3,154 matches
-
de obicei, în viața oricui. Singura, încă, în viață, din marele și prelungul său neam, prin aproape trei veacuri, o ducea, la anii săi, binișor. Dispunea de avere și de bani lichizi foarte mulți. Nu-și ținea, însă, banii, la ciorapul propriu, ci, la cel al CECului românesc. La un moment dat, ce i-a trecut, doamnei Sulfina Barbu, prin minte. Ca oricare om, fizic, o să mor. Nu va avea cine să-mi poarte de grija celor din urmă zile. Nu
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
scuzați. Te obrăznicești. La gard adunarea! Plutonul aleargă și cînd să ajungă la gard, se comandă: "La loc comanda!" și apoi tot așa. Cînd studenții erau epuizați, colonelul comandă scurt: "Atac cu gaze!" Se îmbracă echipamentul special, cu mască, mănuși, ciorapi etc. și din nou: "La gard adunarea!" După o oră, absolvenții cad leșinați. Comanda: "Dezechiparea!", îi descotorosește de cauciucul de pe ei. Să reluăm, de ce se tem oamenii? Nimeni nu răspunde. Toți au fețele livide, buzele uscate și oxigenul inspirat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Corbu, rîgîind puțin involuntar, o dezbracă. Lasă lumina aprinsă, te rog... Lena îi numără coastele, ciocurile de la genunchi și umeri și, de nevoie, acceptă s-o atingă cu un picior între sîni. Doamne, mi se pare? Picioarele miroseau îngrozitor și ciorapii erau un alt punct generator de miasme insuportabile. După o oră, Lena anunță: Cu trenul de ora patru vine tata. Te rog să te duci la hotel, tot ți-au reținut camera și... ce-or să zică dacă va sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu doi ani mai bătrînă. Numai că era mai vioaie și făcea cam toate treburile casei. Catincoo, strigă moșul spre babă. Ce vrei? Vino să mă îmbraci. Mă duc să curăț zăpada. Baba vine cuminte, îi ține pantalonii, îi pune ciorapii și toate cele, iar la urmă îi îndeasă cușma pe cap, peste urechi. Să-mi faci un vin fiert și să mi-l aduci acolo. Cu scorțișoară? Da. Și cu cuișoare? Da. Ilarion iese pe trotuarul îngust din fața casei, alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
casă, cu nevastă și copii, care ar fi trăit bucuria tihnei oferite de o familie armonioasă. Îmi amintesc de o scenă cînd Mitică a băut prea mult și nevastă-sa, Ilona, la urcat în pat, i-a scos pantofii și ciorapii, l-a dezbrăcat și apoi l-a învelit cu plapuma. Mă uimea cu ce grijă îi îndesa plapuma la spate ca să nu răcească. Acum lucrurile s-au complicat. Haine de firmă cunoscută, mașini bengoase, gazon și concedii prin locuri exotice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Mă aflam În amfiteatrul Odobescu Înțesat de studenți. Eram Întinsă pe o masă ginecologică În poziția aceea oribilă și un bărbat - știam că e redactor la o editură, dar nu-l puteam identifica deoarece fața Îi era acoperită cu un ciorap tras pe cap ca În filmele polițiste - mă racla. Îi auzeam vocea sonoră citind În vaginul meu cele mai năstrușnice acte; deși nu distingeam prea bine ce spunea, știu doar că pomenea mereu numele lui Patrice Lumumba parcă și Gagarin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bîțÎială - amfitrioana Îi vîră grațios În gură o măslină - i se Încurcau picioarele În bretele. Să-i fi văzut burta țuguiată și buricul ieșit În afară ca o suzetă, se tîra pe labele alea păroase, mușca franjurile cuverturii, Îi pupa ciorapii - amfitrioana Îi vîră În gură o jumătate de ou cu maioneză - leit Emil Jannings În Îngerul albastru, demență curată...“ Sună. „Ei trebuie să fie, du-te tu te rog“. În ușă Relu, Sandu și Guță. „Cam tîrzior, crailor, cam tîrzior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mă Încercuiesc căpitanul e chiar În fața mea mă Îmbăloșează cu ritul lui Îi văd ochișorii vicleni sub genele albe Îmi oferă cheia atelierului pe o pernă de catifea roșie aplauze furtunoase mă calcă pe picioare are copite mici despicate sub ciorapii verzi veniți să toastăm În cinstea sărbătoritului crengi de măslin coboară peste mine bice bice spinarea mea valurile bălții albe spinarea mea valurile mării moarte părul roșu al Wandei Îmi curge din răni părul negru al Annei Îmi crește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
