mai punea și „puțin chiperi și prăjitură cu ceapă“ (M. Lupescu). Spre deosebire de sensul pe care-l are astăzi, „prăjitura“ însemna „prăjeală“. Cuvântul „chiseliță“ are origine slavă (derivă din kiselu, care înseamnă acru), iar rețeta preparatului originar seamănă mult cu aceea a covașei. Printre cele mai vechi supe acre din
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
bucătăria țărănească își putea permite varietatea de legume și toată cărnăria care defineau borșul (import polonez) servit la mesele boierilor; deseori (mai ales în perioadele de post), țăranii se mulțumeau cu „borșul holtei“, în care nu fierbeau nimic altceva în afară de ceapă și sare. O zicală citată de Elena NiculițăVoronca este edificatoare în acest sens: „Borșul poate să fie și «de topor»; pui toporul în borș să fiarbă, dar dacă are într-însul ce-i trebuie, tot e bun.“ Borșul rusesc sau
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se frig tot pe grătar, doar forma mult mai alungită îi face diferiți (și consistența - carnea este dată de cel puțin două ori prin mașina de tocat). De asemenea, condimentarea îi deosebește: la ai noștri domină usturoiul, la ai lor, ceapa și chimenul, aroma fiind stranie pentru papilele gustative ale unui român. Dar există și variante usturoiate. Radu Anton Roman afirmă că adevărata diferență, citibilă în sensul marxist al „saltului calitativ“, este prezența, în micii românești (autentici și unici datorită acestei
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
și albanezi!), făcuți de parcă ar fi pregătiți pentru vreun Mitică de pe malul Dâmboviței. Carnea folosită e un amestec, în cantități egale, de vițel, miel sau oaie și porc, de condimentat se condimentează cu usturoi (ca la noi), dar și cu ceapă (ca în cazul kebabcetelor), cu sare și piper (evident!), iar aspectul lor este identic celui al mititeilor... Noi îi servim cu muștar, sârbii le asociază un sos de iaurt foarte asemănător tsatsiki-ului grecesc (preluat și de bulgari), realizând un interesant
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cât și în cele ale turcilor, dar originalul pare a fi grecesc, așa cum susține chiar un autor turc de cărți de bucate, Deniz Gursoy: este vorba despre o mâncare scăzută, de fasole sau de pește, cu sos de roșii și ceapă, îndeobște servită rece. Iahniile au și ele dublă cetățenie, tot turcă și greacă, însă unii etimologi susțin că termenul ar proveni din verbul grecesc ahnizo, a fierbe în abur. Pe de altă parte, ele sunt atestate în cultura gastronomică turcească
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
carne au cam dispărut. Astfel, iahnia de fasole poate fi lesne confundată cu plachia de fasole, singurul element de departajare fiind trecerea plachiei pe la cuptor, în timp ce iahnia nu necesită această etapă de gătire; de asemenea, plachia presupune un „pat“ de ceapă și de legume călite (musai roșii), peste care se așază ingredientul principal (în zilele noastre, esențialmente pește). Sursa acestor rețete? Pentru cele cu fasole, yigandes plaki; în cazul plachiilor de pește, psari plaki. Amândouă grecești. Contribuția noastră constă în adaosul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]