domnișoara Pantil - o femeie Între două vîrste, cam tuciurie, cu obrajii plini de coșuri și cu ochii holbați; lîngă domnul Newey - „domnul Frederick Newey“, subliniase doamna Bellairs, apăsînd pe primul nume - un individ cu părul cărunt, Încălțat cu sandale, fără ciorapi; lîngă domnul Maude, un tinerel miop, care se ținea ca o umbră de domnul Newey, servindu-l Întruna cu tartine cu unt, și lîngă domnul Collier, un tip care, deși se vedea că nu face parte din această lume, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cît de străin le era acest cadru amîndurora. Mobila greoaie fusese probabil livrată la prețuri reduse, În urma unei comenzi telefonice: „Trimiteți mobilă tip 56a din catalogul dumneavoastră de toamnă“... Doar un buchet de flori, cîteva cărți, un ziar și un ciorap bărbătesc găurit, arătau că apartamentul era locuit. Ciorapul Îl făcu pe Rowe să se oprească locului: vorbea, parcă, de niște seri lungi, petrecute Împreună de doi oameni ce se cunoșteau de multă vreme: „Cel ce va muri e fratele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Mobila greoaie fusese probabil livrată la prețuri reduse, În urma unei comenzi telefonice: „Trimiteți mobilă tip 56a din catalogul dumneavoastră de toamnă“... Doar un buchet de flori, cîteva cărți, un ziar și un ciorap bărbătesc găurit, arătau că apartamentul era locuit. Ciorapul Îl făcu pe Rowe să se oprească locului: vorbea, parcă, de niște seri lungi, petrecute Împreună de doi oameni ce se cunoșteau de multă vreme: „Cel ce va muri e fratele ei“, Își spuse el pentru prima oară. Spionii, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nas cu Hilfe. Hilfe nu era singur. În fața lui ședea o doamnă În vîrstă, pe care-o ajuta să desfășoare un ghem de lînă. MÎinile erau prinse ca-n cătușe În lîna aceea aspră, din care se Împletesc de obicei ciorapi pentru marinari. MÎna dreaptă avea Încheietura prinsă Într-un soi de bandaj gros, În jurul căruia bătrîna Înfășura cu sîrg lîna. Era un spectacol comic și trist În același timp. Rowe zări buzunarul umflat, În care Hilfe vîrÎse desigur revolverul. Privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
diferit, cu alte amintiri. Așa era și Anette, o enigmă suflată În glazură albă, modificându-și relieful Într-un mod aproape insesizabil. Spre noapte, când zgomotele celor pe deplin mișcători se stingeau pe culoare, oftaturile statuilor lungite În paturi Încălțau ciorapi de lână și plecau la plimbare prin salon. Minusculul șuierat al lui Jimbo sufla precum crivățul, iar curentul transforma sipetele pline cu giuvaieruri din sinusurile sale În cutii de rezonanță. Anette plângea În interior, din ochii uscați lacrimile Îi curgeau
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cu aproximativ treizeci de ani, medicii au crezut că venise pe lume mort. Nu doar că lipsea acel urlet cu care nou-veniții Își Însoțesc intrarea În scenă, dar și după obișnuitele manevre de batere pe spate rămăsese placid ca un ciorap găurit. Până la urmă, urletul a fost dăruit Universului, Însă de către asistenta care, la vreo două ore după ce constatase lipsa pulsului, a observat cum bebelușul fâlfâie din pleoape scurt, ca un liliac. Gustav avea câteva Însușiri interesante, care l-au transformat
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
trezea și se reapuca de scris. Seara pleca la o plimbare de-o jumătate de oră, ca un stăpân ieșit Întru Împlinirea unor ritualuri canine, lipsit Însă de câine. Cu ajutorul unui dispozitiv optic care putea face vizibil și ochiul din ciorapii unei dansatoare de cancan țopăind pe scena de la Moulin Rouge, Îl urmăream necontenit. Numai două lucruri Îmi rămâneau În continuare necunoscute. Uneori, cu o lentilă de bijutier la ochi și cu ceva care părea a fi un ciocan de lipit
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
era? Ce nu se potrivea deloc? Afară se Întunecase ușor. Câțiva nori se Încruntau la orizont, iar dimineața Însorită era pe cale să se preschimbe Într-o amiază mohorâtă. Vera cotrobăia În continuare prin șifonier, iar eu prin propria tărtăcuță, căutând ciorapul desperecheat al unei idei. Brusc, mi-am dat seama. M-am dus lângă Vera, care bodogănea cu mâinile În șold, ca un general al rochiilor de seară, În fața patului pe care erau răspândite trupele. — Vera, spune-mi, te rog, ceva
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o mulțime de alte lucruri, de pildă, filozofie. Amic cu Bachus, pensionarul era plin de înțelepciune ca un butoi. Umbla c-o pălărie spartă și își călca încălțămintea pe ștaif. Urzeala roasă a pantalonilor de velur era băgată în niște ciorapi vrîstați. Mă luase în primire nu ca pe unul ce trebuia îndopat cu franțuzească, ci mai degrabă ca un auditor al filosofiilor sale. - Păpușoiule, hohotea el cu gura largă în care, între doi dinți, i se vedea limba, am auzit
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
răceala sticlei mi-am dat seama cît de fierbinte mi-este capul. Aș fi vrut să prind cu coada ochiului mișcările fetei, dar nauzeam decît foșnete grăbite urmate în sfîrșit de glasul ei voios. - Gata, poți să te întorci. În ciorapi de mătasă, picioarele parcă îi țîșneau de sub fustă. Cu gura plină de spelci, își desfăcuse părul înfoiat. Cînd am cercat să mă apropii, ea se mlădie ușor, punînd între noi masa. Mînios, m-am întors la fereastra unde zăcea o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dădea raportul lelei Ghența. - M-am dus acasă, am muls vaca, i-am scos buruian, am dat drumul la porc, am lăsat vițelul să sugă, de-acolé am muls și vaca lui bădia Neculai... Îmbrăcată în rochiță de sărbătoare, albastră, cu ciorapii roșii, viitoarea doctoriță mă privea stăruitor, scobindu se în nas. Avea capul ca un dovleac fără bărbie. - Cum merg treburile, domnișoară? Mirată, dînsa se uita în sus. - Bine, merg? Pe fața ei trecu o expresie afirmativă. Îmi arătă mîna. - Iote
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pe cei ce‑și întrețin familia. Le smulg servieta jerpelită din mână, sufertașul uzat și termosul. Lumea mai bună le smulge câte o mapă cu acte, ziarul, resturile de cârnat afumat, hârtiile unsuroase etc. Apoi capul familiei se bagă în ciorapii rupți de casă, care până nu de mult mai erau purtați încă la serviciu. Oamenii știu ce înseamnă să economisești, deși nu toți sunt nevoiți s‑o facă. Nu‑ți permiți să cumperi imediat ceva nou, atâta vreme cât există încă lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
La fiecare adiere se înfoiază puțin pentru că o suprafață destul de mare e lăsată la discreția vântului, lucru pe care, în mod obișnuit, Sophie nu l‑ar face niciodată. Când materialul se ridică, Sophiei i se văd picioarele subțiri îmbrăcate în ciorapi foarte fini, care sunt cu atât mai scumpi cât te gândești cât de ușor se deteriorează. Dar să te gândești la trăinicia lor când vezi strălucirea asta mată e pură perversiune, iar Rainer se străduiește din răsputeri să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nici nu vor ajunge să afle de existența poeziilor. Sophie culege gânditoare (să sperăm că măcar ea se gândește la aceste poezii, deși, nu, evident că nu se gândește) o crenguță ascuțită de pe jos, cu care face o gaură în mijlocul ciorapului, lărgește gaura și țac: s‑au și dus firele, așa de fin e ciorapul, că e aproape invizibil. Totuși e clar că unde mai înainte a fost ciorap, acum e totul distrus și nu se mai află nimic. S‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că măcar ea se gândește la aceste poezii, deși, nu, evident că nu se gândește) o crenguță ascuțită de pe jos, cu care face o gaură în mijlocul ciorapului, lărgește gaura și țac: s‑au și dus firele, așa de fin e ciorapul, că e aproape invizibil. Totuși e clar că unde mai înainte a fost ciorap, acum e totul distrus și nu se mai află nimic. S‑a destrămat. Faptul că părul ei lucește se explică prin pieptănatul îndelung cu peria, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
gândește) o crenguță ascuțită de pe jos, cu care face o gaură în mijlocul ciorapului, lărgește gaura și țac: s‑au și dus firele, așa de fin e ciorapul, că e aproape invizibil. Totuși e clar că unde mai înainte a fost ciorap, acum e totul distrus și nu se mai află nimic. S‑a destrămat. Faptul că părul ei lucește se explică prin pieptănatul îndelung cu peria, de sute de ori. Părul se cere îngrijit astfel, așa cum untul se cere uns pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
explică prin pieptănatul îndelung cu peria, de sute de ori. Părul se cere îngrijit astfel, așa cum untul se cere uns pe pâine, cu condiția să nu fii nevoit să folosești, acasă la tine, margarină. Sophie și‑a distrus de tot ciorapul drept, oare să‑i cer la timp o pereche pentru Anna, se gândește Rainer, dacă tot le strică cu atâta dezinvoltură, până când nu e prea târziu, sau mai bine nu, orice numai să nu cerșesc. Acum o să intru iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]